19 februarie 2021
Azi, pentru mine, e doar ziua lui
Ziua lui Florin Mihăescu.
Știu, nici nu ați auzit de Domnul Florin Mihăescu, unul din cei doi stâlpi ai ființării mele spirituale. Dar nu va scriu doar pentru faptul ca e un om perfect pentru mine, un pol al timpului său din perspectiva mea absolut subiectivă.
Vă spun doar ca un astfel de om ar fi trebuit sa fie cunoscut de o largă majoritate a celor cu preocupări intelectuale, sau chiar spirituale din România. Și nu numai!
Un veritabil trăitor creștin, autor al unei exegeze Shakespeare-iene de cel mai înalt nivel intelectual, autor al celei mai bune traduceri a Sonetelor lui Shakespear, scriitor creștin al multor mii de pagini de cea mai înaltă trăire și pătrundere duhovnicească, un veritabil sfânt de o smerenie și modestie absolută (probabil ca această e principala cauză a absolutei sale anonimități!), ce a viețuit în mijlocul cetății, în mijlocul Bucureștilor... și nimeni, sau aproape nimeni, nu știe mai nimic despre domnia sa. Nu are nici măcar un început de pagina pe Wikipedia.
Asta e România. Din păcate!
O țară care își ignoră și își uită valorile autentice.
Dar nu cred ca are rost sa va spun mai multe. Ar fi prea mult pentru răbdarea noastră prea grăbită în aceste zile.
Doar atât va mai spun: azi e ziua Domnului Florin Mihăescu, plecat cu trupul dintre noi de câțiva ani, dar mereu prezent prin opera sa... pe care nimeni nu o mai citește.
Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule Mihăescu!
Și pe noi sa ne ierte pentru ignoranța, nepăsarea și orbirea noastră.
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.