13 septembrie 2021
Prezentarea continuă: obligațiile statului
Continuăm azi prezentarea noastră la #LegeaSuveranității. Astăzi vom prezenta modificarea legislativă obligatoriu de adoptat pentru a putea fi interzisă și pedepsită orice formă de discriminare ca urmare a acceptării sau refuzului unui tratament sau dispozitiv medical.
Cu alte cuvinte, Legea Suveranității introduce în sfera ilicitului penal și pedepsește orice persoană care îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de teamă, de excludere socială sau de inferioritate pe temei de refuz al vaccinului, pedepsind orice act de discriminare ai căror subiecți pasivi (victime) sunt persoanele care refuză sau nu doresc să se vaccineze.
Pentru a ne atinge scopul, am modificat textul articolului 297 cu titlul marginal "Abuzul în serviciu" după cum urmează:
"Articolul 9
Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...)
(7) Articolul 297 se modifică și va avea următorul cuprins:
” (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește cu încălcarea legii în scopul obținerii unui folos necuvenit și prin această cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de teamă, de excludere socială sau de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, acceptare sau refuz al unui tratament sau dispozitiv medical, boală cronică necontagioasă, sau infecție HIV/SIDA, CoVid19 sau altele asemenea.”
Expunere de motiv:
"Articolul 9 modifică Legea nr. 286/2009 - Codul Penal, punând legislația din această materie în acord cu ultimele hotărâri ale Curții Constituționale, dar și cu modificările legislative introduse de prezenta propunere legislativă. (...)
Alineatul 7 modifică articolul 297 Cod Penal - Abuzul în serviciu pe care îl pune în acord cu Deciziile 405/2016 și 392/2017, incriminând totodată la alineatul 2 și fapta de discrimina orice persoană, de a “îngrădi exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de teamă, de excludere socială sau de inferioritate pe temei de acceptare sau refuz al unui tratament sau dispozitiv medical”. Necesitatea incriminării acestei fapte vine ca urmare a recurenței în societatea ultimilor ani a unor acte discriminare negativă prin restrângerea unor drepturi Constituționale cu încălcarea drepturilor pacientului prevăzute în Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 dar și în Convenția de la Oviedo pentru persoanele care nu au acceptat unele tratamente medicale care au caracter opțional potrivit legislației în vigoare. În mod simetric a fost incriminat și orice act de discriminare ca urmare a acceptării și administrării unor tratamente medicale."
VA URMA.
Post script:
Dacă sunteți de acord cu principiile promovate de Legea Suveranității înscrieți-vă ca voluntar în #ArmataSuveranității la http://VremSuveranitate.ro/ !
Vă rog, SHARE!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.