26 ianuarie 2023
Cum să tratezi eficient metastaza Securistică cu doar 4 măsuri
Ieri, 25.01.2023, a avut loc la București prima dezbatere pe marginea proiectului de #RevizuireaConstituției numit #ConstituțiaSuveranității sau #ConstituțiaPentruNațiune.
Imediat după o prezentare generală a proiectului și după câteva discuții ce au avut ca subiect necesitatea și oportunitatea acestui proiect, dezbaterile s-au axat, în mod spontan, pe modalitatea în care România poate fi salvată de metastaza Securistică ce stăpânește autoritar țara și controlează societatea în fiecare sector al ei - problema majoră a României de 33 de ani încoace!
Concluzia este simplă: doar o reformă constituțională poate scoate țara de sub imperiul Sistemului Securistic, de sub dominația Castei Securicilor!
Cum?
Implemetând la nivel constituțional SIMULTAN 4 MĂSURI SIMPLE:
1. Demilitarizarea serviciilor de informații ce poate fi făcută modificând articolul 118 al. 4 din CR și introducând o propoziție simplă (dar eficientă): „Serviciile de informații și cele asimilate acestora se organizează exclusiv în sistem civil, în condițiile legii. ”
2. Numirea șefilor serviciilor de informații de către Parlament și nu de către Președinte - măsură ce poate și trebuie să fie stabilită la nivel constituțional prin adăugarea unui nou alineat la articolul 119 care să prevadă și că „Șefii serviciilor de informații sunt desemnați pentru o perioadă de 4 ani în ședință comună a Parlamentului.”
3. Limitarea în timp a mandatului persoanelor numite în funcții sau demnități publice - fapt neprevăzut în actuala Constituție și care poate fi reglementat prin introducerea unui nou alineat (alineatul 3) la articolul 116: „(3) Funcțiile publice numite, sau funcțiile și calitățile pentru care se realizează desemnare directă, pentru care nu se organizează concurs, pot fi ocupate pentru un mandat de maxim 4 ani care poate fi reînnoit o singură dată, dacă nu este prevăzut o altă durată a mandatului sau a numărului de mandate prin prezenta Constituție.”, și, deja discutata temă legată de
4. Interzicerea membrilor serviciilor de informații de a „face parte din partide politice și de a deține funcții publice numite sau alese pe perioada exercitării funcției și pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcții” - așa cum am propus să fie modificat și completat alineatul 3 al articolului 40 din CR.
Despre necesitatea demilitarizării serviciilor de informații am tot scris. În expunerea de motive făcută pentru #LegeaSuveranității arătam încă de acum 2 ani că „Legea 51/1991 privind securitatea națională este o lege anterioară intrării României în NATO și care prevede o serie de dispoziții de sorginte sovietică, precum cele care prevăd militarizarea serviciilor secrete.” De aceea, măcar pentru armonizarea legislației naționale cu legislația aliaților NATO și din Uniunea Europeană spuneam că este imperios necesară demilitarizarea totală a serviciilor de informații, contrainformații, pază, telecomunicații speciale și a celor asimilate acestora.
Mult mai mult decât această, structura militarizată și, în același timp secretă (dacă nu cumva ocultă!) a serviciilor de informații din România le scoate de sub orice control nu doar al societății civile, ci și al statului, și le acordă în același timp, de facto, o imunitate totală în fața oricărei jurisdicții.
Această „atotputernicie”, dar și impunitatea „militarilor” din serviciile secrete au făcut ca membrii acestor servicii să se constituie într-o veritabilă castă conducătoare ce exercită un control total, autoritar și discreționar asupra aparenților diriguitori ai statului român. Accesul neîngrădit la informații cu privire la orice aspect al vieții oricărui locuitor al României le acordă acestora o putere nelimitată ce se exercită de la nivel politic, la cel judiciar sau economic, astfel că în anul 2023 nu există nicio sferă de activitate în România care să nu fie „păpușată” de casta securicilor.
Ca „fapt divers”, un om de afaceri care, vrând ne-vrând, nimerește inevitabil la masa securicilor îmi spunea zilele trecute că la nivel economic are loc o adevărată bătălie ntre clanurile de securici. De ce? Pentru simplul motiv că EI SUNT PESTE TOT, astfel că, inevitabil, când un securici lovește sau țepuiește o terță societate comercială, invariabil de acolo se aude urletul unui alt securici… de unde „competiția” și „lupta” între clanurile securicilor. Cert este că tot ce este în afara Castei Securiștilor, tot ce nu ține de Sistem este irelevant. Sau devine imediat irelevant după întâlnirea cu sistemiștii.
Demilitarizarea serviciilor însă nu este singura soluție la această problemă, nu este singurul tratament pentru metastaza securistică ce a cuprins țara. Măsura demilitarizării trebuie dublată de „democratizarea” serviciilor prin numirea șefilor serviciilor de informații de către Parlament și NU de către Președinte.
În fapt, Președintele este „instituția” statului român cel mai ușor de controlat și păpușat de către Sistem. De unde și miza uriașă a alegerilor Prezidențiale unde, invariabil, NU POATE CÂȘTIGA DECÂT UN OM AL SISTEMULUI. De ce? Pentru că doar Omul Sistemului trebuie să ajungă în situația de a controla, fie și formal, Sistemul prin numirea „șefilor” serviciilor. Acest cerc vicios poate fi întrerupt doar prin acordarea dreptului și „privilegiului” de a numi „șefii” serviciilor Parlamentului, instituția în care puterea (măcar teoretic) se exercită în mod colectiv și care „este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.” În felul acesta nu doar că alegerea Președintelui va avea o miză mai mică și va deveni implicit mai lipsită de influența Sistemului, dar, în același timp, Parlamentul, numind „șefii” serviciilor pe care (tot teoretic) tot el le și „controlează” prin comisiile de specialitate și participând prin președinții Camerelor în CSAT (așa cum vom arăta zilele următoare), va exercita în mod direct puterea în statul român, Parlamentul astfel devenind puterea prevalența în arhitectura instituțională statului român.
A treia măsură menită să scoată de sub dominația Castei Securiștilor societatea românească este limitarea în timp a mandatului persoanelor numite în funcții sau demnități publice. Guvernatorul BNR - în funcție de 33 de ani. Șeful SPP - în funcție 19 ani. Președintele Consiliului Concurenței - în funcție de 14 ani. Doar trei exemple ale unor persoane care ocupă funcții cheie în statul român și care s-au „eternizat” în pozițiile în care au fost numiți. Numiți de Sistem și păstrați în funcție de același Sistem. Aceste „stele fixe” ale „empireului” establishmentului românesc sunt, fără dubiu, persoanele cheie ale Sistemului, persoanele indispensabile Sistemului care conferă stabilitate și continuitate puterii discreționare a Castei Securiștilor. De aceea, una dintre soluțiile demantelării Sistemului Securistic din România este limitarea în timp la câte maxim 2 mandate de câte 4 ani a oricărei funcții numite sau desemnate. De altfel, dacă o persoană aleasă (cel puțin teoretic) așa cum este Președintele țării nu poate avea mai mult de două mandate, de ce o persoană numită într-o funcție să poată ocupa acea funcție/demnitate pe o durată nedeterminată?
Ultima măsură amintită mai sus printre soluțiile de combatere a Castei Securiștilor, soluție despre care am vorbit și pe 11 ianuarie, este #LustrațiaSecuriștilor din viața politică, scoaterea sau desconspirarea acestora! Spuneam atunci că această măsură nu se poate face decât la nivel constituțional, căci introducerea unei asemenea dispoziții într-o lege infraconstituțională ar fi imediat sancționată și respinsă ca fiind neconstituțională de către CCR și de oamenii sistemului trimiși și în acea instituție!
Mă văd nevoit să repet: această măsură vitală pentru România nu poate fi luată decât prin revizuirea Constituției! Fără nicio exagerare: #LustrațiaSecuriștilor este singura și ultima șansă de supraviețuire a acestui neam.
Pentru a da eficiență normei constituționale astfel cum a fost propusă pentru revizuire am propus introducerea unei noi fraze în cadrul aceluiași articol (toate modificările au fost făcute în așa fel încât revizuirea să nu aibă ca efect renumerotarea articolelor Constituției): „Aceste categoriile profesionale nu pot face parte din partide politice și nu pot deține funcții publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcții.”
Această reglementare este inspirată din modul de funcționare a instituțiilor din SUA - farul nostru călăuzitor în materie de democrație, nu-i așa? - unde, nici un membru al armatei sau al serviciilor de informații nu pot intra în politică și nici nu pot fi numiți în funcții publice timp de 5 ani de la încetarea exercitării funcției. Așa a fost cu George Bush senior, cu Collin Powell, cu toți despre care știm sau nu îi știm. Or… dacă sta este bine și corect în SUA, de ce nu ar fi și în România?!? Uitați, de exemplu, dacă am fi avut această normă constituțională nu l-am mai fi avut pe… Ciucă, cel care din șef al armatei (Șeful Marelui Stat Major al Armatei) a ajuns imediat după părăsirea funcției președinte PNL și mai apoi Prim-Ministru al României, transformând această țară într-un stat quasi-militarizat.
Nu în ultimul rând, o astfel de reglementare ar împiedica pe viitor ca situația Ciucă să se repete și în cazul altor „băieți din sistem”, membri ai castei securiștilor, care ar putea „demisiona” dintr-un serviciu de informații pentru a intra imediat într-un partid sau pentru a fi numit într-o înaltă funcție oficială.
Toate măsurile amintite mai sus, luate împreună, sunt singurele care pot scoate țara de sub domnia și controlul Serviciilor și de sub dominația puterilor străine care le controlează ore acestea, și astfel, sunt măsurile care sunt de natură să facă din #Suveranitate o realitate și nu doar enunț constituțional. Căci trebuie să fim conștienți că nimic din România nu se întâmplă fără voia și în afara controlului strict al Sistemului: nici jaful post-„revoluționar”, nici înstrăinarea resurselor, nici îndatorarea țării, nici tăierea pădurilor sau depozitarea aurului în bănci străine, nici măsurile din pandemie, nici vaccinarea forțată… nimic, absolut nimic nu s-a făcut fără voia lor, fără ca ei să îi ajute și să îi „comisioneze” pe „Mai Marii și Stăpânii Noștri” din afara țării…
Dacă înțelegem de unde vine răul, vom ști și ce „tratament” să aplicăm.
Iată de ce vă rugăm să vă implicați și Dvs. în această dezbatere atât de necesară (NU UITAȚI - pe 08.02.2023 ne vedem la Cafeneaua pentru Națiune de la adresa Str Petru Cercel NR 1, Sector 4, București) și așteptăm comentariile și propunerile Dvs. la varianta pusă în dezbatere și propunerile Dvs de modificare a Constituției pe canalul Telegram https://t.me/+W-oH4Yyxi9pjNTE0.
Citiți toate modificările (de până acum) propuse spre dezbatere accesând https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/2018.
#PentruNațiune
#PânăLaCapăt
#ScriemÎmpreună
#ConstituțiaPentruNațiune
#aTreiaRepublică!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.