27 octombrie 2023
MAE, Ministerul Adevărului Extern
Despre MAE, Ministerul Afacerilor Externe devenit Ministerul Adevărului Extern, adică Ministerul Adevărului Exclusiv
Acum câteva zile aflăm că MAE și-a tras aparat de cenzură, un „sistem IT bazat pe Inteligență Artificială”, o „platformă integrată” „bazată pe algoritmi avansați de inteligență artificială pentru analizarea și verificarea conținutului online, ce va putea determina originea acestuia, în vederea detectării, analizării, identificării și combaterii dezinformării din mediul online, contribuind la luarea unor decizii clare pentru contracararea propagandei și dezinformării în mediul on-line, în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Afacerilor Externe.”
Cu alte cuvinte, o „Poliție a Gândirii” „în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Afacerilor Externe” (asta e sintagma cheie din anunțul MAE)!
Deci, mai pe șleau, MAE ne anunță că ceznura nu mai e monopolul exclusiv al SRI, ci că, începând cu „cel târziu la data de 20 decembrie 2023”, dată la care „Sistemul IT ar trebui pus la dispoziția MAE”, un nou jandarm al corectitudinii politice va apărea în societatea românească.
Desigur, asta nu-i bucură pe sereiști, căci de-acum încolo vor avea un competitor într-ale cenzurii și limitării dreptului la liberă exprimare, și nu vor mai culege toți laurii pentru instaurarea cu succes al regimului (neo)dictatorial în România.
Clar, SRI și Cyberintul lui Anton Rog se vor ocupa în continuare de ingineria socială și de “combaterea” campaniilor „de dezinformare”, adică de orice e considerat un „atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea însemnînd că voința electoratului, care e parte din constituție, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi (SRI) ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare. Asta înseamnă că contracarăm campania online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de siteuri, le punem jos, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul directoratului național de cibernetică, în multe situații nici nu se știe că noi suntem în spate și facem toată treaba. Mergem către instituțiile care au atribuții de a le închide, le dăm toate informațiile, iar ele iau acele măsuri. Dacă ajungem și la persoane despre care știm sigur că fac treburile alea, la fel, luăm în mai puțin de o oră un mandat pe securitate semnat electronic de director, de procuror, de procurorul general, de un judecător de la ÎCCJ. Nu se mai face nimic pe hîrtie, totul e electronic” (nu mă pot abține să dau acest citat din Anton Rog, definitoriu pentru lumea în care trăim!!!)
Și atunci… cu ce se ocupă Secția de Poliție a Gândirii de la MAE?
Păi au spus-o în chiar anunțul e înființare: CENZURA „în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Afacerilor Externe”!
Adică, mai pe românește, pe tot ce înseamnă implementarea politicilor comune ale “lumii civizilizate”. Adică a agendei globaliste.
Adică tot… mai puțin interesele “de partid și de stat” dâmbovițene, alea mici și meschine, adică ciordelile electorale sau a firimiturilor rămase de la masa multinaționalelor, ciordeală și cenzură de care se vor ocupa, ca și până acum, băieții de la SRI.
De restul, de opiniile cetățenilor exprimate în chestiunile mari și grave, gen globalizare, conflicte, chestiunile macro-economice sau geostrategice, ba chiar și alea de siguranță sanitară „anti-pandemică”, vor fi analizate și cenzurate de „băieții deștepți” de la MAE, cei care primesc direct, de la sursă, pe canale diplomatice, „ADEVĂRUL”, adevărul corect politic și geostrategic.
Care va să zică am „externalizat”, „am privatizat strategic” chiar și Ministerul Adevărului și Poliția Gândirii… am renunțat chiar și la suveranitatea cenzurii!
Tot, absolut tot va veni din afară: „ADEVĂRUL”, pe cine să urâm în cele „5 minute de ură”, pe cine să iubim, ce, cum și când să gândim.
Desigur, o astfel de scriere va intra în conflict cu însăși ideea de „ADEVĂR”, și va fi încă din fașă cenzurată. De aceea mă și grăbesc să vă spun toate astea, și mai ales „de ce”-ul acestei „noutăți”.
Chiar așa… de ce să transformi MAE din Ministerul Afacerilor Externe în Ministerul Adevărului Extern?
Simplu: pentru că vor veni, și au și venit!, vremuri tulburătoare, vremuri în care tot ce știam se va fi schimbat. Vremuri în care SUA nu va mai fi un imperiu global, „lumea civilizată” nu va mai fi centrul lumii, ci doar 20% dintr-o lume mare în care „adevărurile” și „curcubeele” „democratice” vor fi absolut irelevante, în care centrul de greutate economic și militar va „migra” din zona „Oceaniei” în zona „forțelor Euro-Asiatice”.
De aceea „ADEVĂRUL” trebuie să fie UNIC și CLAR DEFINIT DINTR-UN SINGUR LOC. Și acest loc e clar că nu e nici la București, nici în pădurile sereistă… De aceea MAE este noul Minister al Adevărului Exclusiv, un „ADEVĂR” care exclude orice variantă sau interpretare „națională”, fie ea și făcută din greșeală sau din motive de oportunitate.
„ADEVĂRUL” primit în plic de la ambasadă e „UNICUL ADEVĂR”.
Acestui „ADEVĂR” trebuie să ne conformăm și să ne supunem, da? Doar acestui „ADEVĂR”!
De ce atât efort cu CENZURA, chiar și într-o țară de la marginea imperiului în decădere?
Păi tocmai: pentru că suntem la margine și pentru că imperiul este în decădere. Adică suntem într-o zonă de maximă vulnerabilitate, nu atât pentru noi (căci noi nu contăm!), ci pentru ei, sau, mai exact, pentru „Fratele cel Mare”. De aceea trebuie eradicată din fașă orice tentativă de trezeală, orice sâmbure ce ar putea duce la o revoltă:
„Până nu devin conștienți, nu au cum să se răzvrătească; și până nu se răzvrătesc, nu pot deveni conștienți.”
Căci „Chiar și atunci când sunt nemulțumiți de ceva, cum se mai întâmplă uneori, nemulțumirea lor nu duce nicăieri, pentru că, în lipsa oricărei viziuni cu caracter de generalitate, nu se pot concentra decât asupra unor ne cazuri particulare, neînsemnată . rele cele mari pe depășesc în mod invariabil, capacitatea de înțelegere.”
Despre asta este vorba: despre „1984” în 2023.
Ah… nu ați citit încă „1984” al lui George Orwell? Citiți-o și veți înțelege de ce MAE a devenit Ministerul Adevărului Extern, adică Ministerul Adevărului Exclusiv!
„RĂZBOIUL ESTE PACE.
LIBERTATEA ESTE SCAVIE.
IGNORANȚA ESTE PUTERE.”
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.