Blazonul autoruluiDan MV Chiticdanchitic.ro
Pericopa zileiA treia republică

AcasăDespre legile de care avem nevoieDespre Legea Suveranității

25 ianuarie 2021

Prevederea constituțională uitată

“Românii își pot lua singuri soarta în mâini și pot profita de o prevedere constituțională ce le permite să-și elaboreze singuri legile, fără sa mai stea la mila inertiei de care dau dovada parlamentarii. Iar un astfel de act normativ, ce va fi numit Legea suveranității, va avea rolul de a proteja în mod real economia românească. Cel care a lansat propunerea luni, 25 ianuarie 2021, este avocatul Dan Chitic (foto), care a pornit de la art. 74 alin. 1 și 2 din legea fundamentală.

Respectivele pasaje din Constituție le dau dreptul cetățenilor sa elaboreze ei înșiși proiecte de legi, pe care apoi sa le trimită către Parlament.

Redam prevederile constituționale în acest sens:

„(1) Inițiativă legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativa legislativă trebuie sa provina din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie sa fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

(2) Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea”.

Revenind la propunerea lui Dan Chitic: această vizează în primul rând interzicerea defrisarilor până în anul 2040 și obligativitatea ca înstrăinarea activelor statului și concesionarea resurselor sa se facă doar prin legi organice adoptate cu majoritate calificată. Este vorba despre două treimi dintre voturile tuturor parlamentarilor, după cum a explicat Chitic pentru Lumea Justiției. De altfel, această majoritate calificată va fi necesară și pentru adoptarea legilor organice necesare restrângerii exercitării unor drepturi și libertăți, altă varianta fiind exclusă de către Legea suveranității. Tot în domeniul drepturilor și libertăților, legea lui Chitic ar urma sa prevada amenzi usturatoare, de până la 50 de milioane de euro, pentru oricine se deda la cenzura pe Internet.

Același act normativ va interzice administrarea de tratamente medicale fără consimțământul scris și informat al pacienților, exceptate fiind urgentele medicale.

Altă prevedere va elimina posibilitatea ca serviciile secrete sa se implice în justiție, în politica, în presa și în afaceri pe teritoriul României. În domeniul apărării, Legea suveranității va limita achiziționarea de echipamente militare doar de la producători externi care asigura producția offset în România de cel puțin 40% din valoarea contractului.

Înainte sa va prezentăm propunerea publicată de Dan Chitic pe Facebook, mentionam ca avocatul a explicat pentru Lumea Justiției ca nu este obligatoriu ca în final sa rezulte o singură lege, putând fi vorba și despre un pachet de legi ale suveranității. „Oricum: ceea ce este important este ca aceste proiecte de legi ale suveranității sa fie rezultatul unor ample dezbateri cu specialiști din toate domeniile vizate”, a subliniat Chitic.

Redam întreaga postare a avocatului: https://www.facebook.com/1645845977/posts/10216808395955981/?d=n”

Mai multe la https://m.luju.ro/legea-suveranitatii-avocatul-dan-chitic-propune-un-act-normativ-scris-exclusiv-de-cetateni-se-interzic-defrisarile-pana-n-2040-instrainarea-activelor-statului-si-concesionarea-resurselor-se-fac-doar-prin-lege-organica-adoptata-cu-majoritate-calificata-tra

Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Temă: Despre legile de care avem nevoie · Subtemă: Despre Legea Suveranității

Comentarii

Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.