10 aprilie 2024

Ultimul drum al maestrului Șerbănescu

Azi l-am dus pe ultimul drum pe maestrul Ilie Șerbănescu, un om mare și un român adevărat, cel care, deși nu mai are nevoie de nicio prezentare, s-a retras discret și smerit, astfel cum a și trăit toată viața sa.

După slujba de înmormântare de la Cașin, acolo unde abia s-au strâns vreo 40-50 de persoane printre care și câteva nume sonore din presa (Andreea Crețulescu, Victor Ciutacu, Marius Ghilezan sau Cornel Nistorescu) și din politică (Adrian Severin și Varujan Vosganian) mai “veche”, la marginea gropii au mai venit o mână de oameni. (Îi rog să mă ierte pe cei pe care, din pricina emoției, nu i-am zărit și nu i-am pomenit mai sus).

Puțini, foarte puțini, prea puțini, având în vedere anvergură și valoarea celui plecat dintre noi.

Niciunul din “marii” “patrioți și suveraniști” din “noul val” nu a venit să îi stea la căpătâi celui care ne-a spus adevărul crud de ani de zile, celui care ne-a avertizat de acum câteva decenii ca eram pe cale să devenim o colonie… ceea ce am devenit.

Nici mase mari de oameni nu au venit să asalteze catafalcul celui care ne-a prevenit pe toți ca un părinte, ca un profet ce strigă în deșertul nepăsării noastre despre cele ce urmau să vină, despre cele ce le-am fi putut evita dacă l-am fi ascultat, dacă l-am fi crezut…

Doar vreo 15-20 de oameni, majoritatea rude, l-au petrecut spre locul unde își va găsi odihna.

Cam atât despre recunoștința poporului nostru, cam atât despre calitatea elitelor noastre politice și intelectuale.

Atât. “Atât s-a putut…”

Și viitorul sună și mai prost!

Și atunci… are rost? Are rost sa… orice pentru nimic?

“Are, ne ar fi răspuns maestrul Ilie Șerbănescu, nu pentru ca se poate schimba ceva… căci nu se mai poate! Ci doar pentru ca adevărul trebuie spus. Cu orice risc. Chiar cu riscul marginalizării în timpul vieții și uitării și nepăsării la momentul trecerii.

Singura “posteritate” care contează este eterna fericire de a fi făcut ce trebuia făcut, de a fi mărturisit adevărul…”

Și (încă) sunt și eu convins de asta!

De aceea maestrul nu va fi uitat. Nu de toți!

Eu unul îl voi pomeni cât voi trăi în fiecare zi alături de cei dragi ai mei plecați - așa cum ne-a îndemnat și preotul la sfârșitul slujbei de înmormântare - și o voi face negreșit!

Sper să o faceți și voi, voi cei puțini care simțiți și gândiți sincer ca cel ce a fost și va rămâne în inimile noastre “maestrul Ilie Șerbănescu”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre mare, drum și libertate