30 martie 2022

Despre monștri

Stau de minute în șir în mă uit în gol la tastatură. Asta după ce de la miezul zilei mă gândesc cum aș putea să vă povestesc ce am trăit azi… ceva ce credeam că nu se putea întâmpla, nici măcar în lumea noastră strâmbă și urâtă.

Pur și simplu nu știu cum să încep. Nu știu cum să descriu ce simt.

E ca și cum mi-ați cere să vă povestesc un filmuleț d’ăla cu femei schingiuite de neonaziști sau prizonieri împușcați în genunchi. Mi-ar fi imposibil, pentru simplul fapt că, recunosc, nu pot privi filmele alea mai mult de câteva secunde.

Doar că în cazul ăsta a trebuit să asist la derularea în timp a acțiunii concordante a… unor monștri.

Să încep cu începutul… era vară. În August 2018. Doi tineri îndrăgostiți (mai mult ea decât el), ea de 18 ani abia împliniți, el de aproape 20, ies de la un Festival de bumpzi-bumpzi, de non-muzică zisă minimalistă. Se duc pe plajă unde, puțin amețiți, se pun cu fața la mare ascultând un mixaj bizar între ritmul monoton al valurilor cu ritmul liniar al bașilor din spate. El scoate o „țigară”… știți Dvs de care… d’aia „veselă”. Doar că asta avea să producă o dramă! El o aprinde și i-o pasează ei, să se bucure și ea de fumul amețitor. Ea o ia, trage și dă să i-o dea înapoi… când deodată, nocturnii trecători ce tocmai se plimbau prin spatele lor pun mâna pe ea. Și pe mâna ei. Era o patrulă de jandarmi…

Drama tocmai se declanșase…

Jandarmii o ridică și pe ea, și pe el. Și trec la percheziție. Pe el. Și pe ea… Tot ei, jandarmii bărbați, nu femei. Desigur, mâinile lor puternice s-au bucurat cât au putut de trupul crud al feței, căutând pe-ndelete, minuțios, ceva. Orice. La el între timp se mai găsește o pastilă. Nu se știe ce. Se pun toate într-un plic. După care sunt duși la audieri.

Pe drum el îi spune ei că va fi nenorocit… că îi va fi distrus viitorul de expert ANEVAR.

Ea îl crede. Și ia tot asupra ei. În fond ce se putea întâmpla grav, nu?

La postul de poliție li se iau primele declarații. Fără avocat, desigur.

Apoi, câteva săptămâni mai târziu sunt iarăși invitați separat să de declarații în fața procurorului.

Acesta le spune că nu au nevoie de avocat, că vor da declarații scurte care vor avea ca efect cel mult o amendă…

Ea a crezut. Iar! Și a declarat ce s-a întâmplat, adăugând la sfatul lui că la ieșirea din club ea a fost acostată de un traficant de la care a cumpărat cu banii lor o țigară și o pastilă ceva…

Apoi a urmat rechizitoriul… urmat de surprinderea lor totală și sinceră că vor fi judecați în instanță și nu vor primi doar o amendă.

De aici am apărut eu în poveste. Conștient de pericole, dar refuzând să creadă… ce va urma.

A urmat judecată… în cameră preliminară am solicitat să se constate nulitatea mijloacelor de probă administrate cu încălcarea legii… degeaba! Deși la expertiza efectuată au fost expertizate alte mijloace de probă, un alt plic cu cu o altă serie decât cea existentă în procesul verbal de percheziție, decât cele ridicate la percheziție de la cei doi tineri!!! Atât Tribunalul Constanța, cât și Curtea de Apel au considerat că nimic nu era ilegal… totul era perfect.

Nu voi intra în detaliile celor trei termene de judecată. Nici în felul bizar al acestuia de a aplică procedură penală…

Vă voi spune doar felul în care „judecătorul” fondului, o persoană taciturnă trecut de prima tinerețe, cică o fire artistică, alții spun că sosit în magistratură după o primă carieră de lăutar, a făcut „dreptate”: el - 8 luni de închisoare cu amânarea pedepsei, ea - 3 ani și 7 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, desigur cu executare!!!

Da!!! 3 ani și 7 luni pentru o copilă, pentru o studentă de ajunsă la vasta de 21 de ani… pentru crima de a fi „poștit” o țigară! S-a făcut „dreptate”… Și asta în Constanța, acolo unde prin port intră tone de stupefiante sub cea mai înaltă protecție a „autoritățile”, acolo unde plajele au fost ninse de tone de coca scăpate dintr-un vapor, acolo unde sute de dealeri fac din mii de copii, ca cei despre care v-am spus, victime ale traficului și consumului de droguri… Dar „justiția” și „statul de drept” trebuiau să găsească vinovații la hectar care să justifice funcțiile și salariile lor imense!

Desigur, această infamie mai poate fi reparată în apel la Curtea de apel Constanța... dar oare va fi, în una din instanțele cunoscute ca fiind cele mai dure din țară? Încă mai sper că da!

Cert, copiii au greșit. Dar greșeala lor de tinerețe e minoră și nu poate fi comparată cu veritabilele crime ale celor care trebuiau să educe și să îndrepte, nu să distrugă și să strivească destine!

Titlul acestui articol este „Despre monștri”… probabil vă așteptați să vă vorbesc despre monștrii din fruntea unor state, sau ale unor armate, sau printre militarii care de o parte ca și de cealaltă comit crime inimaginabile. Dar nu, în acest articol este vorba despre monștrii pe care îi găsim în instituțiile noastre de forță și despre monștrii ascunși sub robele de magistrați. Despre niște măcelari de destine pe care le frâng abuziv fără nicio remușcare! Credeți că dacă le-ați fi pus niște kalanșkoave șn mâini s-ar fi comportat diferit față de criminalii de război despre care găsim știri în presă zi de zi? Eu sunt convins că nu.

Trăim într-o lume urâtă, plină de criminali și lipsită de orice urmă de omenie.

O lume în care nu știu dacă mai e de făcut ceva, o lume din care aș fugi în fiecare clipă… dacă nu m-ar ține încă ceva, o speranță, că mai putem îndrepta câte ceva măcar la nivel individual, dacă nu la nivel colectiv, la nivel de societate.

Recunosc, mă încearcă o oboseală cronică și o disperare ce ajunge să cuprindă fiecare celulă, fiecare fibră a ființei mele.

Rămân să lupt însă… încă! Pentru a încerca să șterg lacrimile celor nedreptățiți și abuzați… atât cât voi putea, atât cât voi mai rezista în fața abominabilului, în fața monstruozității.

Urâtă lume.

Hidoși oameni…

Post script: pentru cei care au răbdare voi pune mai târziu în comentarii apărările noastre, alea care nu au fost nici măcar ascultate, nici măcar o secundă… cumplit! Descurajant! Dezesperant!

Post post script: și toate astea s-au întâmplat în ziua în care l-am condus pe ultimul drum pe prietenul și colegul Lucian Dumitrascu, un luptător devotat pentru dreptate, un om minunat pe care Dumnezeu l-a luat prea devreme dintre noi. Sau poate la timp pentru a nu vedea și mai multă nedreptate și monstruozitate.

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre oraș, drumuri și vecini