25 octombrie 2022

Despre eficiență, pragmatism și „pragmatii”

Ieri am vorbit despre lăcomie și orgoliu (sau trufie) și am ajuns la concluzia că „mai mult”-ul și „mai bine”-le, idolii lumii actuale, sunt principalii adversari ai umanității, tot așa cum dogma „progresului continuu” este calea sigură spre dezumanizare și sfârșitul acestei lumi.

Azi voi continua și voi vorbi despre armele și cavalerii acestei apocalipse: progmatismul și „pragamtiile”, pragmaticii care și-au făcut din „eficiență” și „pragmatism” armele atingerii „mai mult”-ului.

Cu siguranță și fără nicio exagerare, unora dintre Dvs care veți citi în cele câteva rânduri care vor urma, vă vor răsturna unele percepții asupra vieții și lumii în care trăim, căci vor veni pe contrasens cu cele mai elementare noțiuni pe care le primim încă din primii ani de viață. Dar poate asta este singura șansă, dacă mai e vreuna, de a schimba din temelii lumea asta bolnavă: schimbarea paradigmelor și a percepțiilor noastre asupra lumii în care trăim.

De mici am fost învățați că este important să fim eficienți, adică să reușim cu un efort cât mai mic și într-un timp cât mai scurt să facem cât „mai mult”. Prea puțin ni se spune despre și „mai bine”, dar asta va fi subiectul unei alte discuții. Toate, până în acest stadiu, al discuției despre eficiență, sunt firești oricărei ființe vii dotate cu inteligență, căci este absolut natural să vrei să-ți atingi scopul consumând cât mai puțin timp și energie.

Dacă introducem în ecuația eficienței și „costul” și „mijloacele” ajungem la noțiunea de „pragmatism”, „modus vivendi”, fel de a fi recomandat și încurajat, ba chiar admirat de către societatea zilelor noastre.

Astfel, pentru lumea în care trăim este absolut firesc și lăudabil să vrei să obții cât „mai mult”, cât mai ușor, cât mai repede, cât mai ieftin și cu și prin orice mijloace. Calea până la obținerea scopului propus, felul în care ajungi acolo sunt detalii insignifiante. Important e ca, indiferent de mijloace, să fie „mai mult”, mai repede, mai ieftin și mai ușor obținut. Și de aici pleacă totul…

Poți face profit mai mult și mai repede folosind copii din lumea a treia în fabrici sau în mine. Foarte bine, nu contează cum ajungi să-ți atins scopul, lumea te va admira și invidia pentru ce ești.

Poți face profituri fabuloase administrând lumii întregi substanțe experimentale? Excelent… indiferent de inutilitatea substanțelor și numărul victimelor colaterale vei fi admirat și invidiat de o lume pentru că ai făcut averii ușor, repede și ieftin.

Poți face munți de bani vânzând arme pentru lumea a treia, gangurilor de bandiți sau armatelor unor țări pentru a se război? Fabulos… ești admirat și invidiat. Că doar viețile nu costă nimic…

Ei sunt pragmaticii lumii… pragmaticii care au reușit. Și au schimbat lumea! Căci dacă în anii 60-70 costul muncii reprezenta aproximativ 40% din valoarea cifrei de afaceri a unei firme, azi a ajuns să coste în jur de 10%. Asta înseamnă nu doar eficiență, ci pragmatism. Și pragmatismul merge și mai departe… și ăștia 10% e prea mult! De aceea încet dar sigur forța de muncă umană este înlocuit cu una și mai ieftină și mai docilă… roboții. E mai eficient! Nu contează că arunci în mizerie și în foame miliarde de oameni. E pragmatic! - deci e nu doar permis, ci și încurajat! Admirat! Invidiat!

Exemplele date ați putea spune că nu sunt relevante, căci privesc pe mai marii lumii și că la nivelul ăla așa se face… Greșit! Pragmatici avem mulți și noi, pe toate stările sociale. Să începem de sus:

Există oare un om în România care cu mijloace atât de puține (cu care l-a înzestrat Dumnezeu), cu muncă mai puțină și cu cheltuială zero care să fi obținut atât de mult precum a făcut-o Președintele „nostru”, Klaus Werner Iohannis? El este simbolul pragmatismului în România, încununarea și întruparea acestei „dogme” moderne. El, nimic fiind, repede, cu și din nimic… a realizat nu „mai mult”-ul, ci „tot”-ul pe care l-ar fi putut obține. A fost suficient să nu facă nimic și să citească ce i se scrie de alții din afară. Și dacă va continua să nu facă și doar să citească… cine știe? Ar putea obține „și mai mult”-ul!

Deci se poate… e singurul motiv pentru care cred că românii l-au ales: l-au privit nu cu încredere, ci aspirațional: „omul ăsta e cu adevărat Pragmatic… dacă ăsta poate cu așa puțin, cu nimic, și obține „tot”-ul, poate vom reuși și noi… măcar intr-o infimă măsură.” - și-a spus alegătorul. Și s-a înșelat într-o singură privință: el, alegătorul, nu a reușit nimic, deși Președintele „lui” a obținut „tot”-ul - pentru el însuși.

La fel și la o scară mai mică: știți voi oameni care să fi reușit cu atât de puține mijloace atât de mult precum cei de la putere din ultimii 20 de ani? Evident că nu: au depus eforturi mici pentru a ajunge repede și nu scump în niște poziții în care nu au făcut nimic! Doar au executat ordine… și au distrus. Desigur, unii i-ar putea eticheta pe oamenii amintiți mai sus ca fiind „suflete de sclavi” și „trădători”, dar aceste noțiuni sunt irelevante într-o societate devenită nu doar amorală, ci chiar imorală, în care singurul scop „legitim” și general acceptat și încurajat este „mai mult”-ul.

Căci aceste fenomene nu se întâlnesc doar în lumea marilor afaceri sau a politicii înalte, internaționale sau naționale.

Pragmatismul este o „virtute” la orice nivel social: reușește o duduie să obțină o înaltă poziție într-o formă sau instituție, repede și ieftin, doar cu mijloacele din dotare echipate cu huse scurte și repede detașabile? Foarte bine… a „știut ce vrea în viață”, a „reușit în viață”, deci a fost „pragmatică”! Obținând „mai mult”-ul, duduia devenită brusc doamnă este admirată și invidiată.

Vine unul care pe timpul, muncă și banii tăi se cocoață și culege roadele muncii tale într-o firmă oarecare, sau, concurent fiind, face o muncă de două ori mai proastă și obține de zece ori mai mult doar pentru că are tupeu și intrări?… excepțional! A reușit „mai mult”-ul, mai repede și mai ușor! Restul nimic nu contează, a fost „pragmatic! Toată lumea îl admiră și îl invidiază!

„Pragmatismul” este sinteza aforismului atribuit lui Machiavelli - „scopul scuză mijloacele”, o sinteză nu machiavelocă, ci satanică de-a dreptul! Nici citatul complet din cartea „Principele” - „Lasă principele să-și asume o faptă pentru că mijloacele vor fi considerate mereu oneste. Poporul este întotdeauna convins de aparențele lucrurilor și de rezultatele finale”, simplificat mai târziu prin apoftegma „Scopul scuză mijloacele dacă scopul este unul nobil” nu este corectă, căci mijloacele, calea până la atingerea scopului sunt la fel de importante a și scopul însuși, scop care trebuie să fie nobil.

Iată de ce a fost nevoie de abrevierea aforismului, căci pentru „lumea nouă” singurul scop este „mai mult”-ul, noțiunea de „nobil” fiind deja obsoletă și incorect politică.

Pentru un „pragmatic” lucrurile sunt simple și suficiente pentru a justifica orice:

<„Mai mult”-ul scuză mijloacele!>

Este regula zilei de azi, singurul „principiu” inoculat din primele zile de viață în comunitate: „fii pragmatic”. De aceea „pragmaticul” a devenit o „pragmatie”, realitatea obligându-mă să contrag noțiunea de pragmatic și cea de pramatie pentru a încerca să acopăr cât mai bine spectrul infrauman al acestui gen de om.

Lumea noastră este o lume în care Pragmatismul a devenit o religie în care „mai mult”-ul este singurul Dumnezeu, iar lăcomia și trufia sunt singurei repere „morale” considerate fundamentale. Pragmatiile sunt înalții preoți ale acestei noi religii, cavalerii apocalipsei lumii vechi.

Lucrurile au fost atât de bine implementate în mentalul colectiv al actualei umanități încât orice încercare de a led dezrădăcina vor părea a fi veritabile „erezii”, o totală „nebunie” absolut periculoasă, căci este „nepractică”… nepragmatică.

Așa este! Dar nici dreptatea și nici moralitate nu sunt pragmatice. Calea spre atingerea scopului este tot atât de importantă ca și scopul însuși, ambele trebuind să fie „nobile” și morale.

Nu e simplu ceea ce vă cer! Dar doar vă rog să începeți să gândiți înlăuntrul unor repere corecte, morale, chiar dacă „anormale” pentru lumea de azi și vă rog să încercați să nu mai admirați și să invidiați orice „pragmatie”… E primul pas pe lungul și istovitorul drum spre a fi Oameni și nu „pragmatii”!

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre mare, drum și libertate