17 aprilie 2020

Cuvânt de lămurire și întărire

Acum, după participarea “virtuală” la Prohodul Domnului și în așteptarea Inverii, simt nevoia sa va spun vouă, prietenilor mei, atât celor credincioși cât și celor (încă) necredinciosi, celor nepăsători dar și celor spăimântați de boală, un cuvânt care sper sa fie lămuritor și întăritor:

Majoritatea disputelor doctrinare și teologice sunt cauzate mai mult de cuvinte decât de concepte. Pur și simplu contraopinentii înțeleg diferit aceleași cuvinte, sau numesc cu cuvinte diferite aceleași concepte. Urmare directă a “dărâmării Turnului Babel”! Iar când neînțelegerile rămân dincolo de întelesul particular al cuvintelor folosite... e vorba doar de neînțelegerea sau/și neacceptarea unei diferențe legitime de perspectivă a conlocutorului.

Cu alte cuvinte, toată lumea are dreptate! Da! Poate părea șocant. Dar simplul fapt ca acea opinie e exprimată, e cu voia lui Dumnezeu, e o posibilitate de manifestare a Gândului uman, oricât de stranie ar putea fi. Posibilitate care trebuia deci sa se manifeste, sa fie exprimata. Mai mult, adevarul personal al ideii exprimate nu poate fi negat, chiar dacă opinia este foarte departe sau o deformare fie și grotescă a Adevărului revelat și acceptat de Tradiție.

Odată stabilit și înțeles acest adevăr, dacă mai există totuși dispute, e doar orgoliu și vanitate... sau rea voință!

Și duh al negației!

Și NU, nu este relativism!

Căci Asta nu înseamnă ca poate fi pusă în discuție ortodoxia Tradiției. Dogmele și punctele de vedere acceptate de Tradiție sunt “doar” garanția ca ele fac parte dintr-o țesătură continuă și coerentă în timp și spațiu, validă și valabilă pentru o largă majoritate de membri ai unei civilizații intr-un ciclu istoric, țesătură capabilă să îndrume majoritatea acestora către scopul final al omului ca ființă și al oricărei religii: INDUMNEZEIREA.

Aderarea la o Tradiție și implicit la principiile și practicile acesteia înseamnă “doar” acceptarea unei căi deja bătute! Deci sigure. De fiecare dată am încercat sa explic asta printr-o metafora: o cale spirituală e ca urcușul unui munte. Ai de fiecare dată mai multe cărări bătute - mai munte Tradiții și Religii - unele-s mai lungi, altele mai scurte și mai toate la fel de anevoioase. Însă aceste cărări sunt sigure! Cum poți sa alegi și sa ajungi în vârful muntelui, dacă ți ai propus asta, pe o cale personală... neumblată decât de tine. Există o mică posibilitate sa ajungi mai repede sus, dar cel mai probabil te vei pierde... sau vei pieri.

Ție îți rămâne sa alegi: cararea bătută sau calea neumblată. Chestiune de alegere personală.

Cu alte cuvinte, propovăduirea unei căi bătute nu ține (sau nu trebuie să țină) de mândrie, orgoliu sau ambiție. Ci doar de iubire. Din iubire vrei ca aproapele tău sa nu rătăcească, sa nu riște pieirea (duhovnicească). Dacă el nu vrea sa urmeze cărarea cea bătută, trebuie lăsat. Are Domnul planul Lui cu el.

Însă odată pornit pe o cărare bătută, pe o Cale, “călătorul” trebuie sa țină firul de urmat, fără opțiune și fără răzvrătiri egotice, pierzându-și sinea pentru a deveni una cu Calea. “Rețeta” este prescrisă de însuși Hristos: “Eu sunt calea, adevărul și Viața”! Devenind una cu Calea, călătorul va afla Adevărul și Viața, devenind una cu Deschizătorul Căii - “Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime”!

E motivul pentru care Calea trebuie asumată integral, plenar și definitiv, cu toate ale sale. E motivul pentru care ritul nu este nici Opțional și nici supletiv, ci componenta sine qua non a căii luate. Dintr-o perspectivă este însăși Calea. E motivul pentru care “suspendarea”, întreruperea participării credincioșilor de toate credințele din lume la rit este un cataclism fără precedent.

Chiar și cauzată de prezenta unui virus, a unei boli, abolirea de facto a Credinței este un semn al vremilor, un asalt fără precedent al Statului și exponenților “oamenilor de știință” asupra fundamentului ființei umane: Credința. Căci întreruperea și interzicerea participării credinciosului la rit echivalează cu negarea caracterului sacru al acestuia, căci boală și moartea sunt incompatibile cu Viața Adevarată prezentă și actualizată în rit.

Nu întâmplator creștinului i s-a spus de Domnul ca „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Iar cuvântul Și harul Domnului sunt prezente în mod excepțional în rit. E motivul pentru care prezenta la rit nu e doar esențială credinței. E vitală! E vitală pentru Viața cea adevărată. Pentru Adevăr. Pentru Cale. Iar pentru toate acestea nimic, niciun preț nu e prea mare: nici măcar viața! Căci iarăși știm “Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa“.

Nu, nu vă îndemn sa faceți ceva. Nu pot!

Va îndemn doar să înțelegeți ce pierdem!

Și va îndemn sa nu uitați!

Niciodată!

Sa ne ajute pe toți Dumnezeu sa găsim Calea către Adevăr și Viață!

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre cele veșnice · Subtemă: Despre Înviere și Sfintele Paști