Blazonul autoruluiDan MV Chiticdanchitic.ro
Pericopa zileiA treia republică

Acasă › Despre viață, printre rânduri › Despre familie, prieteni și sărbători

30 august 2019

“Râde Prună de Cumpănașu! 😉

"Alexandru Cumpănașu , la mulți ani, e ziua ta onomastica și impartim acelasi prenume. Și atât.

Am ezitat sa scriu acest mesaj public. Din respect pentru familia Alexandrei Macesanu. Căreia nu știu ce sa ii spun, de ziua fiicei lor.

Tie, cum sunt parte a publicului și tu ceri opinia cu privire la candidatura în cea mai înaltă funcție în stat, iata opinia mea. Opinia cuiva care te știe de prin 2004. Când eu eram la Delegația Comisiei Europene, responsabila pentru Justiție, Afaceri Interne și Anti-coruptie, și tu ai apărut de nicăieri cu un ONG căruia Ministerul de Interne ii oferea spațiu gratis în sediul sau. Nu am înțeles atunci, nu înțeleg nici acum ce anume te recomanda. Nu am înțeles nici atunci, nici acum, cum se împăca activitatea civică cu statul gratis în sediile instituțiilor de stat. Și am fost ong-ista, în vremuri grele, pe subiecte nepopulare (coruptia, în anii 90’). Nu vreau sa speculez despre succesul tău la Interne. Impresionant după orice standard într-o societate care se pretinde deschisa.

Ai crescut intrucatva între timp. Cu sediu, mașina și consumabile din banii de la Interne (din proiecte, fără îndoiala ca sa păstrați aparenta legalității). Cu notorietate, emisiuni, din care am văzut vreo două și nu am înțeles care era competenta ta (apopos, ce studii ai?) și nici scenariul. Ai stat la Interne sub (prea) mulți miniștri. Ai accesat muuuulte programe, cu varii obiective general grupate ca reforma a internelor. Ești deci parte din problema, dacă există o problemă. Spui ca da. De acord. E indecent atunci sa urli acum ca reforma instituției a eșuat când tu erai acolo de vreo 15 ani exact ca sa o reformezi. Indecent e așadar sa afirmi ceva mai calm, în camasa neagră de lansare pe orbita, ca vrei sa ‘razi institutii’. Ești în parte responsabil, pe bani mulți probabil, de lipsa oricărei reforme. Poate răspund Internele detaliat, care a fost rolul tău de când te gazduiesc ei gratis, cate programe de reforma a Internelor ai implementat din sediul lor și pentru ei, pe ce buget total și cu ce rezultat. Așa ar fi la ong-uri independente, cu evaluare de la beneficiar. Asta sigur, dacă Internele mai au onoare și ceva responsabilitate față de publicul larg. Sunt cu tine aici, cred ca nu avem ce aștepta de la Interne.

Caracal. Te-ai catarat în mod indecent, în umila mea opinie, pe tragedia unei familii. Familia ta prin alianță, potrivit datelor publice. Ai jucat prost, cu tuse prea groase, urland, șocul în fața unei politii politizate, incompente în marea sa parte. Ți-ai pierdut suflul în fața camerelor din cauza incompetenței forțelor de aplicare a legii (poliție, parchete). Spui ca ai participat însă la luarea unor decizii, la sentințe publice (cred în parchetul X și nu cred în parchetul Y), la preluări de mandate ministeriale la Interne, la elaborarea planurilor de ancheta (!!!). Ai amenințat în direct, în nenumărate rânduri, depășind toate limitele. Greu de înțeles acest amalgam de ‘sentimente’, dictate și emotii. În lumea în care eu trăiesc, ai fi fost întrebat de una, alta. Ai fi fost oprit imediat, în lumea în care eu trăiesc. Acasă la noi, în România, ai defilat și vituperat nestingherit săptămâni în șir. Oameni ca mine, care îți cunosc parcursul și detenta reala, au fost șocați. Șocați ca unul ca tine da starea vremurilor. Marturisesc, m-am indoit de tine din prima clipa în care ai apărut sa ‘aperi’ cazul Macesanu. Am intuit ca vrei ceva pentru tine. Azi ne spui și ce: presedintia. Dar nu de tot, numai vreo 2 ani în care vrei sa faci ceva ce nu e în fisa postului.

Revin la fisa ta de post. Te întreb public cate proiecte de reformare a ministerului de interne ai girat din sediul lor? Ce ai făcut? Erai probabil ocupat cu completarea agendei tale telefonice. Încerc sa înțeleg, Așa e probabil când vii de nicăieri și vrei și te instapanesti... Te mai întreb public dacă, în sediul internelor fiind, nimic din incompetenta pe care o denunți acum nu ți-a sarit în ochi în toți anii aceștia. Dai banii înapoi pe ce tot ai reformat și a rămas la fel?Nu îmi vei raspunde. Ești prea mare, prea peste toate vremurile, iar eu nimeni în țara noastră captivă.

Ca ministru al justiției, te-am reîntâlnit când ai venit ca un desant în fruntea Coaliției Naționale pentru Modernizarea României cu un to do list, tailor made, pentru fiecare minister. Mie, între altele, îmi cereai rastit ca și cum eu statusem peste 10 ani la Interne în sediu, sa promovez modificarea Codului Penal pentru incriminarea mersului cu girofar, imediat după cazul Oprea/Gigina. Am refuzat, deși nu beneficiasem în viața mea ceva mai lungă ca a ta de mersul cu girofar. A fost o ședința epică cu vreo 30 de participanți. Dincolo de orice chestiune de legalitate și proporționalitate, mi s-a părut ridicola și imorala cererea ta imperativă căci atunci când se purta girofarul în deplina impunitate socială pare-mi-se ca îl foloseai. Se schimbaseră vremurile și vroiai sa pari ‘proaspat’. Te cunosteam ca vechi și sulfuros. Am refuzat nu numai sa semnez to do list-ul tău, dar și poza cu tine ca reprezentant al unei Coaliții în care cred ca mulți au venit fără sa știe cine ești. A fost epic și cu amenințări din partea ta. M-ai amenințat, cred, ca mă dai în judecată. Totul s-a soldat cu două comunicate de presă în orice caz - al tău și al MInisterului Justiției (pe care l-am dat din respect pentru cei din Coaliție).

Eu cred ca, în ciuda marilor eforturi ale tale și ale altora, ești încă mic. Și nu e evident ca ai putea creste. Ești inca tipul acela care urla la accesul în ambasada Germaniei prin 2005 ca nu poate lăsa telefonul la intrarea în ambasada (așa erau regulile în acea amabasada), ca pe tine te suna oameni. Tipul acela care venea cu mașina internelor la întâlniri (sau așa spuneai până în aderare când totul era încă posibil). Ești inca tipul care urla, mult după aderare, în 2016, la secretarul meu de stat care avea multă școala și făcuse istorie în ongismul românesc autentic, cu bani de acasă și cu voluntariat, ca e sub demnitatea ta sa vorbești cu el. Tu numai cu miniștri sau cu șefii lor vorbeai. Am fost socata în 2016 ca încă mai era posibil un tip cu apucăturile tale. După Gigina, după Oprea, după Colectiv și după căderea guvernului Ponta. Tu, spalat prin emisiuni fine și cu mult efort. Plecasem de 12 ani din țara și deși citeam tot despre ce este acasa, ramasesem naiva. Întâlnirea cu tine urland m-a trezit la realitatea mocirloasa a țării în care mă intorsesem din datorie morala (dacă știi ce este asta, un fleac pentru prostii ca mine căci business-ul la care cei ca tine lucrau mergea uns). Pentru public, la întâlnirea din 2016 în care urlai la un secretar de stat, eu ministrul îndrăznisem sa întârzii 15 minute la întâlnirea cu Coaliția ta pentru ca eram reținută intr-o întâlnire cu premierul, despre care nu ti-am dat detalii. Halucinant, nu? Era la începutul mandatului tehnocrat și unele apucături rămăseseră neschimbate cu voia sforarilor. Eu nu jucam în piesa, aveam treabă și nu aveam timp de pierdut cu actori de mâna a doua în căutarea unui destin național.

Așadar, din public, acela avizat care te știe, sugerez sa stai acasă. Nu e pentru tine această candidatura. Suntem țara multor miracole, dar există limite. Președinția României nu e o aventura. Și mai sugerez, ca om, sa te gândești la victimele cărora comportamentul tău deplasat le face rău. Și, cel mai important, sa ceri scuze părinților Alexandrei Macesanu. Acelor oameni incredibil de decenti pentru drama prin care trec. Nu le-ai făcut niciun serviciu. Dimpotrivă. Știm de Alexandra Macesanu pentru ca acest copil curajos a sunat de 3 ori la 112. După ce, în pericol vital fiind, a vorbit operatorilor de la 112 cu un respect ireal. Eu mă înclin în fața acestui copil și nu pot dormi știind ca a fost trădat de noi toți care suntem statul român prin participatie (tu de mult timp, eu temporar și accidental) sau absența (mulți alții). Tu ai un merit important, dar limitat și mult ulterior acestor apeluri. Alexandra Macesanu prin curajul ei a făcut ca în acest caz sa nu poată fi pusă batista pe țambalul festivist la care tu pare ca ai fost parte de prin 2004 până în zilele noastre.

Te-ai cățărat, post factum și oportunist (de vreme ce rezultatul imediat e o candidatura hulpava la prima funcție În statul român) pe curajul și drama acestui copil. Manipuland speranțele unor părinți disperați. Ii înțeleg. Am trecut prin disperarea de a pierde cea mai iubita persoana și de a spera, nerealist, ca absența e un numai un coșmar pe care dimineața îl șterge și îl aduce pe cel omorât acasă. E inuman sa te joci cu așa ceva.

Nu știu Încă dacă Dumnezeu exista. Dar încerc mă port ca și când e lângă mine. Cel mai tare mă lupt cu îndoiala când văd răul din țara pe care o împărțim și în care tu ajungi sa te prezinți la prezidențiale după performanta ta calculata mediatic în tragedia de la Caracal. Senin și fără vreo îndoiala sau vreo remuscare (e tot pentru proști, nu pentru tine). Știu însă ca oamenii decenti, cu busola morala, sunt scârbiți de ceea ce și de cum faci. Ești încă tânăr, ești părinte, poți începe o activitate onorabila. Fără bani de la stat, fără sinecuri, fără short cut’uri. E timpul sa fii tu, fără vântul din pupa al instituțiilor publice și private care te-au girat fără motiv evident pentru neofiți. Succes! Se poate, cu putina decenta".

via Cosmina Cerva

Post script: la toate aceste argumente probabil ca relevante ar fi și poveștile de pe stradă Făcliei 7-9...

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre familie, prieteni și sărbători

Comentarii

Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.