"Pe mine nu mă întristează situația și nu mă sperie. E bine că România e în criză, că Europa se zvârcolește ca șarpele și Statele Unite rătăcesc într-un pustiu de principii căutând o nouă cale. Polii de putere de pe planetă se schimbă periodic. Imperiile se nasc, se consolidează prin violență, apoi se prăbușesc în iluzii, hedonism, ambiguitate morală și colaps economic inevitabil. Istoria se repetă obsesiv. Nici acum nu este sfârșitul lumii, ci doar sfârșitul iluziei. Democrația românească nu este în pericol pentru că n-am avut-o niciodată. Eram și acum ce-am fost mai mereu. Un pașalâc. Român, otoman, nazist, apoi sovietic, apoi occidental... Contează mai puțin al cui. De slugărnicie și de jaf nu am putut scăpa prea des. Numeri pe degete cazurile în istoria de două milenii a acestei regiuni. Destin național nu am avut niciodată, iar puținii oameni care au încercat să făurească unul fie au fost trădați și maziliți, fie au provocat chiar ei dezastrul național. Dacă ar fi să descriu patologia acestui popor ar fi amnezia istorică selectivă. Dar bănuiesc că toate popoarele suferă de chestia asta mai mult sau mai puțin. Caută o glorie pe care n-au avut-o niciodată, iar apoi justifică cele mai oribile apucături naționale prin gloria aia inexistentă.
S-a năruit doar imaginea democrației. S-a scurs machiajul securistic udat de ploaie și crăpat de timp. României i s-au văzut ciorapii îndesați în sutienul de împrumut și hainele false de firmă care lăsau impresia abundenței. Era o abundență pe datorie, dată pe mâna unor circari slugarnici susținuți de interese din umbră. Tenul îmbâcsit de abuzuri nu mai îndrăgostește pe nimeni. A colapsat iluzia Proiectului European. A rămas să se vadă cum 27 de economii se mănâncă între ele ca să supraviețuiască. Oamenii încep să înțeleagă că nu există idealuri sau eroi, iar propaganda nu mai convinge. Suntem înconjurați de inamici. Că-s pe față sau subversivi este mai puțin relevant. Devine evident că nimeni nu ne protejează interesele dacă noi nu suntem în stare. Ne pândesc ticăloșii interesați pe toate părțile, de orice coloratură ar fi, iar iluzia occidentului prosper s-a făcut bucăți. Era pe moarte de la criza din 2008. Acum doar își predă obștescul, după o boală lungă. E aceeași iluzie ca cea a Uniunii Sovietice. Habotnicie politică, monopolism și lăcomie deghizate în idealuri. Tot colonialism, tot aristocrație, tot normalitate impusă cu toroipanul prin metode din ce în ce mai similare. În ultimă instanță, pentru iobagi nu contează boierul. Rezultatul e același jaf, același abuz, chiar dacă uneori diferă nivelul de politețe al abuzatorului.
S-a năruit în sfârșit iluzia ONU, o cumetrie internațională neputincioasă care aplică principii în mod selectiv. Unii sunt criminali de război, iar alții aducători de democrație, în funcție de cum o cer interesele complexului militar industrial. Rezoluțiile și mandatele de arestare sunt ignorate cu nonșalanță, iar ipocrizia generală a devenit evidentă. S-a năruit iluzia NATO, o organizație care pompează resurse și armament în Ucraina de un deceniu și n-a putut destabiliza suficient Rusia. Cu ajutorul atlanticilor ucainenii au câștigat aproape 600 de mii de morți și milioane de refugiați. Au pierdut orice iluzie de stat funcțional independent și vreo 25% din teritorii, în funcție de ce hărți mai desenează presa zilele astea. Probabil că peisajul real al dezastrului nu ne va fi dezvăluit niciodată. Valorile atlanticilor s-au aliniat valorilor Al Qaeda, Al Nusra și altor organizații înarmate din bani publici ca să decapiteze orice urmă de normalitate în Orientul Mijlociu.
S-a prăbușit iluzia OMS, religia înalților prelați ai științei care au propovăduit măsuri de pandemie complet neștiințifice menite să îmbogățească un grup select și să monopolizeze resurse. S-a prăbușit iluzia Statelor Unite ca far al democrației și prosperității. După patru decenii de lovituri de stat și războaie devastatoare, America nu a transplantat democrație pe nicăieri. Doar moarte și jaf. Nicio încercare nu a devenit o poveste de succes, ci doar un al coșmar umanitar. Străzile ei s-au umplut de zombi drogați, de oameni fără adăpost și contribuabili abandonați pradă corporatismului avar. Americanii trăiesc într-o țară capturată de interese private și adusă la capătul răbdărilor, dar au înțeles în sfârșit că SUA nu este o națiune, ci o afacere. S-a prăbușit mitul ”Vrem o țară ca afară”, cu cozile pe ani de zile la cabinetele medicale din Canada, cu dictaturile pandemice, cu sistemul medical prăbușit în Marea Britanie, taxele infernale care corespund unor servicii deplorabile, economia colapsată a Germaniei, instabilitatea politică generală, mutilarea sexual-ideologică a copiilor, atacurile teroriste în inima Europei și creșterea uluitoare a infracționalității.
S-a dărâmat iluzia globalismului. Dependența de materii prime rusești, de tehnologie informatică americană și de industria sclavilor chinezi a erodat economiile tuturor. A săpat în carnea vie a fiecărei națiuni care și-a exportat forța de muncă și a înstrăinat resursele strategice naționale. Visul European se încălzea din dărnicia rușilor, se apăra din dărnicia americanilor și cumpăra totul de la partidul comunist chinez. Un astfel de proiect european era sortit eșecului, dar erau profiturile prea mari ca să se poată găsi o soluție care să promoveze independența energetică și industrială a europenilor. Cineva trebuia să scadă un pic la profit ca să crească nivelul de trai al cetățenilor europeni. S-a ales cealaltă soluție - a importului de forță de muncă fără pretenții de nivel de trai. Forța de muncă a victimelor care dorm câte 20 în cameră și acceptă minimum pe economie, fără să crâcnească. S-a ales colapsul natalității și erodarea protecțiilor sociale până la faliment. Supraîncărcarea sistemelor cu imigranți malnutriți care nu sunt integrați câtuși de puțin și nu pot contribui în mod relevant la economie. S-a aplaudat ”The Gig Economy”, un mutant economic din care nu profită decât o mână de corporații intermediare. Un sistem ce nu oferă protecție angajaților, în care fiecare e pe barba lui și poate cădea sub pragul sărăciei oricând.
Ultimii patru ani au spulberat toate iluziile. Populația se trezește încet în tot Occidentul. Nu o face pentru că s-a luminat în vreun fel sau pentru că a fost pătrunsă de un spirit real suveranist, patriotic sau de altă natură. Ar fi vrut să moțăie în continuare liniștită, să trăiască în ignoranță politică și economică, în aceeași lipsă de democrație autentică în care trăia și până acum. S-a trezit pentru că situația a devenit prea gravă, portofelele s-au golit, mațele ghiorăiesc, perspectivele s-au îngustat și nedreptatea a devenit prea grosolană. Realitatea statistică ne arată că odraslele noastre sunt prima generație din istoria umanității care trăiește mai prost și are mai puține perspective decât au avut părinții. Este o situație fără precedent. Toate politicile din ultimele decenii au eșuat lamentabil. Alea care nu s-au prăbușit deja, se clatină din toate balamalele, dar nimeni nu discută despre ele. Lumea preferă să ignore evidentul și să se mire că tineri vor dictatură, vor marxism, extremism sau orice altceva. Da, vor! Nici ei nu știu ce vor exact. Orice altceva devine o soluție frecventabilă atunci când ceea ce este deja nu mai funcționează.
Propaganda trebuie să urle isterizată 24 din 24 pentru că elita nu mai are alte soluții. Cele pe care le vindea în trecut s-au dovedit falimentare complet și, nici măcar acum, efectele nu pot fi discutate lucid. Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns aici? Cine? De ce? Ce puteam face atunci și ce ar trebui să facem acum? Nimeni nu vorbește despre idei sau soluții, ci doar despre conformitate ideologică. Despre vechi idealuri care n-au existat în practică niciodată. Oriunde am fi pe glob, de la Moscova la Washington. de la Paris la Beijing, un grup select de oligarhi ne vinde iluzii. Ne pedepsesc dacă nu le credem. Ne înfierează public și caută să ne excludă de dragul de a proteja iluziile. De a consolida... democrația. Vina este mereu la popor, de când există. Nu-i nimic nou. Așa se prăbușesc toate imperiile. Așa se sparg în cnezate și provincii autonome, apoi dispar în negura istoriei ca să se nască altele. Orașele pier și populațiile devin iarăși seminomade. Apoi se așază în altă parte. Așa se transformă orice vis babilonian într-o pulbere pe care o înlătură studenții cu pensula. Orice palat imperial devine în timp o dună de nisip. Spulberarea tuturor iluziilor este profund terapeutică. Este esențială pentru vindecare. Pentru trecerea la următoarea etapă din istorie."
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Schimbarea pe care toți o așteptăm nu se va putea face decât printr-o schimbare de sistem, nu doar prin schimbarea unor oameni - acum e mai clar ca oricând! Nu mai putem aștepta ca sistemul să se „autoreformeze”… nu se va întâmpla!
NOI TREBUIE SĂ FORȚĂM SISTEMUL SĂ SE REFORMEZE!
Iar „schimbarea sistemului” se poate face doar prin modificarea „sistemului de operare” al sistemului, adică o amplă REVIZUIRE A CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI. Dar revizuirea nu va fi posibilă decât dacă va fi IMPUSĂ DE POPOR, de un număr imens de cetățeni!
Iată de ce cred că e mai important ca oricând să revenim la proiectul la care am lucrat împreună în ultimii 3 ani, la #ConstituțiaSuveranității, un proiect de revizuire profundă a Constituției pe care vă propun să-l completăm în lumina ultimelor evenimente cu 5 noi articole:
„13 La articolul 37, după alineatul 2 se adaugă alineatul 3 care va avea următorul cuprins:
„(3) Dreptul de a fi ales al cetățenilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele precedente nu poate fi restrâns decât prin hotărâre penală definitivă.””
„24. La Articolul 82, alineatul (1) se modifică și va avea următoarea formulare:
„(1) Rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României este validat de Înalta Curte de Casație și Justiție”.
„34. La articolul 118, după alineatul (5) se introduc alineatele (6) și (7) care vor avea următorul cuprins:
„(6) Pe teritoriul României comanda forțelor armate române sau străine care staționează în condițiile alineatului precedent aparține exclusiv armatei române. Transferul de autoritate asupra forțelor armate ale României este interzis.”
„49. La articolul 146, litera f se abrogă.” (Adică dispoziția care prevede că CCR „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului;”)
51. La articolul 147 după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatul (5) și (6), cu următorul cuprins:
(...)„(6) În cazurile de neconstituționalitate constatate potrivit articolului 146 literele a) - d) , legea sau regulamentul se transmite spre reexaminare. Dacă legea este adoptată în aceeași formă, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecția de neconstituționalitate este înlaturată, iar promulgarea devine obligatorie.”
Haideți să nu lăsăm pe umerii unei singure persoane lupta cu Sistemul!
Aveți curaj să intrați în luptă… măcar cu o semnătură?
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
„Antisistemistul” „suveranist” Bulă Simion a fost sprijinit cu 200.000 voturi de „sistemistul” „globalist” Ciolacu și cu gașca lui… și chiar și așa Bulă a obținut abia 14%!
Asta înseamnă fie că Bulă e un „sistemist” „globalist”, fie că Ciolacu e un „antistemist” „suveranist”!
Fie că, în realitate, amândoi sunt niște „ciori vopsite” sistemist-securistoide, fără culori politice ci doar cu interese personale și ordine de îndeplinit!
Și acum cică Bulă Simion vrea să organizeze o manifestație împotriva co-blatistului Ciolacu… și asta pentru a-l sprijini pe Călin Georgescu, pe care și Simion și Ciolacu îl vor scos din cursă…
Sigur! Și marmota învelea ciocolata în ciocolată…
Nu uitați:
CIOLACU - SIMION SUNT SISTEMUL!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Cică aș face parte dintr-o “rețea” care ar fi declanșat un “Război pe toată linia împotriva instituțiilor fundamentale ale statului”.
Adică noi, cei care, fiecare cum și cât putem, ne apărăm de abuzurile și ilegalitățile statului, noi suntem “agresorii”…
Probabil ca ne pregătesc deja “brățările”.
Aia e, îmi asum!
Iată cum am “atacat” eu statul:
“Mandatele lui Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, atacate în justiție
Între timp, se derulează și alte operațiuni subsecvente. Spre exemplu, avocatul Dan Chitic a înregistrat, în data de 23 decembrie 2024, tot la Curtea de Apel București, o cerere de anulare a Decretului nr. 1670 din data de 24 decembrie 2024. Este vorba despre decretul semnat de către Klaus Iohannis prin care „se desemnează domnul Ion Marcel Ciolacu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a listei noului Guvern, potrivit articolului 103 alineat 2 din Constituția României, republicată”. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1307 din data de 23 decembrie 2024.
În baza acestui decret, Marcel Ciolacu a primit votul de învestitură din partea Parlamentului României, luând ființă Guvernul PSD-PNL-UDMR. Decretul nr. 1670/2024 a fost urmat de emiterea de către Klaus Iohannis a unui alt decret, cu numărul 1671 din 23 decembrie 2024, prin care președintele României a numit în funcție Guvernul României.
Procesul intentat de avocatul Dan Chitic a fost înregistrat tot în data de 23 decembrie 2024, sub numărul 8069.2.2024, pe rolul Secției a VIII-a de Contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel București, unde pârât este președintele României. Primul termen de judecată va avea loc săptămâna viitoare, în data de 8 ianuarie 2025, la ora 12.00.
Premierul, notificat să nu adopte niciun act
Lucrurile nu s-au oprit aici. La data de 31 decembrie 2024, avocatul i-a trimis prim-ministrului Marcel Ciolacu o notificare prin care îi solicită să ia act că pe rolul Curții de Apel București se află dosarul prin care a solicitat anularea Decretului 1670/23.12.2024 și că a solicitat suspendarea executării decretului respectiv până la soluționarea definitivă a cauzei.
„Orice act adoptat până la soluționarea acestui litigiu de actualul Guvern al României, învestit în baza unui decret emis de o persoană care nu mai deținea funcția de președinte al României, precum și actele subsecvente acestora, vor fi anulate în situația anulării Decretului 1670/23.12.2024”, susține avocatul. Dan Chitic mai precizează, în această notificare, că „mandatul acordat de poporul român, ca putere suverană, lui Klaus Iohannis ca președinte al României a fost de 5 ani (…), cu începere de la data depunerii jurământului de către acesta (21.12.2019), mandatul acordat încetând la data de 12.12.2024. Odată ajuns la termenul limită mandatul acordat, limitele acestuia nu puteau fi extinse decât în cazurile expres și limitative prevăzute în articolul 83 alineat 3 din Constituție. Drept urmare, suntem în situația potrivit căreia vacantarea funcției de președinte al României intervine în caz de imposibilitate definitivă de exercițiu a atribuțiilor, adică în cazul ajungerii la termen a mandatului (…). Ne aflăm în situația în care o persoană fără calitate și cu mandatul expirat exercită funcția de președinte al României și desemnează prin decret, fără drept, un candidat la funcția de prim-ministru a României. (…) Având în vedere situația descrisă, vă rugăm în mod respectuos să luați de îndată toate măsurile necesare pentru menținerea stării de drept și de legalitate la nivelul puterii executive”.
Plângere penală împotriva celor nouă judecători constituționali
Iar seria acestor acțiuni continuă. Același avocat Dan Chitic a înaintat, în data de 29 decembrie 2024, Parchetulului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală pe numele celor nouă judecători ai Curții Constituționale, pe care îi acuză de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
Motivul invocat este acela că, în cursul zilei de 6 decembrie 2024, judecătorii CCR au pronunțat Hotărârea nr. 32/2024, în care s-a făcut referire și s-au citat punctele 145, 17 și 20 din Declarația interpretativă a Codului de bună conduită în materie electorală privind tehnologiile și de inteligență artificială, adoptată de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, act emis de Comisia de la Veneția la 10 decembrie 2024. Chitic arată că judecătorii CCR susțin că acest document a fost emis pe data de 6 decembrie 2024 și că judecătorii CCR nu știau dacă și când a fost adoptată Declarația interpretativă, ci știau doar că a fost aprobată de Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 81-a întâlnire la Veneția, în data de 5 decembrie 2024, însă nu aveau cum să știe dacă această a fost și adoptată.”
Mai multe citiți la https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/razboi-institutii-stat-calin-georgescu-985771.html
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Ne aflăm în plină dictatură personală a uzurpatului Klaus Werner Iohannis, care în acest moment exercită un mandat de Președinte nelimitat în timp.
Cum este posibil acest lucru, inimaginabil până acum o lună în urmă???
Abuzul Sistemului și ticăloșia unei Decizii aberante a CCR.
Dar acest abuz al CCR și, implicit dictatura personală a uzurpatorului Iohannis sunt posibile DOAR pentru că actuala Constituție a lăsat loc să fie forțată, a lăsat loc pentru interpretări ce au dus la instituirea unei Dictaturi personale.
IATĂ DE CE CONSTITUȚIA TREBUIE REVIZUITĂ! URGENT!
Cum putem evita pe viitor instituirea unei alte dictaturi personale a unui alt viitor uzurpator precum Iohannis?
Modificând articolul 83 din Constituție.
Ceea ce am și făcut:
"Articolul 83, se modifică și va avea următorul cuprins:
Durata mandatului
„(1) Mandatul Președintelui României este de 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului care va avea loc în același an calendaristic cu alegerea Parlamentului.”
(2) Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales, fără ca mandatul acestuia să depășească 4 ani calendaristici.
(3) Mandatul Președintelui României nu poate fi prelungit pentru niciun motiv. După terminarea mandatului Președintelui, în caz de război, de catastrofă sau de imposibilitate de derulare a alegerilor prezidențiale, mandatul de Președinte interimar va fi exercitat, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților pentru o perioadă de cel mult 12 luni în care trebuie ales noul Președinte al României."
Orice luptă dusă în acest moment împotriva unui Sistem abuziv și a unei Dictaturi personale este lipsită de sens dacă nu are ca scop final nu doar îndepărtarea stării de ilegalitate ci și prevenirea în viitor a revenirii la abuz și dictatură.
Scopul nostru final al luptei noastre trebuie să fie întărirea drepturilor cetățenilor și consolidarea democrației.
Iar scopul nostru nu poate fi atins decât prin adoptarea radicalei revizuiri a Constituției propusă de proiectul #ConstituțiaSuveranității!
Așa cum v-am spus, schimbarea pe care toți o așteptăm nu se va putea face decât printr-o schimbare de sistem, nu doar prin schimbarea unor oameni - acum e mai clar ca oricând! Nu mai putem aștepta ca sistemul să se „autoreformeze”… nu se va întâmpla!
NOI TREBUIE SĂ FORȚĂM SISTEMUL SĂ SE REFORMEZE!
Susțineți #ConstituțiaSuveranității!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
La propaganda tv încep să apară frânturi de adevăr: “Analiza ne arată că unele dovezi, sustin destul de puternic ipoteza conform căreia Cälin Georgescu a beneficiat în principal de pe urma ajutorului (și prostiei) actorilor interni.” Adică, oficial, a picat teza “influenței Rusiei” în alegerile prezidențiale!
Asta înseamnă că posibilitatea apariției unei “erate” CCR și, implicit, a reluării turului II al alegerilor Prezidențiale începe să fie un scenariu din ce în ce mai probabil, acceptat chiar și de miezul Sistemului.
Se zguduie șandramaua!
Post scriptum: un securist bătrân și slinos, unu pe nume Păcuraru, spune ritos în studio: “Dacă cauți (cacofonia îi aparține!) dovezi ale unei manipulări directe ale unui candidat, nu o să le găsești. Ei încearcă să creeze haos.”
Păi singurii care au creat haos au fost securiștii și păpușile lor de la CCR și din media… ei trebuie să fie cei care sunt manipulați (indirect) de “actorii statali și nestatali” ostili României! 😉
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Iată textul Cererii de chemare în judecată pe care am formulat-o în contradictoriu cu instituția Președintelui României și care se va judeca azi, 08.01.2025, la ora 12.00 la Curtea de Apel București:
"Curtea de Apel București
Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Dosar: 8069/2/2024
Domnule Președinte,
Subsemnatul Chitic Mircea Victor Daniel, CNP ........, domiciliat în București ........, legitimat cu CI seria ...... nr.........., te. Nr. tel. ...., email ......,
în contradictoriu cu
Președintele României, care urmează a fi citat la Administrația Prezidențială cu sediul la Palatul Cotroceni, Bulevardul Geniului nr. 1-3. Sector 6 - București - România, Cod poștal 060116, tel. Nr. 0214100581, email procetatean@pesidency.ro, juridic@presidency.ro,
formulez în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prezenta
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
prin care vă solicit să dispuneți anularea Decretului nr. 1670 din data 23.12.2024, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1307 din 23.12.2024 prin care a fost desemnat în temeiul art. 85 alin 1, art. 100 alin 1 și art. Constituția României domnul Ion Marcel Ciolacu în calitate de Prim-ministru al României, urmând să dispuneți judecarea cu precădere și celeritate a prezenței cauze.
Vă solicităm totodată suspendarea executării actului administrativ atacat, respectiv Decretului nr. 1670 din data 23.12.2024, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1307 din 23.12.2024, spână la soluționarea definitivă a cauzei în temeiul art. 15 din Legea 554/2024.
Calitatea procesuală activă a subsemnatului și interesul subsemnatului în formularea cererii
Subsemnatul sunt cetățean român și sunt persoană vătămată în sensul art. 2 alin 1 lit a din Legea nr. 554/2004 prin decretul de numire a prim-ministrului României, deoarece potrivit art. 2 alin 1 din Constituția României, suveranitatea națională aparține poporului român care și-o exercita organele sale reprezentative constituite prin alegeri libere, periodice și corecte.
Potrivit art. 81 alin 1 din Constituția României, președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, mandatul acestuia fiind de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului. Totodată, președinte României, potrivit art 103 alin 1 din Constituția României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru. Or, prim-ministrul României este cel care formează guvernul și care exercită puterea executivă în România, asigurând realizarea politicii interne și externe a țării și exercită puterea generală a administrației publice.
Or, durata mandatului lui Klaus Iohannis în calitate de președinte al României a încetat la data de 21.12.2024. În aceste condiții, desemnarea primului-ministru de către un președinte căruia i-a încetat mandatul, atrage atât nulitatea decretului de desemnare, cât și nulitatea actelor guvernului condus de prim-ministrul desemnat de către o persoană fără calitate în statul român. În aceste condiții, subsemnatul în calitate de cetățean român sunt afectat ca urmare a faptului că în statul în care trăiesc și al cărui cetățean, actele puterii executive care are în competente garantarea drepturilor și libertăților fundamentale sunt lovite de nulitate, ceaa ce creează o insecuritate juridică tuturor cetățenilor României, inclusiv subsemnatului.
Instanța competentă
Având în vedere dispozițiile art 10 din Legea nr. 554/2004, precum și faptul ca subsemnatul am domiciliul În București, sector 3, competentă general, material și teritorial sa soluționeze prezenta acțiune este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.
4. Admisibilitatea cererii
Președintele României intra în categoria autorităților publice prevăzute de Titlul III din Constituția României și este autoritate publica în sensul art. 2 alin 1 lit b) din Legea nr. 554/2004.
Totodata, Decretul de desemnare a prim-ministrului este act administrativ în sensul art. 2 alin 1 lit c) din Legea nr. 554/2004 care a produs efecte juridice și a intrat în circuitul civil de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial.
Potrivit dispozițiilor art 7 alin 5 din Legea nr. 554/2004 : În cazul …. acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, ….nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Subsemnatul, în calitate de cetățean român, am dreptul de a pretinde de la autoritățile publice din România a unei conduite în conformitate cu rolul constituțional pe care îl au, acestea fiind obligate ca în cadrul democrației constituționale sa respecte ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, realizarea competenței autorităților publice;
Drept urmare, prezenta cerere este admisibila.
5. Nelegalitatea decretului atacat
Potrivit „Raportului privind termenele - limită - presedinți - partea I”, adoptat de Comisia de la Veneția în 16-17 martie 2018 (CDL -AD (2108) 010, în democrațiile moderne, suveranitatea unei națiuni rezidă în popor. Toată autoritatea statului emană de la popor. Prin urmare, nimeni nu poate susține că are dreptul de a candida pentru realegere și, implicit, nici să rămână în funcție după expirarea mandatului, dacă Constituția prevede altfel.
Limitarea mandatului, interzicerea realegerii și implicit, interzicerea prelungirii mandatuiui este expresia deciziei unui popor, în exercicarea autodeterminării sale.
Limitarea mandatelor urmărște să protejeze o democrație de a deveni o dictatură de facto. Limitarea mandatelor „este menită să împiedice președinții în exercițiu să profite de poziția lor pentru a rămâne la putere" și să garanteze condiții de concurentă echitabile pentru ceilalfi candidafi.
Dreptul de a vota și de a fi ales sunt elemente-cheie ale drepturilor politice. Toate democrațiile moderne au stabilit aceste drepturi politice în constituții. Conținutul precis al drepturilor politice sunt definite de constitutii sau de legile care le pun în aplicare.
Cauzeie de limitare a mandatului președințiior se regăsesc în capitolele constituționale care se referă la instituția președinției, nu în declarațiile de drepturi. Este, prin urmare, important să mentionăm că o Constituție cuprinde nu numai drepturi, ci și dispoziții privind funcționarea instituțiilor democratice.
Drepturile omului pot fi înțelese ca pretenții recunoscute: „a avea un drept înseamnă a avea o pretenție la ceva și împotriva cuiva, a cărei recunoaștere este cerută de norme juridice sau, în cazul drepturilor morale, de principiul conștiinței luminate". Drepturile necesită o recunoaștere socială ca atare. Într-un stat democratic, această recunoastere trebuie să fie instituționalizată și recunoscută de către stat. Fără o astfel de recunoaștere, drepturile omului pot fi justificate moral, dar nu pot fi puse în aplicare.
Democrația este de neconceput fără alegeri organizate în conformitate cu anumite principii care le conferă statutul democratic. Aceste principii cuprind două aspecte, primul, nucleul dur, fiind principiile constituționale ale dreptului electoral, cum ar fi votul universal, egal, liber, secret și direct, iar al doilea principiul conform căruia alegerile cu adevărat democratice pot avea loc numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții de bază ale unui stat democratic bazat pe statul de drept, cum ar fi drepturile fundamentale, stabilitatea dreptului electoral și garanții procedurale eficiente.
Prin eliminarea unei protecții importante împotriva concentrărilor distorsionate de putere, abolirea limitelor mandatului riscă, de asemenea, să submineze diverse aspecte ale dreptului omului de a participa la viața publică. Printre acestea se numără dreptul de a participa la alegeri periodice autentice, capacitatea de a se asigura „că persoanele cu drept de vot au libertatea de a alege candidații", că „reprezentanții sunt aleși în mod liber și responsabili și că autoritatea guvernului continuă să se bazeze pe exprimarea liberă a voinței alegătorilor". În orice caz, dacă poporul dorește cu adevărat să realeagă președintele în exercițiu împotriva deciziei sale anterioare privind limitarea mandatelor, trebuie solicitată o modificare constituțională în conformitate cu normele constituționale relevante. Pericolul manipulării opiniei publice de către un regim autoritar nu trebuie subestimat.
În democrațiile constituționale și reprezentative, puterile reprezentanților sunt date de popor prin intermediul constituției. Reprezentanții nu îsi pot afirma autoritatea fără o delegare explicită din partea Constituției.
Limitele mandatului constrâng drepturile președintelui. Cu toate acestea, dreptul președintelui este dat de popor, care are putere suverană. Poporul are puterea de a decide termenul și posibilitatea de realegere a președintelui. Această decizie este consemnată în constituție.
Prin urmare, este necesar un amendament constituțional pentru a modifica limitarea mandatelor. Numai poporul poate modifica sfera de delegare pe care a acordat-o președintelui, urmând procedurile constituționale aplicabile.
Limitarea duratei mandatului președintelui reprezintă, prin urmare, o măsură de protecție împotriva riscului de abuz de putere din partea „șefului puterii executive”. Ca atare, ele urmăresc obiectivele legitime de protecție ale drepturilor omului, ale democrației și ale statului de drept.
Dreptul de a candida după un prim mandat nu poate fi garantat dacă este prevăzut altfel în Constituție. Restrângerea dreptului de a fi ales al președinților în exercițiu derivă dintr-o alegere suverană a poporului în vederea urmăririi obiectivelor legitime de interes general menționate anterior, care prevalează asupra dreptului președintelui în exercițiu.
Or, în speță, mandatul acordat de poporul român, ca putere suverană, lui Klaus Iohannis ca președinte al României a fost de 5 ani conform art 83 alin 1 din Constituția României, cu începere de la data depunerii jurământului de către acesta (21.12.2019), mandatul acordat încetând la data de 21.12.2024.
Odată ajuns la termenul limită mandatul acordat, limitele acestuia nu se puteau extinde decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art 83 alin 3 din Constituția României (numai prin lege organică adoptată de Parlament, în caz de război sau catastrofa), situație în care NU ne aflăm.
Drept urmare, suntem în situația prevăzută de dispozițiile art 97 alin 1 din Constituția României potrivit cărora vacantarea funcției de președinte al României intervine în caz de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuțiilor, adică în cazul ajungerii la termen al mandatului.
În aceste condiții, conform art. 85 din Constituția României, titularul dreptului de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru și de a numi Guvernul este Președintele României cu mandat valabil deținut, ceea ce nu este cazul în speță.
Ne aflăm astfel în situația în care o persoană fără calitate și cu mandatul expirat exercită funcția de Președinte al României și desemnează prin decret, fără drept, un candidat pentru funcția de prim-ministru al României.
Decretul atacat, fiind publicat în Monitorul oficial, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, nefiind necesară formularea în cauză a plângerii prealabile prin raportare la dispozițiile art. 7 alin (5) din Legea nr. 554/2004.
Totodata, Decretul 1670 din 23.12.2024 a fost emis și semnat de o persoană care nu mai îndeplinea în mod legal și legitim funcția de Președinte al României, calitatea de Președinte al României a domnului Klaus Werner Iohannis încetând de drept din data de 21.12.2024.
În demonstrația noastră plecăm de la premiza că, la articolul 83 din Constituția României se prevede în mod lipsit de echivoc faptul că:
„Art. 83 – Durata mandatului
(1) Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.�(2) Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.�(3) Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.”
Interpretarea sistematică a normelor Constituționale, și normele Constituționale interpretându-se unele prin altele și dându-i-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul articolului, ne impun evidența dată de ordinea cronologică și înlănțuirea logică a normei Constituționale, și anume că mandatul Președintelui este de 5 ani, Președintele exercitând-și mandatul până la depunerea jurământului de către Președintele nou ales, în această ordine și numai în limita prevăzută expres și, evident, limitativ de către al. 1 al art. 83 C.R., și numai ÎN MOD EXCEPȚIONAL Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, (ȘI DOAR) prin lege organică, (ȘI NUMAI) în caz de război sau de catastrofă.”
Extinderea limitelor mandatului Președintelui României peste limitele constituționale se putea face numai ca urmare a voinței poporului român, prin modificarea Constituției, ceea ce nu este cazul în speță.
Numai poporul poate modifica sfera de delegare pe care a acordat-o președintelui urmând procedurile constiționale aplicabile, Constituția României prevăzând în mod expres la art 2 alin 2 că nicio persoană și niciun grup de persoane nu poate exercita suveranitatea în numele poporului român.
Numai din prisma acestor evidențe Constituționale va trebui interpretată dispoziția art. 22 din Decizia CCR 32/06.12.2024, decizie adoptată în contextul extraordinar al evenimentelor din Noiembrie-Decembrie 2024, și care edictează:
„Curtea, având în vedere complexitatea și durata în timp a operațiunilor electorale necesare ulterior pronunțării prezentei decizii, constată aplicabilitatea art. 83 alin.(2) din Constituție, potrivit căruia Președintele României în funcție „exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou-ales”.”
Or, în mod evident, suntem obligați să analizăm dispozițiile deciziei mai sus menționate plecând de la premiza conform căreia Curtea Constituțională nu a putut să adauge la legea fundamentală a României, la însăși Constituția României, ci a dat o interpretare normelor Constituționale înlăuntrul literei și spiritului Constituției adaptat la o situație excepțională și lipsită de precedent în istoria României dar și a țărilor democratice din a căror familie face parte și țara noastră.
Din acest motiv, esențială în deslușirea înțelesului dar și a întinderii efectelor articolului 22 din Decizia CCR 32/2024 este situația avută în vedere de Curte pentru prelungirea mandatului Președintelui peste limita de 5 ani expres prevăzută de Constituție, și anume: „având în vedere complexitatea și durata în timp a operațiunilor electorale necesare ulterior pronunțării prezentei decizii”.
Având în vedere că art 147 al. (4) C.R. prevede că „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”, este evident că evenimentul care ar fi declanșat „aplicabilitatea art. 83 alin.(2) din Constituție” și de la care dispozițiile art. 22 din Decizia 32/2024 ar fi căpătat eficiență ar fi fost declanșarea „operațiunilor electorale”, declanșare ce ar fi trebuit să fi avut loc în cel mai scurt timp - având în vedere că dispozițiile Deciziilor CCR sunt de imediată și generală obligativitate de la data publicării acestora - și în interiorul celor 5 ani al mandatului de Președinte al domnului Klaus Werner Iohannis, interval în care acesta și-a exercitat în mod legitim atribuțiunile funcției sale.
În interpretarea dispozițiilor anterior citate va trebui avut în vedere și contextul pronunțării Deciziei CCR 32/2024, context care stabilește și limitele și aplicarea dispozițiilor art. 22 al acestei Decizii, și anume faptul că la momentul pronunțării Deciziei CCR 32/2024 Președintele era încă în limitele Constituționale ale exercitări funcțiunii sale, și Parlamentul era în ultimele 2 săptămâni înaintea încheierii mandatului, situație în care TREBUIAU DEMARATE DE ÎNDATĂ „OPERAȚIUNILE ELECTORALE”.
Cu alte cuvinte, interpretarea și aplicarea Deciziei CCR 32/2024 se putea face în limitele Constituției și ipoteză de la 83 alin 2 C.R. este valabilă numai în măsura în care s-ar fi demarat procedura de alegere a noului președinte înainte de expirarea mandatului președintelui în funcție! În orice altă interpretare nu mai suntem în ipoteza tranzitorie de interferență între cele două mandate și ar echivala cu exercitarea suveranității națională de o persoană sau de un grup de persoane, cu încălcarea voinței poporului român.
Așa cum am arătat, art. 83 alin. 2 C.R. îi permite Președintelui în funcție să exercite mandatul până la depunerea jurământului de către noul Președinte, această presupunând ca fie noul președinte a fost ales și nu a apucat să depună jurământul, fie, conform Deciziei CCR 32/2024, cel puțin este demarată procedura de alegere și nu s-a finalizat! Arătăm în acest sens că jurământul nu este doar actul juridic prin care noul președinte își începe mandatul, ci este și ultimul act procedural de finalizare a procesului electoral de alegere a președintelui!
Or, nu poate fi primită interpretarea conform căreia poți să faci referire la limita pâna la care îți exerciți mandatul (depunerea juramintului de noul președinte - “CE fac eu? (…) Eu rămân în mandat până la depunerea jurământului de către noul președinte…” - extras din discursul fostului Președinte Klaus Werner Iohannis din 6.12.2024) atâta timp cât nu a fost demarată procedura (procesul electoral) de determinare a acestei limite!
Fără determinarea acestei limite (a exercitării mandatului după terminarea mandatului) înainte de terminarea mandatului președintelui în funcție (care nu se poate face decât prin demararea procesului electoral) nu mai putem fi în situația tranzitorie a articolului 83 alin 2 din C.R., mandatul președintelui fiind prelungit sine diae, pentru o perioadă nedeterminată de timp, în mod neconstituțional, fapt care este contrar regulilor fundamentale de funcționare ale unui stat democratic.
O altă interpretare a deciziei CCR ar echivala cu faptul ca CCR a extins limitele mandatului președintelui, încălcând democrația și transformând-o într-o dictatura de facto în care președintele cu mandatul expirat își prelungește la infinit mandatul expirat, contrar voinței poporului, cu concursul restului organelor de stat și a autorităților publice din România, procedând la desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru fără drept și cu extinderea la nivelul tuturor autoritarilor publice din România a unei dictaturi de facto.
Or, în cauza se poate constată că primul-ministru în funcție la data pronunțării hotărârii CCR nr. 32/06.12.2024, Marcel Ciolacu, și care avea în atribuții și obligații organizarea de urgență a unui nou proces electoral prin emiterea unei hotărâri de Guvern conform dispozițiilor Legii nr. 370/2004 nu și-a îndeplinit obligațiile ce ii reveneau, dar este desemnat în continuare drept candidat pentru funcția de prim-ministru, fiind beneficiar împreună cu Klaus Iohannis al abuzului de putere și al excesului de drept pe care l-au exercitat împreună pentru impunerea unei dictaturi de facto în România.
În concluzie, la această dată mandatul Președintelui Klaus Werner Iohannis s-a terminat, ca urmare a faptului că situația tranzitorie care permitea exercitarea lui după finalizare specificată de Decizia CCR 32/2024 (existența unei proceduri nefinalizate încă la data expirării mandatului lui Klaus Werner Iohannis) de alegere a unui nou președinte (nici măcar nu este demarată până la data depunerii prezenței Cereri!!!!!) nefiind îndeplinită până la această dată, motiv pentru care decretul atacat a fost emis de către o persoană fără calitate și este lovit de nulitate. Totodata, toate numirile și actele subsecvente acestuia sunt lovite de nulitate.
Cu alte cuvinte, având în vedere faptul că până la 21 decembrie 2024 (dată finalizării mandatului lui KW Johanis) nu s-a emis o nouă Hotărâre de Guvern pentru stabilirea calendarului electoral pentru alegerea Președintelui României, Klaus Werner Johanis nu mai poate exercită mandatul de Președinte după 21 decembrie.
Orice altă interpretare și aplicare a dispoziției Deciziei CCR32/2024 ar fi o prelungire tacită sine diae a mandatului președintelui care este contrară literei și spiritului Constituției, fiind o încălcare explicită a următoarelor texte constituționale:
Art. 1 C.R. – Statul român: „(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.”
Art. 2 C.R. – Suveranitatea: „(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, PERIODICE și corecte, precum și prin referendum.�(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
Art. 36 C.R. – Dreptul de vot: „(1) Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.�(2) Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.”.
Or, după încetarea funcției de Președinte (adică la expirarea mandatului de 5 ani și, în cazul de față, ca efect al neîndeplinirii condițiilor impuse de Decizia CCR 32/2024) nu se mai aplică nici una dintre instituțiile specifice deținerii funcției de Președinte, inclusiv cele prevăzute de la art. 100 C.R.:
DOAR „(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența decretului.” (Art. 100 alin. 1 C.R.), o persoană care a ocupat funcția de Președinte ne mai putând emite decrete, acest persoană nefiind în exercitarea atribuțiunilor de Președinte, tot așa cum un fost judecător nu mai poate pronunța hotărâri judecătorești după data la care acesta s-a pensionat.
În opinia noastră, în momentul de față, dat fiind consumarea mandatului de 5 ani al Președintelui dar și încălcarea dispozițiilor exprese și limitative ale Deciziei CCR 32/2024, funcția de Președinte este vacantă, fiind incidente dispozițiile art. 98 C.R., Președintele Senatului trebuind în opinia noastră să exercite atribuțiile prezidențiale, mai puțin cele prevăzute la articolele 88-90.
Pentru toate aceste motive, considerăm că Decretul 1670/23.12.2024 publicat în Monitorul Oficial nr. 1307/23.12.2024 emis de către Klaus Werner Iohannis a fost emis de către o persoană care NU mai putea emite decrete în exercitarea atribuțiilor Președintelui (decretul fiind un Act dat în competența exclusivă a Președintelui), motiv pentru care vă solicităm respectuos să constatați nulitatea decretului atacat.
6. Întrunirea în cauză a condițiilor pentru suspendarea executării decretului atacat
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004: „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii principale.”
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004:
Articolul 14
Suspendarea executării actului
În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință a conținutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluționat, instanța învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare și va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. Dacă suspendarea s-a dispus, această încetează de drept și fără nicio formalitate.
Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților. Procedura prevăzută la art. 200 și 201 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă. Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Instanța poate acorda un nou termen de judecată în cazul în care reclamantul solicită amânarea pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă și de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.
Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Potrivit art. 2 alin 1 din Legea nr. 554/2004:
„n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor;
p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat;
r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice;
ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.”
În cauza este îndeplinită condiția cazului bine justificat, deoarece se poate constata ca ajungerea la termen a mandatului lui Klaus Iohannis în calitate de președinte al României la data de 21 decembrie 2024, determina o îndoială serioasă cu privire la dreptul acestuia de a mai emite decrete ca președinte al României.
În cauza este îndeplinită condiția pagubei iminente, deoarece punerea în aplicare a decretului atacat și investirea de către Parlamentul României a unui Guvern ca urmare a solicitării formulate de către un candidat la funcția de prim-ministru desemnat în mod nelegal, de către o persoană fără calitate, atrage nulitatea atât a decretului, cât și a tuturor actelor guvernului investit în mod nelegal, cu consecințe dezastruoase pe plan intern și internațional pentru România, precum și cu încălcarea ordinii de drept și a democrației constituționale în România.
Potrivit art 1 alin 3 din Constituția României, statul român este un stat democratic, iar potrivit art 1 alin 3 din Constituția României, statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor în stat - legislativă , executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. Or, în situația în care puterea executivă este organizată în mod nelegal, printr-un exces de putere și un abuz de drept exercitat de către o persoană fără calitate care se erijează în președinte al Statului Român, echilibrul puterilor în stat este afectat iremediabil, iar democrația constituțională abolita în România.
În probațiune, înțeleg sa mă folosesc de probă cu înscrisuri.
Atașez la prezenta, Monitorul oficial în care a fost publicat decretul atacat.
Chitic Mircea Victor Daniel
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Cererea de chemare în judecată pe care am formulat-o în contradictoriu cu instituția Președintelui României se va judeca în data de 17.01.2025, la ora 14.30 la Curtea de Apel București, sala E01.
Vă aștept!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
❗️BREAKING: Mark Zuckerberg DEZVĂLUIE că administrația Biden a exercitat presiuni asupra Facebook pentru a cenzura postările despre efectele secundare ale vaccinurilor.
„Practic ne-au forțat și au spus că orice menționează că vaccinurile ar putea avea efecte secundare trebuie să fie eliminat.”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Din ce în ce mai mulți politicieni europeni reacționează ferm împotriva “Precedentului Georgescu” creat de CCR în România!
Și asta pentru un simplu motiv: precedentul este periculos pentru toate democrațiile din Europa!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
E evident ca totul e pierdut, ca nu avem nicio șansă în fața Sistemului.
Bun, rațional era clar de mult.
Dar emoțional, la nivelul speranței, încă mai reușeam să mai păstrez așteptarea vederii unei licăriri și o îndepărtata dar posibilă ieșire din tenebre.
M-am înșelat. M-am autoiluzionat!
Azi nu mai pot decât să spun ca simt, înțeleg și accept și eu, într-un sfârșit, ca “Sistemul m-a învins”! (Dacă a spus o un președinte - Emil Constantinescu, cine sunt eu să nu
Sistemul ne-a învins!
Îmi veți spune “stai, ca pe 21 vine Trump…”!
Degeaba! dacă sub presiunea venirii lui Trump eliberarea nu a venit din interior… ea sigur nu va veni niciodată din afară.
Din potrivă! Ei, oricare ar fi ei, au nevoie de sclavi perfecți, de vechili aspri, dar duri, pe plantație, vechili care să pună biciul pe sclavi să scoată producție mai mare pentru nevoile lor mereu crescânde.
Or, actuala clasă politică excelează în asta… de ce să o schimbi? De ce să riști să angajezi niște vechili noi și nepricepuți, când ai cei mai perfect abjecți și fără milă satrapi?
Eu cred ca am pierdut trenul istoriei. Și noi (și generația noastră). Și de data asta…
E motivul pentru care, încet, dar sigur și definitiv, mă voi retrage din orice angajament și orice luptă politică, civică sau socială.
Ba, mai mult, pierzând orice umbră de încredere în justiție și în covârșitoarea majoritate a magistraților, mă voi retrage cât de curând și din avocatură - voi duce la capăt dosarele pe care le mai am… și gata!
Bilanțul și descărcarea de gestiune pentru încrederea pe care unii dintre voi mi-ați acordat-o le voi face mai târziu, cu voia voastră!
Până atunci îi voi lăsa pe cei care mai vor și mai pot să spere… să aștepte 21 Ianuarie!
Să ne ajute Dumnezeu!
Ca noi n-am fost în stare să ne ajutăm…
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Am primit azi de la un bun prieten câteva informații și DOVEZI care demonstrează dincolo de orice dubiu caracterul premeditat al anulării turului II al alegerilor prezidențiale. Cum știu că puțini mai au răbdare să mai citească materiale lungi voi încerca să fiu cât mai succint în descriere, lăsând să vorbească mai mult materialele pe care le voi anexa prezentului text. Menționez că tot ce voi relata mă jos (la „a doua mână”) a fost deja comunicat unor oameni de presă cunoscuți (nu voi da aici nume, să stea liniștiți!) care însă au spus că informațiile sunt „irelevante” - voi veți decide dacă e așa! Deci:
Prietenul meu are o prietenă care a fost membră în comisia dintr-o secție de votare din Județul TIMIȘ. Cu mult înainte de procesul de votare au primit materiale detaliate despre cum trebuie să se desfășoare acesta de-a lungul celor 3 tururi de scrutin ce urmau să aibă loc (le voi tasă pe Telegram spre studiu celor interesați).
Având în vedere specificitatea alegerilor de la sfârșitul anului 2024 (trei rânduri de alegeri, la o săptămână distanță unele de altele!), aceștia au primit mai multe materiale și „rechizite” decât de obicei.
ȘI AU PRIMIT 5 ȘTAMPILE CU MENȚIUNEA „VOTAT” PE CARE TREBUIAU SĂ LE PREDEA DUPĂ ULTIMUL TUR DE SCRUTIN DE LA PREZIDENȚIALE!
Trebuie menționat că DUPĂ TURUL I AL PREZIDENȚIALELOR PÂNĂ LA ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 1 DECEMBRIE 2024 ȘTAMPILELE NU AU FOST RETURNATE, CI AU RĂMAS LA PREȘEDINȚII COMSIILOR DIN SECȚIILE DE VOTARE!
Și aici vine BOMBA:
INAINTEA ALEGERILEOR PARLAMENTARE DIN 1 DECEMBRIE 2024, SÂMBĂTĂ, PE 30.11.2024, DE LA PREFECTURĂ (!!!) LI S-A CERUT CA DUPĂ ALEGERILE PARLAMENTARE SĂ PREDEA TOATE CELE 5 ȘTAMPILE CU MENȚIUNEA „VOTAT” ODATĂ CU BULTINELE DE VOT NEUTILIZATE ȘI ANULATE!!!
ADICĂ CU ÎNAINTE 8 ZILE ÎNAINTEA TURULUI II ȘI CU 6 ZILE ÎNAINTEA INFAMEI HOTĂRÂRI CCR 32/2024! Dar și cu 2 ZILE ÎNAINTEA HOTĂRÂII CCR 31/2024, CEA CARE VALIDASE ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN 24 NOIEMBRIE 2024!
Ce vrea să spună asta?
GUVERNUL, PRIN REPREZENTANȚII SĂI ÎN TERITORIU - PREFECȚII, AU CERUT ÎNAPOIEREA ȘTAMPILELOR „VOTAT” ÎNAINTE CU 6 ZILE CA CCR SĂ DECIDĂ ANULAREA ALEGERILOR - CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ EXECURIVUL ȘTIA CU 6 ZILE ÎNAINTEA CCR CĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE VOR FI ANULATE!!!
QUOD ERAT DEMONSTRANDUM:
HOTĂRÂREA DE ANULARE A ALEGERILOR A FOST LUATĂ ȘI A DEVENIT „DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ” CU CEL PUȚN O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTEA ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CCR 32/2024!!!
NU CCR A „HOTĂRÂT” ANULAREA ALEGERILOR, CI ACEASTĂ HOTĂRÂRE A FOST LUATĂ CU MULT TIMP ÎNAINTE - CU CEL PUȚIN 5 ZILE ÎNAINTE!!! - ȘI ACEASTĂ HOTĂRÂRE NU A FOST LUATĂ DOAR DE IOHANNIS ȘI DE SERVICIILE CARE ÎL CONTROLEAZĂ PE EL, CI ȘI DE EXECURIVUL CONDUS DE CIOLACU!
REZULTATUL?
KW IOHANNIS ESTE PREȘEDINTE ȘI DUPĂ EXPIRAREA MANDATULUI.
MARCEL CIOLACU E TOT EL PRIM-MINISTRU… TOATĂ LUMEA E FERICITĂ!
În printscreenurile de mai jos veți vedea fragmente dovezi irefutabile: „HOTĂRÂREA DE ANULARE A ALEGERILOR A FOST LUATĂ ȘI A DEVENIT „DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ” CU CEL PUȚN O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTEA ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CCR 32/2024!!!” În imagini am încercuit locul în care intrsucțiunile erau clare ca după terminarea alegerilor parlamentare să fie introduse în „SACUL NR. 3” în primul rând „ștampilele cu mențiunea „VOTAT”, precum și câteva printscreenuri ale unor discuții purtate între membrii comisiilor de votare - evident am șters numerele de telefon precum și numele de familie ale persoanelor de acolo - ÎNSĂ LE VOI COMNICA PROCURORILOR DACĂ ÎMI VOR FI CERUTE DE ORGANELE ÎNDRITUITE SĂ ANCHETEZE ACEASTĂ EVIDENTĂ LOVITURĂ DE STAT!
Nu vreau să scuz pe nimeni, însă acum este evident că judecătorii CCR au fost supus unei presiuni dincolo de imaginația noastră - cele mai jegoase șantaje și cele mai terifiante amenințări - dacă, deși decizia de anulare a turului 2 era luată din alte „sfere” încă din 29-30 Noiembrie 2024, iar ei, pe 02.12.2024 au dat totuși o Hotărâre de confirmare a turului 1 al alegerilor prezidențiale. Ce s-a întâmplat între 2 și 6 Decembrie 2024 pentru juzii CCR probabil că depășește imaginația multora - cert e că, ÎN UNANIMITATE (!!!) JUZII CCR AU SCHIMBAT LA 180 GRADE HOTĂRÂREA 31/02.2024 ȘI, PE 6 DECEMBRIE 2024, AU DECIS - ÎN PREMIERĂ NAȚIONALĂ ȘI EUROPEANĂ - ANULAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE DIN 2024 PRIN HOTĂRÂREA 32/2024!
Această postare va trebui să o share-uiți masiv în speranța că organele statului, dacă mai avem unele, vor începe imediat o anchetă în urma acestor dezvăluiri, iar JUDECĂTORII CCR VOR ÎNȚELEGE CĂ TREBUIE SĂ DEA „ERATA” LA HOTĂRÂREA „ERATĂ” 32/2024, CEA PE CARE AU FOST ȘANTAJAȚI ȘI AMENINȚAȚI SĂ O ADOPTE PE 6 DECEMBRIE 2024!
Și mai sper ca parlamentarii și avocații partidelor de opoziție din Parlamentul României, cele care ating împreună peste 150 milioane de euro anual, să facă demersurile legale necesare!
ADEVĂRUL!
ADEVĂRUL E ULTIMA ARMĂ ÎMPOTRIVA ABUZULUI ȘI DICTATURII!
CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!
Vezi documente aici: https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/3230
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
CĂTĂLIN PREDOIU - PRIMUL DINTRE MINIȘTRI DOVEDIT CĂ A PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT!
Vă spuneam ieri că HOTĂRÂREA DE ANULARE A ALEGERILOR A FOST LUATĂ ȘI A DEVENIT „DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ” CU CEL PUȚIN O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTEA ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CCR 32/2024 și că
GUVERNUL, PRIN REPREZENTANȚII SĂI ÎN TERITORIU - PREFECȚII, AU CERUT ÎNAPOIEREA ȘTAMPILELOR „VOTAT” ÎNAINTE CU 6 ZILE CA CCR SĂ DECIDĂ ANULAREA ALEGERILOR - CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ EXECURIVUL ȘTIA CU 6 ZILE ÎNAINTEA CCR CĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE VOR FI ANULATE!!!
Azi voi dovedi că ștampilele cu mențiunea VOTAT ar fi trebuit puse în sacii cu buletine de vot neutilizate și/sau anulate (Sacul 3) ABIA DUPĂ TURUL II al alegerilor prezidențiale, până atunci aceste ștampile trebuind să fie preluate de reprezentanți împuterniciți ai Primăriilor (care veneau mereu însoțiți de una sau două persoane care cărau cutiile cu ștampile și rechizite) și păstrate de Primării.
Faptul că ȘTAMPILELE VOTAT NU TREBUIAU BAGATE ÎN SACI DECÂT DUPĂ TURUL II AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE rezultă din documentele oficiale pe care le veți găsi la acest link (https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/3233) dar și din printscreenurile de mai jos.
Și totuși de la Prefecturi au venit dispoziții exprese care impuneau introducerea în „Sacul 3” a ștampilelor cu mențiunea VOTAT încă după alegerile parlamentare din 1 Decembrie 2024, asta deși în toate „Ghidurile” publicate indicațiile contraziceau acest ordin. Nu lipsit de relevanță în acest sens e faptul că polițiștii care au venit să preia Sacii cu buletinele de vot neutilizate și/sau anulate AU ÎNTREBAT DACĂ AU FOST INTRODUSE ȘTAMPILELE „VOTAT” ÎN ACEI SACI, fapt care dovedește că au primi dispoziții exprese în acest sens!!!
Și acum se pune întrebarea: AU DECIS PREFECȚII DE CAPUL LOR, SPONTAN ȘI UNANIM, SĂ ÎNCALCE DISPOZIȚIILE PROCEDURALE EXPRES MENȚIONATE ÎN TOATE GHIDURILE ELECTORALE?
Răspunsul e simplu: FOARTE PUȚIN PROBABIL!
Și atunci apare o altă întrebare: CINE E „ȘEFUL LA PREFECȚI”? CINE DĂ ORDINE PREFECȚILOR?
Teoretic, șef mic este un Director al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din MAI.
Practic, „ȘEFUL MARE LA PREFECȚI” ESTE MINISTRUL AFACERILOR INTERNE, adică domnul CĂTĂLIN PREDOIU LA DATA SĂVÂRȘIRII FAPTELOR DESCRISE MAI SUS (care și în prezent tot Ministru al Afacerilor Interne este în Guvernul Ciolacu II, desigur! Acum înțelegeți și de ce este esențial Ministrul de interne în perioada alegerilor, da?).
Sunt convins că orice anchetă a organelor în drept va stabili fără echivoc faptul că MINISTRUL CĂTĂLIN PREDOIU A DAT DISPOZIȚIA RETRAGERII ȘTAMPILELOR „VOTAT” IMEDIAT DUPĂ ALEGERILE PARLAMENTARE ȘI CU 6 ZILE ÎNAINTE DE DECIZIA CCR DE ANULARE A ALEGERILOR PREZIDENȚIALE.
GREȘESC?
E posibil, și sunt gata să îmi cer scuze.
Dar până atunci PRIMUL MINISTRU CIOLACU TREBUIE SĂ IASĂ SĂ SPUNĂ CINE A DAT DISPOZIȚIA RETAGERII ȘTAMPILELOR „VOTAT” IMEDIAT DUPĂ ALEGERILE PARLAMENTARE ȘI CU 6 ZILE ÎNAINTEA ADOPTĂRII DE CCR A HOTĂRÂRII 32/2024!
DUPĂ TOATE ACESTE DEZVĂLUIRI ÎNTR-UN STAT DE DREPT PARCHETUL GENERAL AR FI ÎNCEPUT IMEDIAT O ANCHETĂ, IAR MINISTRUL PREDOIU AR FI FOST IMEDIAT DEMIS.
Cum noi suntem însă în dictatură… mă aștept ca cel arestat să fie… subsemnatul, cel ce îndrăznește să dovedească ițele Loviturii de stat din Decembrie 2024!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
De ce Executivul, prin Prefecți, pe data de 30.11.2024, cu 7 zile înaintea adoptării Hotărârii CCR 32/2024, a cerut predarea ștampilelor către BEJ-uri în data de 1 Decembrie 2024 (după alegerile Parlamentare și nu după turul II de la Prezidențiale!) prin introducerea în sacii cu buletinele de vot nefolosite și/sau anulate (Sacul nr 3), contrazicând dispozițiile exprese din Ghidurile publicate pentru comisiile electorale?
Post scriptum: Pariem ca niciun ziarist sau trust de presă nu vor pune această întrebare Ministtului de Interne (de atunci și de acum), Cătălin Predoiu?
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Undeva prin Dobrogea e un muzeu cu mai multe tablouri românești decât la MNAR.
Și e complet lipsit de pază!
Sper să “audă” autoritățile și nu hoții (de aceea nu dau numele localității).
Hai să încercăm să păstrăm puținul care ne-a mai rămas!
Post scriptum: dacă Ministetul Culturii nu știe la ce muzeu mă refer, rog “autoritățile” să mă contacteze în privat!
Pe voi, pe prietenii mei, vă voi ruga să nu mă întrebați despre ce muzeu vorbesc! Iar dacă știți, vă voi ruga să nu-i pomeniți numele, să nunincairajam hoții!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Ieri, Doamna Judecător Georgeana Viorel de la Curtea de Apel București, membră a fantomaticei Secții de "Contestații Electorale", a respins ca "INADMISBILĂ" cererea noastră de anulare a decretului de desemnare a d-lui Ciolacu în funcția de Prim-Ministru, în pofida jurisprudenței și Deciziilor CCR care susțineau faptul că un asemenea decret este un act administrativ individual atacabil în contenciosul administrativ.
Desigur, vom formula în termen recurs și vom solicita casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, recurs care nu va putea fi respins de ICCJ.
Toate astea nu fac nimic altceva decât să amâne tranșarea celei mai spinoase probleme de ordin constituțional și legal din ultimii 35 de ani încoace:
MAI ERA ÎN EXERCIȚIUL FUNCȚIUNII DE PREȘEDINTE KLAUS WERNER IOHANNIS LA 23.12.2024 ATUNCI CÂND L-A DESEMNAT CANDIDAT LA FUNCȚIA DE PRIM MINISTRU PE MARCEL CIOLACU???
CU SIGURANȚĂ NU - DUPĂ DATA DE 22.12.2024, IOHANNIS FOLOSEȘTE FĂRĂ DREPT O CALITATE OFICIALĂ CARE IMPLICĂ EXERCIȚIUL AUTORITĂȚII DE STRAT, FAPTĂ ÎNSOȚITĂ ȘI URMATĂ DE ÎNDEPLINIREA UNOR ACTE LEGATE DE EXERCIȚIUL AUTORITĂȚII DE STAT, adică
SEMNAREA DE CĂTRE IOHANNIS A DECRETULUI DE DESEMNARE A LUI CIOLACU ÎNTRUNEȘTE ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE INFRACȚIUNII DE UZURPARE DE CALITĂȚI OFICIALE!
Cu alte cuvinte, judecătorul de contencios care va avea curajul să constate nulitatea decretului de desemnare a primului ministru semnat de Iohannis va hotărî implicit faptul că Iohannis a uzurpat calitatea de Președinte al României atunci când a semnat acel Decret... și pentru asta trebuie mult curaj!
Tocmai de aceea Curtea de Apel București a încercat să paseze cartoful fierbinte la ICCJ fără să-l atingă...
Să nu mai vorbim de faptul că ANULAREA DECRETULUI DE DESEMNARE A LUI CIOLACU AR AVEA EFECTUL UNEI "MOȚIUNI DE CENZURĂ JUDICIARE" - CĂCI AR DUCE LA CĂDEREA GUVERNULUI CIOLACU II, ba mai mult, VA DUCE LA ANULAREA TUTUROR ACTELOR NORMATIVE ȘI JURIDICE ADOPTATE DE GUVERNUL CIOLACU II DE LA ÎNVESTIRE ÎNCOACE CA EFECT AL PRINICPIULUI "QUOD NULLUM EST" - fapt de asemenea fără precedent în ultimii 35 de ani.
Desigur, bătălia aceasta este mult prea mare pentru a fi câștigată de unul singur împotriva unui stat întreg, cu atât mai mult cu cât nici măcar presa nu îndrăznește să acorde atenție acestui demers judiciar atât de necesar: este până la urmă "testul de stres" final și ultimul examen de "moralitate" al unui întreg sistem statal bolnav de un cancer în fază terminală.
Știu, nu e nevoie să-mi spuneți care sunt șansele de câștig... dar unele bătălii merită purtate absurd și până la capăt fie numai și pentru ideea că refuzi să fii de partea... cancerului generalizat ce a cuprins muribunda noastră societate!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Din păcate, Călin Georgescu va avea aceeași experiență ca toți cei care au încercat alianțe sau înțelegeri cu Sistemiștii vopsiți în suveranisti.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Trump, alături de Neranyahu, tocmai spune ca în Gaza va continua și se va accelera epurarea etnică prin deportarea (“strămutarea” - se spune nou corect politic) palestinienilor:
“De ce să vrea să se întoarcă acolo? Nu cred că se pot construi așezări noi în Gaza! … cel mai bine e să pleci!”
Asta o spune în aceeași zi în care Trump a anunțat ca va continua să sprijine Ucraina în schimbul metalelor rare din acea țară… care majoritatea se află în partea ocupată deja de ruși.
Cu alte cuvinte: “The war must go on!”
The hope is over. Too soon…
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Călin Georgescu a vorbit azi despre impozitul pe cifra de afaceri a multinaționalelor (în fapt, a singurelor mari afaceri din România!), ca singură modalitate de a stopa evaziunea fiscală, pardon - "optimizarea fiscală", a marilor companii ce fac profit în România dar îl externalizează sub forma unor cheltuieli fictive.
E bine! Ca de obicei, gândim la fel, simțim la fel!
De fapt, încă din 2023 am scris un proiect de lege în acest sens - LEGEA SOLIDARITĂȚII - unii își aduc aminte cred despre acest proiect despre care am vorbit mult atunci, proiect pe care l-am pus la dispoziția Dianei Șoșoacă dar și a celor de la AUR... nimeni nu a vrut însă să ducă LEGEA SOLIDARITĂȚII până în plen insă.
De ce? Vă las pe voi să găsiți răspuns la această întrebare!
Sper că după ce CG va ajunge la Cotroceni, acest proiect de lege va ajunge în Parlament... și că va fi adoptat de Parlament, vreau să cred că va deveni LEGE!
Vă las mai jos textul integral (și link către varianta pdf a propunerii legislative: https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/3246) al LEGII SOLIDARITĂȚII pe care îl pun la dispoziția oricărui parlamentar interesat să îl ducă până în plen:
"LEGEA SOLIDARITĂȚII NAȚIONALE -
LEGEA IMPOZITĂRII MARILOR AFACERI ȘI AVERI
PROIECT LEGISLATIV DE MODIFICARE
A CODULUI FISCAL
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și
A LEGII nr. 256 din 12 noiembrie 2018
privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore
Plecând de la principiul constituțional conform căruia România este un stat social (Articolul 1 al. 3 din Constituție) construit pe solidaritatea cetățenilor săi (Articolul 4 al. 1 din Constituție),
ținând cont de necesitatea simplificării și eficientizării colectării taxelor și impozitelor, fapt de natură să crească predictibilitatea dar și competitivitatea în economie,
având în vedere necesitatea încurajării natalității dar și a creșterii gradului de protecție socială ce poate fi acordat indirect de către stat prin intermediul membrilor de familie,
dar și de necesitatea încurajării muncii și a scăderii ponderii ajutoarelor sociale,
Se adoptă prezenta:
I. modificare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal:
1. După articolul 18 se introduc articolele 181 și 182 cu următorul cuprins:
„ART. 181 Regimul special pentru contribuabilii care realizează venituri anuale de peste 10.000.000 Euro
1. Contribuabilii care au realizat venituri care au depășit echivalentul în lei 10.000.000 euro sunt obligați la plata plata impozitului în cotă de 1% aplicat veniturilor înregistrate. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.
2. Contribuabilii care au realizat venituri care au depășit echivalentul în lei 100.000.000 euro sunt obligați la plata plata impozitului în cotă de 2% aplicat veniturilor înregistrate. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.
3. Contribuabilii care au realizat venituri care au depășit echivalentul în lei 1.000.000.000 euro sunt obligați la plata plata impozitului în cotă de 3% aplicat veniturilor înregistrate. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.
ART. 182 - Regimul special pentru contribuabilii care desfășoară activități de natură extracției, rafinării sau comercializării produselor petroliere și a derivatelor acestora
„Contribuabilii care desfășoară activități de natură extracției, rafinării sau comercializării produselor petroliere și a derivatelor acestora și au venituri anuale mai mari de 10.000.000 euro, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere pentru activitățile prevăzute în acest articol, sunt obligați la plata impozitului în cotă de 5% aplicat veniturilor înregistrate.”
2. Art. 101 alineat 2 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii și respectiv a unei cote de 90% din venitul impozabil lunar din diferența de pensie ce depășeste 11 salarii minime brute pe țară.”
3. TITLUL X se introduce TITLUL X1 care va avea titulatura de „IMPOZITUL PE MARILE AVERI” și va avea următorul cuprins:
„Articolul 5001 Contribuabilii persoane fizice a căror venituri cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 10.000.000 Euro sunt obligați la plata unui impozit de solidaritate în valoare 1%pe an din valoarea totală a averii.
Articolul 5002 Contribuabilii persoane fizice a căror venituri cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 100.000.000 Euro sunt obligați la plata unui impozit de solidaritate în valoare 2% pe an din valoarea totală a averii.
Articolul 5003 Contribuabilii persoane fizice a căror venituri cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 1.000.000.000 Euro sunt obligați la plata unui impozit de solidaritate în valoare 3% pe an din valoarea totală a averii.
Articolul 5004 Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile și câștigurile.
Articolul 5005 1.) Contribuabilii persoane fizice a căror venituri cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare, imobiliare și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 10.000.000 Euro sunt obligați să întocmească anual o declarație de avere; declarația anuală de avere aferentă ultimului an fiscal modificat se depune până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.
(2) Declarațiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr. 1."
4. Articolul 77 alineatul 2 paragraful 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare cuprinse între 3.600 lei și 20.000 lei, deducerea personală se acordă astfel:
(i) pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere - 20% din impozitul pe venit datorat;
(ii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere - 30% din impozitul pe venit datorat;
(iii) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere - 40 % din impozitul pe venit datorat;
(iv) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere - 50% din impozitul pe venit datorat.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 20.000 lei nu se acordă deducerea personală.”
II. modificare a LEGII nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore:
Articolul 1 se modifică și se completează și va avea următorul conținut:
“(1) Prezenta lege stabilește unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol și de abandonare, precum și a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operațiunilor petroliere, desfășurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, denumită în continuare ANRM.
(2) În situația în care un titular este parte la un acord petrolier care se referă atât la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât și la perimetre petroliere offshore sau are calitatea de titular atât al unui/unor acord/acorduri petrolier/petroliere care se referă la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât și la perimetre petroliere offshore, prevederile prezentei legi se aplică numai referitor la operațiunile petroliere desfășurate cu privire la perimetrele petroliere offshore. “
La articolul 2 se abrogă literele m), n), o) p) și r).
Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art. 18. – Titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare desfășurate în baza legilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi. “
La articolul 19, după alineatul 11 se introduce alineatul (12):
“(12) Investițiile luate în calculul deducerii din impozitul pe veniturile suplimentare nu sunt luate în calculul rezultatului fiscal al perioadelor de plată a impozitului pe profit în sensul în care pentru acestea nu sunt acceptate reduceri/scutiri de impozite sau deduceri de costuri, acestea fiind considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit.”
Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art. 19. – (1) Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, inclusiv filialele acestora și/sau aparținând aceluiași grup de interes economic care desfășoară efectiv atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase din aceste perimetre sunt obligați la calcularea, declararea și plata impozitului asupra veniturilor suplimentare offshore.
(2) Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore și prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă din perimetrele offshore.
(3) Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obținute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, așa cum acestea sunt determinate potrivit anexei nr. 2, impozit din care se deduce valoarea investițiilor în segmentul upstream. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore ține seama de prețul de referință stabilit de ANRM pentru calculul redevențelor. Tranzacțiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la prețul de referință. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum, după cum urmează:
50% din venitul suplimentar pentru prețurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
b) 15% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 85 lei/MWh și mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
c) 30% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 100 lei/MWh și mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
d) 35% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 115 lei/MWh și mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
e) 40% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 130 lei/MWh și mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
f) 50% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 145 lei/MWh și mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;
g) 55% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 160 lei/MWh și mai mici sau egale cu 175 lei/MWh;
h) 60% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 175 lei/MWh și mai mici sau egale cu 190 lei/MWh;
70% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 190 lei/MWh.
(4) Limita maximă a deducerii investițiilor în segmentul upstream nu poate depăși 30% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare offshore.
(5) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) calculează, declară și plătesc lunar impozitul suplimentar offshore, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care datorează impozitul.
(6) Modelul și conținutul declarației privind impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(7) În măsura în care aplicarea prezentelor prevederi impune emiterea de instrucțiuni cu privire la impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore, acestea vor fi emise prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului energiei, cu avizul ANRM.
(8) Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special utilizat pentru finanțarea înființării și extinderii rețelelor de distribuție a gazelor naturale și a racordurilor la sistemul național de transport gaze naturale, precum și alte investiții stabilite prin hotărâre a Guvernului. Repartizarea sumelor colectate se face prin hotărâre a Guvernului. Colectarea impozitului asupra veniturilor suplimentare se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(9) Valoarea cumulată a investițiilor în segmentul upstream, înregistrate în evidența contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare, de la intrarea în vigoare a prezentei legi până în luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore, precum și valoarea investițiilor din programele de lucrări realizate și aprobate de către ANRM în baza acordurilor petroliere, care au fost înregistrate în evidența contabilă până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se diminuează lunar cu valoarea investițiilor în segmentul upstream deduse din impozitul pe veniturile suplimentare offshore. Deducerile se aplică până la atingerea valorii cumulate a investițiilor în segmentul upstream, aprobate de către ANRM și înregistrate în evidența contabilă conform legilor în vigoare.
(10) În cazul înstrăinării investițiilor pentru care s-a beneficiat de deducerea prevăzută la alin. (3) și (4), deducerea acordată se scade din valoarea cumulată a investițiilor în segmentul upstream proporțional cu raportul dintre valoarea investițiilor cedate și valoarea investițiilor înregistrate în segmentul upstream în perioada de referință în care a fost acordată.
(11) Investițiile luate în calcul pentru deducerea din impozitul pe veniturile suplimentare nu pot face obiectul altor deduceri.”
Articolul 20 se modifică și se completează și va avea următorul conținut:
“Art. 20. – Prin derogare de la prevederile art. 177 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, inclusiv filialele acestora și/sau aparținând aceluiași grup de interes economic, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale pe piața angro, într-un an calendaristic, au obligația să încheie, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe piețele centralizate, transparent, public și nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, pentru vânzarea unei cantități minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 90% din cantitatea de gaze naturale din producția proprie contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător. Cantitatea de gaze naturale contractate pe piețele centralizate, transparent, public și nediscriminatoriu, se vinde în baza unei proceduri avizate de ANRE, astfel încât cumpărătorii de gaze naturale să nu poată să fie condiționați de cumpărarea unei cantități minime impuse de către vânzător.”
Articolul 21 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:
“Art. 21. – Cotă procentuală prevăzută la art. 20 rămâne nemodificată pe toată durata acordurilor.”
La Articolul 25 după litera m) se Adaugă lit, n cu următorul cuprins:
“n) nerespectarea de către titularii acordurilor petroliere a prevederilor art. 19 și 20 se sancționează cu amendă corespunzând cu 30% din cifra de afaceri din anul în care s-a constatat abaterea.”
Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art. 33. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul acordurilor petroliere offshore nu se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 73/2018, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare.”
Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art. 34. – În vederea aplicării prevederilor art. 18, 19 și 21, ANRM și titularii de acorduri petroliere pot încheia acte adiționale la acordurile petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore concesionate la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Anexa nr. 1
DECLARAȚIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, ____________________________________ , CNP ____________, legitimat cu CI/Pașaport seria __________ nr _______________, cu domiciliul în ________ _______________________________________________________________________________, având cetățenie română și ____________________ (dacă e cazul)
cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații și ale art. 9 din Legea 241/2005 privind evaziunea fiscală,
declar pe proprie răspundere că împreună cu familia dețin o avere pe care o estimez la valoarea de _______________________________________, din care fac parte următoarele:
I. Bunuri imobile
1. Terenuri
NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte țări.
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
*2) La "Titular" se menționează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soțul/soția, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte și numele coproprietarilor.
2. Clădiri
NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte țări.
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanță; (4) spații comerciale/de producție.
*2) La "Titular" se menționează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soțul/soția, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte și numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile
1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, mașini agricole, șalupe, iahturi și alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
NOTĂ: Se vor menționa toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
2. Bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal, a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor menționa toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
III. Active financiare
1. Conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, forme echivalente de economisire și investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituții financiare din străinătate. *Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiții sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv investițiile și participările în străinătate
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deținute (titluri de stat, certificate, obligațiuni); (2) acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depășesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
IV. Venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Prezenta declarație constituie act public și atrage răspunderea potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate.
Data completării ..............................
Semnătura ..............................
Anexa nr. 2
Formula de calcul pentru impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore
În funcție de nivelul prețului mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore, denumit în continuare PMPC, se aplică următoarele formule de calcul:
dacă PMPC este mai mic sau egal cu 85 lei/MWh, ajustat cu IPC, după caz, impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total datorat se calculează cu formula:
IVST – impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total datorat;IVSC – impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total calculat;
ISO_85 – impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore datorat, calculat la PMPC mai mic sau egal cu 85 lei/MWh;
VS_85 – venitul suplimentar din perimetrele offshore, calculat la PMPC mai mic sau egal cu 85 lei/MWh;
PMPC – prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore sau prețul de referință, după caz;
PRC – prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, ajustat anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
VGC – volumele de gaze din producția internă din perimetrele offshore vândute;
IPC – indicele anual al prețurilor de consum din anul precedent publicat de Institutul Național de Statistică din România;
VID – valoarea investițiilor în segmentul upstream deductibile;
VI – valoarea cumulată a investițiilor în segmentul upstream așa cum sunt prevăzute la art. 19 alin. (9) care se diminuează lunar cu valoarea VID dedusă;
2. În cazul în care PMPC este între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, ajustate cu IPC, după caz, impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total datorat se calculează astfel:
IVST = IVSC - VID
IVSC = 0,5 * (85 - PRC) * VGC + ISO ISO = CI * VS
VS = (PMPC - PB) * VGC
VID = min (VI, 0,5 * IVSC) unde:
ISO – impozitul suplimentar offshore calculat la veniturile suplimentare din vânzarea gazelor naturale în urma practicării unor prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, ajustate cu IPC, după caz;
CI – cotă de impozitare a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale [15% - conform art. 19 alin. (3) lit. b)], aplicabilă în urma practicării unor prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv;
PB – preț de bază minim al intervalului de calcul corespunzător respectiv, pentru prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv este 85 lei/MWh;
VS – venitul suplimentar din perimetrele offshore, calculat din vânzarea gazelor naturale, cu prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv;
3. În cazul în care PMPC depășește 100 lei/MWh, ajustat cu IPC, după caz, impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total datorat se calculează astfel:
IVST = IVSC - VID
IVSC = 0,5 * (85 - PRC) * VGC + ISO VID = min (VI, 0,5 * IVSC)
ISO – suma impozitelor suplimentare offshore, calculate pentru fiecare interval de preț conform art. 19 alin. (3) lit. b) – i), respectiv:
ISO = ISO1 + ISO2 +...+ ISOi
ISOi – se calculează conform formulei de calcul de la pct. 2 unde termenii corespunzători au următoarele semnificații:
CI – cotă de impozitare a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale, pentru fiecare interval de preț corespunzător conform art. 19 alin. (3) lit. b) – i);
PB – preț de bază minim al intervalului de calcul corespunzător, ajustat anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu IPC;
VS – venitul suplimentar din perimetrele offshore, calculat pentru fiecare interval de preț corespunzător.
Exemplu de calcul: pentru vânzarea unui volum VGC de 1 MWh la un preț de vânzare de 110 lei/MWh, impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total datorat se calculează aplicând formulele de mai sus astfel:
IVST = IVSC – VID = 17,037-5,1111 = 11,9259 lei
IVSC = 0,5*(85 - PRC)*VGC + ISO = 0,5*(85-45,71)*1+5,25 = 17,037 lei
ISO = CI1 * VS1 + CI2 * VS2 = 0,15*15 +0,5*10 = 5,25 lei
VID = 0,5*IVSC=0,3*17,037=5,1111 lei unde:
CI1 = 0,15 – cotă de impozitare (15%) a veniturilor suplimentare offshore din vânzarea gazelor naturale aplicabilă în urma practicării unor prețuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, conform art. 19 alin. (3) lit. b);
CI2 = 0,3 – cotă de impozitare (30%) a veniturilor suplimentare offshore din vânzarea gazelor naturale aplicabilă în urma practicării unor prețuri între 100 lei/MWh și 115 lei/MWh inclusiv, conform art. 19 alin. (3) lit. c);
VS1 = (100-85)*1 = 15 lei venitul suplimentar din perimetrele offshore, calculat ca diferență între 100 lei/MWh și 85 lei/MWh;
VS2 = (110-100)*1 = 10 lei venitul suplimentar din perimetrele offshore, calculat ca diferență între PMPC (110 lei/MWh din exemplul dat) și 100 lei/MWh (prețul de bază minim al intervalului);”
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
„Potriveala” a făcut ca, în aceeași zi, ziua în care „Șefii la lume” au discutat la telefon și au decis PACEA reîmpărțind lumea, undeva într-o margine de imperiu, unul din cei mai docili și disciplinați vasali ai marelui și războinicului Licurici, dar și un zelos, necondiționat și activ susținător al războiului, a plecat prin demisie.
Desigur, poate fi o coincidență. Doar o coincidență! Dar și coincidență dacă e, e înalt simbolică.
Să le luăm pe rând.
12 Februarie este ziua în care SUA și aliații săi, „vestul colectiv”, au pierdut ultimul lor război al acestui secol. După rușinoasa înfrângere din războiul de 20 de ani din Afganistan (2001-2021) declanșat chiar la începutul secolului, SUA a încercat disperat să-și păstreze statutul de unică putere militară globală într-un joc la totul sau nimic pe tabla de șah a Ucrainei, încercând disperat să înfrângă printr-un proxy principalul său rival militar la nivel mondial. Rezultatul a fost la fel de dezastruos: în doar 3 ani de data asta (2022-2025) SUA a pierdut definitiv hegemonia militară asupra lumii, reușind să-și exhibe în văzul întregii lumi puținătatea și calitatea îndoielnică a resurselor lor militare. De unde două mari consecințe
În data de 12 Februarie 2025, SUA S-A RECUNOSCUT ÎNVINSĂ ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA, ARUNCÂND TOATĂ POVARA FINANCIARĂ A EȘECULUI PE UMERII EUROPEI, fapt care conduce la a doua concluzie:
De ieri, în mod oficial, LUMEA A DE DEVENIT MULTIPOLARĂ DIN PUNCT DE VEDERE MILITAR !
De unde încercarea afaceristului Trump de a salva și întări ultima și cea mai puternică armă de care mai dispune: DOLARUL! De altfel se spune că acesta a fost unul din subiectele de discuție dintre Trump și Putin, singurul subiect de real interes pentru Trump (să nu uităm că același Trump acum câteva săptămâni în urmă amenința toate țările BRICS că vor suferi consecințe teribile dacă vor continua politica dedolarizării).
Și cum poate salva dolarul? Sporind circulația și atractivitatea dolarului, deci dând drumul la comerț cu toată lumea și în toată lumea, fără osebire de doctrină sau orientare, de apartenență sau credințe politice sau religioase. Trump vrea ca Dolarul să unească lumea dezbinată până ieri de arme… și astfel să-și păstreze și să reclădească poziția hegemonică a SUA nu pe arme și dominație militară, ci pe monedă și dominație economică. Rămâne de văzut dacă va reuși… dar cert e că eșecurile în războaiele primului sfert de secol au obligat colosul american să-și schimbe radical strategia: DIN 12.02.2025 SUA VA DEVENI PRINICPALUL PROMOTOR AL PĂCII ÎN LUME - PAX DOLARA!
În contextul ăsta, prioritățile SUA s-au schimbat radical. Dar și dușmanii! În noua paradigmă a planificatei PAX DOLARA, principalii adversari au devenit potențialii dușmani ai dolarului, dintre care cel dintâi, până mai ieri aliat, este… UE și al său EURO.
Din 12.02.2025, „FRONTUL”, „TEATRUL DE RĂZBOI”, TOCMAI S-A MUTAT DIN UCRAINA… ÎN UE!!! dar nu va fi un front militar, ci unul economic! SUA va face tot ce-i stă în putință (și îi stau multe în putință!) să sfârtece Europa și s-o cumpere la bucată… DA! SUA VA „PRIVATIZA” EUROPA, la fel cum Europa a „privatizat” țările din est. Căci SUA are nevoie de o piață de desfacere ținută „captivă” ideologic (DA, căci dacă pentru americani va fi normal să facă afaceri cu oricine și oriunde, pentru colonia americană UE comerțul va fi limitat de bariere „ideologice”), produsele sale neputând concura ca preț, cantitate, ba chiar și calitate cu cele China, ce va deveni singurul adversar al SUA în noul RĂZBOI ECONOMIC GLOBAL CARE TOCMAI A FOST DECLANȘAT… tot în 12.02.2025.
În fine… mai sunt multe de spus, dar știu că răbdarea e pentru toți puțină. D-aia revin în marginea de imperiu în care TOT PE 12.02.2025 A PTECAT PERFECTA SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI ȘI DISCRET „LORD AL RĂZBOIULUI DIN UCRAINA” DE PE DÂMBOVIȚA. Căci CATEGORIC DA, Iohannis a fost desenat să fie slugă europeană a americanilor (în ordinea asta: mai întâi slugă europeană și apoi slugă la „democrații”-progresiști americani), devenit în ultimii ani susținător activ și acerb al războiului din Ucraina. Or, de o asemenea slugă Trump nu mai avea nevoie… motiv pentru care SLUGA IOHANNIS A PLECAT ACASĂ… TOT PE 12.02.2025! Coincidență desigur.
Ce va urma? Dumnezeu știe! Dar la noi în colonie cei care zbierau „integritate teritorială și suveranitate a Ucrainei” nu mai sunt la modă (a se vedea și unii „suveraniști” de rit securisto-proeuropean!), ba chiar au intrat în dizgrația Marelui Suzeran. SUA tocmai a decis: va prefera ca vasal un „euro-sceptic” susținător necondiționat al păcii… ceea ce nu rezonează deloc cu planurile Bruxellezilor! Ceea ce implică o dilemă existențială pentru Sistemul din România (de unde și o iminentă scindarea sistemiștilor în două tabere : una pro-americană și una pro-bruxeleză): QUO VADIS, SISTEMULE?
Cu alte cuvinte, România va deveni în lunile care urmează al doilea „teatru de război” (după Germania!) dintre SUA și UE în războiul care are ca miză distrugerea și supunerea necondiționată a UE de către americani și, implicit, slăbirea sau chiar distrugerea EURO - al doilea dușman al SUA după China.
Cert e că „RĂZBOIUL” ANTI-BRUXELLEZ A DEBUTAT CU O VICTORIE MICĂ, DE ETAPĂ - PLECAREA LUI KWI.
O concluzie? după atâtea concluzii? Concluzia concluziilor at fi că nouă, „tălpii țării”, nu ne va fi bine, căci noi vom suporta toate consecințele ale tuturor războaielor pierdute: și prețul pierdutului război din Ucraina, și prețul previzibilei înfrângeri a Bruxellului, și birurile pentru Mai Marele Nostru Suzeran - toate noi le vom plăti.
De aceea, pentru prostovanii care vor veni să dea cu pietre în mine pentru cele scrise mai sus le spun că această analiză/predicție este un avertisment și nu manifestarea unei satisfacții sau bucurii pentru ce va veni… nu este un „wishful thinking”, ci un îndemn spre stoicism întru întâmpinarea cinicelor vremuri pe care le vom trăi.
Cu îngăduința voastră voi mai reveni pe fiecare subiect în parte.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
La câteva ore după mesajul lipsit de echivoc al lui JD Vance (vicepreședintele SUA, foarte probabil viitorul președinte) prin care a spus ca anularea alegerilor din România a fost un abuz periculos pentru lumea democratică… CCR închide orice posibilitate de reluare a turului 2!!!
Cu alte cuvinte CCR a definitivat lovitura de stat și, în același timp, a pus punct “parteneriatului strategic” cu SUA!
De azi, România se află pe curs de coliziune cu SUA!
O fi bine?
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
România, oaia neagră a Europei și a lumii libere, a intrat pe curs de coliziune cu Administrația Trump și a pierdut, de facto, statutul de partener strategic al SUA!
Niciodată în istoria recentă numele unei țări europene nu a fost pronunțat de atâtea ori, atât de apăsat și într-un interval atât de scurt de un înalt oficial al administrației SUA, așa cum e JD Vance, actual vicepreședinte și, mai mult ca sigur, viitor președinte al Americii. Nici măcar numele unor țări precum Venezuela, Panama, Mexic, Canada sau China nu a fost rostit atât de apăsat și repetat rostit din gura vreunui oficial american din actuala administrație, cum, în administrația Biden, nici numele unor țări precum Ungaria sau Rusia nu au fost atât de sacadat enunțate de foștii oficiali.
Asta e o performanță istorică, evident! Dar e o performanță istorică negativă.
Faptul că România nu doar că și-a pierdut (neoficial încă) statutul de „partener strategic” al SUA e confirmat de „coincidența” bizară conform căreia, în timp ce JD Vance înfiera lovitura de stat din România, șeful Pentagonului Pete Hegseth, într-o vizită pe care a făcut-o la Varșovia a numit Polonia partener strategic al Statelor Unite pe flancul estic al NATO: „Vedem Polonia ca un aliat model pe continentul european care dorește să investească nu numai în propria apărare, ci și în apărarea întregului continent”. Și, pentru întărirea cuvântului rostit, Secretarul DOD le-a dat polonezilor 11 miliarde de dolari dolari pentru nevoile militare în cadrul programului de finanțare militară străină…
La noi nu doar că nu a venit nimeni, dar de la Munchen, Vance spunea că „Suntem într-un moment când situația este atât de gravă, încât România a anulat alegerile prezidențiale în baza unor suspiciuni nefondate ale agențiilor sale de informații și a unei presiuni foarte mari din partea altor state din UE. (…) Amenințarea de care mă îngrijorez cel mai mult în legătură cu Europa nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern. Ceea ce mă îngrijorează este amenințarea din interior, retragerea Europei de la unele dintre valorile sale fundamentale, valori împărtășite cu Statele Unite ale Americii. ” - declarație apreciată de Trump însuși și preluată de Elon Musk. Cu alte cuvinte, și nouă ne-au dat… de ne-au cocoșat!
Puse în sistem cele două întâmplări quasi concomitente ne spun că nu doar că „de facto” am pierdut statutul; de „partener strategic”, dar și că am ajuns oaia neagră a lumii pentru administrația Trump. Și asta, în actualul context, are echivalează cu un dezastru iminent, și o să vă explic de ce.
Multe oxiuri ale presei și propagandei soroșiste din România au început deja să spună că „‘suveraniștii’ plâng de dorul bocancului american”… ei care au s-au delectat purtând în gură toate dejecțiile globalisto-progresisto-legtbq-iste, ei care-au lins clanțele ambasadelor și care au primit însumat zeci și sute de milioane de la Soros și USAID… ei ne spun nouă că vrem bocanc american și vrem să facem ascultare la „Marele Licurici”.
Nu gunoaielor!
Noi doar vedem pericolul de a rămâne complet singuri într-o perioadă în care se vorbește deschis despre REDESENAREA HĂRȚILOR, singuri între țări vecine, dar neprietene, cum sunt Ungaria, Ucraina și, în curând probabil… Rusia, care toate au interese contrare României. Și fix în această perioadă, România condusă de Sistemul sorosisto-progresist și de propagandiștii acestora, ne pun pe curs de coliziune cu SUA, singurul aliat și arbitru care ne-ar fi asigurat în această perioadă tulbure siguranța păstrării integrității teritoriale, ba chiar și speranța de a recupera ce a fost al nostru. Ăsta este pericolul de moarte la care actuala clasă politică lasă pradă această țară. Iar în noua lume, așa cum aceasta se redesenează, nu cred că ne permitem luxul să îi avem ca dușmani declarați și pe Trump și pe Puțin în același timp! Sau poate nu știu eu bine care ne sunt cu adevărat puterile…
Care e speranța noastră?
O intervenție a americanilor în politica dâmbovițeană? Un desant al lui Vance la București să pună lucrurile la punct? Vreo nouă „Nulland” trimsă să confecționeze erate?
Nicidecum! Nu o vor face. Nu e stilul noii administrații Trump, căci ar costa bani (fie numai și costul „biletului de avion” până la București) pentru o cauză care nu e a lor.
Mesajul rostit de Șefii „Marelui Suzeran” a fost rostit clar și răspicat pentru a fi auzit de sutele, dacă nu miile de drone din Sistemul de la București care au un „sistem de operare” 100% „Made în America”. Ei, indiferent de „comanda politică”, au recepționat MESAJUL. Și MESAJUL a fost rostit nu de dragul poporului român sau pentru consolidarea democrației în România - să nu ne îmbătăm cu apă rece! - ci pentru ca administrația Trump are un război pe viață și pe moarte cu Sistemul Soroșist, oriunde s-ar afla acesta, pentru că soroșiștii trebuie „exterminați” (politic, desigur) până la ultimul chiar și un ultima colonie de graniță din ce a mai rămas din imperiul American. Și, nu am dubii, MESAJUL A FOST RECEPȚIONAT!
Și oamenii „made în America” din Sistem (chiar sub dominație soroșistă), vor executa pavlovian MESAJUL devenit ordin pentru ei și vor acționa în consecință!
Ba unii cred că l-au auzit chiar înainte de a fi fost rostit: d-aia a plecat Iohannis, d-aia a fost săltat generalul Zisu, cel care se ocupă cu „logistica armatei române”… adică, în ultima vreme, în special cu transportul de arme în Ucraina.
D-aia, eu nu aș dormi bine dacă aș fi luat parte, fie și doar ca propagandist, la lovitura de stat din 6 Decembrie 2024!
Concluzia e simplă: pentru noi, românii, actuala luptă e una existențială: nu e doar despre suveranism-conservatorism versus globalism-progresist, este vorba despre A FI SAU A NU FI CA ȚARĂ!
Sper să alegem corect și să acționăm în consecință!
Post scriptum: pentru a înțelege cât de serioasă e problema, vă las mai jos ce a fixat Musk pe pagina lui de pe X (via Ingrid Mocanu):
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Pacea (în Ucraina) se discută doar între SUA și Rusia… pentru ca aceștia au fost protagoniștii reali ai războiului! Iar SUA a pierdut… și caută acum cu disperare să transforme matul intr-un pat.
Ucraina nu e chemată la negocieri pentru ca a fost doar terenul pe care s-a purtat războiul,
e doar tabla de șah pe care s-a disputat partida greilor. Or tabla de șah nu participă la joc, ci doar îl suportă! Chiar dacă sub “tabla de joc” se odihnesc acum un milion de tineri ucrainieni.
UE nu are loc la meciul de șah, deși a plătit mult pe bilete pentru a finanța meciul, crezând ca dacă fac galerie sunt și jucători la masa… fals: singura calitate a chibiților este să tacă… și să nu le pută picioarele!
România… nu are loc nici în tribune, deși a plătit și ea scump să fie acolo. De ce? E simplu:
Curvele proaste nu sunt primite nici în tribune la meciurile de șah…
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Azi, la Paris, ultimul bastion al progresismului, Marea UE, va declara război lumii. Prima vizată: SUA! Urmează Rusia, China și țările BRICS.
Europenii o să-i rupă pe toți! Ursula, noi credem în tine!🌈
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Post scriptum: “Astăzi la Paris am reafirmat că Ucraina merită o pace obținută prin forță…”, Ursula von den Leyen dixit.
Sper să nu fie și parastasul Europei!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Și pentru ca unele slugi de prin colonia România sunt prea proaste să înțeleagă mesajul Marelui Suzeran, uite ca a fost nevoie ca Metropola sa vină cu un mesaj mai explicit chiar decât cel al lui JD Vance:
“ROMÂNIA MERITĂ PROPRIA SUVERANITATE!”
scrie Elon Musk atașând fotografia lui Georgescu și citându-l pe acesta:
“Vom face asta. Și știm cum o vom face, e foarte clar” referindu-se la interzicerea întregii rețele Soros din România.
Dacă nici asta nu e clar, o să traduc eu și pentru cele mai proaste slugi și cei mai proști propagandiști:
ELON MUSK TOCMAI A SPUS CA GEORGESCU E ȘI ALESUL LOR, NU DOAR AL ELECTORATULUI ROMÂN!
Sau, și mai simplu:
NU VA ATIGEȚI DE OMUL NOSTRU!
Jucați-o p-asta, slugilor!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Nu știu de ce (ba chiar știu de ce, dar vorba vine), dar cred ca autorii loviturii de stat din 6 decembrie 2024 și complicii lor tocmai au început să tremure convulsiv:
În State începe să se vorbească direct despre furtul alegerilor prezidențiale, despre autorii acestora și despre apartenența lor la rețeaua Soros!!!
Ni s-a indicat și un prim nume și rolul acestei persoane din funcția pe care o ocupă încă:
“ELENE SIMINA TANASESCU, JUDECĂTORUL DIN SPATELE ANULĂRII ALEGERILOR DIN ROMÂNIA, ARE LEGĂTURI STRÂNSE CU RETAUQ SOROS!”
Nu o spun eu, o spune presa de peste baltă, o presa preluată și citată de Grenell…
E groasă rău… slugilor, nici în gaură de șarpe de v-ați ascunde (acolo unde vă e locul) și nu veți scăpa!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
În chiar ziua în care Trump l-a afurisit și dezmoștenit pe Zelensky, cel mai iubit fiu al lui Soros,
Un bătrânel în halat vișiniu a ieșit și a spus ca el și colegii lui vor mai mictiona odată (și ori de câte ori va fi nevoie) pe democrație, ca nu le pasă ce a spus Comisia de la Veneția și nici de opinia Marelui Suzeran… și a lăsat clar să se înțeleagă ca “juzii” pe care îi prezidează vor respecta întocmai și la timp indicațiile Sistemului Sorosist!
Te-ai fi aștepta ca la vârsta lui să știe ca nu e bine sa mictionezi împotriva… partenerului strategic!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Post scriptum: “Trump vrea alegeri prezidențiale în Ucraina. Zice că Zelenski este la 4%. Dacă vrea un loc la masa negocierilor, trebuie să fie ales de ucraineni.
Spune că l-a întrebat pe Zelenski unde sunt banii americanilor trimiși în Ucraina -350 de miliarde de dolari - și ăla zice că nu știe nimic. Iar dacă europenii vor să trimită trupe de menținere a păcii, el e de acord că americanii nu trimit nimic. Ucraina e și problema europenilor. Deci să cotizeze la NATO dacă vor SUA lângă ei.” Via Sorina Ruxandra Matei
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Cei care au văzut “legionari” în jurul lui CG sunt aceiași care nu au văzut niciun nazist în Ucraina în jurul lui Zelensky.
Care sunt aceeași care au văzut boți și troli în campania lui CG pe TikTok și n-au văzut niciun bot sau trol în campania lui KWI.
Și care sunt fix aceeași care luau lumina și îndeplineau orbește ordinele Americii lui Soros-Biden, dar care critică acerb America lui Trump.
Desigur, sunt doar “coincidențe”, coincidențe care au un nume: SOROȘISM!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Aștept ca Bolojan, băieții în halate grena și toți propagandiștii sorosisti să iasă de îndată și să îl contrazică pe “delirantul” de Trump.
Hai, “putinstilor”, ieșiți și contraziceți-l pe șeful la trupele alea pe care doriți să le păstrați în România!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Sunt unii care au vrut scut și baze militare permanente americane în România. (Nu eu.)
Sunt aceeași care acum sunt înfiorați la gândul ca ar putea să “plece americanii” cu tot cu scutul și armatele lor. Le înțeleg disperarea.
Ce nu înțeleg: Cum sa vrei să păstrezi americanii și bazele lor în România când îi înjuri non stop pe americani și când spui ca Președintele lor “delirează” și ca Vice-Președintele SUA “vorbește tâmpenii” atunci când spune ca în România nu mai e democrație?
Din două una:
ori vrei baze și faci ce ți se “sugerează” să faci,
ori vrei să faci dictatură de capul tău și atunci te descurci singur, și americanii își iau jucăriile și pleacă!
De abia acum, când Rusia foarte probabil va avea graniță cu România, eu unul cred ca avem mai mare nevoie decât oricând de scutul american. Și de aia, cred ca trebuie să ne avem bine și să facem ce ne “sugerează” Marelw Suzeran, și anume în România să fie organizate ALEGERI LIBERE!
Și d-aia sunt convins ca cei care înjură acum americanii vor să facă jocul “rușilor” și vor să ne lase fără scut și fără trupe americane! QED!
De-abia acum s-a dovedit cine sunt adevărații “putinisti” - cei care vor dictatura în România și înjură America, adică sorosisto-progresistii, adică puterea de la București și propaganda ei abjecta!
Jos “neo-putiniștii”!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Niciodată în istoria ei numele României nu a fost pronunțat public de cei mai mari jucători politici ai planetei, de atâtea ori și într-un interval de timp atât de scurt, așa cum s-a întâmplat în ultimele 2-3 săptpmâni. JD Vance - VicePreședintele SUA cu un mesaj întărit și apreciat de însuși Președintele Trump, Elon Musk - președintele executiv de facto al S.U.A., Marco Rubio - Secretar de Stat SUA, citați de liote de jurnaliști de prim rang - pe de o parte, iar pe de altă parte Emanuel Macron - Președintele Franței, Ursula von der Leyen, Thierry Bretton, ba chiar și Vladimir Putin, toți au vorbit despre România în ultimele săptpmâni.
E clar, România a devenit un „star mondial”…
Asta ar putea părea onorant, dar nu e! Căci dacă încercăm să găsim unele situații asemănătoare, în care unele țări din eșalonul 2 și 3 la nivelul importanței și relevanței planetare au început să fie pomenite cu obstinație de mai marii lumii - și în special de americani, vom găsi în ultimii 35 de ani (nu mergem mai departe în timp) doar unele nume care ne vor da fiori reci: Iugoslavia, Irak, Siria, Libia, Iran… și ultima pe listă și mai aproape de noi: Ucraina!
Și o altă bizară coincidență: „În ultimii 20 de ani, cel mai cunoscut caz de alegeri anulate a fost cel din Ucraina, din 2004, când a avut loc Revoluția Portocalie. În al doilea tur al din 2004, Viktor Ianukovici a fost declarat câștigător, dar opoziția a susținut că au avut loc fraude masive. A urmat o serie de proteste, blocade și greve generale la nivel național în Ucraina, așa-numita Revoluție Portocalie, organizate de susținătorii candidatului la președinție Viktor Iușcenko. Manifestațiile și presiunile internaționale au dus la anularea rezultatului. Al doilea tur a fost reluat în decembrie 2004. În cele din urmă, tot Viktor Iușcenko a câștigat scrutinul.” (Citat dintr-un articol publiuct în ziarul Adevărul, ca să fie corect politic!)
Ce au în comun toate astea? Toate țările enumerate mai sus au fost teatre de operațiuni pentru războaiele proxy ale Statelor Unite!
Doar că acum România este tabla de șah a unei partide (ca să nu-l numim chiar război) care are loc între noua administrație americană a lui Trump, să o numim „Noua Americă” - cu administrația Biden - Soroș, care reprezintă deja „Vechea Americă”, lângă care s-a raliat imediat infestata de progresism „Veche Europă”.
Cine crede că este vorba doar despre niște „orgolii” ce trebuie oblojite se înșeală!
Este o luptă pe viață și pe moarte! Căci Șeful „Noii Americi” nu poate uita că „Vechea Americă”, susținută tacit și de „Vechea Europa”, au făcut tot ce le-a stat în putință să-l oprească pe Trump: procese penale, procese civile, atacuri la copii, și, mai ales 2 tentative de a-l ucide!
Trump nu uită asta!
De aceea Trump e hotărât să urmărească și să „anihileze” politic pe toți agenții „Vechii Americi”, acea Americă ce i-a vrut moartea. Și îi va urmări și distruge oriunde s-ar afla aceștia!
Chiar și în România…
Sau mai ales în România, țara care a fost un bastion al Soroșismului și un important avanpost al războiului din Ucraina. De aceea România a devenit brusc atât de importantă: pentru că aici pare că a fost ales ca loc de desfășurare al luptelor simbolice, dar cu efecte foarte concrete și dureroase, între Nouă și Veche Americă, între Noua Americă și Vechea Europa.
Și ca în orice război proxy, grosul victimelor și a pierderilor vor fi suportate de băștinași - ca și în Ucraina!
Asta nu înțeleg pionii cu impresii de „jucători” precum Bolojan, Enache sau Ciolacu: că sunt pe o tablă de șah în care rândul lor la mutare va veni… niciodată!
Dar mai grav e, că din frici și interese meschine, actualii guvernanți sunt pe punctul de a ucrainiza România!
Și, ca și în Ucraina, războiul pe care l-au pornit este imposibil de câștigat.
Doar că ei sunt pre orbi (sau prea proști) să înțeleagă asta!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
“America e America, indiferent de ce administrație o guvernează…” spuneau explicit autorii loviturii de stat din Decembrie 2024. Adică nu poți să dai un ordin, tu America, condusă de Niște unii și apoi să vină niște alții conduși de un altul, în speță - Trump, și să spună “la loc comanda”, nu e bine ce ați făcut, loviturile de stat nu pot fi acceptate!
Cam același lucru pare să îl spună și Zelensky: păi nu tu, SUA, mi-ai spus să merg la război? Nu mi ai zis ca vei fi lângă mine până la capăt? Acum tot tu mă tragi de urechi pentru ca te-am ascultat pe tine, America?!? Și îmi faci și nota de plată… cum, nu era “moca” tot ce mi-ai dat?
Parțial au dreptate râmele astea vorbitoare. Dar doar parțial, pentru ca râmele nu pot avea dreptate. Ele, pur și simplu, nu contează! Iar tu cu când ești râmă, când est cel mai de jos sclav, care nu îți pui nicio întrebare, care nu ai niciun Dumnezeu și nicio lege, care nu ai limite în slugărnicie, care doar execuți… ai soartă de necuvântătoare! Nu ai dreptul să ridici vocea la stăpân, nici când acela este schimbător și capricios! Tu doar execuți și înghiți mulțumit… orice ți s ar da!
Dar asta e valabil doar pentru ecuația stăpânului cu sclavii… când e vorba de nivelul superior, atunci când vorbești cu alți jupâni, chiar dacă încă sunt mai mici, nu mai poți contabiliza acțiunile și sucelile “pe administrații” diferite! Și, mai ales înfrângerile nu le poți contabiliza pe culori politice! Le contabilizezi pe o singură coloană, și deasupra e scris numele țării, nu al unui partid!
O înfrângere e o înfrângere! Nu contează cine guverna țara în momentul în care ai pierdut un război sau o bătălie, țara a pierdut-o! Uitați-vă în istorie: a pierdut Napoleon la Waterloo? Da, dar de fapt a pierdut Franța. Care nu și-a mai revenit NICIODATĂ la statul de imperiu!
L-am auzit pe prof. Adrian Năstase încercând să analizeze zilele astea la A3 cine e responsabil pentru dezastrul AMERICAN din Afganistan. Opina ca ar fi Trump, și nu Biden, sau a Biden și nu Trump… cu tot respectul, e absolut IRELEVANT!!!! nici nu intrăm în discuții de genul ăsta pe care doar niște istorici chițibușari vor sta să mai analizeze problema asta peste doar 5 sau 10 ani.
Realitatea e simplă: SUA a pierdut războiul de 20 de Ani din Afganistan. SUA, nu Biden, nu Trump! Așa cum tot SUA a contabilizat și înfrângerile din Vietnam, din Orientul Mijlociu, de prin Africa… indiferent de “administrația” care guverna America.
Tot așa cum tot SUA contabilizează și înfrângerea din Ucraina, nu democrații, nu republicanii! Ci SUA!
Și în aceeași logică se va interpreta și pierderea de sub control a “coloniilor” din Europa. Căci pierderea Europei, pierderea “războiului european”, este ultima înfrângere pe care SUA o mai poate avea înainte de a ajunge… irelevantă geostrategic! Înainte de a ajunge o altă putere regională, “stăpână”, suzerană peste Panama, Mexic, Canada și Groenlanda, cu sau fără steaguri înfipte pe acolo!
Și SUA a început cu stângul acest ultim război: a pierdut bătălia din Germania!
Mai urmează bătăliile decisive din estul Europei: din Polonia și, ultima, din România! Un fel de Stalingrad, dar nu german, ci american, nu aflat în Rusia, ci în România!
Și iată cum ultimul mare imperiu al lumii pare ca urmează să dea ultima bătălie care o poate scăpa de la irelevantță și de la umilință, cel puțin pe moment, tocmai în ultima colonie de graniță: în România. În colonia cu cei mai umili, mai grețoși și mai lingușitori sclavi ajunși în funcții de conducere, dar niște sclavi care sunt atât de obișnuiți să trădeze, începând cu propriul popor, încât abia așteaptă să muște mâna pe care până mai ieri o lingeau! Da, va fi un război dificil, foarte dificil, pe care SUA îl va da în România cu năpârcile progresiste refugiate prin UE… și pe la București!
Repet: nu Trump dă această bătălie, ci SUA! Nu Trump își joacă statutul de Mare Suzeran și supremația în restul de imperiu care i-a mai rămas, ci SUA! Odată pierdută această bătălie, chiar dacă mâine ar reveni la putere democrații progresiști în frunte cu Kamala… înfrângerile rămân acolo: și în Ucraina, dar și în Europa, SUA pierzând pentru totdeauna satelitul numit UE, satelit pe care l-a controlat autoritar de la sfârșitul celui de-al doii le-a război mondial.
Căci nimeni, poate doar mai puțin guvernanții români - sclavii umili și trădători iubitori de swingareala geopolitică, nimeni în afar de ei nu s-ar întoarce benevol să fie slugă la un cineva care nu îi mai e stăpân, care a pierdut statutul de stăpân.
Da dragilor, dincolo, de discuția cu cine pierde - roșii sau albaștri / republicani sau democrați / conservatori sau republicani - indiferent de culoarea administrației care suferă eșecul, înfrângerea este contabilizată de SUA.
Și cred ca nu sunt singurul care a înțeles asta… tocmai d-aia SUA, indiferent sub ce administrație, știe ca nu își mai permite să piardă nicio bătălie, niciun război… căci riscă irelevanța geostrategică, riscă pierderea statutului de super putere, nu doar pierdutul deja statut de unic hegemon al lumii.
De aceea mă aștept să văd dezvoltări “interesante”, prea “interesante” în România în viitorul apropiat, cu atât mai mult cu cât SUA (repet, nu mi contează sub ce administrație) a mizat totul pe o singură carte, cartea respectării (măcar aparente) a principiilor democratice în colonia de margine de imperiu numită România.
Aici nu mai e vorba despre numele unui candidat sau altul (persoanele și numele lor fiind absolut irelevante în acest mega joc)… e vorba despre soarta unui imperiu!
Și soarta asta a unui imperiu a cărei măreții a apus deja, se va juca într-o tragedie al cărui ultim act va avea loc în… România! Da, la noi va fi ultima bătălie… dramatică, precum orice ultimă bătălie!
Nu știu cine va câștiga… și deja nici nu îmi mai pasă! Știți de ce? Pentru ca, invariabil, terenul pe care au loc bătăliile și băștinași trăitori acolo, ies sigur pierzători, indiferent de cine câștigă bătălia.
Va deveni America irelevantă geopolitic în urma acestui război ce se va tranșa pe teritoriul României?
Nu știu, nu-mi pasă!
Și asta pentru ca pentru noi irelevanța este deja un lux pe care nu ni-l vom permite multă vreme. Poate niciodată.
Noi, în România, ne luptăm doar să subzistăm după bătăliile ălora mari… și să ne păstrăm statutul de sclavi care sperăm să ajungem la performanța de a avea dreptul să avem preferințe pentru cururile pe care să le pupăm!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
THE WAR IS OVER: La fix 3 ani după începutul războiului în Ucraina, Trump a forțat Europa să renunțe la obsesiile belicoase - Macron a vorbit la conferința de presă după întâlnirea cu Trump despre “Pace durabilă” și repetă aceleași expresii:
“Pacea este o necesitate…
Negocierea unei păci durabile…
Garanții de securitate…
Forțe de pace…
Noi vrem pacea…
Noi vrem același lucru: pacea imediat, o pace durabilă…”
Clar, a spus ca “pacea nu trebuie să însemne capitularea Ucrainei”, dar nu a spus niciodată despre “revenirea la granițele din 2022”, o placă repetată obsesiv de “europeni” până azi.
În încheierea conferinței, Trump revine și întărește: “Acest război nu ar fi trebuit niciodată să înceapă…”
THE WAR IS OVER!
În tot acest timp, cretinelul prețios de la Ministetul Afacerilor Externe și-a schimbat imaginea de la pagina de fb… El spune ca România susține Ucraina. Probabil e ultima țară din Europa după sucirea lui Macron! E clar, abia acum, cu susținerea lui Hurezeanu, Zelensky îl va putea învinge pe Putin.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Acum avem un candidat reținut, foarte probabil arestat.
Nu e vorba de un nume sau niște nume…
E vorba de supraviețuirea unor principii, omorâte de oamenii sistemului, dintre care cel dintâi este Cătălin Predoiu!
Pasivitatea noastră în aceste momente însemna complicitate!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
CG e acuzat de “acțiuni împotriva ordinii constituționale”… și a fost ridicat abuziv de pe stradă pentru aceste acuzații fantasmagorice!
Definiția: “Art. 282. - Inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea de acțiuni violente în scopul de a schimba ordinea constituțională, caracterul național, suveran, independent, unitar și indivizibil al statului român se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.”
Unde sunt “acțiunile violente” “inițiate, organizate sau săvârșite” de CG?
Evident, NU SUNT!
De fapt, singurii care comit acțiuni împotriva ordinii constituționale sunt sistemiștii, în frunte cu Cătălin Predoiu!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
“Ați jucat la cacealma începerea celui de-al treilea război mondial.” - i-a spus Trump lui Zelensky.
Da! Zelensky a jucat la totul și nimic!
A pierdut. Și Ucraina a “câștigat” încă un dușman: SUA!
După obrăznicia a fost dat afară de la Casă Albă. În șuturi!
Ucraina a rămas nu doar fără sprijinul Americii, ci a rămas fără mai mult de 40% și teritorii - tocmai a pierdut și Odesa, și probabil Rusia va fi nouă vecină a României…
Post scriptum: Pentru idiotii care spuneau ca vorba lui JD Vannce nu are greutate… urmăriți clipul de mai jos și veți înțelege greutatea mesajului comunicat de Vicepreședinte SUA către oficialitățile române!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Zombinski a declarat război Americii de la Casa Albă! UE se aliniază în spatele lui: de facto, SUNTEM ÎN RĂZBOI CU SUA!
Noi, cetățenii, să spunem NU RĂZBOIULUI!
Obrăznicia demnă de un smardoi de scară de bloc a actorașului de la Kiev - care a reușit performanța unică la nivel mondial de a înjura un oficial gazdă în timpul unei conferințe de presă (și nu orice oficial, ci pe vicepreședintele SUA, JD Vace!) - a transformat obișnuita partidă de cerșeală din biroul oval într-o veritabilă DECLARAȚIE DE RĂZBOI pe care Zelensky i-a făcut-o Americii chiar de la Casa ALbă, chiar din biroul Președintelui SUA!
Așa ceva e unic în istorie! Puteți căuta un precedent, nu veți găsi.
Da, Zelensky a făcut deja în istorie… cum mai scrie o premieră: e primul mort viu, primul zombi, care este președinte! căci dacă e rău să ai Rusia dușman, să ai dușman în același timp și SUA și Rusia, asta înseamnă că ești mort… toți știu, o planetă întreagă, doar tu ești cel care încă nu a aflat. De fapt, nu avea cum să nu fie așa: zelul războinic al Zelensky, zel amplificat de tot felul de substanțe și articole halucinogene din partea presei „corecte-politic”, l-a transformat în victima propriei fantezii. Și iată cum avem pe scena politică internațională acest cadavru politic încă vorbitor, pe care de azi îl voi numi Zombinski.
Spectacolul grotesc de la Casa Albă al cărui protagonist a fost Zombinsky ne-a adus o veste bună: AM SCĂPAT DE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL!
Asta nu înseamnă că și noi am scăpat de război, căci ceea ce putea deveni „Al treilea război Mondia” e pe cale să devină Marele Război European… un război în care alte mortăciuni politice din capitalele europene sunt gata să se alinieze în spatele zombiului de la Kiev într-un război cu un singur sfârșit posibil: ÎNFRÂNGEREA ȘI DISPARIȚIA EUROPEI. Și nu mă refer aici la războiul fierbinte din Ucraina, unde fără sprijinul SUA și cu toată implicarea UE, regimul de la Kiev nu poate rezista mai mult de 8-10 luni (și sunt optimist aici), ci la un RĂZBOI TOTAL PE CARE EUROPA ÎL DECLARĂ ÎNTREGII LUMI:
ORICE DECLARAȚIE DE SPRIJIN PENTRU ZOMBINSKI VA FI CONSIDERATĂ O DECLARAȚIE DE RĂZBOI DE CĂTRE SUA!
Da, e sigur, această aliniere a statelor UE în spatele lui Zombinsky va atrage furia mai marelui aliat de până mai ieri, a însuși Marelui Suzeran al Europei - SUA! Moment de la care EUROPA RĂMÂNE SINGURĂ, fără niciun aliat, fără resurse, cu o forță de muncă îmbătrânită, fără piețe de desfacere… Europa va deveni noua Ucraina pe care și-o vor împărți câștigătorii știuți deja ai acestei confruntări absolut disproporționate.
Și totuși mai e o șansă: cetățenii europeni să se opună acestui război.
Și asta avem șansa unică să o facem acum:
IEȘIND MASIV ÎN STRADĂ PUTEM SPUNE „NU RĂZBOIULUI”!
ROMÂNIA NU VREA RĂZPOI!
România strigă:
PACE!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
România “implementează de fapt politici care subminează democrația, care arată că nu cred de fapt în vocile oamenilor care sunt auzite și implementează politici împotriva libertății.”
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Aceiași oameni care vor diversitate, și curcubeu, și eco-green, și drepturi pentru minorități, și să fie bine și să nu fie rău,
Aceiași, în ultimii ani, militează pentru cenzură, și vaccinare obligatorie, și război, și morți și bombe care distrug pe zeci de ani pământurile, și război rece, și chiar extincție nucleară…
Nu, nu e disonanță cognitivă,
E corectitudine politică!
Sau sorosism!
E ciuma lumii post moderne.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
A trecut mai mult de o zi de la execuția lui Zombinsky de la Casa Albă. Toți cei ce trebuiau să vadă, au văzut. și au înțeles!
Desigur, prin social media zumzăie (de foame mai mult decât de indignare) toți propagandiștii: de la “ntelectuali” la influensării corecți politic - toți sunt cu Slava Zelenski în gură.
Să fie, cu atât vor rămâne.
Pe de altă parte, dincolo de uluiala de moment și de o anumită explicabilă inerție (nu poți să-ți schimbi de la o zi la alta poziția nici dacă te cheamă Bolovan sau Ciolacu!), pentru mine este clar ca Sistemul a înțeles (în sfârșit) ca s-a schimbat foaia… și sunt pe cale să o facă și ei, chiar dacă nu oare în acest moment.
Să mă explic: sistemiștii, ca sunt ei din servicii, justiția înstelată, partide sau presă (am luat-o în ordinea importanței), au avut și vor avea o singură “calitate”: OBEDIENȚA!
Nu principiile, nu convingerile, nici măcar dresajul primit în UM-urile de învățământ cu programă intensiv soroșistă nu sunt principalele lor calități. Și în iniciun caz curajul și spiritul de sacrificiu!
Nu, SLUGĂRNICIA GREȚOASĂ este SINGURA LOR CALITATE! Asta i-a adus în pozițiile astea, cu această calitate vor încerca să și și păstreze privilegiile.
Iată de ce, în scurt timp, toți se vor orienta ca pilitura de fier după noul magnet: MAJORITATEA SISTEMISTILOR VOR DEVENI ÎN SCURT TIMP TRUMPISTI. Tot așa cum mai toți au devenit în ultima vreme “suveranisti” și “conservatori” (chiar și Nicu Șordan!)… ăsta e trendul, de acolo bate vântul și valul, doar nu credeți ca niște căcați vor sta ca niște “stânci” în fața valului istoriei… nu, căci o calitate importantă a excrementelor este ca sunt plutitoare… și se lase duse de val!
Așa va fi și de data asta!
Mulți pe care încă îi vedeți ca sunt susținători înrăiți ai lui Zombinsky ne vor spune în curând, când încă nici nu se va fi răcit cadavrul politic al (Z)eroului, cât de corupt, iresponsabil și drogat era dictatorul ucrainean care a trimis un milion de ucrainieni la moarte…
Nu credeți?
Mai așteptați câteva zile. Maxim săptămâni!
Iată cum însăși candidatul corectilor-politic a sucit-o mai ieri: “Conjunctural, pe fondul războiului inițiat de Vladimir Putin, am sprijinit și vom sprijini Ucraina / Dar partenerul nostru în această̆ discuție este administrația Trump”
Într-o postare pe pagina lui de fb, Crin Antonescu ne spune, ca o concluzie:
“ • Partenerul nostru, de 35 de ani, sunt Statele Unite ale Americii. Conjunctural, pe fondul războiului inițiat de Vladimir Putin, am sprijinit și vom sprijini Ucraina. Am ajutat cu tot ce am putut, am fost buni vecini, dar repet și subliniez: partenerul nostru în această̆ discuție este administrația Trump.
* Încă un an de război este prea mult pentru noi.
* Pragmatismul este singura opțiune”.”
QED!
Candidatul “forțelor pro-europene” spune public, să fie auzit până departe:
Adio, Zombinsky!
I love you, să moară mama, Trump!
Așa ca dacă Ursula și Micron cred ca se pot baza pe România în alegerea ei “pro-europeană” le spun că SE ÎNȘEALĂ: la fel a crezut și Hitler în declarațiile politicienilor de la București… și el s-a înșelat!
Așa ca, în aceasta duminică vă aduc o veste bună:
NU VA MAI FI RĂZBOI, ORICE AR DECIDE PARISUL SAU BERLINUL!
Și când vă spun asta cu certitudine mă bazez pe “tăria de caracter” și “-oaiele” politicienilor de la București… care vor reveni imediat la cursul pe care știu să-l urmeze: să pupe în fund pe cel mai puternic!
Noi, pe de altă parte, ar trebui să tragem apa și sa scăpăm de ei, așa cum trebuie făcut cu orice reziduu puturos, așa cum sunt sistemiștii care au acaparat conducerea acestei țări! Dar asta e o altă poveste…
Până atunci, las ceva mai jos care va fi în curând folosit de propagandă oficială a sistemiștilor atunci când “își vor da seama” cât de nașpa a fost Zombinsky…
Hai să facem ce trebuie…
Și să ne amuzam de cât de repede vor schimba curvele de pe la noi machiajul după noua modă stabilită la Washington!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
ZIUA ÎN CARE AM SCĂPAT DE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL!
SĂ DĂM SLAVĂ DOMNULUI!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
”Aș dori să reiterez angajamentul Ucrainei față de pace.
Niciunul dintre noi nu vrea un război fără sfârșit. Ucraina este gata să vină la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a apropia pacea durabilă. Nimeni nu vrea pace mai mult decât ucrainenii. Eu și echipa mea suntem pregătiți să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține o pace care să dureze.
Suntem gata să lucrăm rapid pentru a pune capăt războiului, iar primele etape ar putea fi eliberarea prizonierilor și armistițiul pe cer — interzicerea rachetelor, a dronelor cu rază lungă de acțiune, a bombelor asupra energiei și a altor infrastructuri civile-și armistițiul în mare imediat, dacă Rusia va face același lucru. Apoi vrem să trecem foarte repede prin toate etapele următoare și să lucrăm cu SUA pentru a ajunge la un acord final puternic.
Apreciem cu adevărat cât de mult a făcut America pentru a ajuta Ucraina să-și mențină suveranitatea și independența. Și ne amintim momentul în care lucrurile s-au schimbat când președintele Trump a oferit Ucrainei rachete Javeline. Suntem recunoscători pentru asta.
Întâlnirea noastră de la Washington, vineri, la Casa Albă, nu a mers așa cum trebuia să fie. Este regretabil că s-a întâmplat așa. Este timpul să îndreptăm lucrurile. Am dori ca cooperarea și comunicarea viitoare să fie constructive.
În ceea ce privește Acordul privind mineralele și securitatea, Ucraina este gata să îl semneze în orice moment și în orice format convenabil. Vedem acest acord ca un pas către o mai mare securitate și garanții solide de securitate și sper cu adevărat că va funcționa eficient.”
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Trump: “EU VREAU PACE!” și „Revoluția Bunului Simț nu poate fi oprită!” - mesajul normalității care zguduie lumea politică occidentală!
În discursul lui Trump , în care nu au lipsit condimentele specifice - aplauzele frenetice ale conservatorilor republicani și huiduielile “reziștilor” democrațil, de la Washington s-a spus Americii și întregii lumi că albul a redevenit alb și negrul negru, ca s-a revenit la îndrăzneala de a spune că bărbatul e bărbat și femeia e femeie, că bărbații nu trebuie să joace împotriva femeilor, și în care se spune că granițele unei țării trebuie păzite sau că nu pot fi 3,5 milioane de persoane cuo vârstă între 150 și 159 ani - „o țară mult mai sănătoasă decât îmi imaginam”, cum spunea Trump, în care sume uluitoare au fost investite pentru instituirea la nivel mondial a anormalității - cum ar fi 22 miliarde pentru “migranții sedentari” (!!!), 20 milioane pentru politici de stângă în Moldova sau zeci de milioane pentru cercetarea șoarecilor transgenderi…
În acest discurs s-a spus lumii că aberația „corectitudinii politice” și politicile de stat împotriva firii au luat sfârșit!
Iar „lumea civilizată”, până în ultimele colonii, a început să tremure atunci când a auzit președintele țării care a impus standardele democratice lumii în ultima sută de ani a spus fără echivoc că „Vom reinstaura DEMOCRAȚIA REALĂ ÎN SUA” și că „zilele în care birocrații care n-au fost aleși prin vot și ne conduceau s-au terminat”! Sistemiștii din toate colțurile lumii, chiar din colonia numită România, au început să tremure convulsiv… o lume întreagă se năruie: lumea Deep-state-ului, a statului paralel. Desigur, vor spune că va dura până când efectele noilor politici ale normalității vor ajunge să fie implementate și în micile lor țări. Se înșeală: ar trebui să se uite la capitularea lui Zelensky, frenetic susținut de decadentă mare UE, care a capitulat într-o singură zi de la momentul istoric - 03.03.2025, în care tot Trump a oprit furnizarea de arme care „hrănea” criminalul război din Ucraina.
Toate au purtat un singur nume „MAREA ELIBERARE A AMERICII”, o eliberare care anunță o eliberare a lumii de „DOGMELE ANORMALITĂȚII ȘI ALE ANTITRADIȚIEI” numite generic „corectitudine politică”.
Această „Mare Eliberare a Americii” vine în același timp cu o „RECUPERARE A SUVERANITĂȚII” prin „APĂRAREA VIEȚII ȘI A DREPTURILOR CETĂȚENILOR” și instituirea unei „JUSTIȚII CORECTE”!!!
Da, chiar așa a spus Trump: o JUSTIȚIE CORECTĂ… se aude și la București la ICCJ? Sau chiar și la CCR???
Trump spune cum în America vor fi implementate politici de protecție a copiilor și tinerilor, vorbind de necesitatea reducerii cancerelor și bolilor induse de substanțele tratamente medicale și de toxinele din alimente, politici pentru care l-a numit responsabil pe Secretarul Sănătății Kenedy… tot în același context, Trump a menționat o înfiorătoare statistică: dacă acum câteva zeci de ani incidența autismului la era de 1 la 10.000, azi e de 1 la 36.
Protecția copiilor de abuzurile împotriva copiilor prin „ideologia toxică din școli” - interdicția școlilor de a preda programe școlare care promovează transgenderismul dar și incriminarea penală a schimbării de sex a copiilor (DA! exact așa cum era stipulat în #LegeaSuveranității - lege pe care am scris-o și promovat-o și a fost respinsă de fostul Parlament), ELIMINAREA POLICITICLOR WOKE DIN ȘCOLI devenind noua politică de stat a SUA: „SUNTEȚI PERFECȚI AȘA CUM V-A CREAT DUMNEZEU”!
Pe politică externă, în afară de recuperarea Canalului Panama și anexarea Groenlandei - linii care par direcții capitale ale noii SUA, TRUMP A VORBIT DESPRE PACEA ÎN UCRAINA”
„Vom pune capăt conflictului sângeros din Ucraina (…): „vreți să mai continuăm așa și următorii 5 ani???”
„EU VREAU SĂ ÎNCERTEZE!”
„Europa a cheltuit mai mulți bani pe cumpărarea Gazului Rusesc decât pe apărarea Ucrainei…
Chiar azi am primit o scrisoare de la Zelensky care spun că e gata să vină la negocierile de PACE!”
“Apreciez faptul că am primit această scrisoare și în același timp am vorbit și cu Rusia și am primit semnale puternice că și ei sunt gata pentru pace. CE MINUNAT AR FI!”
Da, ar fi minunat ca acest discurs să fie auzit, ascultat și înțeles și în restul “lumii civilizate”… pentru a spera ca redevine o lume civilizată!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Interzis pe Wapp: 0749.386.754, știți deja, e numărul de telefon la care pot suna românii abuzați de statul sorosist și la care pot trimite mesaje de voluntariat și avocații care vor să-i apere pro bono pe cetățenii abuzați.
Ei bine, numărul ăsta, la câteva minute după ce a fost folosit pe whatsapp, după doar 3 mesaje primite… a fost deja interzis pe această aplicație!!!
Desigur, e o “întâmplare”…
O “întâmplare” care demonstrează ca Sistemul nu vrea să lase cetățenii să aibă apărare în fața organelor abuzive ale statului.
Le e frică!
Să le fie! Noi facem ce trebuie făcut.
Dacă vreți să ne trimiteți mesaje, vă rugăm să o faceți pe sms sau pe Telegram!
#OprimAbuzurile!
Post scriptum: am postat textul de mai sus și pe TikTok. În mai puțin de un minut a fost “Elimimat din cauza încălcării regulilor comunității”!!!
O altă “întâmplare”, evident!
Vă rog pe voi să faceți acest mesaj să circule și să ajungă la toată lumea!
Vă mulțumesc!
Post post scriptum: în ritmul ăsta cred ca eu voi fi printre primii care va suna la numărul de mai sus.
Băbăieți, veniți mâine la 06.00?
Să știu să-mi pun ceasul să sune.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
“… Poate cel mai controversat punct de pe agenda lui Gabbard este presupusa implicare a Uniunii Europene în anularea alegerilor prezidențiale din România din 8 decembrie. Alegerile, care au fost marcate de acuzații de intervenție străină și nereguli, au fost ulterior anulate de Curtea Constituțională a României. Criticii au acuzat UE că exercită o influență nejustificată asupra procesului, ridicând întrebări cu privire la angajamentul blocului față de principiile democratice.
Concentrarea lui Gabbard asupra acestei probleme este probabil să rezoneze cu scepticismul mai larg al administrației Trump față de organizațiile supranaționale și accentul pus pe suveranitatea națională. Prin abordarea alegerilor din România, Gabbard ar putea semnala o schimbare în oolitica SUA către o mai mare examinare a acțiunilor UE în statele membre.
(…)
Un lucru este sigur: turneul european al lui Tulsi Gabbard este mai mult decât o simplă misiune diplomatică—este o declarație de intenție din partea administrației Trump, semnalând un accent reînnoit pe suveranitate, libertatea de exprimare și viitorul democrației într-o lume din ce în ce mai incertă.”
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Am fost invitat ca reprezentant al societății civile din România la Belgrad la o conferință intitulată: “Procesul de pace în Ucraina: Dreptutrile și Rolul Comunităților Naționale.
Am fost invitat să spun și câteva cuvinte.
Iată care au fost aceste cuvinte, în săraca mea limba engleză, cuvinte pe care nu am apucat să le pregătesc și șlefuiesc în prealabil:
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
”BREAKING NEWS Candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Comisia Electorală. Țara este în haos. Democrația a murit oficial în România și în Uniunea Europeană. Europa a căzut”.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
“O a treia contestație vizând respingerea de către BEC a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost înregistrată la Curtea Conbstituțională.
„A fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de domnul C.M.V.D. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.18D/9.03.2025 privind neînregistrarea candidaturii independente a domnului GEORGESCU Călin și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025”, anunță marți dimineață CCR.
Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.929F/2025.
Argumentele contestației
Petentul susține că decizia a fost luată în mod nelegal, fără respectarea prevederilor constituționale și a legislației electorale, invocând faptul că Georgescu îndeplinește toate condițiile de fond și de formă pentru a candida. Contestația susține că BEC nu a verificat criteriile prevăzute în Constituție și în Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, ci s-a bazat exclusiv pe anumite hotărâri anterioare ale Curții Constituționale, interpretate într-un mod abuziv și extensiv.
Argumentele principale se referă la faptul că nici Constituția, nici legislația electorală nu prevăd ca o candidatură să poată fi respinsă pe baza unor criterii subiective legate de interpretarea „formulei sacrosancte a jurământului prezidențial”. Petentul arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, condițiile de eligibilitate sunt de strictă interpretare și limitate la cele expres prevăzute de lege, precum cetățenia, domiciliul, vârsta minimă, drepturile electorale și numărul de mandate exercitate anterior. În acest context, BEC ar fi adăugat în mod nelegal condiții noi pentru candidatură, depășindu-și atribuțiile.
Se contestă și faptul că BEC și-a fundamentat decizia pe Hotărârile CCR nr. 2/2024 și 32/2024, care nu analizau direct eligibilitatea lui Călin Georgescu, ci alte aspecte ale procesului electoral. Hotărârea nr. 2/2024 a fost emisă în cazul altui candidat și a avut ca obiect analiza unor declarații controversate, iar Hotărârea nr. 32/2024 s-a referit la nereguli în finanțarea campaniei electorale. În niciuna dintre aceste hotărâri nu s-a stabilit că Georgescu nu ar putea candida. Petentul subliniază că niciun text legal nu a fost declarat neconstituțional și că, prin urmare, aplicarea legii nu poate fi modificată prin hotărâri interpretative ale CCR, întrucât acest lucru ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Contestația mai evidențiază că BEC a decis respingerea candidaturii fără a-i oferi lui Călin Georgescu posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, încălcând astfel articolul 24 din Constituție privind dreptul la un proces echitabil. Se face referire și la principiile stabilite de Comisia de la Veneția, conform cărora orice restrângere a drepturilor electorale trebuie să fie proporțională, justificată și însoțită de garanții procedurale adecvate. În cazul de față, respingerea candidaturii ar constitui o sancțiune disproporționată și ar echivala cu o interdicție permanentă de a candida, ceea ce nu este prevăzut de nicio normă constituțională sau legală.
Cauza se soluționează pe baza sesizării și a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 11 martie 2025, ora 14, prcizează instituția.
Până acum decizia BEC a fost contestată de Călin Georgescu și de o altă persoană.
CCR se reunește marți, de la ora 17.00, pentru a discutra contestațiile privind candidaturile la Președinție.
O altă comntestație depusă se referă la candidatura lui Nicușor Dan, care a fost admisă de Biroul Electoral Central.
Contestație împotriva deciziei BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu by florinpuscas”
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Cică aș fi făcut un “fake-News”, doar ca ei confirmă în comunicat tot ce am spus eu aseară:
“Poliția Română dezminte un fake-news lansat de avocatul Dan Chitic și clientul său, audiat ca martor în dosarul violențelor de duminică, de la Biroul Electoral Central (BEC.)
"Având în vedere informațiile transmise în spațiul public, printr-un clip video, de către 2 bărbați, cu privire la ,,audierea unei persoane, la secția de Poliție, în urma solicitării conducerii Ministerului Afacerilor Interne”, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Informația vehiculată este falsă
Toate efectivele Poliției Române derulează activități, pentru a verifica, cu celeritate, orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public.
În cazul prezentat în spațiul public, este vorba despre audieri în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, ultraj și distrugere.
Așa cum am precizat public, în cursul zilei de ieri, dosarul penal a fost întocmit ca urmare a evenimentelor din seara de 9 martie, atunci când mai multe persoane au aruncat cu diverse obiecte către jandarmi, au distrus o autospecială a unui trust TV, precum și mobilier stradal și bunuri ale societăților comerciale din proximitate.
Activitățile sunt derulate de polițiștii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
În cauză, pentru întregirea materialului probator, au fost citate să se prezinte la Poliție mai multe persoane, care au participat la protest și ar putea avea cunoștință despre producerea incidentelor menționate anterior.
Totodată, au fost puse în aplicare mai multe mandate de aducere, pentru persoane care sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor, uterior 3 bărbați fiind reținuți, pentru 24 de ore, în prezenta cauză.
Conform Codului de Procedură Penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauză penală.
Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații:
a) de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație;
b) de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței;
c) de a spune adevărul.
De asemenea, organele de urmărire penală pot dispune fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care există o suspiciune că au legătură cu fapta comisă sau că au fost prezente la locul faptei, chiar și în lipsa consimțământului acestora.
Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege.
De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
În aceste condiții, reiterăm faptul că informațiile prezentate în spațiul public sunt false și prezentate într-o manieră tendențioasă, menită să slăbească încrederea în instituțiile de aplicare a legii.
Dezmințim categoric orice ingerință în activitatea de urmărire penală și atragem atenția că acuzarea organelor de urmărire penală fără niciun indiciu în acest sens este lipsită de substanță și în neconcordanță clară cu principiile statului de drept.
Asigurăm opinia publică că Poliția Română, împreună cu partenerii instituționali, desfășoară toate activitățile din competență, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și tragerea la răspundere a celor care au tulburat ordinea și liniștea publică, au distrus proprietatea privată și publică și au agresat forțele de ordine.
În final, mulțumim tuturor cetățenilor pentru implicare și sprijin, în menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică", precizează IGPR.”
Deci… CARE E FAKE-NEWS-ul?
Aștept lămuriri.
În caz contrar voi formula plângere pentru Comunicarea de informații false, faptă prevăzută de art 404 C.pen.
Ministerul de Interne are 24 ore pentru a veni cu lămuriri!
Post scriptum: tot nu ne-au spus însă temeiul legal al amprentării și fotografierii martorilor… Cătăline, ne poți da tu un link către articolul de cod de procedură penală
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Teroarea continuă: Un alt protestatar adus de jandarmi pe înserat pentru audieri legate de protestul din 9 martie 2025.
Vă țin la curent.
Post scriptum: clientul e în “custodia” jandarmeriei… și va fi predat poliției pentru simplul fapt ca a fost la manifestație.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Într-o țară în care nici Constituția, nici Legea, nici voința majorității nu mai contează… nimic nu mai e de făcut, nimic nu mai e de zis!
Să recunoaștem: Sistemul ne-a învins! Iar.
Definitiv.
Deși suntem mulți, suntem majoritatea, și avem Legea și dreptatea de partea noastră, o mână de ticăloși ne-au spus clar ca NIMIC NU CONTEAZĂ!
Nimic în afară de voința lor.
Și voința lor e sa fim liniștiți, sa muncim și sa plătim impozite din care sa se hrănească Sistemul care ne conduce.
Mesajul evenimentelor din ultimele luni ăsta este simplu: “Treceți la locurile voastre, tovarăși!” - o “corecție” necesară a momentului de îndrăzneală de acum 35 de ani a unui popor care a îndrăznit să creadă ca este liber și ca își decide el însuși soarta.
Iluzia s-a spulberat!
În sfârșit, NU MAI TRĂIM ÎN MINCIUNĂ!
Sistemul, chiar dacă a făcut-o în cel mai brutal și cinic mod, paradoxal, ne-a trezit din beția în care cuvinte ca “libertăți”, “drepturi” sau “democrație” aveau încă o aparență de veridicitate.
Acum știm: suntem doar sclavii lor, mijloacele lor de producție!
Niște sclavi care, din când în când, cam odată la 4-5 ani, sunt aduși în fața arenelor tixite cu “elitele” Sistemului, pe scena unor jocuri publice numite “alegeri” în care sclavii se încăieră între ei cu ferocitate pentru a alege care dintre “sistemiști” să îi conducă în anii de până la viitoarele jocuri ale minciunii. Da, căci dacă aveați vreo frustrare sau vreun dubiu, trebuie să știți ca și minoritatea care exultă acum ca a învins majoritatea în aceste jocuri ale minciunii, chiar dacă într-o “luptă” evident trucată, și ei tot sclavi sunt… doar ca mai proști, și deci, mai ușor de păcălit de sistem. Și d-aia sunt încă fericiți…
Cam așa a fost mereu. Și peste tot.
Doar ca în România anilor 2024-2025 vălul iluziei s-a sfâșiat. Totul a devenit transparent… prea transparent. Atât de transparent încât au fost scoși din minți și “sistemistii” din țările vecine… căci nimeni, niciodată în ultima sută de ani nu a mai fost atât de cinic în “lumea civilizată” încât să spună sclavului ca e sclav cu atâta aroganță și scârbă precum au făcut-o sistemistii români. Dar asta e problema lor de sistemiști… care în niciun caz nu va schimba statutul nostru de sclavi, de supuși necondiționați ai Sistemului.
Și, acum ca știm tot și ca nu mai putem sa ne mințim nici dacă am vrea, ce mai e de făcut? La nivel colectiv nu știu… nu cred ca mai e ceva de făcut. Chiar nu cred!
Salvarea, în mod cert acum, mai poate fi doar personală… și, ca orice sclav, avem obligația de a ne opune Sistemului și de a evada.
Ne opunem cum știm și cum putem… dar dacă aș continua să spun ceva pe tema asta ar fi deja instigare.
Și să evadăm!
Cel mai simplu și la îndemână e să evadăm în interior… acolo unde putem găsi pace și libertate indiferent ce este în jurul nostru.
Și mai putem evada și în exterior… unde?
Când o să aflu, promit să vă spun!
Dar, până să evadăm, hai: “Treceți la locurile voastre, tovarăși!”, treceți să produceți și să plătiți impozite, stăpânii noștri sistemiști au nevoie de banii noștri!
Munciți cu sârg și bucurați-vă de ce avem: ADEVĂRUL! Chiar dacă doare, măcar știm…
ILUZIA S-A SPULBERAT!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
După ce mi-am luat “hate” de la toți globaliștii și mi-am pus în cap tot Sistemul susținându-l pe Călin Georgescu,
Acum îmi iau hate de la mulți “suveranisti”.
Îmi asum, Adevărul o să-l spun cu orice preț, ca de obicei:
Orice om lăsat de sistem să candideze la alegerile din mai 2025 e omul Sistemului!
În plus, participarea la o lovitură de stat în desfășurare (ea se va termina doar după instaurarea la Cotroceni a unui om al Sistemului!), fie prin vot, fie cu o candidatură, înseamnă complicitate la lovitura de stat și colaboraționism cu Sistemul.
Nu voi vota un om al sistemului.
Nu voi participa la lovitura de stat în desfășurare.
Nu voi merge la vot, e simplu.
E alegerea mea:
#BoicotVot!
Post scriptum: eu mă voi retrage din lupta împotriva loviturii de stat. Se pare ca poporul o susține… o susține și o legitimează prin participarea la mascarada de alegeri din mai 2025!
Cine sunt eu să mă opun voinței poporului?
Succes!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Absurdul și voința discreționară a Sistemului - nouă “constituție” a României.
Constituțional și Legal nu se mai poate face nimic, căci constituția și legea au murit în România.
#UltimaSoluțieIncăoRevoluție!
Post scriptum: Textul condamnării la moarte și al executării democrației și statului de drept din România îl găsiți aici:
https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/3293
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Simion a pierdut ocazia să fie interzis și să aibă o patalama validă de politician antisistem - acum e în rând cu Terhes, Nicușor, Crin și Ponta.
E în mod oficial “unul de-al lor”!
“Nu, nu era vorba despre suveranism… e doar ca Georgescu și Șoșoacă erau prea nașpa și nu i puteam lăsa să candideze.” - asta a spus explicit CCR azi.
“S-a revenit la democrație…” a spus candidatul admis de Sistem. Clar…
Asta e primul efect pervers al candidaturii lui Simion: a dat ocazia CCR-ului să valideze și să legitimeze deciziile de anulare a alegerilor din 2024 și de excludere a celorlalți 2 candidați.
Pentru mine #BoicotVot a devenit o obligație.
Post scriptum: Alesul sistemului, Simion, l-a înlocuit pe alesul poporului, Călin Georgescu, e simplu!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Să fie clar, nu voi vota la aceste alegeri: dacă aș vota ar însemna să fiu părtaș la lovitura de stat.
Nu o voi face!
E vorba de principii, nu de alegeri politice subiective!
Sunt aceleași principii care m-au ținut fix pe aceeași linie, fără piruete și eschive, de 15 ani… și am suportat consecințe serioase.
Nu mă voi schimba acum, vă asigur: voi rămâne consecvent cu principiile și valorile mele, chiar dacă asta ar putea să displacă unuia sau altuia! Chiar dacă asta mă va pune, încă odată, pe contrasens cu opinia majorității!
Nu vă plac opiniile mele?
E simplu: nu mă mai urmăriți.
Eu voi face ce știu că e corect:
#BoicotVot!
#turuldoiinapoi!
Și cu asta am închis subiectul.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Scurt îndreptar pentru a înțelege ura ce ne stăpânește
Dincolo de orice discuții principiale și doctrinare, mecanismele fundamentale care stau la baza jocului de putere din orice societate sunt cele mai atavice, mai primare instincte ale unei ființe: instinctul de supraviețuire și instinctul de perpetuare a speciei. În fapt, totul e foarte simplu: cei care nu au vor să aibă pentru a se putea înmulți. Iar cei care au, vor să aibă mai mult și să păstreze ce au pentru a se putea înmulți cu cele mai reprezentative specimene ale sexului opus.
“Simțul proprietății” este o împletire a celor două, este forma acceptată și încurajată social a egoismului în care regula simplă este „ce am e al meu”, indiferent ca vorbim despre bunuri sau persoane.
Motiv pentru care, cei care au deja bunuri obținute prin mijloace proprii sau/și ale înaintașilor săi, vor obține mai ușor alte bunuri, vor vrea să le păstreze… și vor vrea și mai mult. Timp în care alții, mai puțin norocoși, nu au nimic sau mai nimic, de unde mai puține șanse de a se reproduce sau de a asigura puilor deja produși un trai decent, certitudinea continuității, aceștia vor să aibă.
În mod firesc, în urma „acumulărilor succesive” (a „vânzărilor anterioare”) cei care au sunt mult mai puțini decât cei care nu au suficient sau nu au nimic - iar acest status quo trebuie să rămână așa pentru ca cei mulți să fie obligați să muncească mult pentru a încerca să aibă ceva… și să asculte de cei pentru care muncesc, de cei puțini, care culeg 90% din fructul muncii celor mulți.
Și, pentru că dintotdeauna cei care au (mult sau foarte mult) vor să păstreze ce au și să nu împartă nimic din ce au cu cei mulți care nu au, au inventat legile, „scrìptul”, sistemul de operarea al societății umane, societate care funcționează fundamental pe sistemul binar instinct de supraviețuire și instinct perpetuare a speciei. Legi de dânșii scrise care stabilesc regulile sociale: cum ei păstrează ce au, cum cei care nu au pot avea, dar cu anumite limite (de unde impozitele), dar mai ales cum niciodată puterea nu se împarte și nici nu se distribuie pe verticală, ci numai pe orizontală.
Și tot ei, favorizații sorții din toate timpurile au înțeles că pentru ca luptele de putere să nu aibă loc pe verticală - între ei, cei foarte puțini, și cei covârșitor de mulți, trebuie inventate mereu tensiuni și fricțiuni pe orizontală, între cei mulți, care trebuie să se sfâșie între ei pentru a nu-i sfâșia pe cei de sus. Și așa a apărut politica! Politică este pentru cei mulți, cei puțini fac afaceri: în timp ce cei mulți se urăsc și se sfâșie, cei puțini negociează în interesul castei lor, ei fiind singurii care câștigă, de fiecare dată, doar procentele fiind diferite între pierzători și învingători, fiecare știind totodată că orice fisură la vârf poate pune în pericol întregul establishment… ceea ce nu poate fi acceptat!
Drept urmare, cei puțini au înțeles ca trebuie să recruteze dintre cei mai de jos indivizi care ar face orice să aibă ceva, indivizi gata să spioneze și să-și „toarne” și mama, să învrăjbească și să ațâțe frate contra frate, dar și să spioneze alți puternici din alte păți pentru a afla dacă ăia nu vor să vină și să le ia ce au ei deja,.. totul pentru un pumn de bani. Și așa au apărut serviciile secrete și „securiștii” din toate timpurile și locurile.
De aceea, pentru ca cei mulți să fie dezbinați, cei foarte puțini și securicii lor infiltrați peste tot aleg cu grijă dintre cei mulți câte unul sau mai mulți „capi” pentru fiecare tabără, port stindardele luptelor pe orizontală ale celor care nu au voie să se gândească la o luptă pe verticală. Aceste port stindarde nu sunt niciodată din rândul celor de sus, dar sunt mai întotdeauna aleși dintre cei mai de jos dar care vor să ajungă cât mai sus, persoane care pentru a ajunge în atenția celor puțini au trebuit să facă lucruri interzise de legea scrisă de cei puțini și deci,. Să devină controlabili și șantajabili. Iar pentru ca nimeni, niciodată, să nu poată greși selecția, în unele țări s-au mai inventat comisii, birouri și curți care să fie gardienii „ordinii constituționale” din societățile lor.
Cam asta este povestea oricărui stat, din orice perioadă istorică, căci este o povestea societății umane, poveste ființei umane care funcționează ca orice altă ființă pe sistemul binar al instinctului de supraviețuire și al celui de perpetuare a speciei. În povestea asta, toată lumea are dreptate, oriunde s-ar afla, căci răspunde strict sistemului binar de funcționare cu care a fost înzestrat.
Desigur, există și excepții - idealiștii și spiritualii, doar că aceștia sunt atât de puțini (mai puțini chiar decât cei foarte avuți!) încât sunt nesemnificativi, ei fiind doar niște exemplare cu disfuncțiuni funcționale din punctul de vedere al speciei lor, motiv pentru care sunt uneori admirați, dar mai tot timpul temuți: „un ciudat”/„niște ciudați”.
Ciudații ăștia sunt ăia foarte puțini care dau și puținul pe care îl au sau pun în pericol viața sau ce au de dragul unor noțiuni abstracte precum „Adevărul” sau „Dreptatea” sau a celor mulți și care nu au sau dar care îi urăsc și i-ar sfâșia pentru ce au. Aceste excepții sunt considerate de toată lumea cele mai periculoase, pentru că sunt imprevizibile, deci periculoase - la ei raportul de cauzalitate între necesitate și acțiune fiind inversat de cele mai multe ori, motiv pentru care vor fi marginalizați și chiar eliminați de societatea care funcționează pur binar: instinct de supraviețuire / instinct de perpetuare a speciei.
Ce-i mână pe ei în luptă? Unii dintre aceștia fac spontan, fără explicație, din „nebunie”, alții pentru răsplata unei lumi viitoare și alții din nevoia de admirație și iubire din partea celor mulți sau pentru posteritate…
Iar dintre toți cei despre care am vorbit mai sus, cel mai rău se înșeală ultima categorie: memoria colectivă a celor mulți durează 3 zile. (Nu mă credeți? Uitați-vă la cum a dispărut din gurile oamenilor numele Georgescu, fiind pe loc înlocuit de un altul!)
De ce am scris toate astea?
Pentru mine le-am scris în primul rând! Din speranța că voi înțelege ce e de înțeles din niște lucruri atât de banale, atât de evidente, încât orice frază, fiecare frază de mai sus poate fi cu ușurință în categoria truismelor, a tautologiilor… și cu toate astea, sunt atât de bine ascunse în toate faldurile în care sunt învelite fie de cei care ne conduc, fie de speranțele mele… încât le uit și mă las de val mai de fiecare dată când mi le amintesc. Și sunt tentat să urăsc… și să mă arunc în lupte inutile, și să risc totul pentru niște prinicpiin și valori pe care, de fapt, mai nimeni nu dă 2 bani… și să urăsc iar, să mă afund în mlaștina asta fără ieșire de când e omul om, atât de bine descrisă de Sartre - „L'Enfer, c'est les autres…” („Infernul, este (în) ceilalți”).
Și am mai scris-o pentru a-mi aduce aminte mie și celor care au avut răbdare să citească toate aceste rânduri că totuși există o ieșire din sitemul binar al celor două instincte, din războiul cel dintre noi ce a fost, este și va fi, și așa ieșire este prin ușa aia despre care spune: „Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.” (Ioan 10:9)
Și există și instrucțiuni de ieșire:
„Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, Ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru? Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Au nu fac și neamurile același lucru?
Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este.” (Matei 5: 44-48).
Revenind la concretul zilelor noastre, voi reveni și vă voi spune, fără ură și fără urmă înverșunare, doar de dragul adevărului și dreptății, ceea ce va fi pentru mine salutul fiecărei zile din lunile care vor veni:
#BoicotVot!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
“🇺🇸🇷🇺🇺🇦❗️La câteva ore după încheierea negocierilor dintre Puțin și Trump, Kievul a atacat cu trei drone o instalație de infrastructură energetică din satul Kavkazskaya, a informat Ministerul rus al Apărării.
Facilitatea prevede transbordarea petrolului în sistemul de conducte al Consorțiului Caspian Pipeline. Când UAV-ul a căzut, rezervorul a fost depresurizat, provocând un incendiu de 1,7 mii de metri pătrați, iar stingerea incendiilor este în desfășurare.
Ministerul rus al Apărării a numit acțiunile regimului de la Kiev o provocare special pregătită, menită să perturbe inițiativele de pace ale lui Trump.”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
“Puțin’s Russia was and is one of the biggest threats for the European states, especially for us, for the Baltic states and for Poland,” Simion told the Financial Times.”
“Our stance cannot be changed. Eighty per cent of the Romanians want Nato and want the European Union. This is not something we can negotiate,”
“He said the US talking directly to Russia without involving EU countries or Ukraine first was “only to manage to get to Russia at the negotiating table”. Maintaining economic sanctions on Russia was “a sure way to protect from future invasions like the one that happened în Ukraine”, he said.”
“Simion distanced himself from older statements about reclaiming lands inhabited by Romanian speakers, which prompted Ukraine and Moldova to issue a travel ban against him. He said the accusations of historic revisionism were false and that he would quickly mend ties with Kyiv if he were to win the presidency în May.
“We will not talk about annexing territories. It’s not my ideology.”
În traducere:
„Rusia lui Putin a fost și este una dintre cele mai mari amenințări pentru statele europene, în special pentru noi, pentru statele baltice și pentru Polonia”, a spus Simion pentru Financial Times.”
„Poziția noastră nu poate fi schimbată. Optzeci la sută dintre români vor NATO și vor Uniunea Europeană, nu putem negocia.”
„El a spus că SUA vorbesc direct cu Rusia, fără a implica mai întâi țările UE sau Ucraina, a fost „doar să reușească să ajungă în Rusia la masa de negocieri”, a spus el.
„Simion s-a distanțat de declarațiile mai vechi despre revendicarea terenurilor locuite de vorbitorii de limbă română, care au determinat Ucraina și Moldova să emită o interdicție de călătorie împotriva lui.
„Nu vom vorbi despre anexarea teritoriilor, nu este ideologia mea”.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Odată cu lovitura de stat din Decembrie 2024, Constituția a fost de facto abrogată, alegerile, anulate și candidați, interziși…
Ce mai trebuia să fac Sistemul!
Să se re-legitimeze! Cum?
Acaparând puterea prin votul masiv al cetățenilor și astfel să legitimeze noul regim, noua putere, “noua Republică” Securistă România!
Și vor reuși și asta!
Știu exact pe ce butoane să apese. Ce păpuși să manevreze… și totul are deja o denumire: INGINERIE SOCIALĂ!
Unui spectator imparțial i s-ar părea poate ciudat cum oameni care s-au revoltat sincer împotriva loviturii de stat din Decembrie 2024, acum se grăbesc să o legitimeze prin vot, devenind în mod direct părtași la ea.
Spectatorul împărțial va căuta o explicație. Și probabil ca o va găsi un în interviul lui Anton Rog din iulie 2023, atunci când Generalul șef pe Cyberint a dezvăluit că SRI are „un departament extrem de performant care se ocupă de un concept care se numește inginerie socială”:
„Pe scurt, peste o lună, noi putem să te determinăm, printr-un link, printr-un SMS, printr-un smishing (un atac de inginerie socială care utilizează mesaje text mobile false pentru a păcăli oamenii să descarce programe malware, să partajeze informații sensibile sau să trimită bani infractorilor cibernetici n.n.), printr-un telefon pe care ți-l dăm, să faci o acțiune pe care noi dorim să o faci împotriva voinței tale. Da?
Asta înseamnă ingineria socială: să te determinăm să faci ceva ce tu în mod normal nu vrei să faci. Și, cum să îți spun, să îl faci cu plăcere și să îți dorești să faci treaba asta. Aici e frumusețea. Și ca să vă spun: am testat asta pe colegi de ai noștri. Un șef de al nostru din trecut căruia i-am raportat noi ce și cum, așa cum raportează militarii, a zis că Nu există așa ceva! Bine domnule! L-am lăsat o săptămînă, am studiat un pic ce îi plăcea să facă în timpul liber și i-am oferit un abonament pentru un tur cu Ferrari. Și trebuia să ne dea numărul de telefon, CNP și toate astea. Ni le-a dat și după aia i-am dat SMS înapoi, Mulțumim, o să vorbim la Ferrari să vă dea și turul!. A zis Bă, voi sunteți nebuni la cap!. Știm!” a mai spus Rog.
„Deci ingineria socială în domeniul cyber security, mai ales în punerea în aplicare a mandatelor de securitate națională, joacă un rol important, crucial. Ce înseamnă punerea în aplicare? Înseamnă că (atunci cînd n.n.) oameni sau sisteme hotărăsc să fie intruzivi (care pătrunde și se consolidează în interiorul a ceva n.n.), să facă acțiuni care se transpun în amenințări la securitatea națională, noi monitorizăm toate astea, aflăm de la parteneri, de la resurse umane, le descoperim, facem o solicitare la parchetul general, la ÎCCJ și un judecător decide într-un final dacă ce prezentăm noi acolo are suficiente probe astfel încît să ne dea un mandat de securitate națională în baza căruia noi să-i restrîngem drepturile constituționale, adică să fim intruzivi cu el, în toate felurile, pe sisteme, pe dispozitive, să ne folosim întreaga capacitate pentru a sustrage date de la el pentru a elimina acea amenințare. În astfel de situații, cînd tehnologic nu avem top of the top (cel mai performant echipament n.n.), pentru că noi suntem România, nu SUA, Marea Britanie ori Israel, folosim foarte mult ingineria socială, complementar la poveștile astea. Echipa asta (din SRI n.n.) e extrem de creativă, de-a dreptul nu sunt sănătoși la cap”.
Desigur… puțini mai sunt spectatori imparțiali în Republică Securistă România, majoritatea fiind deja sub imperiul vrăjii numite generic “inginerie socială”!
Da, există un Sistem și funcționează!
Eu unul spun #boicotvot și nu mă mai las teleghidat de ingineria lor socială!
Post scriptum: în zilele următoare voi republică câteva articole de acum aproape 2 ani.
Veți fi șocat să vedeți cât de actuale sunt!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Mă întrebau, nu demult, unii “sistematic” după ce BEC și CCR au anulat alegeri și au interzis unii candidați.
Mă întreabă acum ceilalți, tot “sistematic”, după ce același BEC și același CCR au admis candidațiii lor (și ai sistemului)?
Răspunsul e simplu:
Pentru ca asta e: o deturnare a voinței poporului prin anularea opțiunii lor și prin impunerea unui președinte dintr-o listă agreată de Sistem!
Pentru ca #turuldoiinapoi e singura șansă de revenire la democrație și constituționalitate.
Pentru ca #boicotvot e singura alternativă corectă la #turul2înapoi, singura modalitate prin care refuzi să iei parte la lovitura de stat în desfășurare!
Terțul e exclus!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
A venit și prima notă de plată (simbolică, deocamdată) pentru LOVITURA DE STAT din Decebtie 2024: SUA suspenda pe termen nelimitat includerea României în Visa Waver - fapt fără precedent până în prezent.
Sistemul Securistic de la București încearcă să legitimeze LOVITURA DE STAT prin organizarea unui simulacru de alegeri, alegeri în care 2 candidați au fost interziși, unul dintre ei fiind candidatul care era virtual Președintele României.
Faptul ca SUA a luat această măsură fără precedent arată ca pentru ei încercarea de legitimare a eșuat deja.
Păcat ca românii acceptă să intre în mascarada Sistemului.
Singurul răspuns ferm și coerent la LOVITURA DE STAT este #boicotvot și… participarea la mitingul de mâine!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
“Wonderful de minunat ! "Regimurile hibride sunt țările în care au loc regulat fraude electorale, care le împiedică să fie democrații corecte și libere. Aceste țări au de regulă guverne care pun presiune pe opoziția politică, justiție aservită, corupție pe scară largă, hărțuiri și presiuni asupra mass-media, stat de drept anemic, și defecte mai pronunțate decât democrațiile viciate în domeniul culturii politice subdezvoltate, un nivel foarte redus al participării cetățenilor la viața politică, și probleme serioase de funcționare a guvernării. " Să nu uit : Merçi beaucoup CCR, Vive la France și la vară cald !”
Via Raluca Andreea
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Într-o frumoasă zi de mai, Împăratul Sistemiu se gândi să readucă visul democrației printre sclavii săi.
Motiv pentru care chemă degrabă pe toți sclavii din palatul său, nu înainte însă de a vârî într-o cutie mare de carton 11 șobolani, toți de mărimi aproape diferite…
- Iată, grăi Sistemiu, azi e o zi mare pentru voi, căci Azi vă veți alege destinul! Fiecare din voi veți băga mâna pe gaură din cutia ce stă în fața mea și dacă majoritatea din voi veți alege șobolanul cel mai mic… veți avea o zi liberă pe săptămână! În plus, acea zi veți avea voie să spuneți orice vreți!
O puternică rumoare se stârni printre toți sclavii. Unii făceau strategii. Alții combăteau strategiile primilor. Apoi, începură polemici: ce înseamnă cel mai mic? Poate cel mai mic în centimetri… sau cel mai mic în greutate?! În rândurile din spate, unii sclavi se încăierară, paznicii lor lăsându-i să se ciomăgească și punând ramasag care sclav va câștiga și care va pierde…
- Liniște!!! Acum ALEGEȚI! Spuse cu un glas precum un tunet Augustul și Atotputernicul Sistemiu.
Sclavii se încolonară și începură, pe rând, să bage mâna în CUTIA CU ȘOBOLANI încercând să pipăie fiecare șobolan, să-l ghicească și să-l aleagă pe cel mai mic. Cuprinși de spaima și furie, șobolanii, la rândul lor, se agitau înlăuntrul cutiei și se mușcau între ei, dar, în același timp, toți, și mici și mari, mușcau și mâinile sclavilor ce încercau să-i prindă!
Rând pe rând, sclavii ridicau cu mâna însângerată câte un șobolan și l arătau Împăratului Sistemiu. Acesta se uită la cum infecta rozătoare se zbătea și musca mâna celui care îl alesese… crezând ca e cel mai mic dintre șobolani!
Poate și era… nu conta, răspunsul lui Sistemiu, după o scurtă analiză, era același:
- Nu e cel mai mic… Următorul!
Și alt sclav venea în locu-i și bagă mâna căutând să aleagă șobolanul cel mai mic. Și tot așa, marea majoritate.
Doar unii, puțini, prea puțini, au spus “EU NU VREAU SĂ ALEG NOVIUN ȘOBOLAN!”
Da r de îndată ceilalți sclavi tăbărau pe el și îi spuneau:
“EȘTI NEBUN!?! AVEM O ȘANSĂ!!!! OSANSA SA ALEGEM ȘOBOLANUL CEL MAI MIC!!! ÎȚI IMAGINEZI… NE AR PUTEA FI MULT MAI BINE!!!”
Apoi, dacă cei puțini nu se lăsau convinși sa vâre mâna în căutarea celui mai mic șobolan, ceilalți sclavi, prieteni și colegi de suferință până atunci, începură să îi înjure, acuzandu-i de trădare a cauzei sclavilor, a luptei de eliberare…
Cert, nici împăratul Sistemiu nu era mulțumit de îndrăzneala sclavilor care boicotau alegerile celui mai mic șobolan. Motiv pentru care îi aruncă în temnițe… acolo unde sclavii proscriși aveau 7 zile libere și la fel de și dreptul de a vorbi ce și cât vor în intunecoasele lor celule.
În tot acest timp, sclavii “liberi” își dădură seama ca nu au ales șobolanul cel mai mic… ba în plus erau plini de răni, mulți murind din cauza mușcăturilor infecte ale “celor mai mici șobolani”.
Morala?
Decât să alegi unul din șobolanii propuși de Sistemiu, mai bine te duci demn direct la pușcărie… măcar rămâi neinfectat de balele otrăvitoare ale “celui mai mic șobolan”!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Cei care vor să ajute familiile eroilor luptei împotriva Dictaturii și a loviturii de stat din Decembrie 2024, victime ale represiunii Sistemului din ultimele luni, sunt rugați să doneze în contul “Asociației ajutorul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul” pe care îl găsiți mai jos.
Membrii familiilor care au unul sau mai mulți membri aflați în închisori sau spitale sunt rugați să îl sune pe pr. Ioan Cotuțiu al cărui număr îl găsiți mai jos, prezentându-i o dovadă a stării respectivei persoane - reținute sau internate, prezentând Încheierea prin care a fost dispusă măsura preventivă sau biletul de internare.
Găsiți aici și linkul către pagina web a Asociației: https://hozevitul.blogspot.com/2025/03/asociatia-ajutorul-sfantului-ioan-iacob.html?m=1
Va mulțumesc!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Conturile de Wapp de pe care au fost distribuite filmele cu eroii (și familiile eroilor) protestelor anti “lovitura de stat” sunt cenzurate!
Am primit adineauri un mesaj de la soția celui pe care l-am numit #EroulMarianRazvanManolache.
Iată mesajul:
“Bună ziua! Mă scuzați că vă deranjez… dar voiam să vă arăt ce se întâmplă deoarece am distribuit în Wapp videoclipul acela pe care l-am făcut ieri cu dvs. colegilor de muncă ai lui Răzvan, părinților mei, iar după ce am distribuit videoclipul MI S-A ÎNCHIS CONTUL DE WAPP”!!!!”
Incredibil - am zis eu”
“Da, și eu am rămas șocată, sincer, am contul acesta de WhatsApp de 11 ani.
Iar acum după distribuirea acelui video mi-au închis contul.”
Asta e “democrația” din Republica Securistă România, o republică în care satrapi abjecți, precum Predoiu și Bănescu, “fac legea”, și la propriu și la figurat!
Vă las mai jos linkul către filmul pe care cenzura nu vrea să-l vedeți:
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
“Bună Dan! Te rog mult, poți să anunți tu într-un rând - două că eu nu mai exist pe Facebook, deocamdată. Nici măcar nu mai pot să-mi accesez contul.”
În Republică Securistă România un singur lucru funcționează perfect: CENZURA!!!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
În spatele valului de cenzură declanșată de Sistem în ultima vreme se află unele “comunități”, așa cum este “AI de noi”, al cărui link îl găsiți aici: https://www.facebook.com/share/g/1AP9F773PZ/?mibextid=wwXIfr
Așa cum vedeți, de aici sunt coordonate atacurile împotriva “persoanelor incomode”, atacuri ce au ca efect blocarea sau chiar închiderea paginilor respective.
Vă las pe voi să acționați în consecință! Gurile rele spun ca aceste comunități sunt sponsorizate de autoritățile centrale sau locale, căci cenzura este centralizata și controlată, evident!
Eu unul voi bloca toți “prietenii” care sunt membri în acea să ta comunitate, nu înainte de a-i arăta public!
Voi ce veți face?
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
“Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii SALE un cot?” spune Domnul (Matei 6: 27).
Multe zeci de ani mi-au trebuit să înțeleg ca Domnul vorbind de “statura sa” nu se referea doar la statura fizică și nicidecum numai la cea personală… Domnul se referea și la “statura” morală și intelectuală. Ba chiar și la “statura” comunitară, la “statura societății”. Să îndrăznesc să spun “statura națională”?
Prea multe zeci de ani… ca să ajung să înțeleg tâlcul profund al atât de româneștii expresii: “atât s-a putut!”
Părea simplu de înțeles. Dar eu abia acum am făcut-o... și tot acum am înțeles și corolarul întrebării Domnului:
Și cine dintre voi, îngrijindu-se, va putea adăuga staturii ALTUIA un cot?
corolar care își găsește fundamentul în alt pasaj biblic “cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău?” (Matei 7: 4).
Cu alte cuvinte dacă nu poți adăuga un cot la propria ta statură, cum vei putea să adaugi la statura altuia?
Suntem ce și cât suntem.
Și nu putem fi salvați împotriva voii noastre.
Valabil pentru persoane.
Valabil pentru popoare!
De fapt, tot Domnul ne dă singura rețetă perfect funcțională pentru singura salvare posibilă, atât individuală cât și colectivă:
“Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. (Deci chiar și “cotul la statura sa”!!!)
Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Matei 6: 33-34)
Deci “fiți blânzi și smeriți cu inima” și “Îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi.”
(Coloseni 3: 13)
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
„Este clar un abuz. Cu tot acest set de analize, cu acest certificat medico-legal, o sa facem plângere penală împotriva tuturor celor care au luat parte la abuzul fizic, la violentele săvârșite împotriva lui Cezar Avramuta.
Hai sa începem cu ăștia mici, ca ăștia lovesc! După care o sa ajungem și la aia mari. Predoiu, uită-te la mine: vin după tine! Și fii atent: am vorbit cu colega noastră Cosmina Cerva (n.r. avocata și senatoare SOS). Vei avea parte de o interpelare și în Parlament. Predoiu, uită-te bine la noi! Uită-te la mine: pentru toate mizeriile pe care le-ai făcut!
Au început sa atace la simboluri – așa cum este Stegarul nostru Dac, eroul Cezar Avramuta. De-asta are control judiciar, de-asta astăzi a fost dus a saptea oară la 'Obregia', de-asta a fost violentat a saptea oară, în mod public, vizibil: pentru ca ei ne vor speriați, vor sa ne intimideze. Nu vor reuși. Și atâta vreme cât eu voi fi în libertate, Predoiule, vin după tine! (...)
Nu va vom lăsa. L-ați luat pe Stegar? Nu-i problemă. Vreți sa mă luați pe mine? Luati-ma pe mine! Urmează el (n.r. avocatul Cristian Deseagă de la cabinetul lui Chitic). După el, mai sunt. Abuzurile trebuie sa înceteze acum. Iar cei care au făcut abuzurile vor plăti. Milițienii aia din Secția 10 care au săvârșit violente: veți plăti! Jandarmii care au fost acolo și au fost parte la aceste violente: veți plăti! Și fiți atenți ca dosarele astea penale nu se prescriu repede. Orice s-ar întâmpla, Predoiu, vei plăti!
Există informații ca la Parchetul General sunt făcute anumite cercetări în ceea ce privește lovitura de stat din 6 decembrie 2024. Veți plăti, mă!
Ce va spunem acum este mai mult decât un angajament, e mai mult decât o promisiune. Ca va spunem acum este ca noi nu ne vom opri. (...)
Faptul ca furtul votului nostru a fost văzut de o lume întreagă a fost perfect ilustrat de faptul ca, cu excepția președintelui Statelor Unite, cei mai înalți reprezentanți ai Statelor Unite au vorbit explicit despre acest lucru. Iar la Parchetul General sunt unele cercetări tocmai pentru ca s-a vorbit și peste 'balta' (n.r. în SUA, peste Oceanul Atlantic). Iar când s-a vorbit peste 'balta', sunt unii care reacționează. Când se pornesc astfel de cercetări, orice ați face voi acum, ele au lăsat deja urme. Iar peste 3, 5, 7 ani, ele vor fi reluate. Ele nu vor fi prescrise. Va veți duce la pușcărie toți.
Peștele se împute de la cap, dar se curată de la coadă – motiv pentru care primii care se vor duce la pușcărie vor fi cei care l-au abuzat fizic pe el acum (n.r. pe Stegarul Dac). Și va promit asta. Va promit ca va veți duce la pușcărie toți abuzatorii, milițienii și jandarmii. Până acum, am vorbit ca niște oameni. Am înțeles ca aveați niște ordine. Și astăzi ați avut niște ordine; numai ca ordinele alea până acum nu v-au transformat în câini. Nu v-au transformat în jigodii – așa cum va voia, de altfel, Predoiu. Motiv pentru care, pentru ca ați depășit o limită astăzi, astăzi ați intrat și voi în atenția noastră. Deci până când o sa ajungem la cap (la Iohannis, la Predoiu, la cei care au regizat această lovitura de stat), o sa începem cu ăștia care l-au lovit astăzi pe Stegarul Dac”.
Tot articolul: http://www.luju.ro/predoiu-vin-dupa-tine-mesajul-avocatului-dan-chitic-pentru-ministrul-de-interne-catalin-predoiu-dupa-ce-politistii-si-jandarmii-l-au-agresat-pe-stegarul-dac-in-plina-strada-predoiu-uita-te-la-mine-vin-dupa-tine-pentru-toate-mizeriile-pe-care-le-ai-facut-a
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Geoana tocmai ne-a spus că SUA vor restrânge participarea militară din România. Și ca pentru ce mai păstrează, România trebuie să plătească - coridoare economice, “pământuri rare”!!!
QED - zvonurile auzite de mine se confirmă la doar câteva ore!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Abuzul și abjecția au un chip: marian daniel, adjunctul Secției 10 din București, cel ce a coordonat acțiunea de maltratare a Stegarului Dac, alias #EroulCezarAvrămuță!
#NuUităm!
#NuIertăm!
Post scriptum: dacă acesta nu va fi demis de îndată, va fi clar ca el a acționat la ordin! La ordinul lui Predoiu!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Participarea sub orice formă la alegeri (candidat sau alegător) și la campania electorală înseamnă legitimarea și recunoașterea efectelor loviturii de stat!
Participarea la simulacrul de alegeri din 2025 înseamnă #ComplicitateCuSistemul!
#BoicotVot!
#UltimaSoluție:
#Turul2Înapoi!
#TurulDoiÎnapoi!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Ați observat, cred, că eu nu comentez în niciun fel “campania electorală” și nici pe securicii agreați și încurajați de Sistem care se agită prin ea.
Asta pentru simplul motiv ca nu vreau sa favorizez pe niciunul din complicii la Lovitura de stat din decembrie 2024.
E simplu, nu?
#SinguraSoluție:
#turul2înapoi!
Altfel, se știe:
#boicotvot!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Așa sunt tratați eroii noștri încarcerați în arestul Secției 13 pentru “crima” de a fi apărat Constituția și Democrația în România!
Să mai amintim că normele europene impun un spațiu minim de 4 mp pentru un deținut? Ce mai contează normele europene și Deciziile CEDO într-o țară în care Constituția a fost abrogată?
Eroii noștri sunt maltratați chiar acum pentru ca ne-au apărat drepturile și libertățile noastre.
Să nu uitați asta!
Post scriptum: este vorba despre eroul nostru, #EroulMarianRăzvanManolache!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
V-am spus ca “alegerile din 2025” sunt parte din lovitura de stat din Decembrie 2024, motiv pentru care ele nu pot fi recunoscute ca fiind legale și legitime?
V-am zis.
V-am spus ca orice participare la “alegeri”, în orice calitate - de candidat sau de alegător, este o complicitate la lovitura de stat?
V-am zis.
Mulți nu m-au crezut.
Să vedem dacă îi vor crede pe americani!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
ASOCIAȚIA AJUTORUL SFÂNTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL are conturile deschise la Banca Transilvania
Cont euro: RO60BTRLEURCRT0CR4502701
Cont lei: RO16BTRLRONCRT0CR4502701
Cod SWIFT: BTRLRO22
De la noi mai puțin,
De la Dumnezeu mai mult!
Vă mulțumim!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
E o tăcere cu totul specială în Sâmbăta Mare, o tăcere ca o trecere strâmtă, un barzach, între două certitudini - certitudinea morții (Domnului) și certitudinea Învierii (Domnului). Azi certitudinea este suspendată deasupra hăului ce se află între aici și dincolo, ruptură ființială pe care Avraam nu a vrut să o lase să fie trecută spre încunoștiințarea fraților nemilosvului bogat la care stătea săracul Lazăr, un hău mai mare decât cel aflat între "sânul lui Avraam" și iad, dar mai aproape de noi decât răsuflarea ce va să vină.
Această tăcere este unicul mod în care se poate exprima această tensiune a certitudinii, tensiune resimțită și de Însuși Domnul și Dumnezeul nostru înainte de Marea Trecere pe care o face chiar în Sâmbăta sâmbetelor, cum impecabil o spune troparul. Ce poți să spui în fața lacrimilor și suspinelor Domnului, cum să le explici?
Să nu uităm că „a lăcrimat Iisus” (Ioan 11: 35) și „a suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine” la moartea prietenului Lui, Lazăr, fratele Martei, iar în Grădina Ghestimani, înainte de a fi dus la jucetata strâmbă ce avea să-L trimită la moartea pe cruce, "a început a Se tulbura și a Se mâhni. Și le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați.” (Matei 26: 38), pentru ca altundeva să se spună „El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. Și, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui și i-a aflat adormiți de întristare.” (Luca 22: 44-45).
De ce a lăcrimat, a suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine Domnul la moartea prietenului Lui Lazăr, căci doar știa doar că Lazăr va învia la patru zile după moartea sa, căci scris este „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.” (Ioan 11: 11) și „Iisus i-a zis: Fratele tău va învia” (Ioan 11: 23)?
De ce era Iisus tulburat și mâhnit și „mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești.”, căci doar știa și că El va învia, anunțând acest lucru apostolilor Săi de nenumărate ori?
Poate pentru că moartea e o sfâșiere sacrificială chiar și în fața certitudinii Invierii, chiar și atunci când știi că Iisus a zis: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11: 25, 26)
Această sfâșiere o simte și Iisus Omul, căci moartea înainte de a fi o trecere, este și o despărțire de „lucrul unic în care Dumnezeu S-a oglindit”, este dispariția de sub timp a aspectului unic al creației făcute de Iisus Domnul și Cuvântul Domnului care „Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”.
De aceea cântările bisericești spun explicit că „Toată făptura se cutremură” la pătimire și moartea Domnului și „Toate au pătimit împreună cu tine, Cel ce ai zidit toate”, fiind o co-participare la suferință și la moarte între creatură și Creator, dar și între Creator și creatură.
Făptura toată suferă cu Domnul pentru că și Domnul suferă cu și pentru fiecare făptură în parte.
Și moare cu și pentru fiecare făptură în parte, Domnul Iisus îndumnezeind și moartea, nu doar firea omenească: „În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându‑le, Cel ce ești necuprins” - spune rugăciunea spusă în taină de preot la încheierea Proscomidiei, precum și la intrarea cu Cinstitele Daruri, în Sfântul Altar.
Este o formă indicibilă de identitate între Creator și creatură, între Dumnezeu și om, în care se însoțesc până la identificare în suferință și în moarte. Da, Dumnezeu a „învățat” să moară pentru ca făptură toată să învețe să învieze. De aceea și spune "Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine.
În casă Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu.” (Ioan 14: 1-3).
Și cu toate astea, rămâne tăcerea acestei zile. Rămân lacrimile, și suspinul cu duhul, și tulburarea întru Sine… căci Domnul și prietenul nostru Iisus e mort și pus în mormânt (da, Iisus ne este și prieten, nu doar Domn și Dumnezeu al nostru, căci El a spus doar: „De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.” (Ioan 15: 15)! Cum am putea noi să renunțăm la această cinste și privilegiu de a fi PRIETENI AI DOMNULUI?).
Dacă Domnul a lăcrimat pentru prietenul său Lazăr, nu e normal să lăcrimăm și noi pentru prietenul și Domnul nostru Iisus, să lăcrimăm dincolo chiar și de certitudinea Învierii Lui? Tot așa cum tot azi e ziua când putem și trebuie să lăcrimăm pentru fiecare prieten, pentru orice om judecat strâmb, lovit, bolnav sau muribund, pentru întreaga făptură chiar ce a fost, este și va fi… pentru ca apoi să nu mai fie. Pentru ca după iar să fie, dar altfel! Tot așa cum altfel va fi și Domnul după Înviere: va mânca, se va lăsa atins… dar va și intra prin uși încuiate sau se va face nevăzut instantaneu în Emaus.
Azi Domnul și Prietenul nostru este în mormânt! Este mort. Și viu în același timp.
Așa și noi: suntem vii și, azi, suntem morți cu El în același timp.
Și vom fi morți și vom fi vii cu El în veci!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Dumnezeu S-a făcut om, și ne-a învățat, și ne-a vindecat, și ne-a înviat morții, și ne-a descoperit adevărata iubire și iertare, și ne-a arătat Adevărul, și ne-a numit și făcut prieteni ai Săi, și ne-a făcut fii ai Tatălui Ceresc.
Și a fost umilit de lume și în lume, și a fost chinuit, și a suferit.
Și a murit - ca noi și pentru noi!
Și a înviat- pentru ca să omoare moartea pentru noi și să ne încredințeze pe noi că celor care “L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit în noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.” (Ioan 1: 12-14) - așa cum s-a spus în Ziua Învierii! Și tot prin Învierea Lui ne-a încredințat că adevărat este că “Tot cel ce mănâncă trupul Meu și bea Sângele Meu, întru Mine rămâne și Eu întru dânsul!”
Bucurați-vă, prieteni ai Domnului!
Hristos a înviat!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Dumnezeu să-l ierte pe cel mai progresist papă din istorie! Vreau să cred ca smerenia Papei Francisc va echilibra în parte balanța faptelor sale la judecată pe care o va avea în fața nemitarnicului Judecător.
După o pauză de progresism, sper ca Biserica Catolică să revină pe Calea Adevărului și a Vieții!
Hristos a înviat!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Sfințenia este perfectă concordanță între adevarata cunoaștere, buna intenție (sinceritatea e de la sine înțeleasă) și corecta faptă.
D-aia sunt puțini Sfinții!
Puțini știu ce e Binele și Adevărul. Cei mulți sunt vinovați de ignoranță! Căci neștiința e în sine un păcat.
Dintre puținii care știu ce e Binele și Adevărul, unii nu vor să-le facă și, pe cale de consecință, nici nu-le fac. Ăștia sunt cei mai vinovați, sunt “îndrăciții”, sunt otrava lumii noastre.
Alții știu toate astea și vor să le facă, dar nu le pot face… ăștia sunt cei care păcătuiesc cu “intenție indirectă”, sunt complicii căderii lumii noastre. Au circumstanțe atenuante, dar sunt totuși vinovați!
Și mai sunt unii care fac Binele, dar o fac fără să știe Adevărul sau să vrea facă Binele. E lăudabil, dar nu suficient pentru Sfințenie, căci cunoașterea și intenția sunt de natură Sfințeniei.
Puțini sunt cei ce știu, vor și fac Binele și mărturisesc Adevărul.
Lăudat fie numele lor!
Scrieri despre politica externă
Imperii, alianțe care se destramă și se refac: capitolul de față urmărește, an după an, felul în care marea tablă de șah a lumii se răsfrânge asupra României. Autorul citește evenimentele externe cu neîncrederea juristului și cu pasiunea naționalistului asumat.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Dacă doriți să ascultați un recital excepțional veniți la intrarea de la Carrefour Unirii!
Nici nu știți ce pierdeți!
Post scriptum: omul ăsta trebuie să fie la filarmonică, nu pe stradă! Mă aude cineva? Îl ascultă cineva???
Post scriptum: solistul cântă atât de bine încât fb a considerat ca interpretarea e supusă drepturilor de autor… rămâne doar să mă credeți… și să mergeți să vedeți și să ascultați ex propria sensibius! Trebuie să mergeți (mai ales dacă faci parte din conducerea filarmonicii)!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Și acum, la înmormântarea Papei Francisc, să nu uităm cine sunte cei care au ucis și au îngropat definitiv justiția din România, cele trei persoane care în mod nedemn se numesc “judecători”:
Alina Geanina Prelipcean,
Maria Hrudei și
Ionel Florea!
Dumnezeu să-i ierte!
Ca eu nu pot.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
La linkul de aici (https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/3340) veți găsi o Cerere de anulare a decretului de numire a lui Marcel Ciolacu, a hotărârilor de guvern pentru organizarea alegerilor și pentru reluarea turului 2 - de completat și de trimis la Curtea de Apel pe raza teritorială a căreia domiciliați!
Să ne ajute Dumnezeu!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Post scriptum: dacă aveți puțină răbdare o să “vedeți” și extratereștri! ;)
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
ALEGERILE DIN 2024 NU AR FI FOST ANULATE DACĂ EA AR FI ACCEPTAT SĂ PUNĂ UN ANUMIT DIRECTOR AL SRI DIN POZIȚIA DE PREȘEDINTE!!!
Nu a acceptat… Sistemul nu s-a “întrebuințat” să o favorizeze în fața lui Georgescu…
și AȘA S-A AJUNS LA ANULAREA ALEGERILOR… și LA ACESTE ALEGERi DIN 2025!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Un procuror a solicitat azi, la Tribunalul București, menținerea unui arest la domiciliu pe motivul ca “suntem în continuare în plin ciclu electoral”!!!
Procurorul este Cudalb Adrian Dan, procuror la Parchetul de pe lângă TB, care, în urma unui schimb de replici cu privire la abuzurile autorităților și a procurorilor, a început să țipe la mine acuzându-mă ca fac spectacol în instanță, motiv pentru care am întrebat onorata instanță:
“E posibil să fiu certat într-o instanță de procuror?”
Procurorul Cudalb a răspuns prompt în locul Doamnei Președinte de complet:
“Da’ de cine altcineva?”
Ar fi de râs dacă nu e de plâns…
Asta e România anului 2025, țara în care oamenii stau în arest pentru ca “suntem în plin ciclu electoral” și în care avocații sunt certați de procurori prin instanțe.
Post scriptum: Pentru a nu “avea vorbe la proces” am cerut înregistrarea ședinței de judecată!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
"L'élément enfantin n'est pas un résidu mais un élément nécessaire, donc légitime, de l'adulte qui ne cesse jamais d'être enfant.”
Cel mai bun mijloc pentru a integra cele patru vârste în om, este suprimarea conditiei de timp; propriu zis e singurul mijloc, căci simpla evocare imaginativã a copilăriei, și a tinereții, cum o fac majoritatea oamenilor simțiți, nu e suficientă; e numai paseism, pe când concentrarea pe Etern, fixeazã, în sensul alchimic al cuvântului, cele patru vârste în simultaneitate; completându-se și perfectându-se, iluminându-se una pe alta, cele patru vârste nu sunt deci ceea ce au fost în realitate, ci rectificate, perfectionate, definitive; de aici poate și proverbul: și vieillesse pourait, și jeunesse savait"... deci un desideratum.
Dar orice desiderat, dorește o realitate, nu o absurditate; deci lucrul e posibil, și dacă este posibil este și real. Questa pentru acest lucru poate oricand incepe și oricând sa se desăvârșească. în saa Allah. Și singurul mijloc: centrarea pe cheia cerului, pe summum bonum, pe Etern și nesupus condifiei temporale și celei spafiale.
"L'ldée niera les sentiments et le désir comme facteurs d'individuation, sans nier cependant les contenus symboliques et positifs de ces facteurs”
Asta se face în limitele pe care le au dorintele, instinctul, sentimentele în mine, care sunt date de finta mea, sau de ființă altora realã și imaginarà în același timp. Dacă doresc o femee, trebuie să-i disolv imaginea și astfel energia volitivă e recuperatã și indreptata în sus spre integratiune, spre sublimare, spre Universalizare; dar îsi păstreazã energia? Și mai este și primejdia sã cadă în balta subconstientului. De aceca e necesar, ca, prealabil acestei operațiuni, tot ce este tamas și rajas în ființa mea sã primeascã ordinul sã se exalteze, apoi sã ia lungimea de undã a lui satwa. Pe de altà parte nu trebuie sã ne sperie rezidurile care rămân din combustiune, și care sunt fatale; ele pot fi lăsate sã cadã la rădăcina tenebroasă a noastră fără nici o primejdie.”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
România este un stat eșuat la propriu: fără Președinte, fără Prim-ministru, în imposibilitate de a legifera legal și constituțional - căci, DA! Și funcția de legiferare a Parlamentului este blocată, căci legile adoptate de Parlament trebuie să fie promulgate de Președinte (art. 77 C.R.)… or, România, începând cu 23 martie 2025 nemaiavând Președinte (interimatul funcției nu poate dura mai mult de 3 luni - art. 97 al. 2 C.R.: „În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Președinte.”), înseamnă că STATUL ROMÂN NU MAI POATE ADOPTA NICI LEGI!!!
Fără exagerare, din punct de vedere constituțional, statul român este în comă profundă, trage să moară… iar ieșirea din această comă nu se poate face prin alegeri (nu prin aceste alegeri - căci ȘI ACESTE ALEGERI SUNT NULE fiind organizate prin Hotărâri de guvern de un Guvern nelegal și neconstituțional constituit prin nelegala desemnare a lui Ciolacu de către Iohannis în afara mandatului său).
Orice student la drept de anul 1 vă poate spune că nulitățile nu pot fi „acoperite”, „rectificate”, „corectate”… nici măcar de voința poporului.
O nulitate rămâne o nulitate, care nu poate și nu trebuie să producă efecte juridice, toate actele subsecvent actului nul fiind și ele nule. Cu alte cuvinte, continuarea în aceeași direcție a „acoperirii” nulităților actelor emise de niște organe de stat nelegal desemnate și constituite, va face ca orice a făcut și va face statul român ulterior datei de 23 Martie 2025 să fie nul… STATUL ROMÂN SE STINGE ÎN NULITATE!
Singura soluție: RESTITUTIO ÎN INTEGRUM! - REVENIREA LA SITUAȚIA ANTERIOARĂ, ANTERIOARĂ DATEI DE 23.12.2024, DE 06.12.2024!
O posibilă cale de a face asta? Admiterea de către ÎCCJ a recursuluii ce face obiectul dosarului 2748/2/2025 , consecința fiind anularea decretului de numire a lui Ciolacu și a hotărârilor de guvern emise acesta, și revenirea la ultimul guvern legal învestit (da, la Guvernul Ciolacu 1) și, implicit, la
#turul2înapoi!
Trebuie să înțelegem că #turul2înapoi nu mai este demult un slogan sau un deziderat politic, este singura posibilitate juridică pentru revenirea la Constituție și la starea de drept, ultima șansă pentru salvarea statului român!
#UltimaSoluție - #turul2înapoi!
#SinguraȘansă de a ne păstra statalitatea!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Interesant… “Ministerul Adevărului” și factchackerii de la tik tok au considerat ca acest clip a încălcat “integritatea civică și a alegerilor”.
Cu alte cuvinte a spus un adevăr incomod pentru Sistem.
Motiv pentru care îl mai pun aici odată!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
NU VOTAȚI omul care a susținut măsurile p(l)andem(on)ice!
NU VOTAȚI omul care a susținut lovitura de stat din Decembrie 2024!
NU VOTAȚI omul care încă susține războiul și “slava Ucraina”!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Pe scurt, că e grav și e din surse verificate: Maia Sandu, președintele Republicii Modldova (!!!) a promis un minim de 400.000 de voturi pentru candidatul "pro-european".
Ieri, Maia Sandu trebuia „să livreze” minim 75.000 de voturi, însă a putut doar 35.000… de ce? Neîncrederea populației.
Se pare că în Republica Moldova ar fi ajuns aproximativ 117 milioane Euro, bani care trebuiau „distribuiți” de primari și de polițiști către posesorii de cărți de identitate românești. Pentru cei 400.000 votanți ar veni per votant o sumă undeva între 5.000 - 7.000 lei moldovenești (1.300-1.500 lei românești)… asta dacă o mare parte din bani nu se evaporă până la ei.
Și tocmai asta e problema: oamenii nu au încredere în „autorități”, pe care le știu suficient de corupte cât să nu le dea mita electorală. Și d-aia ieri au ieșit atât de puțini… a fost un”test”, au vrut să vadă dacă într-adevăr primesc banii! Și i-au primit.
Motiv pentru care de azi se merge în piramidă, merge pe rând toată familia la vot: vor fi avalanșe de votanți în Republica Moldova. Da, se pare ca azi vor scoate mulți oameni!
Și (culmea!) polițiștii - „oamenii legii” - fac tot blatul, ei împart banii: prima dată dau bărbatului, să vadă că își ia banii, și după vine capul familiei cu nevasta, părinții, copii, cu toată familia! E simplu.
Mai există însă și varianta ca polițiștii să fure tot(sau aproape tot), șcenariu avut și el în vedere de „organizatori”, situație în care vor face uz doar de autoritatea imensă pe care milițienii ăia corupți o au asupra amărâților din sate. În aces scenariu, „oamenii legii” din Republica Moldova vor aduna până duminică buletinele amărâților de prin sate care, pentru a le recupera, vor trebui să vină la secția de votare pentru a vota cu niște buletine de vot „preștampilate” cu cine trebuie, autoritățile având control total asupra întregii comisii de votare… și așa își vor lua ei toți banii.
În câteva ore vom avea confirmarea acestor scenarii, odată cu apariția statisticilor referitoare la numărul de votanți din Republică… și dacă se confirmă, vom avea certitudinea interferenței unui „actant statal” în actualele alegeri, actant stata; care are însă un Președinte care are și cetățenie română - și care va putea fi cercetat și condamnat de autoritățile de la București în ipoteza în care se va schimba puterea și Predoiu nu va mai fi la butoane. Și nu numai Maia Sandu, ci și persoanele care au trimis cele 117 milioane de Euro par avion!
Post scriptum: se pare că Marine Le Pen vine la București… e disperare mare!
Post post scriptum: Din informații verificate se pare ca această acțiune de fraudare a alegerilor din Republica Moldova este coordonată de 2 personaje foarte importante de la Chișinău:
- comisar șef Victor Manole șeful inspectoratului național de securitate publică al IGP Rep Moldova
- Gabriela Cristea șefa interimară a biroului Interpol al Rep Moldova.
Această Gabriela Cristea a deținut din octombrie 2022 funcția șefă a direcției de cooperare internațională și integrare europeană tot ea din septembrie 2022 fiind și lector universitar la disciplinele drept internațional public și dreptul instituțiilor UE în cadrul universității de studii Politi și economice europene din Chișinău.
În același timp potrivit INFO publicat de MAI aceasta a deținut în perioadele 2016-2022 diferite funcții de execuție și conducere în cadrul direcției de cooperare internațională a MAI
Later Edit: TikTok a șters și acest videoclip “din cauza încălcărilor politicii în integritate civică și a alegerilor”… deci ei fură și noi suntem cenzurați pentru ca reclamăm furtul! Să înțeleg ca ei, “factcheckerii”, sunt complici la furt?
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
La A3 acum se dau reluări cu momente de aur (sic!) cu Nicușor Dan din campanie așa cum se dădeau pe timpuri reluările revelionului începând cu 2 ianuarie.
Trăiască cel mai iubit fiu al poporului!
Am început bine această decadă!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
(Nu citiți numele autorului și încercați să citiți până la capăt acest text, scris cât mai sintetic posibil.)
Noi și Ei, oricare am fi Noi, oricare ar fi Ei - suveraniști sau progresiști, de stânga sau de dreapta, roșii sau albaștrii, verzi sau galbeni. O dată la 4-5 ani ne trezim Noi în față cu Ei într-o competiție absurdă pentru niște sloganuri, pentru niște culori, într-o luptă încrâncenată pentru nimic, pentru niște minciuni (despre care știm că sunt minciuni!) în care ni se spune că este esențial să „câștige al nostru”, un „al nostru” care nu este al nostru, despre care nu se știe de unde ieșit, nu se știe de unde e „născut” și „crescut”. Tot ce știm e că trebuie „să câștige al nostru” ca să câștigăm și noi. Deși noi nu câștigam niciodată nimic (și asta e experimentat de fiecare dată!), chiar dacă acești noi suntem Noi sau Ei. Noi doar plătim tot jocul - și pe „al nostru” și pe „al lor”, dar mai ales pe „Arbitru”, mereu același, și jucăm după regulile lui. Unii pierd (mai mereu aceiași), alții câștigă în jocul ăsta, dar toți jucăm pe regulile lor și mai ales îi plătim pe toți (și pe câștigători, și pe pierzători, și mai ales pe Arbitrii). Îi plătim din ce în ce mai scump și cu eforturi din ce în ce mai mari noi, și „Noi”, și „Ei” - oricare am fi „Noi” sau „Ei”!
În „Marea Finală” din 18 Mai, „Arbitrul” ne-a pus și pe „Noi” și pe „Ei” să alegem câte o tabără și o culoare în jocul organizat după regulile Arbitrului. Și o față a unei monde… una din fețe era suveranist-naționalistă. Alta din fețe era progresist-globalistă. Doar că ele, aceste „fețe”, fără nicio asemănare între ele, erau fețele aceleiași monede, „desenate”, „șlefuite” și „fasonate” de același unic arbitru al meciului. Și asta Niciodată în ultimii 25 de ani nu a fost mai evident ca în „alegerile” din 2025. NICIODATĂ!
Concret: am avut de ales între „suveranist-naționalistul” George Simion, și „progresisto-globalistul” Nicușor Dan. De ce am pus ghilimele? Pentru că oricare dintre candidați ar fi putut cu ușurință să poarte tricoul și culoarea celuilalt. Dacă așa ar fi vrut „Arbitrul”! Dacă așa ar fi hotărât arbitrul, unul și același cu antrenorul candidaților (!!!) undeva pe parcursul formării lor. Căci amândoi - și Nicușor Dan, și George Simion - au fost crescuți și antrenați la aceleași școli, de către exact aceeași mentori și antrenori: traian băsescu (alias Petrov), Alina Mungiu Pippidi, Monica Macovei, Laura Codruța Koveși și da… unicul și inegalabilul Floriaaaan Coooldeeaaa! Amândoi au fost „pe acolo”, au venit de acolo! Sute de poze, zeci de povești publice și de notorietate ne-o spun fără putință de tăgadă… dar și „Noi” și „Ei” am refuzat să le mai dăm crezare și ne-am încleștat într-o luptă crâncenă cu final așteptat și previzibil.
Știu multe, prea multe pentru sănătatea mea, despre parcursul candidaților noștri… știu cum Simion conducea grupurile de ultrași la manifestațiile pro Roșia Montană din 2013 (acolo unde l-am și cunoscut); știu cum membrii de vază ai PMP erau trimiși la Chișinău de către băsescu să vorbească acolo cu „omul lui”, același George Simion, care trăia și călătorea pe picior mare din „nu se știe” ce fonduri; și mai știu cum Coldea amenința parlamentari UDMR cu „îl pun pe Simion pe voi”; ba știu și cum a fost racolat un alt „părinte” fondator al AUR de către un securist celebru căruia îi turna pe „colegii de cuib” de la Bacău; și mai ales știu prea bine siguranța cu care vorbea despre viitorul de aur al AUR (atunci abia înființat de câteva săptămâni) tânărul fără niciun job GS, fără nicio carieră în afară de agitator de galerie - bizar, nu? Și mai știu cum el, George Simion personal , într-o negociere din toamnă anului 2020 mi-a cerut în fața a 10-12 martori să nu o mai critic pe Laura Codruța Koveși!!! Și să nu-l mai pomenesc pe Adrian Severin, să mă dezic public de acesta… Și pe asta am trăit-o personal, nu din auzite! Cum tot personal am experimentat și sabotajul permanent al inițiativelor real suveraniste de genul #LegeaSuveranității sau #ConstituțiaSuveranității de către același George Simion… nu mai intru acum în detalii că ne lungim prea mult. Deși aș putea.
Cum știu și despre Nicușor de la chiar unul din „antrenorii lui” trecutul său de turnător precoce, gravele lui probleme de concentrare pe text - să zicem, cum a fost împins să facă USB-ul și apoi USR-ul… de ce anumite trusturi de edificii au avut mai mereu porțile Primăriei deschise… și toate au legătură cu același domn Florian Coldea! știu multe, dar chiar nu cred că e sănătos pentru mine să spun mai amănunțit despre viitorul Președinte în funcție al României… pentru următorii 10 ani.
Revenind la tabloul mare cu „terenul de joc”, dacă până acum bătălia pe postul de „Șef al statului” (o noțiune tot de dânșii inventată!) era dată între diferite găști „de arbitri” din același Sistem, acum, în 2025, este uluitor cum o singură gașcă, gașca lui FC, a reușit să-și ducă doi oameni în finală! Ba a reușit chiar să-i convingă pe americani și pe franțuji să mizeze pe câte unul dintre ei! Uluitor! Genial, jur!
Singurul care ar fi putut strica petrecerea lui Coldea și a „grupului de la Cluj” ar fi fost Crin Antonescu, cel care era susținut de gașca ailaltă de Sistemiști, „gașca lui Eduard Hellvig” să o numim generic, dar pentru a nu avea Crinul nicio șansă să ajungă în finală a fost trimis în „calificări” finul lui Maior (nu știți cine e? Domnul Ponta - sic!)… care i-a lăsat să se detașeze în finaliști pe cei „doi frați”, pe cele două fețe ale aceleiași monede… se leagă lucrurile, nu-i așa?
Cert este că avem un singur câștigător cert - Arbitrul! Și acum știm cine îmbracă haina de arbitru, și știm și că cei doi finaliști nu erau decât cele două fețe ale aceleiași monede desenate, șlefuite și deținute de unul și același „Arbitru”. Și înțelegem și de ce una dintre fețele monedei a făcut tot posibilul să iasă câștigătoare cealaltă față a monedei - pentru că așa a vrut arbitrul!
Dar în primul rând ar trebui să mai înțelegem ceva, și „Noi”, și „Ei”: din jocul ăsta nimeni nu câștigă - nici „Noi”, nici „Ei” - ci numai Arbitrul… adică Sistemul!
De aceea, vă rog pe toți, și pe Noi, și pe Ei, nu vă mai urâți, nu vă mai lăsați dezbinați de jocuri care nu sunt ale noastre, nu vă scoateți ochii pentru un viitor deja desenat de alții, de aceeași Sistemiști… de același Arbitru. Nu vă mai rupeți dinții în monede false… încercați mai degrabă să mușcați mâna care o aruncă!
„Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt!”
(Ecleziastul 1: 14)
Post scriptum:
Ca o confirmare a celor spuse mai sus bine și următoarea știre ce se rostogolește deja în online:
“În acest moment, GS este împins de Trump către doar două variante: fie contestă alegerile la CCR și cere ca Telegram să fie citată în dosar să arate probele deținute privind ingerința Franței în alegeri, fie, se va demonstra că a fost doar pion al Sistemului, dar și în această variantă, USA tot nu vor recunoaște niciodată legitimitatea lui ND.”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Cum să validezi o lovitură de stat în 10 pași - manual de trădare desprins din activitatea lui George Simion
1. Simion a participat la alegerile prezidențiale din 2025 organizate după anularea abuzivă a alegerilor din 6 Devembrie 2024 - prin participarea sa la un nou ciclu electoral a validat anularea abuzivă și neconstituțională a alegerilor din 2024.
2. Simion s-a înscris la prezidențiale și a fost admis de CCR să candideze, în timp ce alți 2 candidați sunt respinși de același CCR - a validat implicit respingerea ilegală făcută de CCR a candidaturilor lui Călin Georgescu și a Dianei Șoșoacă, demonstrând ca un “suveranist” poate candida la prezidențiale dacă nu este “extremist”.
3. Simon a câștigat turul 1 al alegerilor din 2025, tur care nu a fost anulat de CCR - a validat implicit anularea turului 1 din 2024 de către CCR, “demonstrând” ca un “suveranist” poate câștiga turul 1 a prezidențialelor fără ca acest lucru să ducă la anularea alegerilor.
4. Simion între cele 2 tiruri a făcut în campanie toate imbecilitățile posibil de imaginat - a validat teoria progresiștilor ca toți suveraniștii sunt idioti.
5. Simion a ieșit la încheierea alegerilor și s-a proclamat “președinte al României” deși toate sondajele arătau contrariul - a confirmat acuzațiile ca este un bufon sinistru.
6. Simion a ieșit și l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor la 4 ore de când anunțase ca el era președintele României, fără a contesta rezultatul alegerilor și fără a cere renumărarea voturilor deși erau indicii de fraudă masivă - fapt care a confirmat teoria ca Simion a făcut blat cu Nicușor!
7. Simion a pleacat la Cluj imediat după alegeri - fapt care a confirmat teoria ca Simion e “băiatul” lui Coldea și a Grupului de la Cluj.
8. Simion a afirmat ca a recunoscut rezultatul alegerilor pentru a “evita o baie de sânge” - afirmație care a validat acuzația globalistilor ca suveraniștii sunt violenți și vor să dea o lovitură de stat (așa cum îl acuzau pe Potra în 2024).
9. Simion a refuzat să își asume sub propria semnătură contestațiile alegerilor făcute de terțe persoane pentru el, făcând imposibilă analizarea acestora de către CCr și reducând șansele de anulare a turului 2 din 2025 - a confirmat încă odată blatul cu Nicușor Dan și cu Florian Coldea.
10. Simion a formulat o contestație a alegerilor în bazându-se cu tezele pe care se bazează Hotărârea CCR 32/2024, fapt care a validat absurditățile argumentelor judecătorilor CCR și a validat defintiv lovitura de stat din 2024.
Quod Erat Demonstrandum:
SIMION E OMUL SISTEMULUI!
SIMION A TRĂDAT!
SIMION ISCARIOTEANUL.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Mi-a spus cineva “Frauda a fost clara,dacă încerci sa induci ca au fost alegeri legale,nu ți merge.”
Păi și eu am spus ca a fost fraudă la vot, ba chiar am adus și unele începuturi de probe în acest sens!
Problema e ca Simion NU a cerut la CCR anularea alegerilor pe motiv de FRAUDĂ LA VOT (motiv pentru care Simion NU A CERUT RENUMĂRAREA VOTURILOR!!!), ci a cerut anularea alegerilor pentru FRAUDAREA INTENȚIEI DE VOT a românilor.
Și Simion și AUR erau singurii care puteau cere la CCR anularea alegerilor (cererea mea de anulare a alegerilor a fost respinsă ca inadmisibilă!).
Care e diferența între “fraudă la vot” și “fraudarea intenției de vot”?
Păi “fraudă la vot” este atunci când este denaturat rezultatul alegerilor prin schimbarea rezultatului votului (prin orice mijloace s-ar face) - cu alte cuvinte un candidat care a avut mai multe voturi apare ca având mai puține și invers,
Pe când “fraudarea intenției de vot” este atunci când este denaturat rezultatul alegerilor prin schimbarea/influențarea intenției de vot a cetățeanului prin mijloace de campanie “murdară”, “insidioasă” sau nelegală, campanie care îl determină pe cetățean să voteze pe altcineva decât “ar fi trebuit” sau “ar fi vrut” - orice ar însemna asta.
Cam asta a constatat CCR prin Hotărârea 32/2024 atunci când a anulat alegerea lui Georgescu: boti, campanie ilegală pe tik tok, finanțare ilegală, influență rusească.
Dar DOAR asta a cerut și Simion acum câteva zile: boti, campanie ilegală pe tik tok și fb, finanțare ilegală, influență franțuzească…
Atunci a mers, acum nu… și e bine așa, căci dacă nu am fi avut o a doua hotărâre CCR prin care s-ar fi consfințit ca alegătorul e lipsit de discernământ și ca trebuie protejat ca un copil de către stat… atunci s-ar fi consfințit defintiv nevoia de un tătuc, de un BigBrother care să ne spună ce e bine și ce e rău.
Repet: SIMION NU A CERUT LA CCR ANULAREA ALEGETILOR PE MOTIV DE FRAUDĂ LA VOT, motiv pentru care SIMION NICI NU A CERUT RENUMĂRAREA VOTURILOR!!!
D-aia Simion l-a și recunoscut învingător pe Nicușor Dan la doar trei ore de când se proclamase el “președintele României”… așa a fost ordinul!
E clar?!? Acum vă e clar de ce spun ca SIMION A TRĂDAT?
Și în condițiile astea Simion ne îndeamnă să ieșim la proteste???
“Proteste ieșiți, fraților, ieșiți la proteste. Vă îndemn să ieșiți la proteste pașnice. Vă atrag atenția că și eu, și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați și fiecare vorbă de-a noastră ne este scoasă din context. Să vă luptați pentru România, pentru că ăștia chiar se tem de noi. Să o faceți pașnic. Asta o să spun de fiecare dată pentru că vor să ne bage în închisoare. Așa că ieșiți la proteste. Da, e dreptul românilor să iasă în stradă, este dreptul românilor. Eu n-o să mai fiu acolo pentru că vor folosi acest lucru pentru a mă aresta, pentru a ne scoate în afara legii cum ne-au amenințat și pentru a provoca băi de sânge.” a spus Simion mai ieri pe net, dintr-o cameră obscură.
Să ieșim la Proteste împotriva furtului alegerilor, un furt pe care el nici măcar nu l-a reclamat? Niște alegeri pe care a recunoscut ca le-a pierdut de acum o săptămână???? Pentru ca a vrut sa le piardă?!?
Golănetele asta chiar ne ia de proști pe toți… D-asta eu l-am retrogradat de la titulatura de BULĂ, de bufon penibil al Sistemului, la titulatura de ISCARIOTEANUL, de trădător abject a acestei națiuni.
Și am toate motivele să o fac!
Deci dacă mă întrebați dacă voi ieși la proteste împotriva “furtului votului românilor”, vă voi răspunde NU, pentru ca Simion ISCARIOTEANUL nu a reclamat niciodată furtul votului nostru! Pentru ca Simion ISCARIOTEANUL a fost complice la furtul votului nostru prin inacțiune, prin nesolicitarea renumărării votului!
Da, SIMION A TRĂDAT, eu sunt 100% convins de asta și părerea mea nu poate fi schimbată.
Doar ca Simion e un escroc atât de abil încât acum pozează în victima… dacă ar fi fost el, Simion, în locul lui Iuda ISCARIOTEANUL, bag mână în foc ca personajul central al noului testament ar fi fost Iuda/Simion și nu Domnul Iisus.
Cam atât pe subiectul asta dureros și rușinos în același timp (căci DA, recunosc, l-am votat pe acest golănete abject, l-am votat pe Simion ISCARIOTEANUL și chiar am pariat 1000€ pe victoria lui de care eram convins), subiect pe care îl consider defintiv închis!
Concluzia e simplă:
AVEM CE MERITĂM!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
După EVIDENȚA blatului, s-a lansat teza: “orice ar fi făcut Simion, și dacă ar fi greșit, și dacă nu, și dacă ar fi renumărat, și dacă nu, tot ar fi câștigat Nicușor”.
Păi dacă așa e, și așa e, asta e cea mai mare TRĂDARE: prin participarea sa la alegeri SIMION A VALIDAT LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 2024!
Singurul răspuns normal față de lovitura de stat data de Sistem ar fi fost #BoicotVot!
Dar Sistemul nu a vrut asta!
Nici Simion ISCARIOTEANUL!
Sistemul a vrut să valideze lovitura de stat printer-o participare masivă la vot. Și au reușit: au creat “emoția” - câștigarea primului tur de către Simion cu 41%…
A urmat votul masiv din partea celor 2 tabere - 11.507.695 cetățeni, respectiv 64,72% - vot care a validat lovitura de stat și care face irelevantă orice discuție despre ce s-a întâmplat în 6 decembrie 2024.
Da, prin votul nostru Sistemul a validat lovitura de stat. Iar faptul ca “orice ar fi făcut Simion, și dacă ar fi greșit, și dacă nu, tot ar fi câștigat Nicușor” confirmă faptul ca singurul scop al participării lui Simion ISCARIOTEANUL la alegeri a fost validarea loviturii de stat!
Sistemul a câștigat. Iar!
Ca de fiecare dată.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
“Marius Tucă a afirmat că, în lipsa lui Călin Georgescu, George Simion nu ar fi trebuit să candideze deloc. În opinia sa, cea mai potrivită reacție din partea mișcării suveraniste ar fi fost boicotarea completă a alegerilor. Acest boicot ar fi trebuit să includă și o formă radicală de protest, precum greva parlamentară, pentru a transmite un mesaj ferm împotriva sistemului politic actual.”
Bun, eu am repetat-o până m-au auzit și m-au înjurat și cei mai imbecilitate dintre ultrașii lui GS…
Asta e…
Atât s-a putut!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Post scriptum: “Nicușor Dan NU este președintele meu” pot spune doar cei care nu au participat la “alegerile” din 2025.
Restul, să tacem - suntem părtași și complici la lovitura de stat din decembrie 2024!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Francezii sărbătoresc 20 de ani de când au spus prin referendum NU CONSTITUTIEI UE , NU UNEI EUROPE FEDERALE.
Azi s-au strâns să strige FREXIT și STOP OTAN!
Și strigă: SUVERANITATE!
Probabil ca dacă va fi o schimbare, tot din vest va veni schimbarea.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Pentru că Trump a jucat la totul sau nimic având pe cine să mizeze…
Pentru că nici alegătorii și nici americanii nu au avut de ales între “partea curată” a rahatului și cealaltă parte.
Lasă că vom reuși și noi.
Peste 10 ani.
Post scriptum: sau poate doar pentru ca Nawrocki nu a făcut blat cu Sistemul…
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
În Franța se vorbește despre “un val de cancere care va veni anii următori”, cancere care vor atinge foarte mulți tineri.
Desigur, media corect politică vorbește despre un “cancer environnemental” (cancer cauzat de “mediu”)…
Și, evident, valul de cancere nu are nicio legătură cu serul care proteja bunicii acum câțiva ani, ser care a fost injectat cu trei doze la mai mult de 75% din populația Franței.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Despre obligația săracilor din România de a fi solidari cu cei bogați și puternici și cu statul oligarho-securistic!
Și despre nevoia de o reală solidaritate.
În timp ce în Franța se pune o întrebare oarecum legitimă în perioadă de de crize economice și sociale - „Taxarea bogaților: soluția miracol?”, la noi Propaganda de stat (a.k.a. “media”) ne spune din ce în ce mai des ca noi, amărâții, “trebuie să fim solidari”, noi trebuie să fi solidari cu “statul aflat în nevoie”.
Cui îi este cerută “solidaritatea” în România? Nouă, celor mulți, celor pe umerii cărora se ridică inimaginabile structuri care ne controlează, care ne cenzurează, ne arestează, ne opresează, care ne anulează votul, ne lasă bolnavii și bătrânii fără îngrijiri medicale și copiii fără educație de calitate… nouă ni se cere “solidaritate”!
Și ni se cere “solidaritate” de către ei, de către “mai marii noștri”, de “aleșii noștri”, de marionetele și reprezentanții unui Sistem securistic și oligarhic.
Da, ei, bogații, privilegiații, îmbuibații, ne cer să “să fim solidari” și să plătim mai multe taxe, și mai multe impozite, și mai scumpe utilități pentru ca ei să fie la fel de, ba chiar și mai bogați, și mai privilegiați, și mai aroganți…
Cretineii se vor grăbi să spună ca am un discurs “stângist”, “socialist” sau chiar “comunistoid” și alte etichetări de felul ăsta. Nu ar fi prima oară, dar le-aș răspunde doar ca e vorba de o perspectivă creștină și nu una politică: să ajuți pe cel în nevoie este o obligație morală care, atunci când moralitatea se “rarefiează” și criza se întețește, trebuie să devină chiar o obligație legală.
Iar dacă voi spune ca ni se cere să fim solidari cu statul pentru ca statul să fie solidar și cu Ucraina lovită de războiul injust și neprovocat, și cu “planeta” aflată în pline schimbări climatice, și cu OMS-ul care ne va proteja de viitoarele pandemii, și cu lgbtqistii oprimați de majoritatea vinovată doar ca încă e normală, și cu imigranții nedreptățiți ca nu sunt lăsați să înjunghie și să violeze mai mulți băștinași albi, și cu pelicanii îmblăniți, și cu oricine ne vor spune Ei ca trebuie să fim “solidari”…o să mi se pună iar eticheta de “putinist”, ba poate chiar “fascist” sau filo-marțian! Oricum, o etichetă naspa… ca de obicei!
Știu.
Dar mai știu ca nu poți cere săracului sa fie solidar cu bogații decât dacă vrei să împarți nu doar sărăcia amărâților, ci și bogăția celor din urmă.
Momentul crizei era anticipabil de mult, de foarte multă vreme, motiv pentru care încă de acum 3 ani (da, din 2022!) am propus parlamentarilor noștri o LEGE A SOLIDARITĂȚII, dar nu una în care se împarte povara doar între săraci și defavorizați, ci, fie și numai pe o perioadă limitată, și cei foarte bogați să fie solidari cu cei amărâți și mai puțin norocoși, dar și cu statul care i-a favorizat și i-a îmbogățit pe majoritatea dintre ei.
De aceea, de atunci Propuneam o taxă a solidarității de 1% din averile care depășesc 10 milioane €uro, 2% din averile care depășesc 100 milioane euro și 3 % din averile care depășesc averile de peste un miliard. Da, pentru a putea fi colectat acest impozit, persoanele cu averi mai mari de 10 milioane ar trebui să completeze anual o declarație de avere pe modelul celei dată de funcționarii publici… așa cum o fac majoritatea contribuabililor din țările din “vestul civilizat”… știu, e greu să calculezi când ai mul și multe, dar tocmai de aceea vor mai câștiga un ban și contabilii care vor da o mână de ajutor la întocmirea acestor declarații.
La fel, impozit pe cifra de afaceri de 1% din cifra de afaceri pentru afacerile cu o cifra de afaceri de 10 milioane Euro, 2% din cifra pentru cele care depășesc 100 milioane și 3% pentru cifrele de afaceri de peste un miliard Euro - astfel fiind evitată și “optimizarea fiscală” practicată pe scară largă de “marile afaceri” - nu insist, știți deja.
Mai propuneam și modificări la Legea offshore care ar crește redevențele și cotele din producția de gaze românești destinate consumului de gaze de către românii din România.
De asemenea, e clar că se impune și o impozitare a pensiilor speciale, introducând o cotă de impozitare de 90% din venitul impozabil lunar din diferența de pensie ce depășește 11 salarii minime brute pe țară.
În stabilirea acestei cote și a acestui prag de impozitare s-a avut în vedere faptul că în Legea 153/2017 Președintele României are o indemnizație legală de 12 salarii minime brute pe țară, precum și faptul că, la nivel de principiu, nimeni nu ar trebui să primească sume de bani de la bugetul general consolidat al statului mai mari decât cele primite de cel mai înalt demnitar al statului român, Președintele României.
Pentru aceste motive și plecând de la acest principiu s-a stabilit o cotă de impozitare de 90% din venitul impozabil lunar din diferența de pensie ce depășește 11 salarii minime brute pe țară, astfel fiind impozitate cu 90% toate sumele provenite din pensii care depășesc 11 salarii brute minime pe țară
Și, ca solidaritate la să fie resimțită acolo unde e mai multă nevoie, mai propuneam scăderea impozitului pentru persoanele care au mai multe persoane în întreținere, măsură ce ar avea ca efect și încurajarea natalității și îngrijirea bătrânilor de către propriile familii.
Acest proiect de lege l-am trimis de mult în Parlament, mai exact la grupurile parlamentare ale AUR și ale SOS… acolo a rămas, nimic nu s-a mai auzit de el.
Nu mă miră.
Acum, aș completa această lege și cu un impozit pe moșteniri, dar doar de la gradul 3 de rudenie în sus, pe modelul impozitării moștenirii cu 30% pentru moștenitorii de grad 3, 40% pentru moștenitorii de grad 4 și 50% pentru cei de grad mai mare de 4 sau fără legătură de rudenie.
Evident, nu aș impozita deloc moștenirile între rudele de gradul 1 și 2..
Voi lăsa aici și un link către proiectul de lege așa cum a fost el scris atunci.
Nu, nu cred ca va fi vreodată folosit… cum nu cred ca mai are vreun rost și sa mai scriu pe aici sau aiurea (motiv pentru care o voi și face din ce în ce mai rar)!
Totuși, revin și spun: solidaritatea trebuie arătată și susținută de cei care au și își permit să fie solidari, nu de cei mulți și săraci, nu de cei care sunt obligați să-și sporească sărăcia pentru a le păstra sau a le spori chiar privilegiile și bogăția celor puțini, celor prea puțini.
Căci “solidaritatea” săracilor cu bogații și privilegiații nu înseamnă decât exploatare… exploatare corporatistă de tip neo-sclqvagist!
Dar, hei, ce contează?
Hai să fim solidari cu Ei și să ne iubim agresorii!
Hai să facem obligatoriu și Sindromul Stockholm!
… era să uit:
Trăiască cel mai iubit fiu al
Popoului,
Trăiască domnul Președinte Nicușor Dan!
Post scriptum: știți care vor fi cei care mă vor înjura cel mai rău după această postare? Aia “de dreapta” care își numără banii din buzunar folosind magnetul, ăia care și-ar vinde mamele pentru 1000… nu, ba și pentru 100 euro!
Hai! Solidarizați-vă și înjurați-mă!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Trăim în lumea în care mai niciunde judecătorii nu pot condamna la moarte oameni nici în baza unor probe solide,
însă niște politicieni - președinți sau prim-miniștri - condamnă la moarte și execută oameni - politicieni, militari sau oameni de știință - alături de familiile și vecinii lor, fără vreun poces și fără probe, ci doar pentru simplul motiv ca aceștia sunt în dezacord cu opiniile și viziunile lor sau politicile pe care aceștia le promovează.
Să nu se înțeleagă ca nu sunt de acord cu acești oameni politici valoroși de anvergură mondială - asta mi-ar mai trebui! - dar doar vreau să spun ca lumea noastră e plină de paradoxuri și ipocrizii grețoase!
Nici nu știu de ce am spus asta… nici eu nu sunt de acord cu ce am spus!
Să moară în chinuri toți adversarii lumii civilizate - să se noteze ca am spus asta!
Și să se mai noteze ca cer ca toți acești politicieni democrați și profund umaniști, care curăță lumea de oameni răi, ar trebui să primească premiul Nobel pentru pace!
Am spus “pace”?
Vă rog să mă iertați!
Războiul este pace!
Libertatea este sclavie!
Ignoranța este puterea!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Astăzi Dumitru Coarnă a depus în Parlament "LEGEA SOLIDARITĂȚII NAȚIONALE - LEGEA IMPOZITĂRII MARILOR AFACERI ȘI AVERI, PROIECT LEGISLATIV DE MODIFICARE A CODULUI FISCAL - Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și A LEGII nr. 256 din 12 noiembrie 2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore”, un proiect de lege pe care l-am scris de mai bine doi ani, dar care abia acum a devenit de actualitate stringentă.
Sper ca parlamentari din toate partidele să înțeleagă necesitatea acesdtei legi și să o voteze în regim de urgență.
Iată ce prevede proiectul nostru de lege:
Legea solidarității naționale și a impozitării marilor afaceri și averi aduce modificări punctuale în Legea 227/2015 privind Codul fiscal și în Legea 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshorecare au ca scop creșterea veniturilor bugetare prin impozitarea marilor contribuabili persoane juridice și fizice cu cote fixe procentuale stabilite pe praguri de venituri și, respectiv, averi deținute în vederea suportării deducerilor fiscale oferite contribuabililor care au întreținere mai multe persoane. Astfel:
I. Modificări aduse la Legea 227/2015 privind Codul fiscal:
Articolul 1 adaugă după articolul 18 din Codul fiscal trei noi articole care introduc un regim special de impozitare a unor categorii de contribuabili persoane juridice care realizează venituri anuale mai mari de 10.000.000 Euro. În acest sens după articolul 18 se introduc articolele 181, 182 și 183 care reglementează regimul impozitării în funcție de praguri a cifrei de afaceri și de natură activității a marilor contribuabili persoane juridice din România. Această măsură este de natură a încuraja activitatea marilor contribuabili și de a spori gradul de competitivitate economică. În esență, reglementarea introduce praguri de impozitare pe cifra de afaceri pentru marii contribuabili similare cu cele deja existente și Titlul III din Codul fiscal unde este reglementat regimul de impozitare pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderile din România.
Plecând de la succesul avut de reglementarea impozitării cu cote mici de impozit pe cifra de afaceri, factor de dezvoltare major a economiei naționale din ultimii ani, dar și de atractivitate pentru mulți agenți economici străini care au ales România tocmai pentru această modalitate de impozitare, introducerea prin simetrie a aceleiași maniere de impozitare și pentru marii contribuabili este o măsură de încurajare a dezvoltării economice a acestora și de atragere a marilor capitaluri și societăți comerciale în țara noastră, transformând astfel România într-un jucător important în găzduirea și încurajarea marilor afaceri în Europa și în lume.
De asemenea, este evident că stabilirea cotelor de impozitare pe cifra de afaceri este de natură a crește predictibilitatea normelor fiscale pentru agentul economic și, în același timp, facilitează stabilirea și plata impozitelor datorate de către marii contribuabili către statul român. Acest din urmă efect are scopul de a evita posibilele erori apărute cu prilejul calculării profitului impozabil în actuala reglementare de către contribuabil și a limita interferența agenților economici cu agenții fiscului român cu prilejul efectuării controalelor fiscale - fapt de natură a eficientiza activitatea fiscului și de a micșora personalul însărcinat cu controlul fiscal al marilor contribuabili.
În acest sens, introducerea art 181 în Codul fiscal aduce trei praguri de impozitare pentru marii contribuabili:
La alineatul 1 este prevăzută o cotă de 1% aplicată veniturilor înregistrate în fiecare an fiscal pentru „Contribuabilii care au realizat venituri care au depășit echivalentul în lei 10.000.000 euro (zece milioane euro), alineatul 2 introduce o cotă de 2% aplicată veniturilor pentru contribuabilii care au realizat venituri care au depășit echivalentul în lei 100.000.000 euro (o sută milioane euro) și alineatul 3 stabilește o cotă de 3% din veniturile contribuabililor care au realizat venituri care au depășit echivalentul în lei 1.000.000.000 euro (un miliard euro). Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.
Astfel cum se poate observa, introducerea pragurilor de impozitare 1% până la 3% aplicată veniturilor marilor contribuabili este similară și simetrică cu regimul de impozitare al microîntreprinderilor, fapt de natură a încuraja și marii contribuabili într-un mod similar și simetric cu micii întreprinzători, aplicând astfel nediscriminatoriu una dintre soluțiile fiscale cele mai apreciate la nivel național și internațional.
Articolul 182 aduce în Codul fiscal o primă excepție de la regula stabilită în articolul precedent pentru marii contribuabili, introducând o nouă cotă de 5% aplicată veniturilor înregistrate pentru marii contribuabili care desfășoară activități de natură rafinării sau comercializării produselor petroliere și a derivatelor acestora și care au venituri anuale mai mari de 10.000.000 euro. Această cotă mărită este similară cu cea existentă și care reglementează „Regimul special pentru contribuabilii care desfășoară activități de natură barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor”, și are în vedere, pe de o parte, situația excepțională dovedită statistic potrivit căreia, indiferent de dificultățile întâmpinate de economia națională - pandemie, situație de război la granițele țării - profitabilitatea companiilor care desfășoară activitate în domeniile mai sus amintite este în creștere, și, pe de altă parte, este avut în vedere succesul și proliferarea afacerilor într-un domeniu de activitate deja impozitat cu 5% aplicată veniturilor înregistrate anual.
În mod similar și pentru aceeași motive, Articolele 183-184 introduc în Codul fiscal excepții similară celei prevăzute la art. 182 pentru contribuabilii care desfășoară activități de natură extracției petrolului brut și a gazelor naturale precum și contribuabilii care desfășoară activități de natură transportului și distribuției energiei electrice.
De asemenea, art. 185 introduce o altă excepție aplicată de această dată contribuabililor care desfășoară activități de natură intermedierilor financiare, și anume amintim, fără a ne limita a acestea, activități de intermedieri monetare în care sunt incluse activitățile realizate de bănci, case de economii, cooperative de credit sau activități ale sistemului de transfer de credite prin poștă și activități poștale ale caselor de economii, acordarea de credite pentru cumpărarea de locuințe de către instituții specializate (bănci pentru locuințe), activități monetare prin mandat postal (ordine de plată), sau activități ale holdingurilor, ale fonduri mutuale și alte entități financiare similare, Leasing financiar sau Alte activități de creditare cum ar fi activități de servicii financiare care se referă în primul rând la contractarea de împrumuturi de către instituții neimplicate în intermedierea monetara, unde acordarea creditelor poate lua o varietate de forme, cum ar fi împrumuturi, ipoteci, cărti de credit etc.
Măsura, în mod similar cu cea prevăzută la art. 182, a avut în vederea înregistrarea de către acești contribuabili a unor creșteri semnificative ale veniturilor în perioade dificile din punct de vedere economic și social și o inexplicabilă stagnare concomitentă a profitabilității cauzată de creșterea cheltuielilor.
Toate aceste motive justifică introducerea unui prag special de impozitare de 5% din veniturile anuale obținute de către marii contribuabili ce desfășoară activități în domeniile mai sus amintite, respectiv pentru marii contribuabili care desfășoară activități de natură extracției, rafinării sau comercializării produselor petroliere precum și pentru marii contribuabili care desfășoară activități de natură intermedierilor financiare și a căror venituri anuale sunt mai mari de 10.000.000 euro.
Articolul 2. modifică alineatul 2 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal și stabilește o impozitare a pensiilor speciale, introducând o cotă de impozitare de 90% din venitul impozabil lunar din diferența de pensie ce depășește 11 salarii minime brute pe țară.
În stabilirea acestei cote și a acestui prag de impozitare s-a avut în vedere faptul că în Legea 153/2017 Președintele României are o indemnizație legală de 12 salarii minime brute pe țară, precum și faptul că, la nivel de principiu, nimeni nu ar trebui să primească sume de bani de la bugetul general consolidat al statului mai mari decât cele primite de cel mai înalt demnitar al statului român, Președintele României.
Pentru aceste motive și plecând de la acest principiu s-a stabilit o cotă de impozitare de 90% din venitul impozabil lunar din diferența de pensie ce depășește 11 salarii minime brute pe țară, astfel fiind impozitate cu 90% toate sumele provenite din pensii care depășesc 11 salarii brute minime pe țară.
Articolul 3 introduce un nou titlu în Codul Fiscal, după TITLUL X fiind introdus TITLUL X1, care va avea titulatura de „IMPOZITUL PE MARILE AVERI”, reglementarea introducând în premieră în România un impozit datorat de către contribuabilii persoane fizice care dețin averi mai mari de 10.000.000 euro (zece milioane euro).
Reglementarea introduce în fiscalitatea română noțiunea de „mare avere” pentru contribuabilul român persoană fizică, pragul inferior al marilor averi fiind stabilit la zece milioane de euro, spre deosebire de cel reglementat în alte state ale Uniunii Europene unde, cum e în cazul Franței, unde impozitul pe marile averi este datorat după depășirea unei averi de 1,2 milioane de euro.
La stabilirea acestui prag înalt de impozitare a marilor averi a fost avută în vedere necesitatea creșterii avuției cetățenilor români și a posibilității acestora de a dezvolta afaceri pentru sporirea bunăstării generale, dar și obligația celor a căror avere a depășit pragul de 10.000.000 euro să contribuie în mod special, personal și direct la creșterea nivelului general de trai și al dezvoltării țării în care trăiesc și realizează profituri, această contribuție specială fiind făcută în interes atât în personal cât și general.
TITLUL X1, introduce trei praguri de impozitare, după cum urmează:
⁃ un impozit de solidaritate în valoare 1% pe an din valoarea totală a averii pentru Contribuabilii persoane fizice a căror venituri cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 10.000.000 Euro (zece milioane euro);
⁃ un impozit de solidaritate în valoare 2% pe an din valoarea totală a averii pentru Contribuabilii persoane fizice a căror venituri cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 100.000.000 Euro (o sută de milioane euo);
⁃ un impozit de solidaritate în valoare 3% pe an din valoarea totală a averii pentru Contribuabilii persoane fizice a căror venituri cumulate cu valoarea câștigurilor, a activelor mobiliare și a construcțiilor existente în patrimoniul acestora la data de 31 decembrie a anului anterior depășește 1.000.000.000 Euro (un miliard euro);
Impozitul de solidaritate va fi calculat pe întreaga avere declarată și va fi datorat la nivelul stabilit de lege până la scăderea averii sub pragul legal stabilit, astfel că nicio persoană a cărei avere nu depășește 10.000.000 Euro nu va fi impozitat, indiferent de averea deținută anterior.
Pentru stabilirea impozitului de solidaritate datorat persoanele fizice a căror avere estimată depășește 10.000.000 euro sunt obligate să întocmească anual o declarație de avere stabilită în Anexa I, declarația anuală de avere aferentă ultimului an fiscal trebuind să fie depusă până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.
Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro a averii este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile și câștigurile.
Impozitul de solidaritate este mijlocul prin care deținătorii marilor averi își manifestă solidaritatea față de concetățenii lor și, în același timp, reprezintă modalitatea prin care aceștia ajută la dezvoltarea statului care le-a creat condițiile pentru realizarea unor acumulări materiale importante.
Articolul 4 modifică paragraful 3 al articolului 77 din Codul fiscal și extinde sfera deducerilor personale pentru contribuabilii care au una sau mai multe persoane în întreținere și care realizează venituri între limita prevăzută la alineatul 2, respectiv 3.600 lei, până la limita de 25.000 lei, după cum urmează:
"(i) pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere - 20% din impozitul pe venit datorat;
(ii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere - 30% din impozitul pe venit datorat;
(iii) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere - 40 % din impozitul pe venit datorat;
(iv) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere - 50% din impozitul pe venit datorat.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 25.000 lei nu se acordă deducerea personală.”
Deducerile sunt acordate pentru orice fel de venituri, acestea ne mai fiind exclusiv adresate veniturilor salariale, astfel ca o sferă cât mai mare de contribuabili să poată beneficia de aceste facilități fiscale.
Scopul deducerilor din impozitul pe venit este sprijinirea contribuabililor care au îngrijire mai multe persoane (copii, părinți, soți) și, în același timp, încurajarea persoanelor active, cu venituri medii să procreeze, statul asumându-și indirect (prin deducerile personale reglementate prin prezenta lege) și direct (prin alocațiile legale pentru copii) o parte din cheltuielile cu creșterea copiilor, ca parte a politicii naționale de creștere a demografiei.
Prezenta reglementare fiscală este de natură a încuraja muncă și constituie o măsură directă pentru stoparea declinului demografic precum și pentru încurajarea întoarcerii în țară a românilor din diaspora.
II. Modificări aduse la Legea 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore
Sectorul energetic, în special cel al gazelor naturale offshore, reprezintă un pilon central al economiei naționale. Contextul actual, marcat de fluctuații de preț și de necesitatea asigurării securității energetice, a adus în discuție necesitatea revizuirii cadrului legislativ care reglementează taxarea în domeniu. În acest sens, proiectul de modificare a LEGII nr. 256/2018 vine cu o serie de ajustări vizând creșterea taxării pentru titularii de acorduri petroliere în ceea ce privește operarea perimetrelor petroliere offshore. Creșterea taxării este adesea privită cu scepticism, însă, în cazul de față, argumentele favorabile sunt multiple și bine fundamentate.
În primul rând, o taxare corect și eficientă poate contribui la bugetul de stat, oferind astfel resurse suplimentare care pot fi investite în infrastructura critică, educație sau sănătate. Mai mult, într-un sector atât de profitabil ca cel al extracției de gaze naturale, o taxă mai mare poate descuraja speculațiile și poate încuraja investițiile pe termen lung, stabilind un echilibru între profitul companiilor și bunăstarea colectivă.
Pentru a înțelege necesitatea proiectului de modificare a legislației, este esențial să înțelegem formula de calcul pentru impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore. Această formulă este ajustată în funcție de prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute (PMPC), luând în considerare și indicele de preț al consumatorului (IPC). Astfel, impozitarea se adaptează la condițiile pieței, menținând un nivel de taxare echitabil care se corelează cu realitățile economice.
Această metodă de calcul a impozitelor asigură o contribuție justă din partea companiilor petroliere la bugetul național, fără a descuraja investițiile în explorare și dezvoltare. În plus, se pune accent pe transparența și predictibilitatea fiscală, oferind operatorilor posibilitatea de a-și planifica activitățile pe termen mediu și lung.
Detaliind formula de calcul, observăm că aceasta este structurată pe trei niveluri de prețuri ale gazelor naturale, fiecare având un mod specific de aplicare a taxării. În cazul unui PMPC mai mic sau egal cu 85 lei/MWh, se utilizează o formulă de bază care include venitul suplimentar calculat și valoarea investițiilor deductibile. Această abordare încurajează reinvestirea profiturilor și susține dezvoltarea sectorului.
Pentru a ilustra modul în care funcționează acest mecanism, să luăm în considerare un preț al gazelor de 85 lei/MWh sau mai puțin. Impozitul pe veniturile suplimentare offshore (IVST) se calculează prin scăderea valorii investițiilor deductibile (VID) din impozitul total calculat (IVSC). Atunci când prețul crește între 85 și 100 lei/MWh, cotă de impozitare devine progresivă, reflectând o contribuție mai mare la bugetul de stat, dar și menținând o stimulare pentru investiții.
Când prețul mediu ponderat al gazelor depășește pragul de 100 lei/MWh, formula de calcul devine și mai complexă, subliniind necesitatea de a împărți veniturile suplimentare în intervale de preț. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare segment de preț peste 100 lei, se aplică o rată diferită de impozitare, crescând astfel gradul de contributivitate fiscală în funcție de creșterea prețurilor pe piață. Această abordare asigură echitatea fiscală și recunoaște performanța pieței, permițând în același timp titularilor de acorduri petroliere să beneficieze de un cadru fiscal stabil și previzibil.
De asemenea, inclusiv valoarea investițiilor în segmentul upstream deductibile este un punct important deoarece încurajează reinvestirea și dezvoltarea continuă a infrastructurii necesare pentru extracția și procesarea gazelor naturale. Această politică nu doar că stimulează creșterea economică, dar ajută și la crearea de noi locuri de muncă, contribuind astfel la reducerea șomajului și la prosperitatea economică pe termen lung. Un alt aspect crucial al proiectului de lege este modul în care tratează valorile cumulate ale investițiilor. Prin permiterea diminuării lunare a valorii investițiilor deductibile, se creează un mecanism de recunoaștere a eforturilor companiilor de a-și actualiza și îmbunătăți operațiunile. Aceasta poate avea un impact pozitiv asupra eficienței energetice și asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, aliniind sectorul energetic offshore cu obiectivele de sustenabilitate și de mediu ale țării.
Pentru aceste motive, în contextul economic și social actual, presiunile economice și ecologice globale impun o reevaluare a modului în care resursele naturale sunt exploatate și, implicit, taxate. LEGEA nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore se află în centrul unei dezbateri aprinse, cu argumente solide ce susțin necesitatea creșterii taxării și modificării acesteia.
Găsiți textul integral al proiectului de lege aici:
https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/3383
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
#LegeaSolidaritățiiNaționale, Legea impozitării marilor averi și afaceri poate aduce cel puțin 100 miliarde la bugetul național și poate salva țara din imensa criză în care se află.
De doi ani vă tot vorbesc de ea… acum a început și presa!
Multumesc dlui Dumitru Coarna pentru ca a depus-o în Parlament și a dat ocazia României să iasă din sărăcie.
Ce vor face “oamenii politici”?
Știm deja… vor face întocmai și la timp ce vor decide păpușarii lor de la Bruxelles și oligarhii locali și globali…
Dar eram datori să încercăm!
Post scriptum:
Dacă și / După ce și acest ultim proiect legislativ îmi va fi respins voi considera ca am făcut tot ce îmi stătea în putință pentru țara și… îmi voi încheia definitiv activitatea publică.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Proiectul de lege „Legea Solidarității Naționale – Legea impozitării marilor afaceri și averi” propune mai multe modificări fiscale care ar putea avea un impact bugetar substanțial. În baza datelor publice și a măsurilor prevăzute în document, putem face următoarea estimare preliminară a impactului asupra bugetului României:
⸻
📌 1. Impozitul pe marile afaceri
Se propune introducerea unui impozit progresiv pentru companiile cu venituri anuale mari:
• 1% pentru venituri între 10–100 milioane euro;
• 2% pentru venituri între 100 milioane – 1 miliard euro;
• 3% pentru venituri peste 1 miliard euro .
🔹 Estimare impact:
• Conform datelor ANAF, în 2022 erau în jur de 2.200 de companii cu venituri peste 10 milioane euro, care cumulau peste 1.200 miliarde lei venituri anuale.
• Aplicând o medie de 1.5% impozit (estimativ, ponderat), rezultă un venit suplimentar de aproximativ:
1.200 \text{ miliarde lei} \times 1.5\% = 18 miliarde lei anual
⸻
📌 2. Impozitul pe marile averi
Se propune un nou titlu în Codul fiscal – „Impozitul pe marile averi” – aplicabil persoanelor fizice cu avere netă peste anumite praguri:
• 1%, 2% și 3% în funcție de valoarea averii .
🔹 Estimare impact:
• Conform unui raport Credit Suisse din 2022, România are cca. 25.000 de persoane cu avere >1 milion USD (~5 milioane lei).
• Dacă ipotetic 10.000 dintre aceștia sunt impozitați cu o medie de 1% pe avere netă anuală, și media averii impozabile este 6 milioane lei:
10.000 \times 6.000.000 \times 1\% = 600 milioane lei anual
⸻
📌 3. Suprataxarea pensiilor mari
Impozit de:
• 10% pe venitul impozabil lunar din pensii;
• 90% pentru partea din pensie care depășește 11 salarii minime brute (11×3.700 lei = 40.700 lei/lună în 2025) .
🔹 Estimare impact:
• Datele CNPP indică sub 1.000 de pensionari cu pensii >30.000 lei/lună.
• Dacă 500 de persoane depășesc plafonul și sunt impozitate suplimentar cu cca. 20.000 lei/lună × 12 luni × 90%:
500 \times 20.000 \times 12 \times 90\% = 108 milioane lei anual
⸻
📌 4. Venituri suplimentare din offshore (modificarea Legii 256/2018)
• Se introduce o formulă progresivă de impozitare în funcție de prețul gazelor naturale și se limitează deductibilitatea investițiilor  .
🔹 Estimare impact:
• Proiectul nu oferă un impact bugetar direct, dar pe baza datelor din sector, veniturile suplimentare estimate pot ajunge la 2–4 miliarde lei anual, în funcție de prețul gazelor și volumul vânzărilor.
⸻
📌 5. Deduceri fiscale pentru contribuabili cu persoane în întreținere
• Reducerea cu până la 50% a impozitului pe venit pentru cei cu ≥4 persoane în întreținere .
🔹 Impact negativ estimat:
• Dacă 100.000 de contribuabili beneficiază de deducere medie de 2.500 lei/an:
[
100.000 \times 2.500 = 250 milioane lei pierdere de venituri
⸻
✅ Total estimativ impact bugetar net anual (pozitiv):
Măsură Impact estimat
Impozit pe marile afaceri +18 miliarde lei
Impozit pe marile averi +0.6 miliarde lei
Impozit pe pensii mari +0.1 miliarde lei
Impozit suplimentar offshore +3 miliarde lei
Pierdere din deduceri personale –0.25 miliarde lei
Total net pozitiv ~21.5 miliarde lei
⸻
⚠️ Notă importantă: Aceste estimări sunt orientative și bazate pe date publice/statistici ANAF, CNPP și surse internaționale. Impactul real depinde de conformarea fiscală, structura averilor, prețul gazelor și aplicarea efectivă a legii. Niciun studiu de impact oficial nu este inclus în documentul legislativ.”
Iată și o fișă de fundamentare bugetară în format oficial făcută de același chat gpt:
“Iată o fișă de fundamentare bugetară în format oficial, redactată conform modelului utilizat de Ministerul Finanțelor Publice, adaptată pentru proiectul de lege privind Legea solidarității naționale – Legea impozitării marilor afaceri și averi.
⸻
FIȘĂ DE FUNDAMENTARE BUGETARĂ
1. Denumirea proiectului de act normativ:
Legea solidarității naționale – Legea impozitării marilor afaceri și averi
(Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal și a Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere offshore)
2. Inițiator:
Parlamentari – Grup de inițiativă legislativă
3. Data:
[Completați data]
⸻
4. Natura impactului bugetar:
✅ Venituri suplimentare la bugetul general consolidat
✅ Deduceri fiscale cu impact negativ asupra veniturilor
✅ Modificări privind regimul impozitării în sectorul energetic și financiar
⸻
5. Estimarea impactului asupra bugetului general consolidat:
Măsură fiscală propusă Tip impact Estimare anuală* (milioane lei)
Impozit pe marile afaceri (1–3% din cifra de afaceri) Venituri +18.000
Impozit suplimentar pentru companii petroliere și financiare (5%) Venituri +3.000
Impozit pe marile averi (1–3% anual din avere netă) Venituri +600
Impozit pe pensii speciale (90% din ce depășește 11 salarii minime) Venituri +100
Deduceri personale majorate pentru contribuabili cu persoane în întreținere Cheltuieli fiscale –250
TOTAL IMPACT BUGETAR ESTIMAT +21.450
* Estimări bazate pe datele publice ANAF, CNPP, INS, BNR și rapoarte internaționale (Credit Suisse, Eurostat)
⸻
6. Observații privind implementarea:
• Necesită actualizarea sistemelor ANAF pentru colectarea și verificarea impozitului pe marile averi.
• Este necesară definirea precisă a mecanismului de evaluare a averii nete pentru persoanele fizice.
• Impune stabilirea unui mecanism de depunere și control pentru noile declarații anuale de avere.
• Impozitul suplimentar offshore presupune ajustarea mecanismelor de raportare și verificare pentru titularii de acorduri petroliere.
⸻
7. Compatibilitate cu angajamentele internaționale:
✔ Conform cu principiile OECD de evitare a erodării bazei impozabile (BEPS)
✔ Respectă obligațiile României din cadrul Pactului Verde European privind tranziția energetică
✔ Aliniat cu obiectivele de echitate socială din Agenda 2030 (ONU)
⸻
8. Avize necesare și etape ulterioare:
• Consiliul Legislativ
• Consiliul Fiscal
• Avizul Consiliului Economic și Social
• Avizul Consiliului Concurenței (dacă se consideră ajutor de stat mascat în anumite industrii)
⸻
9. Concluzii:
Adoptarea proiectului de lege este de natură să genereze un plus bugetar estimativ de peste 21 miliarde lei anual, reducând presiunea pe deficitul bugetar, contribuind la echitate fiscală și întărind solidaritatea socială. Impactul este pozitiv, semnificativ, și sustenabil pe termen mediu și lung.
⸻”
Hai să vedem “experții” din Parlament și Guvern cum îl vor contrazice pe chat gpt! ;)
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
La costul ăsta cred ca statul român va șubrezi toate barajele din țară… e mai ieftin să dai “despăgubiri” decât să le asiguri sănătatea sau să le dai pensii românilor.
Doar avem oameni de “dreapta” la guvern: românul e mult mai ieftin mort decât viu!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
📍 Biserica Sfântul Nectarie Broșteni – Cuza Vodă 77, București.
🗓️ Colectă până pe 7 august, organizată de părintele Nicodim.
Mobilă, electrocasnice, covoare, veselă.
Ajung în Broșteni și împrejurimi, în case care se reconstruiesc obiect cu obiect.
Asta nu e o donație. E o punere în mișcare.
Și tot ce pleacă din casa ta, ajunge exact unde trebuie.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Asta e un prilej care mă obligă să ies din autoimpusa tăcere publică din ultimele luni.
De ce?
Pentru ca e un moment prielnic pentru autoanaliza. Personala, dar și, cred eu și socială, istorică.
Ion Iliescu a fost una din persoanele pe care le-am urât. Sincer, profund. Nu mă întrebați de ce la vârste atât de fragede eram capabil să urăsc atât de mult și intens, o ură pe care am mai resimțit-o doar față de Băsescu. Probabil din elanul nerațional al tinereții, căci, deși aveam 13 ani, am fost zi de zi în Piață Universitatii alături de ai mei în anul 1990. Plecăm de la școală și mă duceam să strig cu înverșunare “Ți-a sunat ceasul”. Ceasul i-a sunat azi, 35 de ani mai târziu.
Azi nu îl mai urăsc.
Dar azi găsesc suficiente argumente bine întemeiate pentru ura de atunci: Iliescu e cel care l-a asasinat miseleste fără un proces echitabil pe Ceaușescu de Crăciun și cel care și-a legitimat “emanarea” în sângele celor peste o mie de eroi visători din Decembrie ‘89, tot Iliescu e cel sub “domnia” căruia s-a distrus industria națională, este cel care a permis dezafectarea și bucatalirea agriculturii, tot sub el s-au făcut și marile privatizări, și tăierile pentru fier vechi a uzinelor comuniste (ceea ce nu s-a întâmplat în Polonia!)… într-un cuvânt, el a pus bazele stării de vasalitate absolută a României de azi. Mulți spun ca, fiind un fost comunist, Iliescu a fost un președinte de stânga. Greșit! A fost unul din cei mai de dreapta președinți ai României, probabil cel mai de dreapta - culmea!, căci sub el s-au făcut privatizările dar și marile averi ale fostilor securisti, averi care multe subzistă încă, ba chiar unele au devenit și mai înfloritoare.
Dar, așa cum a fost, Iliescu a avut și merite, pe care nu i le pot refuza: a evitat iugoslavizarea României (încercată în repetate rânduri, cel mai important fiind evenimentul de la Târgu Mureș), a ținut securitatea sub control politic (da, pe vremea lui Securitatea nu devenise principalul decident politic ci doar preluase controlul averilor de stat “privatizate”), și, mai ales, a lăsat să fie scrisă o Constituție cu adevărat democratică (deși cu unele slăbiciuni exploatate din plin în ultimii 20 de ani de toate canaliile care s-au succedat de atunci la putere).
Și, da, trebuie să mai spun ca, exceptând mineriadele și alte evenimente răzlețe, până în 2004 în România chiar a fost libertate: era presă liberă, puteai să spui orice, ce, când și unde voiai.
Fără să vreau și să am pretenția să fac aici și acum o analiză istorică, trebuie să recunosc ca Iliescu a fost ceea ce societatea românească a putut da mai bun la acel moment. Sigur, și atunci erau oameni extraordinari, mult mai valoroși decât Iliescu. Dar Atât am putut atunci, noi ca societate. “Atât s-a putut” atunci - cum se spune în zilele noastre!
Problema noastră majoră e ca atunci am putut da mai mult și mai bine decât am putut “emana” în ultimii 20 de ani. Și asta e cu atât mai trist, căci Orice personaj politic din ultimii 20 de ani nu se ridică nici până la genunchiul lui Iliescu, așa cum era el… și asta e dramatic! E tragedia noastră națională!!!
Poate și d-asta nu îl mai urăsc pe Iliescu. Nu, nu i-am iertat însă multele lui păcate, de asta se va ocupa Dumnezeu - El are justa balanță între ce a vrut într-adevăr și ce a putut face! Dar asta e problema lui cu Dumnezeu.
Judecata istoriei? Nu cred în ea, căci ea e făcută de învingători, de unii care sunt și ei după chipul și asemănarea lui Iliescu - învingători ai epocii lor, în funcțiune de circumstanțele și “evoluțiile” sociale.
De aceea, în ajun de Schimbarea la față a Domnului, tot ce pot și trebuie să spun ca o concluzie e “Dumnezeu să-l ierte!” Și să mă ierte și pe mine pentru ură pe care, justificat sau nu, am avut-o pentru Ion Iliescu.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
1. Legalizarea și liberalizarea avortului, măsura care a dus la pierderea 2,3 milioane de vieți.
2. Favorizarea lui Petrov Băsescu în alegerile din 2004 prin sabotarea subtilă a lui Adrian Năstase - cu efectele cunoscute.
3. Nedenunțarea publică a loviturii de stat din 6 Decembrie 2024 - poate cea mai rușinoasă omisiune a fostului Președinte, cel sub care a fost adoptată Constituția și care a fost abrogată de fato în 2024.
Și acum mă întreb de ce detractorii progresiști ai lui Iliescu nu menționează niciunul din aceste grave “păcate” politice… și morale!
Dar mi am dat repede un răspuns: pentru simplul fapt ca, deși nu vor să recunoască, și ei, useristii și progresiștii, sunt urmașii direcți ai fostului președinte, cel puțin din punct de vedere ideologic.
Așa cum am spus, Dumnezeu să-l ierte!
De mortuis nihil nisi bonum!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Un cetățean acuzat ca a aruncat cu un pet (o sticlă de plastic) spre casca unui jandarm a fost informat “că, în perioada 10.03.2025 - 12.03.2025, au fost autorizate măsuri de supraveghere tehnică cu titlu provizoriu constând în interceptarea, înregistrarea și localizarea comunicațiilor sau oricărui tip de comunicare la distanță și supravegherea audio-video cu privire la NICULESCU FLAVIUS •
Măsurile au fost dispuse prin ordonanțele procurorului din data de 10.03.2025 în dosarul nr. 2311/162/P/2025.“
În cauză mai sunt alți 15 inculpați.
Vă las să vă imaginați amploarea supravegherii în Securistan.
Și costurile…
Poate începem să combatem deficitul tăind cheltuielile aberante pentru supravegherea unor cetățeni a căror singura vină e ca încă mai cred încă în Constituție și în democrație!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Dau pe un canal de știri… și văd cum se dau unii de ceasul morții de grijă multinaționalelor și a bogaților.
Și asta cu subtitlul “CÂT NE VOR COSTA DĂRILE LA STAT”…
și, brusc, m-am simțit miliardar.
Iluzia s-a risipit repede și a rămas doar… GREAȚA!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
“Secretarul de Stat Marco Rubio a declarat astăzi că Departamentul de Stat va refuza vize cetățenilor străini care au postat mesaje publice prin care aprobă uciderea lui Charlie Kirk, activistul conservator. El a spus într-un interviu pentru Fox News din Ierusalim că este de acord cu această politică, pe care Christopher Landau, secretarul adjunct de stat, a menționat-o prima dată săptămâna trecută într-o postare pe rețelele sociale.
„Nu ar trebui să aducem în țara noastră — nu ar trebui să acordăm vize persoanelor — care vor veni în Statele Unite și vor face lucruri precum să sărbătorească crima, execuția, asasinarea unei figuri politice,” a spus Rubio, adăugând: „Și dacă sunt deja aici, ar trebui să le revocăm viza. De ce am vrea să aducem în țara noastră persoane care vor să se angajeze în comportamente negative și distructive? Nu are niciun sens.”
Sunt câțiva care vor ofta în noaptea asta. ;)
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Pentru cei care nu au urmărit “Pistruiatul” sau “Lumini și umbre”, vă las mai jos un fragment din Rechizitoriul lui Georgescu ce ar putea deveni oricand scenariul unui nou film de succes produs de stidioul cinematografic “PICCJ film”.
Regia: Marius Iacob.
“Expunerea sintetică a situației de fapt pentru care se va dispune
o soluție de trimitere în judecată
În fapt, în ceea ce privește activitatea infracțională a tuturor celor 22 deinculpați, din materialul probatoriu administrat au rezultat, în esență,
următoarele:
În contextul Hotărârii nr. 32 din data 06 decembrie 2024 a Curții
Constituționale a României prin care s-a dispus anularea alegerilor
prezidențiale din România din anul 2024, în dimineața zilei de 07 decembrie
2024, între orele 10:51 - 12:01, inculpatul Potra Horațiu s-a întâlnit pe raza
localității Ciolpani, județul Ilfov, în incinta Centrului de echitație Jbara
Horses, în condiții de clandestinitate, cu inculpatul Georgescu Călin (candidat
la alegerile prezidențiale și direct interesat în contestarea deciziei de anulare
mai sus menționată), ocazie cu care au pus în discuție un plan conform căruia
inculpatul Potra Horațiu, împreună cu persoane din cercul său relațional, cu
pregătire militară sau capacități operative specifice pregătirii militare urmau
să desfășoare în data de 08 decembrie 2024 în municipiul București, în
contextul unor acțiuni de protest, acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol
de deturnare a naturii pașnice a acțiunilor de protest, în manifestații
caracterizate prin violență, strategia urmărind, prin contagiune emoțională și
comportamentală, dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul
unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale
ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat.
Acțiunile inculpatului Georgescu Călin, materializate în organizarea în
condiții de clandestinitate a întâlnirii și în discutarea planului privind conduita
de urmat (ținând cont de toate circumstanțele reale și personale, de relațiile
anterioare dintre cei doi, precum și de acțiunile subsecvente ale inculpatului
Georgescu Călin, dintre care se impun a fi evidențiate demersul de contactare
a numitului Dan Ciprian Grăjdeanu, lider al organizației radical-naționaliste
Frăția Ortodoxă, cu mesajul că în ziua următoare va transmite susținătorilor
săi un îndemn acțional concret, precum și comunicarea de informații false cu
caracter alarmist și potențial manipulator, și adresarea unor îndemnuri vizând
continuarea votului – în ciuda deciziei de anulare a alegerilor, în cadrul
emisiunii ”Culisele statului paralel” difuzată de postul de televiziune
Realitatea Plus în seara zilei de 07 decembrie 2024), au întreținut, respectiv
întărit rezoluția infracțională a inculpatului Potra Horațiu care, în precedent, a
desfășurat o serie de activități în vederea asigurării participării unui număr
mare de persoane la protestele ce urmau a avea loc pe raza municipiului
București, prin rezervarea unor camere de hotel, adresarea unor mesaje de
instigare la proteste cu caracter violent, precum și realizarea unor demersuri în
vederea asigurării participării unor persoane cu pregătire paramilitară, și care
îi împărtășeau convingerile radicale și predispoziția la violență.
Ca urmare a planului agreat cu inculpatul Georgescu Călin, inculpatul
Potra Horațiu a organizat/coagulat un grup de 21 persoane, condus de către el,
din care făceau parte inculpații Potra Dorian, Potra Alexandru Cosmin, Lup
Andrei-Florin, Borișcă Cristian-Sergiu, Comiza Adrian Inocențiu, Dragoman
Vasile Leonard, Hauptman Manfred Ioan, Lascu Bogdan Florin, Lechințan
Apahidean Marius-Samuel, Dărăbanț Matei, Aniței Iulian și Goloșoiu Mihail-
Alex, care s-a întrunit în data de 07 decembrie 2024, în jurul orelor 21:30-
21:45, la cafeneaua ART CAFFE din mun. Mediaș, jud. Sibiu, iar în cadrul
acestuia s-a stabilit, la inițiativa lui Potra Horațiu, acceptată de către membrii
constituenți, deplasarea spre mun. București cu 7 autoturisme, urmând ca după
ajungerea în capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor
care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al
populației, proteste care însă urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să
desăvârșească politica revizionistă a inculpatului Georgescu Călin, în sensul
împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării
ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de
regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională.
Subsecvent, în operaționalizarea planului infracțional, în aceeași zi de
07 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare, și asigurarealogisticii ce a presupus existența în parte din autoturisme a unei varietăți și
număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale,
cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice), spray-uri cu piper, box-uri,
topoare și cozi de topoare, a două pistoale și a unui număr total de 65 de
materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele
permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă
cu potențial de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, sau incendii
sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod
organizat, spre mun. București.
Ca urmare a unui apel efectuat la Serviciul Național Unic pentru
Apeluri de Urgență 112 de către o persoană care cunoștea atât detaliile
organizatorice, cât și intențiile infracționale ale membrilor grupului, s-a
procedat la efectuarea unor filtre de poliție care, în noaptea de 07/08
decembrie 2024, în intervalul orar 01.30 - 03.00, au reușit depistarea și oprirea
din trafic, pe raza localităților Balotești-Săftica, jud. Ilfov, com. Mănești, jud.
Dâmbovița, com. Cornești, jud. Dâmbovița și mun. București, sector 1, a
tuturor celor șapte autoturisme, în 4 dintre acestea fiind descoperite obiectele
periculoase menționate mai sus.
Toți cei 21 de membri ai grupului constituit au acționat în cunoștință de
cauză în raport cu motivul deplasării pe raza municipiului București, respectiv
în scopul anterior precizat, aderând la o formațiune organizată de tip
paramilitar, controlată de inculpatul Potra Horațiu, iar în contextul în care au
fost identificate o serie de demersuri inclusiv cu caracter ilicit, întreprinse de
membrii grupului în vederea organizării și declanșării unor acțiuni cu potențial
violent, reflectată inclusiv în capacitatea de a mobiliza un număr considerabil
de persoane prin metode de influențare psihologică și incitare, în deplasarea
coordonată, și în dotarea cu obiecte periculoase și echipamente specifice
tacticii militare, văzând și circumstanțele ce individualizează profilul
majorității membrilor – respectiv persoane cu instruire sau competențe în
domeniul militar, cunoscute de către inculpați, rezultă fără echivoc că aceștia
au urmărit ca prin acțiunile lor de luare a unor măsuri în vederea întreprinderii
de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor, de mai multe persoane
împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau
împiedicării exercitării puterii de stat, să pună în pericol securitatea națională.
Cu privire la activitatea infracțională complementară cu conexitate
etiologică a inculpatului Georgescu Călin, se rețin următoarele:
În seara zilelor de 07 decembrie 2024 și 12 decembrie 2024, cunoscând
caracterul nereal al acestora, în baza aceleiași rezoluții infracționale a
răspândit către publicul larg informații false, materializate sub forma unor
alegații privind intrarea României în războiul dintre Federația Rusă și Ucraina
ca plan pentru împiedicarea instalării președintelui SUA, Donald Trump și a
lansat afirmații de natură a afecta încrederea populației în Ministerul Apărării
Naționale și în mod colateral, apte să inducă teama în rândul urmăritorilor din
perspectiva posibilei implicări active a României în conflictul militar aflat în
desfășurare.
Comunicarea de informații false cu caracter alarmist și potențial
manipulator, și adresarea în cadrul primului act material a unor
îndemnuri vizând continuarea votului, în ciuda deciziei de anulare a
alegerilor, în cadrul emisiunii ”Culisele statului paralel” difuzată de
postul de televiziune Realitatea Plus, prin prisma conținutului
informațional, a contextului socio-politic în care acestea au fost
diseminate și a intenției manifeste de a antrena o reacție colectivă amplă
ca formă de presiune asupra mecanismelor constituționale, prin
exploatarea nemulțumirii colective provocată în rândul unei societăți
profund polarizate, au pus în pericol securitatea națională.
(…)”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
“Candidatura inculpatului Georgescu Călin la funcția de Președinte al
României a constituit un fenomen electoral cu caracter emblematic pentru
scena politică contemporană a țării, înscriindu-se într-un context complex,
marcat de o serie de elemente definitorii privind modalitatea în care se
structurează și se poate derula o campanie electorală.
Aparent marginală, fără susținere vizibilă din partea unor formațiuni
politice majore și fără o prezență semnificativă în sondajele preelectorale,
candidatura inculpatului Georgescu Călin s-a dovedit a fi elementul
declanșator al unei dinamici sociale și politice mult mai complexe, care a
condus, ulterior, la o polarizare accentuată a societății și la intensificarea
dezbaterilor publice și juridice cu privire la legalitatea, transparența și
moralitatea procesului electoral în ansamblul său.
Rezultatul obținut în primul tur de scrutin a fost perceput ca fiind
profund neașteptat, în contradicție evidentă cu toate estimările sociologice
disponibile anterior votului. Surprinderea generată în spațiul public și politic a
fost determinată de o serie de împrejurări obiective, printre care se remarcă
inexistența unei infrastructuri vizibile de campanie, absența candidatului din
dezbaterile publice și din confruntările directe cu ceilalți competitori
electorali, precum și, în mod esențial, de informațiile oficiale transmise de
către acesta Autorității Electorale Permanente, informații potrivit cărora nu a
fost declarată nicio cheltuială electorală. Această situație, complet atipică și
lipsită de precedent în istoria alegerilor prezidențiale din România post-
decembristă, a ridicat semne de întrebare cu privire la transparența, echitatea
și conformitatea campaniei cu dispozițiile legale incidente în materie de
finanțare electorală.
(…)
Astfel, analiza conduitei electorale a candidatului Georgescu Călin
a relevat un aspect esențial pentru înțelegerea modului în care a fost
concepută și desfășurată campania acestuia: alegerea deliberată de a se
înconjura de persoane cu un profil profund controversat, care nu doar că
au fost tolerate în proximitatea sa, ci au fost învestite cu roluri active în
promovarea candidaturii. Aceste persoane au oferit sprijin direct și
constant pe toate planurile, de la mobilizarea electoratului și propagarea
mesajului său electoral, până la gestionarea unor componente logistice ori
de comunicare, devenind astfel actori relevanți în arhitectura campaniei.”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Există vreo legătură personală între Gheorghe Cornescu (unul din procurii care au semnat rechizitoriul lui CG) și Eliza Oana Corbeanu (avocata reprezentant al PSD la BEC în 2024 și care a semnat decizia BEC de oprire a alegerilor în baza comunicatului de presă al CCR)???
Căci dacă există… și dacă cei doi sunt într-adevăr împreună - așa cum toată lumea știe, atunci există o gravă stare de incompatibilitate a procurorului Cornescu, stare care ar trebui să ducă la refacerea Rechizitoriului în temeiul art 65 raportat la art 64 lit. f C.p.p.!!!
Ciudat e ca de câteva zile, de când am descoperit această stare de fapt, am dat tuturor aceste documente… și nimeni nu vorbește despre ele… nici din presa, dar nici măcar de către apărarea lui CG care știu ca a luat la cunoștință această situație!
Ba chiar am mai vorbit și peste tot prin presă pe unde am apucat… și nimic!
Ciudat…
Numai “coincidențe” în acest dosar!
Foarte multe “coincidențe”!
Post scriptum:
Între timp am aflat ca Gheorghe Cornescu și Eliza Ene Corbeanu sunt soți!
Ceea ce înseamnă ca procurorul Cornescu e incompatibil. Vor face apararari în acest sens avocații lui CG - aceasta este întrebarea?
Post post scriptum: Conform unor informații publicate în presă (căci da, acum am început și eu să sap să aflu cine e dl procuror), Gheorghe Cornescu ar fi fost recrutat de Securitate pe când era student în anul IV la Facultatea de Drept din București „pentru încadrarea informativă a rudelor din străinătate ale viitoarei sale soții”, pentru încadrarea informativă a colegilor de facultate și a altor studenți din complexul Grozăvești, în perioada 1984 -1988. Notele informative erau semnate cu pseudonimul „Corvin”, fiind descoperite într-un dosar predat de Serviciul de Informații Externe.
În anul 2006 a ieșit la pensie ca procuror militar, General în rezerva. Are o pensie de peste 30 de mii lei pe lună. După ce a scăpat de acuzația de colaborator al serviciilor secrete (pe model Isărescu) s-a reîntors procuror civil… “civil”?
Și acum s-a “remarcat” cu Rechizitoriul CG.
E drept, nu ar fi reușit fără “prezența” soției sale.
.
Și încă un post scriptum (căci de ieri au curs informații din tot felul de părți care vin să completeze tabloul descris în ultima postare):
O altă coincidență face ca dna avocat Eliza Ene-Corbeanu să fie fosta soție a dlui avocat Cristian Ene (pe cei doi i-am cunoscut pe vremea când îl apărau pe Petrov-Basescu în plângerea penală pe care i-am făcut-o în anul 2010)
Care e relevanța acestei stări de fapt?
Păi și domnul Cristian Ene a fost în BEC-ul care a oprit desfasurarea alegerilor în 6 dec 2024: Cristian Ene a reprezentat PNL, în timp ce fosta lui soție, d-na avocat Eliza Ene Corbeanu, a fost reprezenta PSD-ului! Deși divortati, cei doi au continuat sa lucreze în numeroase cauze de notorietate și sa participe impreuna în emisiuni televizate.
Cert e ca, împreună, cei doi foști soți au decis oprirea alegerilor din 2024 în baza unui comunicat de presă, alegeri în care, în mod sigur, Călin Georgescu ar fi fost ales președinte!
Pentru ca, printr-o altă “coincidență”, 9 luni mai târziu, actualul soț/concubin al aceleiași doamne avocat Eliza Ene Corbeanu, domnul procuror Gheorghe Cornescu, a semnat rechizitoriul prin care era trimis în judecată Călin Georgescu, un rechizitoriu în care, fără nicio legătură cu fapta cercetată, este descrisă și criticată cu mânie proletară campania electorală a aceluiași Călin Georgescu… justificând astfel implicit fapta de a opri alegerile a actualei soții și a fostului soț al acesteia… și iată cum procurorul Gheorghe Cornescu, adica actualul partener al avocatei Ene Corbeanu, cea care i-a furat turul 2 lui Georgescu împreună cu fostul soț, este procurorul de caz în dosarul prin care se încearcă arestarea lui Georgescu.
Se leagă lucrurile acum, nu?!?
Despre cei doi actuali soți/concubini (Eliza Ene Corbeanu și Gheorghe Cornescu)se știe ca au au o indelungata apropiere, scriind impreun articole de specialitate sau carti, un fapt destul de neobisnuit, având în în vedere ca ea este avocat și el procuror. În plus, în cabinetul individual al Elizei Ene-Corbeanu lucreaza avocatul stagiar Sebastian G. Cornescu, cel mai posibil fiul procurorului Gheorghe Cornescu.
Este important de menționat că Gheorghe Cornescu, e considerat unul dintre cei mai puternici procurori din PICCJ, acesta fiind și candidat la sefia PICCJ în 2012.
Dar și mai important și semnificativ e ca același procuror Cornescu, care are 65 de ani, depășind cu mult și demult vârsta de pensionare, are nevoie de confirmarea anuală a CSM pentru rămânerea sa în poziția de procuror la PICCJ. Anul acesta confirmarea CSM a fost dată în luna aprilie, iar decizia nu a fost unanim acceptată. În cadrul votului, patru membri ai Secției pentru procurori au susținut menținerea lui Cornescu în funcție până în 2026, în timp ce alți doi membri s-au opus. La vot a fost prezent și Procurorul General, Alex Florenta, evident! Să mai spun ca unele surse spun ca dl procuror Cornescu încasează integral și pensia (de 30000 lei) și salariul de procuror (deși alții în stituatia dumnealui încasează doar 15% din pensie), ajungând să încaseze lunar undeva spre 11.000-12.000 euro… deci asta e doar un detaliu…
Sintetizând aceste coincidențe: fostii soti Ene-Corbeanu au contribuit decisiv pentru oprirea alegerii lui Georgescu ca președinte al României, prin votul lor acordat pentru incetarea desfasurarii alegerilor în data de 6 decembrie 2024, pentru ca 9 luni mai târziu, actualul soț al doamnei Eliza Ene Corbeanu, sa îl trimită în judecată pe același Călin Georgescu… totul nu e decât o enormă coincidență, desigur!
Ce e relevat însă în toate aceste “coincidențe”? Așa funcționează Sistemul: ca o castă, ca un clan, ca o adevărată famiglie!
Să ne trăiască!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Și la câteva minute un altul i-a răspuns “Trebuie judecați pentru trădare!”
Pregătiți-vă: vine vremea, și a și sosit (se pare), când toți cei care nu au fost / nu sunt 100% de acord cu paradigma oficială, toți cei care au denunțat lovitura de stat din 6 Decembrie 2024, vor fi judecați pentru… “trădare”!
Pregătiți-vă, “putinistilor”!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Conform unei teorii istorice care mi se pare a nu fi lipsită de temei, statul, așa cum generic numim azi formă de organizare și funcționare a societății umane, (de fapt toate formele de organizare umană, de la triburi până la statele moderne) se întemeiază pe
AUTORITATE / FORȚĂ - dreptul statului de a-și impune voința prin forță în raport cu supușii săi și de A CONTROLA VIOLENȚA, și pe
BIROCRAȚIE / CUNOAȘTERE - știința administrării curente a treburilor comunității, a resurselor acesteia și de A CONTROLA CUNOAȘTEREA.
A treia, PUTEREA CARISMATICĂ - ascendentul unui personaj cu trăsături excepționale (forță, pricepere militară sau administrativă) asupra comunității a apărut când și unde societățile umane au renunțat la formă de organizare a statului teocratic sau dinastic. Această „PUTERE CARISMATICĂ” este specifică SOCIETĂȚILOR EROICE, tip de societăți din care face parte și societatea în care trăim noi, ceea ce numim azi „SOCIETATEA DEMOCRATICĂ” (știu, poate părea șocant, dar așa e!).
Azi majoritatea antropologilor și istoricilor au ajuns la concluzia că primele forme de organizare umană au avut o natură teocratică, scopul existenței primelor state fiind agregarea resurselor nu pentru căpeteniile „civile” sau pentru comunitate, ci, în principal pentru riturile datorate divinității și pentru cultul morților. Abia după ce erau îndestulate templele și mormintele, resursele erau distribuite puterii temporale. Probele arheologice strânse prin toată lumea încă din perioada predinastică și protodinastică a Egiptului (aproximativ. 4000-3100 î.d.H) ne indică invariabil aceeași realitate: de la berea și pâinea dospită din Egiptul antic, la depozitele de cereale și sistemele de inventariere a acestora din Mesopotamia până la comorile strânse sub tumuli enormi pământ de băștinașii de pe valea râului Ohio în perioada Adena (aproximativ anul 1000 i.d.Hr.) pentru uzul exclusiv al preoților și șamanilor, toate societățile umane vechi aveau inițial ca centru de putere puterea SACERDOTALĂ, cea care avea sub control spiritualitatea și CUNOAȘTEREA (cu efectul secundar al stăpânirii administrație).
Într-un proces ce a durat câteva mii de ani controlul societății a fost preluat de la sacerdoți de către războinici, aceștia făcând să prevaleze FORȚA/AUTORITATEA în fața CUNOAȘTERII/ADMINISTRAȚIEI, nu însă fără a „împrumuta”, în realitate a prelua atributul CUNOAȘTERII de la autoritatea sacerdotală, combinându-l indisolubil cu FORȚA/AUTORITATEA. Și iată cum din Egiptul Primei Dinastii cu Faraonii săi descendenți ai zeilor până în Peru, din Mesopotamia dinastică timpurie - formată din zeci de orașe state, fiecare dintre acestea fiind guvernate pe propriul rege războinic carismatic cu unele calități individuale ce se spunea că erau recunoscute și de zei, până la conducătorii ajaw maiași din perioada clasică, „toți acești regi acești regi nu pretindeau aproape niciodată că sunt ei înșiși zei (cu excepția faraonilor), ci mai dergrabă aghiotanți ai regilor și uneori apărători eroici ai acestora pe pământ: pe scurt - delegați ai puterii suverane ce rezida (încă) de drept în ceruri.” Suveranitatea, în ultimă instanță aparținea doar Cerului, Zeilor!
Spre exemplu în China antică, în perioada Shang târzie (1200-1300 î.d.Hr.), regatul avea capitala la Anyang, oraș conceput ca fiind „o ancoră cosmologică pentru întregul regat, proiectată ca o scenă grandioasă pentru ritualurile regale” și unde (!!!) divinație avea o importanță excepțională. Practic, orice decizie regală - indiferent că era vorba de război, de o alianță sau chiar de chestiuni banale - putea fi luată doar dacă era aprobată de autoritățile supreme, care erau zeii și spiritele ancestrale - atributul sacerdotal al CUNOAȘTERII determinând, sau doar justificând, deciziile deținătorului atributelor FORȚĂ/AUTORITATE, ale eroului carismatic care era regele.
Această legitimare și justificare a FORȚEI/AUTORITĂȚII deținută (și manifestată uneori prin acte de violență excepțională, dublată de crearea unei mașinării sociale și administrative complexe) și exercitată direct de către „eroii corismatici” prin CUNOAȘTEREA unei elite sacerdotală, aș numi-o SOCIETATE MAGICĂ.
Această SOCIETATE MAGICĂ nu mai era nici o societate sacerdotală (unde, din punct de vedere social, era o hipertrofieze a principiilor CUNOAȘTERII și ADMINISTRAȚIEI și o absență completă a politicii competitive) dar nici una condusă exclusiv de eroi carismatici, așa cum vor fi societățile post-homerice (să nu uităm că în lumea homerică eroii încă erau „posedați”, „locuiți” sau aflați direct uneori în totalul control al zeilor!) și până în secolul XXI.
SOCIETATEA MAGICĂ era o combinație a celor două societăți în care o CUNOAȘTERE ASCUNSĂ sau NEDISPONIBILĂ MARII MASE A OAMENILOR (începe să vă sune cunoscut? Amintiți-vă era COVID și „cunoașterea ascunsă” a românilor de știință, despre care vom vorbi mai jos!) JUSTIFICA MĂSURILE AUTORITARE, ABSOLUTE ȘI INCONTESTABILE ALE PUTERII TEMPORALE, ALE „EROULUI CARISMATIC” CARE DEȚINEA ÎN MOD EXCLUSIV ATRIBUTELE FORȚEI ȘI AUTORITĂȚII.
SOCIETATEA MAGICĂ s-a stins treptat fiind înlocuită cu SOCIETATEA EROICĂ, o societate dominată mai bine de două mii de ani de „EROI CARSIMATICI” care dețineau PUTEREA fie prin preluare cu forța, fie prin desemnare, fie pe linie ereditară și care exercitau de o manieră absolută și aparent discreționară FORȚA și AUTORITATEA.
Ajungând în sfârșit în zilele noastre, constatăm că regimurile e care le numim democratice din ultimul secol și jumătate, au ca trăsătură predominantă EROISMUL și CARISMA LIDERILOR ALEȘI. Practic în asta constau „ALEGERILE”: alegerea dintre un număr de persoane care dețin teoretic niște calități speciale dacă nu excepționale - PRICEPERE ÎN TREBURI ADMINISTRATIVE, STARE DE SĂNĂTATE, PROBITATE PROFESIONALĂ ȘI SOCIALĂ, toate dublate de două trăsături: una expres și explicit admisă - probitatea morală și familială, și alta implicită și rareori recunoscută ca fiind un avantaj - ASPECTUL FIZIC! Toate aceste elemente ne fac să NE ALEGEM EROII ZILELOR NOASTRE, fie că ei sunt consilieri locali, primari, președinți de Consilii regionale (Județene în România), parlamentari sau Președinți - ei toți sunt „EROII” noștri, că ne plăcem sau nu să admitem.
Da, căci deși poate ne vine greu să admitem, LIDERII NOȘTRI SUNT EROII NOȘTRI… pe care îi înzestrăm cu dreptul de a ne conduce autoritar destinele pe perioade detereminate, acceptând ca în numele acestora (să nu uităm ca formula clasică a învestirii cu forță executorie a unei hotărâri judecătorești este „NOI, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI”!) să fim pedepsiți dacă încălcăm legile statului pe care EL îl conduce cel puțin la nivel simbolic.
Și acum vine probabil cel mai surprinzător element a ceea ce numim societatea democratică: deși este o societate eminamente „EROICĂ”, ea a continuat să păstreze în sine un sâmbure, un embrion, a ceea ce am numit SOCIETATEA MAGICĂ: „PUTEREA ZEILOR” care legitima și mandata „EROII” primei „SOCIETĂȚI MAGICE” a fost înlocuită de „PUTEREA POPORULUI” care legitimează și mandatează „EROII” zilelor noastre. Astfel, noi toți RESPECTĂM ORDINELE EROILOR NOȘTRI PE CARE I-AM ALES, fiind în același timp absolviți de răspunderea morală a faptelor comise în executarea acestor ordine și supunându-ne necondiționat acestora, chiar când acestea știm că ne fac rău… o constantă a exercitării fiecărei puteri este obediența și supunerea în fața celui care exercită puterea de către majoritatea celor mulți aflați la baza piramidei puterii. Așa a fost de când lumea… doar că azi, societatea EROICO-MAGICĂ an care trăim noi acceptăm puterea și eventualele abuzuri ale acesteia pentru că noi am dat puterea EROULUI/EROILOR și pentru că, pentru o perioadă determinată, noi nu putem retrage atributele FORȚEI și AUTORITĂȚII de la „EROII” pe care i-am învestit cu aceste atribute. Dacă vi se pare „ciudată” această constatare… ei bine, chiar este! Dar este în același timp dovada că încă faceți parte din „magia” acestui sistem „EROIC” al cărui singur scop este exercitarea PUTERII! Nu reprezentarea, nu protejarea și îngrijirea noastră, a celor din națiunea care i-am legitimat și mandatat pe „EROII” noștri, ci doar exercitarea puterii - pentru și în interesul celui/celor care dețin PUTEREA.
Vi se pare trist? Din păcate cred că viitorul ne rezervă ceva și mai dramatic, căci suntem pe punctul în care omenirea se reîndreaptă spre o societate eminamente „MAGICĂ”, în care noi, cetățenii de la baza piramidei sociale, vom juca un rol și mai decorativ decât o facem în prezent. Da, abia acum, după ce am stabilit niște repere și sfere pentru noțiuni ca „putere” și „stat:”, ca elemente primordiale în organizarea societății umane, și atributele puterii (AUTORITATE/FORȚĂ, CUNOAȘTERE/ADMINISTRAȚIE și EROISM/CARISMĂ) începem să ne apropiem de miezul fierbinte al problemei expuse în titlu: „sfârșitul democrației și zorii societății magice”. (VA URMA)
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Plecând de la cele expuse mai sus vom începe să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani, cel puțin din anii Covid, moment de la care a devenit evident („cristal clear” - cum spune partenerul strategic) că deciziile sunt luate în alte sfere decât în cele trei puteri recunoscute constituțional - legislativă, judecătorească și executivă, astfel cum au fost ele teoretic impărție de Aristotel și Montesquieu.
Motivul este unul simplu: „guvernanții” de facto ai lumii zilelor noastre par să fi înțeles că dintre toate atributele puterii despre care am vorbit mai sus, unul singur nu este controlat explicit sau „posedat” conform principiilor constituționale: CUNOAȘTEREA.
Astfel, dacă AUTORITATEA este atributul quasi exclusiv al Puterii judecătorești, celelalte atribute sunt împărțite de celelalte 2 puteri din statul modern: FORȚA și BIROCRAȚIA - de puterea executivă, PUTEREA CARISMATICĂ și (în parte) BIROCRAȚIA - puterea legislativă și de ceilalți „aleși” ai poporului (de la primari de comune până la Președintele Republicii).
CUNOAȘTEREA însă nu este asumată explicit de niciuna din puteri, deși mii de ani „influența socială de curgea din controlul formelor ezoterice de cunoaștere”. Acest fapt pare să fi fost înțeles de regimul oligarhic ce controlează Puterea la nivel mondial, fiecare oligarh/clan de oligarhi înțelegând că deținerea puterii financiare nu este suficientă pentru a te face deținătorul puterii absolute!
Și iată cum suntem exact la limita trecerii de la oligarhie la tiranie, cum ar spune Platon dacă ar rescrie Republică în zilele noastre, dar nu prin forța (exclusivă) a armelor, ci prin puterea CUNOAȘTERII.
Trei sunt mijloacele prin care OLIGARHIA financiară a preluat deja în acest moment controlul absolut asupra CUNOAȘTERII, și a acaparat deci controlul „MAGIC” asupra puterii la nivel mondial (sau cel puțin în ceea ce am numit „Lumea Mică”, înțeleasă azi ca „lumea ANTI-BRICS”):
CONTROLUL ASUPRA „INFORMAȚIEI” - prin controlul și cenzura asupra online-ului, devenit în ultimii ani principala sursă de informații și în viitor exclusiva sursă de informații la nivel planetar.
CONTROLUL ASUPRA „ȘTIINȚEI” - prin finanțarea discreționară a centrelor de cercetare și, implicit, a descoperirilor și inovațiilor produse de acestea.
CONTROLUL ASUPRA „INTELIGENȚEI” - prin coruperea și pervertirea „INTELIGENȚEI NATURALE” (vezi acapararea „elitelor intelectuale” în ultimii 35 de ani de către Soros) și, mai nou, prin inventarea și controlul „INTELIGENȚEI ARTIFICIALE”.
Dacă la toate acestea vom adăuga și legătura indisolubilă (sau măcar nedecelabilă) între marea Finanță și serviciile secrete… vom înțelege pe deplin „exercițiul de putere” care a fost „pandemia de Covid”.
Să ne aducem aminte? Atunci, în 2020, peste noapte, un „grup de savanți” - aflați undeva, nu se știe unde, au descoperit „virusul criminal” și efectele devastatoare pe care acesta le poate avea asupra omului și chiar a omenirii… Aceștia „au tras semnalul de alarmă” și… PUTEREA - puterile formale (executivă, legislativă și judecătoreasc) din toate țările și chiar de pe întreagă planetă… AU ÎNCHIS OMENIREA!!!
Ulterior, aceeași „oameni de știință” - aflați undeva, nu se știe unde, au descoperit tot peste noapte și „leacul” pentru „virusul ucigaș”… și PUTEREA - puterile formale (executivă, legislativă și judecătoreasc) din toate țările au impus într-o formă sau alta administrarea leacului pentru toți locuitorii planetei…
„Testul COVID” (acesta este de fapt adevăratul „test Covid”!) a confirmat - sitemul funcționează: atributul CUNOAȘTERII, deținut de în „temple ale științei” bine ascunse și de către niște „preoți” quasi anonimi (oamenii de știință și unii membri ale serviciilor secrete) - și deci fără nicio legitimitate „populară”, au putut dicta puterilor constituționale ale Statului (legislativă, executivă și judecătorească) ce și cum să facă - și asta la nivel Global!!!
Și dacă am avut unele rezerve și am vrut să cred (cu toată puterea) ca ce s-a întâmplat în „anii Covid” a fost un accident istoric, a venit experimentul social și politic numit ”ANULAREA ALEGERILOR DIN 6 DECEMBRIE 2024” - atunci când totul s-a confirmat odată în plus și în micul laborator de experimente sociale numit România. Am uitat? Atunci, unele persoane neștiute - dar deținători ai unei CUNOAȘTERI ce nu poate fi pusă la îndoială, au spus că alegerile au fost fraudate prin influențarea intenției de vot a românilor! Deci nu doar că acești „CUNOSCĂTORI” au știut ce se întâmplă „pă net” (pe care, evident, îl controlează!) dar ei știau și cum ar fi votat românii dacă nu ar fi fost influențați! Și mai știu că ei, românii, ar fi votat sigur altceva dacă nu ar fi fost influențați de „campania de dezinformare” a ADVERSARULUI, a Dușmanului (da, „dușmanii”, vor apărea constant în „poveștile oficiale”, căci, ca în orice mit, ai nevoie de forțele binelui și ale răului)! Și acești „CUNOSCĂTORI”, „stăpâni ai informației” nealeși chiar necunoscuți de nimeni, au dictat, fără nicio probă concretă, puterilor formale ale statului ce să facă. Și „puterile statului” au făcut! - este exemplul clasic a ceea ce am numit „SOCIUETATE MAGICĂ”
DA, Zorii „SOCIETĂȚII MAGICE” au apărut: exercitarea PUTERII EFECTIVE a trecut de la DEȚINĂTORII PUTERII APARENTE (reprezentanții statului) la DEȚINĂTORII CUNOȘATERII (să o numim O NOUĂ PUTERE OCULTĂ?) care dictează în mod indirect și mediat (prin intermediul reprezentanților statului/ ale statelor) destinele societății umane. Evident, fenomenul se va amplifica și va deveni din ce în ce mai vizibil… și pe măsură ce totul va deveni mai „transparent”, puterea „DEȚINĂTORILOR CUNOAȘTERII” va deveni și general acceptată de populație! Și asta pentru că „EI ȘTIU!”, „EI CUNOSC ADEVĂRUL!”. Și pentru că DEȚINĂTORII CUNOAȘTERII nu exercită puterea direct, ACEȘTIA VOR FI IUBIȚI… CHIAR VENERAȚI! Și așa vor apărea și „MARII PREOȚI” care dețin „CUNOAȘTEREA” și „CHEILE CONOAȘTERII” - INFORMAȚIA, ȘTIINȚA ȘI INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ. Și știm și cel puțin 2 persoane care personifică deja atributele „CUNOAȘTERII” în mentalul colectiv și la această dată: Bill Gates și Ellon Musk (evident, fiecare reprezentând o tabără adversă (bun și nou fiind eticheta pe care o pui în funcțiune de „poziția ideologică” în care te afli), ambii fiind prinși într-o luptă quasi rituală și evident teatrală ca între Deva (cel luminos) și Asura (spririt puternic)…
Revenind la întrebarea de la începutul acestui articol „CINE IA DECIZIILE ÎN LUMEA NOASTRĂ?”, un singur răspuns pare a fi cert: DECIZIILE NU LE IAU CEI CARE PAR SĂ LE IA - deciziile nu mai sunt luate nici de puterea legislativă, nici executivă, ba, de cele mai multe ori, nic măcar de puterea judecătorească.
DECIZIILE vin servite de la „CEI CARE ȘTIU” - fie că sunt servicii secrete, fie oameni de știință, fie instituții internaționale (toate acestea având într-un viitor foarte apropiat un singur numitor comun - „INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ” și „MARII PREOȚI” ai acesteia)… Chiar în discursurile oficiale este folist aproape de fiecare dată verbul la impersonal: „a trebuit...”, „s-a făcut…”. Așa a trebuit să cumpărăm de miliarde armament, să dorm Ucrainei, să creștem taxe și impozite… „a trebuit” - formulare prin care puterea formalizată a statelor scapă de „răspunderea morală (și politică)” a faptelor sale aruncând-o pe deținătorii reali ai puterii - ei „DOAR AU RESPECTAT ORDINELE” venite de la cel/cei care dețin puterea (așa cum o fa soldații pe un câmp de bătaie)!
Această atașare a „eroilor caristamtici” ale statelor (naționale) clasice („aleși și legitimați de popor”) la „imaginea” „CELOR CARE DEȚIN CUNOȘATEREA”, această derogare de responsabilitate a guvernării prin atribuirea acesteia „CENTRELOR DE CUNOAȘTERE” (că sunt „oameni de știință” ca în „anii COVID” sau „servicii de informații” ca în cazul anulării alegerilor din România), arată de fapt că există, de facto, o delegare de putere către noile centre de putere, către „DEȚINĂTORII CUNOAȘTERII”, fapt care ne indică două lucruri:
1. DEMOCRAȚIA A DEVENIT PUR FORMALĂ, SOCIETATEA NOASTRĂ AVÂND DEJA UN CARACTER „MAGIC”, FIIND CONDUSĂ INFORMAL ȘI OCULT DE „CASTA CELOR CARE ȘTIU”,
2. SOCIETATEA UMANĂ ESTE DEJA SUB O GUVERNANȚĂ SUPRANAȚIONALĂ A „CELOR CARE ȘTIU”, puterea acestora excedând cu mult puterea „văzută” a instituțiilor formalizate care încă mai păstrează o componentă național și democratică (cât de vagă!) cum ar fi UE, OSCE, ONU sau chiar NATO.
Cert, e abia începutul acestei noi orânduiri. Suntem abia în zorii SOCIETĂȚII MAGICE conduse de „CEI CARE ȘTIU”, de „CEI CARE CONTROLEAZĂ CUNOAȘTEREA”, iar continua dezvoltare a „Inteligenței Artificiale” nu face decât să întărească și să grăbească instaurarea puterii absolute a „CELOR CARE ȘTIU” (și care încă o exercită prin intermediul „aleșilor noștri”, a „eroilor carismatici” din „democrațiile funcționale”). Până unde? Până într-acolo încât vor încerca să înlocuiască însăși Divinul, pe Dumnezeu și preoții săi, cu noua entitate omniscientă și omnipotentă - Inteligența Artricială și ai săi noi „mari preoți”… și atunci, cred eu, va fi sfârșitul.
Pandemia, restricțiile și libertățile pierdute
Anii 2020–2022 au tăiat istoria în două. Capitolul adună cronica acelor ani: starea de urgență și cea de alertă, bisericile cu ușile ferecate, certificatul verde, vaccinarea și efectele ei, procesele și protestele. Indiferent că privesc politica internă, pe cea externă sau viața Bisericii, aceste pagini au un singur subiect: libertatea omului în vreme de frică.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
(Las aici pentru cei cu chef de lectură varianta integrală a unui articol mai lung în care, pe baza precedentelor istorice, am încercat să identific adevărații deținători ai puterii din zilele noastre și ale celor care vor veni: oligarhii “deținători ai informațiilor și științei” care îi controlează pe “aleșii” noștri, nouă “mare preoție” a lumii de mâine dominată de IA.)
Este evident că istoria recentă și foarte recentă ne obligă să constatăm că tot ce credeam că știm despre modul de funcționare a societății umane este depășit, că ansamblul evenimentelor sociale, politice, economice dar mai ale tehnologice ce au loc peste tot din lume ne împing într-o direcție nouă, necunoscută… dar nu imposibil de intuit.
Iată de ce, observând lucruri aparent disparate din colțuri diferite ale lumii, din state cu puteri greu comparabile - spre exemplu președinția lui Biden, anularea alegerilor din România sau interzicerea lui Le Pen în Franța - nu poți să nu te întrebi dacă toate acestea nu au o cauză comună mult mai profundă decât cea aparentă, și, mai ales, dacă nu cumva acestea toate indică o direcție de „dezvoltare” a societății umane greu de anticipat până în zilele noastre.
Întrebarea simplă și spontană care ne vine în minte este „CINE IA DECIZIILE?” într-o lume în care (evident!) Biden, un bătrânel simpatic dar complet senil, nu putea conduce SUA - una din cele mai mari puteri ale lumii (dacă nu cea mai maree putere a lumii), sau în care „cineva”, „undeva” decide anularea unor alegeri sau interzicerea unor candidați în țări din Europa. „CINE ARE PUTEREA REALĂ ÎN SOCIETĂȚILE UMANE ACTUIALE?” - aceasta este întrebarea, căci este evident că deciziile se iau în altă parte decât în Parlamente, în Guverne sau chiar în instanțele de judecată, adică puterea se exercită din alte puncte de puncte de putere decât din cele instituțional și legal instituite.
Dar mai întâi să încercăm să lămurim „CE ESTE PUTEREA?”. Puterea este atributul pe care o persoană (sau grup de persoane) și-l însușește și prin care exercită comanda direct, dar mijlocit, asupra unui grup de oameni (organizați fie în echipă, trib sau federație de state), grup de oameni care acceptă să-și limiteze voluntar libertatea individuală și să delege pe deținătorul puterii pentru a le conduce destinele. Această „delegare” de putere și voluntară limitare de libertate personală aduce „imputernicitului” o legitimare morală de a lua deciziile și de a da comandă celorlalți, care (în mod spontan sau nu, ulterior voluntar sau nu) acceptă să execute ordinele primite punându-le în faptă, fiind în același timp absolviți de responsabilitatea morală pentru fapta pe care au dus-o la îndeplinire prin respectarea ordinului primit. Astfel, soldații israelieni, spre exemplu, vor spune că nu sunt ei cei responsabili pentru masacrele din Gaza susținând că ei „DOAR AU RESPECTAT ORDINELE” venite de la cel/cei care dețin puterea, deși ei, soldații, sunt cei care au omorât zeci de mii de oameni, în timp ce cel/cei care au dat ordinele nu au omorât direct și personal nici o muscă în Gaza… Desigur, exemplele date sunt doar pentru a facilita prin evidența și prospețimea informației înțelegerea mecanismului psihologic și sociologic de funcționare a puterii, mecanism care se manifestă pe aceleași coordonate încă din zorii societății umane.
Evident, în societatea modernă occidentală, pentru a ocroti „sensibilitățile” omului modern și pentru a prezerva monstruoasa ipocrizie lansată de revoluția franceză de la 1789 („libereté, égalité, fraternité”), între puterea unui/unor personaje care dau ordine și societatea care le execută a fost interpusă noțiunea de „PUTERE A LEGII” (RULE OF LAW) - o „putere” care (cică) garantează limitarea abuzurilor celor iau decizii și și protejează pe cei care execută. Deși era evident că tot cei care conduc făceau și legile care ar fi fost presupuse a le limita puterea și a-i proteja pe executanți, în ultimii ani s-a renunțat și la această din urmă: a se vedea cazul României în care candidați au fost interziși și alegeri au fost anulate cu încălcarea celor mai elementare drepturi constituționale, sau cum în Franța Nicolas Sarkozy sau Marine Le Pen (un fost aparent deținător al puterii și o aspirantă la deținerea aparentă a puterii - sic!) execută hotărâri judecătorești nedefinitive. Și iată cum a fost de facto abolită „PUTEREA LEGII”, aparentul „amortizor” așezat între guvernanți și guvernați, între vârful mic al piramidei și cei mulți, imensul trunchi al piramidei din care facem toți parte, oriunde ne-am află în lume.
De aceea, după ce am încercat să definim împreună în câteva cuvinte ce e puterea, pentru a înțelege unde ne aflăm și mai ales să încercăm să dibuim încotro ne îndreptăm, în analiza noastră va trebui să avem în vedere și să încercăm să analizăm strict CUM SE EXERCITĂ PUTEREA ÎN MOD REAL?, renunțând la ipocrizia sloganurilor politice sau a „principiilor constituționale”. (1)
Puterea, de aproape 5.000 de ani, se organizează și se exercită prin intermediul unui „organism” impersonal numit în ultimele sute de ani „stat”. Definiția modernă și general acceptată a statului este „Statul este o formă de organizare politică și juridică a unei comunități umane stabilite pe un teritoriu determinat, caracterizată prin exercitarea suveranității printr-un ansamblu de instituții care dețin monopolul legiferării și al constrângerii legitime, în scopul asigurării ordinii, securității și binelui comun.”
Dacă eu aș încerca o definiție „atemporală” și „aspațială” a statului, strict în raportul statului cu subiectul/supusul statului - „cetățeanul” (excluzând raporturile cu terțe state), aș spune că
„Statul este formă de organizare și funcționare a societății umane în care individul își cedează și limitează (voluntar sau impus) libertatea în schimbul protejării și îngrijirii sale și a familiei sale și în care puterea se exercită de o manieră continuă, absolută, unitară și impersonală.” Cu alte cuvinte, Statul este o cedare necondiționată de „suveranitate personală” în schimbul speranței protejării vieții și integrității fizice ale individului (și a drepturilor fundamentale ale acestora - în măsura conștientizării lor) de către o entitate abstractă - un „statul suveran”, entitate personalizată de un „șef al statului”.
Desigur, dacă vom introduce în definiția statului și teritoriul și raporturile acestuia cu terțele state, definiția statului se va schimba, aceasta putând fi:
„Statul e formă de organizare și funcționare a societății umane în care populația trăitoare pe un teritoriu care deține o tradiție și limbă specifice se organizează social (politic), administrativ și militar pentru a asigura continuitatea spirituală, culturală și etnică și a păstra / extinde stăpânirea asupra unor teritorii și resurse, manifestându-și suveranitatea în raporturile cu terțe state.” Evident, atunci când au apărut imperiile, scopul existenței statului s-a rezumat la ultimele termene ale definiției noastre „a păstra / extinde stăpânirea asupra u nor teritorii și resurse, manifestându-și suveranitatea în raporturile cu terțe state” și „exercitând raporturi de suzeranitate cu acestea” (aș completa eu în această situație).
Încercând o maximă generalizare și abstractizare (plecând de la o reducere la absurd conform căreia pe întreg Pământul ar există o singură societate/națiune și un singur stat), am scos din prima noastră „definiție” orice referire la teritoriu și suveranitate , și, din același motiv nu am făcut referire nici la „binele comun” și nici la „organizare politică și juridică”, „binele comun” fiind dintotdeauna o modalitate ipocrita de a se exprima protejarea binelui propriu, iar statul existând (fără a purta această denumire) cu mult înaintea noțiunilor de politic/politică sau juridic/norme juridice.
Realitatea e că, cetățeanul, supusul statului, renunță la o parte din libertate în schimbul grijii și devotamentului pe care statul se angajează că i le acordă, acceptând din partea statului integrarea într-un mecanism social pe care cetățeanul nu îl poate controla și, totodată, acceptând pedepse și violențe din partea statului în cazul în care cetățeanul se abate de la regulile statului.
Revenind la raporturile între stat și supus (singurele care ne interesează în acest articol) mă întreb „Este statul un „pact social”, un „contract” dintre stat și cetățenii săi?” Nu știu… eu unul nu am semnat niciodată niciun contract cu România… deci dacă e, e un „contract de adeziune”, fără niciun drept de negociere și în care ești parte prin simplul fapt al nașterii și unde „intenția reală a părților” nu contează decât dacă această intenție este intenția statului însuși.
Cert e că azi, aproape oriunde în lume, fundamentul „contractului social” dintre stat și cetățeni a fost denaturat: cetățeanul cedează din ce în ce mai multe drepturi și libertăți, își cedează timpul și resursele (gândiți-vă la plata impozitelor și a TVA nu doar din perspectivă pecuniară, ci și din perspectiva timpului irosit pentru procurarea acestora și veți înțelege că plata impozitelor nu e nimic altceva decât o formă de „corvoadă” în care aproape jumătate din timpul pe care îl munciți este destinat pentru acoperirea nevoilor statului!) și… nu mai primește nimic în schimb: nu îngrijire medicale sau ale bătrânilor, nu școală, nu ajutor în caz de boală! În fapt, experiența ne învață că cetățeanul în zilele noastre primește de la stat doar o „protecție” în fața unor imaginare pericole sau inventați dușmani - COVIDUL, rușii, ciclonul Barbara…
Și cu toate astea statul supraviețuiește! Supraviețuiește și continuă să-și întărească puterea și controlul asupra cetățeanului… prin exacerbarea și reinventarea atributelor sale strict în raport cu acesta, în timp ce aceleași statele moderne cedează aparent benevol atributul suveranității, atributul lor exclusiv și definitoriu, în favoarea unor organizații metastatale, transformând cetățenii în supușii unor instituții suprastatale pur birocratice, lipsite de orice urmă de „legitimitate” ce ar putea veni în urma unui proces electiv și selectiv. (2)
Conform unei teorii istorice care mi se pare a nu fi lipsită de temei, statul, așa cum generic numim azi formă de organizare și funcționare a societății umane, (de fapt toate formele de organizare umană, de la triburi până la statele moderne) se întemeiază pe
AUTORITATE / FORȚĂ - dreptul statului de a-și impune voința prin forță în raport cu supușii săi și de A CONTROLA VIOLENȚA, și pe
BIROCRAȚIE / CUNOAȘTERE - știința administrării curente a treburilor comunității, a resurselor acesteia și de A CONTROLA CUNOAȘTEREA.
A treia, PUTEREA CARISMATICĂ - ascendentul unui personaj cu trăsături excepționale (forță, pricepere militară sau administrativă) asupra comunității a apărut când și unde societățile umane au renunțat la formă de organizare a statului teocratic sau dinastic. Această „PUTERE CARISMATICĂ” este specifică SOCIETĂȚILOR EROICE, tip de societăți din care face parte și societatea în care trăim noi, ceea ce numim azi „SOCIETATEA DEMOCRATICĂ” (știu, poate părea șocant, dar așa e!).
Azi majoritatea antropologilor și istoricilor au ajuns la concluzia că primele forme de organizare umană au avut o natură teocratică, scopul existenței primelor state fiind agregarea resurselor nu pentru căpeteniile „civile” sau pentru comunitate, ci, în principal pentru riturile datorate divinității și pentru cultul morților. Abia după ce erau îndestulate templele și mormintele, resursele erau distribuite puterii temporale. Probele arheologice strânse prin toată lumea încă din perioada predinastică și protodinastică a Egiptului (aproximativ. 4000-3100 î.d.H) ne indică invariabil aceeași realitate: de la berea și pâinea dospită din Egiptul antic, la depozitele de cereale și sistemele de inventariere a acestora din Mesopotamia până la comorile strânse sub tumuli enormi pământ de băștinașii de pe valea râului Ohio în perioada Adena (aproximativ anul 1000 i.d.Hr.) pentru uzul exclusiv al preoților și șamanilor, toate societățile umane vechi aveau inițial ca centru de putere puterea SACERDOTALĂ, cea care avea sub control spiritualitatea și CUNOAȘTEREA (cu efectul secundar al stăpânirii administrație).
Într-un proces ce a durat câteva mii de ani controlul societății a fost preluat de la sacerdoți de către războinici, aceștia făcând să prevaleze FORȚA/AUTORITATEA în fața CUNOAȘTERII/ADMINISTRAȚIEI, nu însă fără a „împrumuta”, în realitate a prelua atributul CUNOAȘTERII de la autoritatea sacerdotală, combinându-l indisolubil cu FORȚA/AUTORITATEA. Și iată cum din Egiptul Primei Dinastii cu Faraonii săi descendenți ai zeilor până în Peru, din Mesopotamia dinastică timpurie - formată din zeci de orașe state, fiecare dintre acestea fiind guvernate pe propriul rege războinic carismatic cu unele calități individuale ce se spunea că erau recunoscute și de zei, până la conducătorii ajaw maiași din perioada clasică, „toți acești regi acești regi nu pretindeau aproape niciodată că sunt ei înșiși zei (cu excepția faraonilor), ci mai dergrabă aghiotanți ai regilor și uneori apărători eroici ai acestora pe pământ: pe scurt - delegați ai puterii suverane ce rezida (încă) de drept în ceruri.” Suveranitatea, în ultimă instanță aparținea doar Cerului, Zeilor!
Spre exemplu în China antică, în perioada Shang târzie (1200-1300 î.d.Hr.), regatul avea capitala la Anyang, oraș conceput ca fiind „o ancoră cosmologică pentru întregul regat, proiectată ca o scenă grandioasă pentru ritualurile regale” și unde (!!!) divinație avea o importanță excepțională. Practic, orice decizie regală - indiferent că era vorba de război, de o alianță sau chiar de chestiuni banale - putea fi luată doar dacă era aprobată de autoritățile supreme, care erau zeii și spiritele ancestrale - atributul sacerdotal al CUNOAȘTERII determinând, sau doar justificând, deciziile deținătorului atributelor FORȚĂ/AUTORITATE, ale eroului carismatic care era regele.
Această legitimare și justificare a FORȚEI/AUTORITĂȚII deținută (și manifestată uneori prin acte de violență excepțională, dublată de crearea unei mașinării sociale și administrative complexe) și exercitată direct de către „eroii corismatici” prin CUNOAȘTEREA unei elite sacerdotală, aș numi-o SOCIETATE MAGICĂ.
Această SOCIETATE MAGICĂ nu mai era nici o societate sacerdotală (unde, din punct de vedere social, era o hipertrofieze a principiilor CUNOAȘTERII și ADMINISTRAȚIEI și o absență completă a politicii competitive) dar nici una condusă exclusiv de eroi carismatici, așa cum vor fi societățile post-homerice (să nu uităm că în lumea homerică eroii încă erau „posedați”, „locuiți” sau aflați direct uneori în totalul control al zeilor!) și până în secolul XXI.
SOCIETATEA MAGICĂ era o combinație a celor două societăți în care o CUNOAȘTERE ASCUNSĂ sau NEDISPONIBILĂ MARII MASE A OAMENILOR (începe să vă sune cunoscut? Amintiți-vă era COVID și „cunoașterea ascunsă” a românilor de știință, despre care vom vorbi mai jos!) JUSTIFICA MĂSURILE AUTORITARE, ABSOLUTE ȘI INCONTESTABILE ALE PUTERII TEMPORALE, ALE „EROULUI CARISMATIC” CARE DEȚINEA ÎN MOD EXCLUSIV ATRIBUTELE FORȚEI ȘI AUTORITĂȚII.
SOCIETATEA MAGICĂ s-a stins treptat fiind înlocuită cu SOCIETATEA EROICĂ, o societate dominată mai bine de două mii de ani de „EROI CARSIMATICI” care dețineau PUTEREA fie prin preluare cu forța, fie prin desemnare, fie pe linie ereditară și care exercitau de o manieră absolută și aparent discreționară FORȚA și AUTORITATEA.
Ajungând în sfârșit în zilele noastre, constatăm că regimurile e care le numim democratice din ultimul secol și jumătate, au ca trăsătură predominantă EROISMUL și CARISMA LIDERILOR ALEȘI. Practic în asta constau „ALEGERILE”: alegerea dintre un număr de persoane care dețin teoretic niște calități speciale dacă nu excepționale - PRICEPERE ÎN TREBURI ADMINISTRATIVE, STARE DE SĂNĂTATE, PROBITATE PROFESIONALĂ ȘI SOCIALĂ, toate dublate de două trăsături: una expres și explicit admisă - probitatea morală și familială, și alta implicită și rareori recunoscută ca fiind un avantaj - ASPECTUL FIZIC! Toate aceste elemente ne fac să NE ALEGEM EROII ZILELOR NOASTRE, fie că ei sunt consilieri locali, primari, președinți de Consilii regionale (Județene în România), parlamentari sau Președinți - ei toți sunt „EROII” noștri, că ne plăcem sau nu să admitem.
Da, căci deși poate ne vine greu să admitem, LIDERII NOȘTRI SUNT EROII NOȘTRI… pe care îi înzestrăm cu dreptul de a ne conduce autoritar destinele pe perioade detereminate, acceptând ca în numele acestora (să nu uităm ca formula clasică a învestirii cu forță executorie a unei hotărâri judecătorești este „NOI, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI”!) să fim pedepsiți dacă încălcăm legile statului pe care EL îl conduce cel puțin la nivel simbolic.
Și acum vine probabil cel mai surprinzător element a ceea ce numim societatea democratică: deși este o societate eminamente „EROICĂ”, ea a continuat să păstreze în sine un sâmbure, un embrion, a ceea ce am numit SOCIETATEA MAGICĂ: „PUTEREA ZEILOR” care legitima și mandata „EROII” primei „SOCIETĂȚI MAGICE” a fost înlocuită de „PUTEREA POPORULUI” care legitimează și mandatează „EROII” zilelor noastre. Astfel, noi toți RESPECTĂM ORDINELE EROILOR NOȘTRI PE CARE I-AM ALES, fiind în același timp absolviți de răspunderea morală a faptelor comise în executarea acestor ordine și supunându-ne necondiționat acestora, chiar când acestea știm că ne fac rău… o constantă a exercitării fiecărei puteri este obediența și supunerea în fața celui care exercită puterea de către majoritatea celor mulți aflați la baza piramidei puterii. Așa a fost de când lumea… doar că azi, societatea EROICO-MAGICĂ an care trăim noi acceptăm puterea și eventualele abuzuri ale acesteia pentru că noi am dat puterea EROULUI/EROILOR și pentru că, pentru o perioadă determinată, noi nu putem retrage atributele FORȚEI și AUTORITĂȚII de la „EROII” pe care i-am învestit cu aceste atribute. Dacă vi se pare „ciudată” această constatare… ei bine, chiar este! Dar este în același timp dovada că încă faceți parte din „magia” acestui sistem „EROIC” al cărui singur scop este exercitarea PUTERII! Nu reprezentarea, nu protejarea și îngrijirea noastră, a celor din națiunea care i-am legitimat și mandatat pe „EROII” noștri, ci doar exercitarea puterii - pentru și în interesul celui/celor care dețin PUTEREA.
Vi se pare trist? Din păcate cred că viitorul ne rezervă ceva și mai dramatic, căci suntem pe punctul în care omenirea se reîndreaptă spre o societate eminamente „MAGICĂ”, în care noi, cetățenii de la baza piramidei sociale, vom juca un rol și mai decorativ decât o facem în prezent. Da, abia acum, după ce am stabilit niște repere și sfere pentru noțiuni ca „putere” și „stat:”, ca elemente primordiale în organizarea societății umane, și atributele puterii (AUTORITATE/FORȚĂ, CUNOAȘTERE/ADMINISTRAȚIE și EROISM/CARISMĂ) începem să ne apropiem de miezul fierbinte al problemei expuse în titlu: „sfârșitul democrației și zorii societății magice”. (3)
Plecând de la cele expuse mai sus vom începe să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani, cel puțin din anii Covid, moment de la care a devenit evident („cristal clear” - cum spune partenerul strategic) că deciziile sunt luate în alte sfere decât în cele trei puteri recunoscute constituțional - legislativă, judecătorească și executivă, astfel cum au fost ele teoretic impărție de Aristotel și Montesquieu.
Motivul este unul simplu: „guvernanții” de facto ai lumii zilelor noastre par să fi înțeles că dintre toate atributele puterii despre care am vorbit mai sus, unul singur nu este controlat explicit sau „posedat” conform principiilor constituționale: CUNOAȘTEREA.
Astfel, dacă AUTORITATEA este atributul quasi exclusiv al Puterii judecătorești, celelalte atribute sunt împărțite de celelalte 2 puteri din statul modern: FORȚA și BIROCRAȚIA - de puterea executivă, PUTEREA CARISMATICĂ și (în parte) BIROCRAȚIA - puterea legislativă și de ceilalți „aleși” ai poporului (de la primari de comune până la Președintele Republicii).
CUNOAȘTEREA însă nu este asumată explicit de niciuna din puteri, deși mii de ani „influența socială de curgea din controlul formelor ezoterice de cunoaștere”. Acest fapt pare să fi fost înțeles de regimul oligarhic ce controlează Puterea la nivel mondial, fiecare oligarh/clan de oligarhi înțelegând că deținerea puterii financiare nu este suficientă pentru a te face deținătorul puterii absolute!
Și iată cum suntem exact la limita trecerii de la oligarhie la tiranie, cum ar spune Platon dacă ar rescrie Republică în zilele noastre, dar nu prin forța (exclusivă) a armelor, ci prin puterea CUNOAȘTERII.
Trei sunt mijloacele prin care OLIGARHIA financiară a preluat deja în acest moment controlul absolut asupra CUNOAȘTERII, și a acaparat deci controlul „MAGIC” asupra puterii la nivel mondial (sau cel puțin în ceea ce am numit „Lumea Mică”, înțeleasă azi ca „lumea ANTI-BRICS”):
CONTROLUL ASUPRA „INFORMAȚIEI” - prin controlul și cenzura asupra online-ului, devenit în ultimii ani principala sursă de informații și în viitor exclusiva sursă de informații la nivel planetar.
CONTROLUL ASUPRA „ȘTIINȚEI” - prin finanțarea discreționară a centrelor de cercetare și, implicit, a descoperirilor și inovațiilor produse de acestea.
CONTROLUL ASUPRA „INTELIGENȚEI” - prin coruperea și pervertirea „INTELIGENȚEI NATURALE” (vezi acapararea „elitelor intelectuale” în ultimii 35 de ani de către Soros) și, mai nou, prin inventarea și controlul „INTELIGENȚEI ARTIFICIALE”.
Dacă la toate acestea vom adăuga și legătura indisolubilă (sau măcar nedecelabilă) între marea Finanță și serviciile secrete… vom înțelege pe deplin „exercițiul de putere” care a fost „pandemia de Covid”.
Să ne aducem aminte? Atunci, în 2020, peste noapte, un „grup de savanți” - aflați undeva, nu se știe unde, au descoperit „virusul criminal” și efectele devastatoare pe care acesta le poate avea asupra omului și chiar a omenirii… Aceștia „au tras semnalul de alarmă” și… PUTEREA - puterile formale (executivă, legislativă și judecătoreasc) din toate țările și chiar de pe întreagă planetă… AU ÎNCHIS OMENIREA!!!
Ulterior, aceeași „oameni de știință” - aflați undeva, nu se știe unde, au descoperit tot peste noapte și „leacul” pentru „virusul ucigaș”… și PUTEREA - puterile formale (executivă, legislativă și judecătoreasc) din toate țările au impus într-o formă sau alta administrarea leacului pentru toți locuitorii planetei…
„Testul COVID” (acesta este de fapt adevăratul „test Covid”!) a confirmat - sitemul funcționează: atributul CUNOAȘTERII, deținut de în „temple ale științei” bine ascunse și de către niște „preoți” quasi anonimi (oamenii de știință și unii membri ale serviciilor secrete) - și deci fără nicio legitimitate „populară”, au putut dicta puterilor constituționale ale Statului (legislativă, executivă și judecătorească) ce și cum să facă - și asta la nivel Global!!!
Și dacă am avut unele rezerve și am vrut să cred (cu toată puterea) ca ce s-a întâmplat în „anii Covid” a fost un accident istoric, a venit experimentul social și politic numit ”ANULAREA ALEGERILOR DIN 6 DECEMBRIE 2024” - atunci când totul s-a confirmat odată în plus și în micul laborator de experimente sociale numit România. Am uitat? Atunci, unele persoane neștiute - dar deținători ai unei CUNOAȘTERI ce nu poate fi pusă la îndoială, au spus că alegerile au fost fraudate prin influențarea intenției de vot a românilor! Deci nu doar că acești „CUNOSCĂTORI” au știut ce se întâmplă „pă net” (pe care, evident, îl controlează!) dar ei știau și cum ar fi votat românii dacă nu ar fi fost influențați! Și mai știu că ei, românii, ar fi votat sigur altceva dacă nu ar fi fost influențați de „campania de dezinformare” a ADVERSARULUI, a Dușmanului (da, „dușmanii”, vor apărea constant în „poveștile oficiale”, căci, ca în orice mit, ai nevoie de forțele binelui și ale răului)! Și acești „CUNOSCĂTORI”, „stăpâni ai informației” nealeși chiar necunoscuți de nimeni, au dictat, fără nicio probă concretă, puterilor formale ale statului ce să facă. Și „puterile statului” au făcut! - este exemplul clasic a ceea ce am numit „SOCIUETATE MAGICĂ”
DA, Zorii „SOCIETĂȚII MAGICE” au apărut: exercitarea PUTERII EFECTIVE a trecut de la DEȚINĂTORII PUTERII APARENTE (reprezentanții statului) la DEȚINĂTORII CUNOȘATERII (să o numim O NOUĂ PUTERE OCULTĂ?) care dictează în mod indirect și mediat (prin intermediul reprezentanților statului/ ale statelor) destinele societății umane. Evident, fenomenul se va amplifica și va deveni din ce în ce mai vizibil… și pe măsură ce totul va deveni mai „transparent”, puterea „DEȚINĂTORILOR CUNOAȘTERII” va deveni și general acceptată de populație! Și asta pentru că „EI ȘTIU!”, „EI CUNOSC ADEVĂRUL!”. Și pentru că DEȚINĂTORII CUNOAȘTERII nu exercită puterea direct, ACEȘTIA VOR FI IUBIȚI… CHIAR VENERAȚI! Și așa vor apărea și „MARII PREOȚI” care dețin „CUNOAȘTEREA” și „CHEILE CONOAȘTERII” - INFORMAȚIA, ȘTIINȚA ȘI INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ. Și știm și cel puțin 2 persoane care personifică deja atributele „CUNOAȘTERII” în mentalul colectiv și la această dată: Bill Gates și Ellon Musk (evident, fiecare reprezentând o tabără adversă (bun și nou fiind eticheta pe care o pui în funcțiune de „poziția ideologică” în care te afli), ambii fiind prinși într-o luptă quasi rituală și evident teatrală ca între Deva (cel luminos) și Asura (spririt puternic)…
Revenind la întrebarea de la începutul acestui articol „CINE IA DECIZIILE ÎN LUMEA NOASTRĂ?”, un singur răspuns pare a fi cert: DECIZIILE NU LE IAU CEI CARE PAR SĂ LE IA - deciziile nu mai sunt luate nici de puterea legislativă, nici executivă, ba, de cele mai multe ori, nic măcar de puterea judecătorească.
DECIZIILE vin servite de la „CEI CARE ȘTIU” - fie că sunt servicii secrete, fie oameni de știință, fie instituții internaționale (toate acestea având într-un viitor foarte apropiat un singur numitor comun - „INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ” și „MARII PREOȚI” ai acesteia)… Chiar în discursurile oficiale este folist aproape de fiecare dată verbul la impersonal: „a trebuit...”, „s-a făcut…”. Așa a trebuit să cumpărăm de miliarde armament, să dorm Ucrainei, să creștem taxe și impozite… „a trebuit” - formulare prin care puterea formalizată a statelor scapă de „răspunderea morală (și politică)” a faptelor sale aruncând-o pe deținătorii reali ai puterii - ei „DOAR AU RESPECTAT ORDINELE” venite de la cel/cei care dețin puterea (așa cum o fa soldații pe un câmp de bătaie)!
Această atașare a „eroilor caristamtici” ale statelor (naționale) clasice („aleși și legitimați de popor”) la „imaginea” „CELOR CARE DEȚIN CUNOȘATEREA”, această derogare de responsabilitate a guvernării prin atribuirea acesteia „CENTRELOR DE CUNOAȘTERE” (că sunt „oameni de știință” ca în „anii COVID” sau „servicii de informații” ca în cazul anulării alegerilor din România), arată de fapt că există, de facto, o delegare de putere către noile centre de putere, către „DEȚINĂTORII CUNOAȘTERII”, fapt care ne indică două lucruri:
1. DEMOCRAȚIA A DEVENIT PUR FORMALĂ, SOCIETATEA NOASTRĂ AVÂND DEJA UN CARACTER „MAGIC”, FIIND CONDUSĂ INFORMAL ȘI OCULT DE „CASTA CELOR CARE ȘTIU”,
2. SOCIETATEA UMANĂ ESTE DEJA SUB O GUVERNANȚĂ SUPRANAȚIONALĂ A „CELOR CARE ȘTIU”, puterea acestora excedând cu mult puterea „văzută” a instituțiilor formalizate care încă mai păstrează o componentă național și democratică (cât de vagă!) cum ar fi UE, OSCE, ONU sau chiar NATO.
Cert, e abia începutul acestei noi orânduiri. Suntem abia în zorii SOCIETĂȚII MAGICE conduse de „CEI CARE ȘTIU”, de „CEI CARE CONTROLEAZĂ CUNOAȘTEREA”, iar continua dezvoltare a „Inteligenței Artificiale” nu face decât să întărească și să grăbească instaurarea puterii absolute a „CELOR CARE ȘTIU” (și care încă o exercită prin intermediul „aleșilor noștri”, a „eroilor carismatici” din „democrațiile funcționale”). Până unde? Până într-acolo încât vor încerca să înlocuiască însăși Divinul, pe Dumnezeu și preoții săi, cu noua entitate omniscientă și omnipotentă - Inteligența Artricială și ai săi noi „mari preoți”… și atunci, cred eu, va fi sfârșitul.
Post scriptum: imaginea creată de IA (sic!) la cerința mea: “Fă mi o imagine în care să apară patronii firmelor de Inteligenta Artificiala în straie de preoți antici, servind zeitatea care întruchipează Inteligenta Artificiala”
Despre războiul din Ucraina
Din februarie 2022, războiul s-a mutat la graniță României. Capitolul urmărește conflagrația din Ucraina sub toate fețele ei — frontul, propaganda, negocierile, canalul Bâstroe, soarta românilor de peste Prut — și, mai ales, întrebarea care străbate toate aceste pagini: unde este interesul României?
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Și tocmai Trump a pus batista pe țambal cu Tomahwk-urile pentru Ucraina: “și noi avem nevoie de ele”…
Se pare ca cineva a luat în serios decizia (ca să nu spun “amenințarea”) Dumei de stat!
Poate scăpăm de “ăla mare”, de ultimul!
În urmă cu 8 ore Dan Diaconu ne informa:
“Duma (Parlamentul Rusiei) a votat cu o majoritate covârșitoare lovituri pe teritoriul SUA în condițiile în care Tomahawk-urile americane vor lovi Rusia. De asemenea, șeful FSB, Alexander Bortnikov, a anunțat că agenți MI6 și SAS pregătesc pe teritoriul Rusiei o acțiune de sabotaj a conductei Turkish Stream. Anunțul nu este întâmplător, fiind un avertisment direct adresat Marii Britanii, ceva gen „știm ce puneți la cale, iar dacă o veți face veți suporta consecințele”.
De altfel, Rusia a reluat legăturile militare cu Cuba, într-o mișcare surprinzătoare care readuce armata rusă în coasta SUA. Pe moment au fost deplasați consultanți militari în Cuba. Restul urmează. Ceea ce înseamnă că răspunsul la acțiunile deja mult prea degenerate ale lui Trump este posibil să fie unul dur.
Părerea mea e că nebunia din Ucraina a mers deja mult, iar de-aici înainte fiecare milimetru va avea consecințe groaznice. Reiau ceea ce am spus: cred că Anglia va fi șaua pe care-o vor bate rușii pentru a pricepe iapa americană.”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
La un moment am fost impresionat până la lacrimi: poporul ăsta a reușit să și construiască ceva măreț în 35 de ani, nu doar să distrugă! Vorba aia, “unde voieste Dumnezeu se biruiește rânduiala firii”, iar firea romanului ultimilor ani nu e, vai!, una de constructor…
Dar momentul de entuziasm a trecut repede, prea repede… căci am văzut cine era în catedrala: toți lupii care au sfâșiat și vândut turma asta, toți microbii acestei societăți care au meastaziat statul și au ucis speranata, toți diavolii care ne-au dezbinat și ne-au trădat, cu băsferatu Petrov în frunte… în timp ce poporul care a plătit pentru catedrala lui Daniel și pentru bunăstarea lipitorilor din fruntea statului… toți stăteau afară! Niciunul nu a putut intra înăuntru… ceea ce m-a făcut să mă întreb: a cui e biserica? A lor, a celor “aleși”, sau a noastră, a poporului credincios? Sunt curios, câți din cei din catedrală au fost în ultimul an la biserică (și nu atunci când sunt camere în jur)?
Nu, nu sunt rău… și nici frustrat ca nu am fost înlăuntru! Oricum nu aș fi putut sta inconjurat de haita aia de prădători și trădători.
Problema mea e ca acum, după ce toți spurcații ăia au fost laolaltă în Catedrala, după ieșirea lor de acolo… va trebui resfințită Catedrala încă odată! Și la resfințirea aia să participe în sfârșit… poporul credincios, nu iudele care l-au vândut în ultimii 35 de ani!
Și ca o ultimă rugăminte către Preafericitul Daniel:
Felicitări și mulțumim pentru minunata ctitorie!
Dar acum a venit vremea să vă îndreptați toată atenția spre bisericile alea pe care le-ați neglijat un pic pentru clădirea catedralei: a venit vremea să vă îndreptați toată atenția către inimile credincioșilor ortodocși, adevăratele și nemuritoarele biserici ale Domnului!
Cam asta voi spune de la 13.00 și la Realitatea TV… dacă voi putea!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Eroii se ascund. Eroii se ascund în inimile și gândurile noastre!
Eroii rămân printre noi, arătându-ne Calea de urmat pentru a fi Oameni!
Flavia Grosan s-a dus la Domnul și ne așteaptă! Și așteaptă să-i urmăm exemplul pentru a ajunge și noi acolo unde drepții se odihnesc!
La bună revedere, Doamnă Doctor!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO, a declarat pentru Financial Times că alianța ia în considerare o “abordare mai agresivă și proactivă pentru a contracara războiul hibrid al Rusiei”, inclusiv posibilitatea unor lovituri preemptive ca „acțiune defensivă.”
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Să ne dea Domnul putere, curaj, demnitate și înțelepciune!
Uitându-te înapoi în timp, e imposibil să nu constați că existența unor oameni, vorbitori de o singură limbă, împărtășind aceleași credințe și trăiri pe unul și același teritoriu, timp de mai mult de o mie de ani, fără ca aceștia să aibă o unică țară a lor până în 1918, este un miracol.
Această rezistență și continuitate a poporului nostru chinuit, ce s-a încăpățânat să supraviețuiască sub atâtea imperii și stăpâniri străine, mă face să fiu convins că Domnul ne iubește.
Și „reziliența” (sic!) asta a românului mă face să cred că românul va supraviețui și statului ăstuia laș, corupt și neiubitor de popor care, în mod nedemn și nemeritat, se numește România. Da, sunt convins că vom supraviețui și generației ăsteia de saltimbaci trădători care conduc (sau vor să conducă) destinele poporului nostru: vom supraviețui și cedării tuturor bogățiilor din jurul nostru, și impozitelor și dărilor chinuitoare, și supunerii totale în fața unor interese străine, ba chiar vom supraviețui și fără educație și sănătate, conduși prin minciună, fraudă și inginerie socială de către niște indivizi necunoscuți ale căror agende și interese sunt altele decât cele ale celor mulți!
Da, vom supraviețui! Vom supraviețui acestui stat securstic, militarizat și ocult al cărui singur scop este îndestularea celor puțini (și necunoscuți) și a stăpânilor lor străini din ultimele resurse ale acestui neam vlăguit.
Vom supraviețui, pentru că asta e voia Domnului! Pentru Domnul ne iubește! Și pentru că ne iubește, ne și încearcă!
Și încercarea noastră, provocarea pe care ne-o face destinul, e să depășim, noi ca națiune, spectrul „supraviețuirii”!
Dar pentru a fi mai mult decât niște supraviețuitori, pentru a deveni niște bravi învingători ai istoriei, avem nevoie de putere, curaj, demnitate și, mai ales, înțelepciune! Și asta mă rog azi să ne dea Domnul … să ne dea ce n-am avut destul până acum pentru a nu fi doar „supraviețuitori” ai istoriei.
La mulți, binecuvântați și fericiți ani, române!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
MOBILIZAREA!!! PUTEREA E PE CALE SĂ CÂȘTIGE ȘI SĂ LEGITIMEZE POLITICILE ANTINAȚIONALE ALE GUVERNULUI BOLOJAN, DAR ȘI ANULAREA ALEGERILOR DE ACUM UN AN, PRIN VOTUL BUCUREȘTENILOR!!!!
Unii dintre noi se uită la ce spune "presa" despre evoluția exit-pollurilor pt Primăria Bucururești:
cică lupta e foarte strânsă între primii 4, dintre care 2 s-au detașat la 25% și respectiv 24%...
Știți ce spune asta? Nici nu contează cine sunt primii 2... contează că, oricum am număra și oricine ar fi primii 2,
candidații "Coaliției", candidații "Sistemului", au, cumulat, undeva între 64% (în cel mai bun caz) și 80% (nu în cel mai rău caz!).
Cu alte cuvinte, în acest moment, SISTEMUL A CÂȘTIGAT, chiar dacă reprezentanta opoziției ar câștiga!
Dacă Bucureștiul ar fi Sofia, dacă bucureștenii ar avea demnitate și ar ști ce înseamnă să fii om și nu râmă, dacă ar vrea să arate puterii că nu sunt de acord cu politicile de austeritate ale Guvernului, ca nu accepta anularea abuzivă a alegerilor de acum fix un an în urmă,
candidații Sistemului ar trebui să nu depășească (însumat) 30-40%...
Adică, începând de la chiar această oră, toți cei care se simt că sunt oprimați sau sărăciți de această guvernare, ar trebui să iasă masiv la vot și să voteze orice altceva decât candidații partidelor de la putere.
Ceea ce vă doresc să o și faceți!
IEȘIȚI LA VOT ȘI NU VOTAȚI CANDIDAȚII PUTERII!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Despre alegerile de la București: O mare victorie a independenței Anca Alexandrescu. O mare înfrângere a opoziției.
Au trecut alegerile din București, ultima mare competiție electorală din următorii 3 ani. Moment în care ies din auto impusa „silenzio stampa” pentru a spune, pe scurt, fără înflorituri și fără menajamente, ce am înțeles eu din aceste ultime evenimente:
Independenta Anca Alexandrescu a avut un scor mai mult decât onorabil, scor pentru care trebuie felicitată. Și pentru care trebuie să îi mulțumim! Căci fără prezența sa în aceste alegeri lucrurile puteau fi rușinoase, dacă nu chiar tragice… căci, acum e clar, doar personalitatea și meritele candidatei, au adus scorul acesta care a plasat-o pe locul 2, o umbră de alinare pentru cei sărăciți și frustrați de o guvernare dezastruoasă a unei alianțe ce se află la putere și care este complet străină de interesul național.
Pe de altă parte, partidele care s-au strâns în spatele independenței Anca Alexandrescu au avut parte de o înfrângere istorică… absolut umilitoare pentru partea de electorat pe care aceste partide ar vrea să o reprezinte.
De ce spun asta?
Pentru că ăsta este adevărul!
Pentru că dacă la fix un an de la anularea alegerilor prezidențiale, o veritabilă lovitura de stat care a dus la instalarea acestei puteri care a sărăcit și umilit populația pentru onorarea „obligațiilor” pentru susținerea Ucrainei, aceeași putere care a băgat țara în faliment pentru achiziționarea de vaccinuri care trebuiau administrate forțat întregii populații (dacă nu începea războiul care ne-a făcut brusc mari cumpărători și donatori de arme), aceeași putere care a închis centrale termice și, mai nou, baraje hidrotehnice cu efectul aruncării în deficit de energie și de apă (!!!) a României, aceeași putere care a făcut din cenzură o politică de stat și care a ținut oameni în pușcărie doar pentru că au îndrăznit să vorbească (prea) public… și aș putea continua pe pagini întregi această enumerare a calamităților aduse acestui neam de actuala putere…
dacă după toate aceste calamități produse de o putere ilegitimă opoziția unită ia în capitală doar 21,94%… asta înseamnă o înfrângere de proporții epice a opoziției. Căci, după tot ce am trăit în ultimul an, în ultimii 5 ani, acesta ar fi trebuit să fie procentul însumat al candidaților puterii, opoziția trebuind să măture puterea cu un procente de 60-70%…
Realitatea a fost însă altă, exact invers decât ar fi trebuit să fie: puterea abuzivă și antinațională a luat mai mult de ’70%!
Procentul de 70,57 obținut însumat de cei trei candidați ai partidelor din arcul guvernamental este zdrobitor… și el nu poate însemna decât unul din două lucruri:
fie populația acceptă și susține măsurile de austeritate (ceea ce este absolut improbabil în proporția asta),
fie populația nu se simte reprezentată de AUR și de partidele aliate acestuia (ceea ce pare mai mult decât posibil, dacă nu evident).
În cea de-a doua ipoteză nici măcar nu este important dacă scorul a fost efectul unui absenteism de 68% asumat și conștient, sau doar din nepăsarea electoratului (de fapt, diferența de aproximativ 10% dintre participanții la aceste alegeri fața de cele din urmă de la capitală pare să fi fost efectul unei incredibil de slabe participări a thnreteului la alegeri, mai degrabă decât de un absenteism asumat - dar asta e o altă discuție!).
Cert este că, indiferent de motivație, doar 21,94% din Bucureșteni au susținut candidatul independent și meritoriu susținut de AUR și partidulețele concentrate în jurul acestuia… și asta trebuie să fie efectul inconsecvenței și cameleonismului politic al acestei formațiuni și a liderului AUR, partid care, să nu uităm, cu doar o săptămână înainte de alegeri a votat „Strategia Națională de Apărare” a președintelui Nicușor Dan (un fost prieten și tovarăș de „luptă civică” cu George Simion), strategie care… știți, reintroduce SRI în tot și toate, susține Ucraina până la victorie, războaie hibrid, cenzură… le știți! Și le-au știut și bucureștenii!
De aceea eu sunt convins că AUR și Simion au fost o piatră de gâtul independentei Anca Alexandrescu… independentă care sunt convins că ar fi obținut mai multe puncte fără sprijinul celor din „opoziția” controlată și agreată de sistem.
Și tocmai de aceea țin să îi mulțumesc odată în plus independentei Anca Alexandrescu, cea care singură merită felicitată pentru fiecare punct obținut… iar „opoziția” controlată trebuie blamată pentru fiecare punct care i-a lipsit Ancăi Alexandrescu pentru a câștiga la București.
„Asta este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez!” (Formulă quasi-sacramentală necesară organelor care vor urmări și documenta activitățile mele subversive și tratate ca făcând parte din „războiul hibrid” conform Strategiei Naționale de Apărare votată de Simion și de AURul lui.)
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Și pentru ca a sosit vremea cadourilor… ce (vă) puteți dărui mai frumos decât un mic torcăitor blănos cu suflet pururi iubitor?
Doritorii mă pot contacta în privat.
Post scriptum: De la 21.00 ne vedem la Realitatea plus.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Am o vârstă și știu că nimic nu se întâmpla "aleatoriu"
Un fost șef de serviciu de informații spunea că
"Cel mai spontan lucru este cel exersat"
Pentru că "onestitatea" este noua religie din România, las și eu câteva gânduri, întrebări retorice
1. Puterea executivă și puterea legislativă nu își doresc o justiție independentă. Nu cred că și-au dorit asta vreodată! Cele două puteri își doresc justiția "lor". Ca mulți alții care se gândesc că, la un moment dat, este posibil să fie părți ale unei "afaceri judiciare".
Inclin să cred că și unii dintre noi își doresc să facă parte din justiția "lor" și, sprijiniți de unii și de alții, lucrează din plin la asta...
2. A fost bine pe vremea protocoalelor?
Era bine când eram interceptati "preventiv"?
Atunci nu lucrăm "sub teroare"?
Când "au ieșit" protocoalele la suprafață, am fost câțiva (prea puțini) care am reacționat..și asta spune multe...
3. Președintele României si-a propus să influențeze și să interfereze în Justiție.
"M-au durut" urechile din cauza linistii de la noi...
4. Am fost scoși la mezat de tovarășul Klaus, care a organizat un referendum "pe Justiție", pentru ca românii "lui" să iasă la vot și....shhhh. Mulți au tăcut...
De câte ori au fost modificate legile justiției prin OUG uri???
Exact! De multe ori!
5. Sunt probleme în justiție?
Aș putea să vorbesc ore în șir!
Dar asta nu înseamnă că cei care avem o altă opinie suntem "savoniști" , suntem corupți, prosti sau te miri cum!
Fac parte din generația care și-a inceput cariera redactandu-si hotărârile judecătorești la mașină de scris, folosind indigoul, scriam singuri condica de ședință, am intrat cu 300, 400 de dosare, 700 de dosare în ședințele ONRC, iar actele normative le solicităm părților din dosare; ne înghețau mâinile în sala de judecată și pe sub robă purtam geaca...atât de frig era.
Și pot continua "cu n" exemple
Am lucrat sub teroare?
Sub teroare, nu!
Din și cu pasiune, da!
Am greșit că am acceptat astfel de condiții?
Da, dar întotdeauna am sperat ca vor veni vremuri mai bune ...
Vremurile au venit, dar ele au venit cu dorința celor menționați mai sus de a ne subordona, de a ne controla...
Eu am mai văzut sceneta de acum. Și nu o singură dată și, ca și în celelalte dați, păpușile (manevrate de ei) sunt unii dintre noi!
Nu te întreba ce poate face magistratura pentru tine, intreaba-te ce poți face tu pentru magistratură!"
Opinia unui judecător adevărat, doamna Mădălina Elena Dârdeci.
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Doar Cartea vine să aducă un cuvânt ziditor de alinare:
“Domnul te va păzi de tot răul,
Domnul îți va păzi sufletul.
Domnul îți va păzi intrarea și ieșirea, de acum și până’n veac.” (Psalm 120: 7, 8 )
La bună revedere, frate-meu!
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
Avest mesaj nu ia în râs demersul colegilor care au semnat petiția "privind eliberarea justiției" și nici nu reprezintă o pledoarie "pentru Lia"
Însă, așa cum văd eu lucrurile după 24 de ani și 2 luni de activitate, spun că
Nu este vorba despre justiție.
Niciodată nu a fost vorba despre ea, despre justitiabil
Dintotdeauna a fost vorba despre a controla justiția.
Și pentru asta au inventat protocoalele "de cooperare", binomul, plicurile galbene...și toate acestea au netezit drumul spre "câmpul tactic"
Sub sloganul "luptăm împotriva corupției", România a revenit în dictatura.
Și asta s-a întâmplat în ropotele de aplauze ale celor care "gândesc" cum scrie în transcript.
Se vehiculează o listă semnată de peste 900 de magistrați.
Nu, nu vreau să minimalizez ceea ce colegii au inițiat, dar asta nu mă împiedică să vorbesc despre ipocrizia multora. Și nu mă refer la cei care au semnat.
De ce?
Pentru că atunci când nu le convine(păpusarilor) spun că procurorii nu sunt magistrați.
Acum, având în vedere ca politicul și aceeași societate civilă sau mai puțin civilă s-au lipit de acest demers, toți vorbesc despre procurori ca fiind magistrați.
Hotărâți-vă, tovarăși! Că vă faceți de râs!
De asemenea, printre semnatari sunt și pensionari...pensionari care încasează pensii de serviciu iar celor nominalizați nu le mai...miroase că sunt pensii "speciale".
Jenant spectacol, rușine celor care aplaudă!
Și dacă tot "se bat cu cărămidă în piept" cu numărul semnatarilor, dacă ii socotim și pe cei care s-au pensionat și au semnat, înseamnă ca cei peste 900 de semnatari trebuie raportați la cei peste 12.000 de judecători, procurori în activitate și care sunt la pensie!
Și parcă nu prea ne mai vine să fluturam lista semnatarilor...
Da, este grav dacă cele relatate de cei de acolo se confirmă
Și pentru asta era suficientă o singură semnătura.
Dar, dată fiind profesia, eu nu pot să cred așa ceva fără dovezi!
Aștept finalizarea verificărilor de Inspecția Judiciară și apoi aștept sa citesc hotărârea ce va fi pronunțată de CSM.
Însă asta nu mă împiedică să nu mă întreb, retoric, de ce nu au fost semnalate aceste așa zise nereguli de când au apărut?!
În întreaga mea activitate nu am fost mutata de pe complet "ca așa a dispus" președintele de secție/de instanță, nu am mutat colegii de pe completurile de judecată decât în situația în care un judecător a promovat, a ieșit la pensie, a intrat în concediu de maternitate, după cum nimeni nu mi-a sugerat sau obligat sa pronunț o anumită solutie deși, așa cum am mai spus, am judecat cauze în care parti au fost președinti de țară, șefi de servicii, instituții centrale, premieri etc
Deci, fără dovezi sunt simple vorbe.
Iar vorbele produc efecte și acestea lovesc nu doar în justițiabili, ci și în noi, fie ca suntem judecători, procurori, avocati...
De ce acum?
Pentru că nimic nu este întâmplător, nu-i așa?!
Faptul că ținta este președintele ICCJ, care, ce sa vezi, nu este intrata în magistratură ieri, îmi spune multe..."toți împotriva justiției" se poate rezuma la "toți împotriva Liei"...
Nu, nu este vorba despre justiție
Este vorba de a o controla.
Și, pentru cei care au uitat, le reamintesc faptul că orice "reformă a justiției" a însemnat "o ciuntire" a statutul magistraților, a reprezentat un regres a statului de drept.
Din acest motiv
Eu nu pot fi niciodată Raluca!”
Opinia unui judecător adevărat, doamna Mădălina Elena Dârdeci.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
V-am ascultat și la fiecare frază rostită de dumneavoastră, îmi făceam cruce pentru că mi-ați dovedit nu doar că nu cunoasteti Constituția, ci și faptul că scopul dumneavoastră, declarat în campanie, este să subordonati justiția.
Ne-ati invitat, tovarășe Nicu, la Cotroceni ca să ne pârâm... noi între noi
Sunteți regizorul filmului "Toți pentru justiția mea", episodul pilot:
"Dezbină și conduce" , varianta pe magistratura
V-am spus acum câteva zile, tovarășe Nicu, că nu voi veni la Cotroceni.
Și nu pentru că mi-ar fi frică, ci pentru că, pentru mine, să vin să mă plâng unui politician este umilitor.
Și vedeți că ne confundați.
Faptul că au avut loc consultări în cadrul Adunărilor generale, nu înseamnă subordonare.
Nu e ca în parlament, tovarășe Nicu, unde "șefu" ridică degetul și "supușii" votează!
Nu am să vin acolo, tovarășe Nicu, și pentru că ar însemna că aș legitima comportamentul abuziv al dumneavoastră, comportamentul unui secretar de județ din vremea de demult apus și reînviată de dumneavoastră și de ceilalți din jurul dumneavoastră!
De ce spun asta?
Să recapitulăm:
Pentru că ați refuzat să puneți în executare o hotărâre judecătorească definitivă. Dacă nu ați fi candidat, nu ați fi pus-o în executare nici în prezent!
Pentru că ați fost amendat de instanță "pe persoana fizică", iar amenda ati platit-o din bani publici!
Pentru că ați sunat un judecător și i-ati cerut să nu candideze pentru o funcție de conducere!
Pentru că ați refuzat, o lungă perioadă de timp, să semnați decretele de eliberare din funcție ca urmare a pensionării unor colegi de ai mei.
Pentru că ați încălcat Constituția când ati acceptat să ii faceți campanie electorală unui candidat la primărie.
Pentru că ați prezentat "stăpânilor" din occident un dosar penal aflat pe rolul instanțelor aspect ce demonstrează că, pentru dumneavoastră, prezumția de nevinovăție "este un mit"
Și pentru că azi ați declarat ca veți face un referendum în rândul nostru și că, dacă rezultatul referendumului vă convine, CSM "va pleca urgent acasa"
În baza căruia text de lege veti organiza un astfel de referendum?
Își asuma tovarășu' Ilie-mincinosu' ceva în sensul ăsta???
Și cum va pleca CSM ul acasă???
Abrogati Constituția?
Ne dați pe toți afară ca să vă faceți justiția dumneavoastră??
Cum, tovarășe Nicu?
Și cine va participa la acest referendum?:)))
Veniți cu sacii cu voturile de la sectorul 1 ca să iasă rezultatul dorit de dumneavoastră?
Azi, tovarășe Nicu, v-ați dat examenul incompetenței în materie de Constituție, organizare judiciară! Și ați luat maxim!
Deci nu o să vin acolo, tovarășe Nicu!
Pentru că acesta nu este un comportament de președinte, ci de secretar de județ!
Imi amintiți de Dincă de la Pitești, supranumit "Te leagă"
Pentru că asta veți face: ne veți lega pe noi toți care ne ridicăm și care vă spunem: plecați acasă! Justiția nu se va face pres în fața dumneavoastră!
Dacă v-ați fi dorit cu adevărat, tovarășe Nicu, sa vorbiți cu judecătorii, v-ați fi dus la CSM(constitutional, aveți acest drept) sau ați fi venit la o Adunare generală a noastră!
Eu încă vă aștept la Sema ca să vedeți condițiile în care muncim(judecători, grefieri), să vedeți munții de dosare pe care ii avem de pronunțat/motivat, să auziți părerea unor judecători "de la firul ierbii".
Și promit ca va fi o discuție liberă, fără să fie nevoie să mă/ne luați de la metrou, benzinării sau în portbagajul mașinii!
Și rămâne valabilă promisiunea de data trecută, tovarășe Nicu, și anume că va voi aștepta cu sarmale și mămăligă!
Jos bocancii de pe Justiție, secretar de județ Nicu!
Jos bocancii de pe drepturile justitiabililor!”
Opinia unui judecător adevărat, dna Mădălina Elena Dâredeci.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.
”Statul român actual nu apără bogățiile țării și nu garantează munca națiunii. Nu, pentru că nu e statul național al Românilor, ci statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative și după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranța transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcționarilor lor.
Ca-n colonii. De aceea nu e tragere de inimă în țara românească. De ce să ari, să gândești, să alergi în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiț, drumul tot cărare, casa tot bordeiu. Pentru că cu banii câștigați la noi, finanța internațională clădește vile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci și ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieți naționale intrate în fundac cu doine melancolice și chiolhanuri abrutizante.
Aici e sursa adevărată a indolentei romanești: în exploatare. Să nu ne înșele palatele bucureștene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înșele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înșele o rețea telefonică, o linie ferată, o șosea nouă: nu le fac pentru noi și unde ne trebuie nouă, ci pentru ei și unde le trebuie lor. Să nu ne înșele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne zbatem, ci ei – ca să ne sugă mai bine.
Națiunea română stă deoparte: deoparte de viața economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesnește spolierea. Națiunea e în rezistență pasivă.
De-aceea se vorbește în România numai cu jumătate de gură și nici-o treabă nu e întreagă. De-aceea țara asta mare și bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie și nici vie. De-aceea suntem țara lui “a-da, bine-bine, lasă-lasă”.
Una dintre ursitoare – naționalismul român – a fost înșelată: în loc de stat propriu s-a trezit cu tejghea străină.”
Petre Țuțea