1 martie 2019
Vine mărțișorul
Vine, vine...
“În vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor - fețe și băieți deopotrivă. Snurul de martisor, alcatuit din două fire de lana rasucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mâna, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca sa ne aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele și da-mi albetele".
Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Cu timpul, la acest snur s-a adăugat o monedă de argint. Monedă era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.
Poetul George Cosbuc, într-un studiu dedicat martisorului afirmă: "scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusete ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curatie de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul și sa nu-i scuture frigurile, iar fețele zic ca-l poartă ca sa nu le ardă soarele și cine nu le poartă are sa se ofileasca."
Cu banul de la snur se cumparau vin roșu, pâine și cas proaspăt pentru ca purtatorii simbolului de primăvară sa aibă față albă precum casul și rumena precum vinul rosul.
Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirmă în volumul "Cu bastonul prin București": ".La început, atunci când va fi fost acest început, martisorul nu era martisor și poate ca nici nu se chema, dar fețele și nevestele, care țineau la nevinovatia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seama ca vântul de primăvară le pateaza pielea și nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, după care au venit carturarii, făcând "farmece" și făcând și de dragoste, au învățat fețele cu pistrui să-și incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu firul la gât.
.Vântul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul și barbia, se numea martisor și, ca sa fie luat răul în pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Dacă mai spunem ca firul era și roșu, înțelegem ca el ferea și de vânt, dar și de deochi."
Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vară și iarnă. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie.
Astăzi, valoarea martisorului începe sa fie dată doar de creația artistică. Se confectioneaza din orice și poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirmă "Cândva, credeau în puterea magică a martisorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace și a înghețat. Acum nu mai cred. Și nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e sa cunoască povestea. Atât."
via CrestinOrtodox.ro
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.