30 iunie 2013

Un strop (poem)

Un strop

Cazând grăbit spre al Gaiei pântec

I-aud în lunecare întregul devenirii cântec,

Un strop.

Cum viața-n treagă lunecă în vrie,

Omul având ca unic scop sa știe

Un strop

Că-ntreg misterul ăstei lumi opace,

Se Ascunde stând tihnit în pace

În strop.

Cum el în sine este totul,

Și balta, râul, marea sau oceanul,

Ca strop.

Unind în sine în grabnica-i cădere,

Tot ce e jos cu-a cerului mistere

În strop.

Căci doar clipa e cea ce-ndeasă

Și cer și oceane și lumea înțeleasă

În strop.

Dar el, strivindu-se în tulbure băltoaca,

Pare cu malul una sa se facă,

Un strop,

Doar până când la a soarelui chemare

Ii amintește natura-i călătoare

De strop...

Și acum privind l'a cerului ofrandă,

Cum zeii înșiși spre noi oferă slavă

Pe strop

Rugând pre om ca gândul să ridice,

Spre înaltul cerului pentru a fi ferice

Un strop:

C'așa cum fiecare picătură e'ntreg oceanul,

Așa și omul tot una-i cu Domnul,

Un strop...

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre poeme și versuri