20 iunie 2016

Despre lecția de la Albania

0-1 cu Albania. Doare, eh? Ultimii din grupă și probabil de la CE. Ne simțim cumplit de umiliți. Râuri de lacrimi de sânge curg în presă și pe paginile de pe FB. Strigăm cât ne țin bojocii că “Tata Puiu + 11 ne-au făcut de râs”! În schimb ne-am obișnuit ca invariabil să fim pe ultimul loc în Europa. La orice. Doar capitolele sărăcie și bude în fundul curții ne mai scot din anonimat. Clar! Să plece “Tata Puiu”! Și umilința și rușinea noastră vor fi șterse pe veci!

Vai nouă! Căci atâta vreme cât nu vom conștientiza că modul în care gândim, trăim și în care ne creștem copii sunt cauza rușinii și umilinței pe care le îndurăm în doze mari de ani de zile, poate dintotdeauna chair, ne vom condamna să retrăim “în buclă” aceleași tristeți și dezamăgiri.

Până nu ne vom privi în oglindă și nu ne vom spune ca suntem slabi sufletește; lipsiți de orice credință, convingere sau rigoare; egoiști și dezbinați până în pragul fratricidului; proști, da’ încrezuți; slugarnici cu cei mari și aroganți și cruzi cu cei mici; mândri peste măsură și încrezuți din cale-afară fără nicio noimă; lacomi da’ suficienți de lași pentru a lua de la alții atâta vreme cât putem fura de la noi sau, altfel spus - prea lași pentru a merge la luptă, prea lacomi ca să nu ciordim ceva sau să nu înjunghiem ceva pe la spate; îmbâcsiți în niște scuze atavice care ne aduc mereu câte un alibi “credibil” pentru orice înfrângere pe care o suferim, oricât de umilitoare ar fi ea; delăsători și moi; celevetitori și bârfitori, da’ aprigi pupători în cur; lipsiți de orice compasiune sau milostenie cu alții dar cerșetori de iubire și înțelegere pentru noi și problemele noastre; și multe, multe altele din păcate…

Știu. Unii din voi, mulți probabil, o să-mi spuneți că nu aveți chiar toate tarele astea, iar alții, mai puțin smeriți, mă vor înjura și îmi vor spune că sunt complet străini de aceste beteșuguri.

Așa o fi! Și îmi doresc să fie așa! Însă nu trebuie uitați că există și o “judecată a neamurilor”, nu numai una personală. Și dacă nu vreți să vă vorbesc despre judecată în fața Domnului (mulți dintre voi fiind agnostici și/sau atei care nu cred în “bazaconiile” spuse de Isaia (34), Ezechiel (25) Solomon (Prov. 11:31), Petru (I 4: 17) sau Matei (25 32,33): “Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.”), totuși există o judecată a neamurilor pe care nimeni nu o poate ignora: JUDECATA ISTORIEI! Căci ea, ISTORIA, ne arată așa cum suntem noi despuiați de țoalele ipociziei și autosuficienței noastre, reflecatrea NOASTRĂ în oglindă istoriei fiind infinit mai “crudă” decât imaginea “fofoșopată” pe care vrem să o vedem în oginda sufletului nostru molatec: acolo toate beteșugurile noastre ca nație sunt expuse ca într-un muzeu al ciudățeniilor, dacă nu al ororilor. Atâta vreme cât vom mai fi “indexați” și acolo…

D’asta revin și spun că până atunci când fiecare dintre noi nu vom spune cu deplină convingere “ca acestea toate și mai mari decât acestea am făcut” despre tarele și păcatele poporului nostru, pe care trebuie să ni le asumăm integral pe fiecare în parte ca aparținându-ne, nu vom fi decât ultimii în toate, fără nicio șansă să devenim în sfârșit un popor și nu o populație pe cale de dispzariție, așa cum suntem în prezent! Și bine că încă suntem!

Și până atunci, probabil că singura soluție e aia adoptată de “Tata Puiu”: înălțat rugăciuni și pupat iconițe… pentru mintea românului cea de pe urmă!

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre țară și fărădelege · Subtemă: Despre școală, sănătate și sărăcie