Trăsăturile caracterizante ale mișcării populare din aceste din urmă zile, remarcate până și de cei mai superficiali analiști politici (și aici nu o să-i includ și pe cei subversivi și rău intenționați), sunt pe de o parte negația actualului regim, singurul aspect clar și concis afirmat, și pe de altă parte apolitismul mișcării în sine, căci mișcarea rămâne în mod natural și spontan necolorată de părerile persoanelor ce o compun. Cum rădăcinile afectelor mele, ca și ale altora, ce mă împing în Piață sunt foarte ușor de intuit din punct de vedere emoțional, o să încerc în cele ce urmează să iau pe rând fiecare dintre cei doi piloni ai acestei mișcări și o să încerc a diseca și gândurile care mă integrează în țesătura acestei mișcări.
Mai întâi latura de negație, evidențiată de acest “jos …!”. La o primă analiză ar putea să pară că mișcarea spontană populară dorește doar destructurarea a ceva, dărâmarea unui sistem întruchipat de o singură persoană, (însă clar întruchipată sub un aspect androginic inversat, masculin - băsescu și femnin - udrea, văzuți deja ca gog și magogul zilelor noastre în acest colț de lume), lăsând impresia unei mișcări exclusiv distructive, chiar iconoclaste pentru o minoritate a minorității. De fapt, negarea populară vine să sancționeze ferm o guvernare lumească a cărui fundament este format aproape exclusiv din minciună, impostură, trădare, ipocrizie, furt, indiferență, cinism, manipulare, corupție, dezbinare, subversiune, învrăjbire, toate și fiecare în parte fiind ele însele negări ale preceptelor morale, și, finalmente, inversiuni și deformări ale Adevărului, deci ceea ce numim într-un limbaj strict moral Răul.
Cu alte cuvinte, negația Agorei Universității, este o negație a negației Adevărului, fiind deci o “supremă afirmațiune” a Acestuia, după cum spune V. Lovinescu. Este o negație a Răului, fiind în același timp o luptă interioară, în sinele fiecărui participant (cu micile sau marile frici, comodități, lașități sau complicități cu această stare de fapt) dar și exterioară, cu elementele naturii (frigul, ploaia) sau chiar cu mecanismele și instituțiile acestui stat corupt, toate ducând la transformarea unei banale manifestații într-un “război” văzut și nevăzut, pașnic dar deschis cu acesta (probabil același fenomen îl putem regăsi în multe locuri din lumea în care, mai mult sau mai puțin vizibile, în care “plasticul” și “siliconul” își arogă străluciri de aur și în care “celor mulți și proști” li s-a lăsat doar opurtunitatea de a tăcea și înghiți.) Or, această caracteristică a “războiului” acestuia, lupta Binelui cu Răul, a fost din totdeauna și a rămas până în zilele noastre, trăsătura fundamentală a ceea ce se numește un Război Sfânt. Deși sună catastrofal, trebuie spus că pentru toate tradițiile lumii acest Război Sfânt a fost, este și va fi un război permanent, în primul rând cu minciunile și mizeriile noastre, cu micile și marile slăbiciuni din noi înșine, fapt calificat în Islam ca Marele Război Sfânt, dar și unul exterior (Micul Război Sfânt) cu nedreptățile, minciunile, lipsa de credință și până la urmă, lipsa de Adevăr din lume. Faptul că și acum, în frig și ninsoare, bătrâni, femei, infirmi, copii, tineri, săraci, bogați stau în continuare și afirmă o fărâmă de Adevăr, fără a avea perspectiva vreunei izbânzi personale sau colective, le dă acestora sclipiri de mărturisitori și valențe de martiri.
Toate acestea sunt confirmate și întărite de a doua trăsătură a acestui protest: apolitismul. Niciunul din cei de mai sus, indiferent de convingerile lor intime, nu sunt acolo pentru a afirma un adevăr fragmentar, să laude vreun ciob de oglindă ce reflectă parțial și mai mult sau mai puțin deformat Adevărul theoretic (și în acest context trebuie amintit ca uzualul teoria vine din grecescul theorein, privirea zeului, contemplare) pentru care ei se bat. Nu. Opunându-se imparțial minciunii, ei sunt acolo întru și pentru afirmarea Adevărului. Este ideea de Unitate însăși, ce precede unicitatea personalităților și convingerilor fiecăruia din piață. Asemenea lui Orion ghidat de Kedalion, orbiță fiind de vălurile lumii acesteia iluzorii și mincinoase (parcă mai înșelătoare și perverse în zilele noastre ca niciodată), mulțimea merge ghidată de un spirit al Unității spre Adevăr pe care intuiește că l-ar putea găsi doar distrugând redutele minciunii și imposturii.
D’asta, deși cred că în urma celor de mai sus tabloul poate părea complicat, schema în Absolut este simplă: o intenție și o direcție corectă indică însăși legitimitatea și necesitatea demersului.
Rezultatul politic este de dorit, însă, fiind secundar în această ordine de idei, nu este o condiție pentru reușita demersului personal, căci pentru participant, renunțarea la sine pentru un Bine colectiv virtual, este echivalentul unei extreme penitențe și o efectivă redempțiune, atâta vreme cât el conștientizează și verticalizează gândurile, spusele și gesturile sale.
În ceea ce privește rezultatul final concret, lumesc, el nu este nici pe departe conturat până acum. Adversarul nu privește în sus. Nu face sacrificii. El gândește pragmatic la rece din perspectiva celui care nu vrea să ajungă la “răcoare”. Acum el joacă ultima sa carte posibilă, iar cărțile din mână sunt proaste (cu ce au în mână ei nu mai pot câștiga nici dacă ar reuși să materializeze cumulat toate planurile de jaf electoral: regionalizare, vot prin corespondență, scăderea pragului electoral și a limitei de vârstă pentru votanți etc). Nici cârțile de pe masă nu sunt bune (minciună, sărăcie, disperare, distrugerea educației și sănătatății, incapacitate de a crea infrastructură și locuri de muncă etc). Înainte de a întoarce ultima carte ei trebuie să o inventeze și să mizeze totul pe ea: această carte este “Albă ca zăpada” - mișcarea politică “apolitică” din piață (deocamdată conturată sub mai multe nume și cu o geometrie a feței variabilă, dar cu aceeași constantă demonică intrinsecă, care se încearcă cu disperare a fi născută în chiar Agora Universității prin intermediul câtorva grupuri de inocenți abil manipulați de câteva minți strâmbe. Dar despre asta am mai vorbit (a se vedea în “Time Line”-ul meu postarea “În atenția adevăraților “viermi” din Piața Universității”).
Nu trebuie nicio secundă să pierdem din vedere că în lumea noastră întoarsă cu susul în jos un asemenea lucru nu ar fi nici nou și nici paradoxal, căci nu trebuie să uităm că principala “calitate” a adversarului (a cărei față hidoasă, și fizic și moral, este în istoria noastră băsescu) este nu doar aceea de a fi rău, ci mai ales viclean. Până acum nu a mers, căci am știut să nu întoarcem capul niciodată în urmă la auzul cântecului de sirenă al celui viclean ci am privit înainte, în direcția cea bună.
Nu vreau să fiu pesimist, însă nu trebuie însă să ne mințim: acest Ianuarie, lună a lui Ianus însuși (zeitate care veghează asupra deschiderilor: a anului, a păcii sau a războiului), poate fi mai repede pentru noi o ianua inferni decât o ianua coeli!
Să ne ajute Dumnezeu să rămânem bine intenționați și corect orientați!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.
Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.