9 decembrie 2012
Am fost la vot
Iată expuse simplu, chiar simplist, motivele pentru care NU am votat matrioșca portocalie ARD-PPDD și nici marionetele decerbelate ale acesteia:
- pentru ca portocalii, în doar 3 ani, au triplat datoria externă a României în timp ce au închis școli și spitale, act antinațional pe care n-a indrăznit să-l facă nicio ocupație străină în ultimele 200 de ani;
- pentru ca băsiștii au umilit și pauperizat largi pături sociale în timp nomenklatura portocalie se imbogatea din contracte cu Statul;
- pentru ca au ridicat la nivel de politică de stat cinismul și aroganta;
- pentru ca au umilit poporul român reducand statutul internațional al României la cel de stat vasal, de colonie condusă de un guvernator ilegitim impus printr-un dictat;
- pentru ca au crescut permanent bugetele instituțiilor represive și a "serviciilor" în timp ce tăiau bugetele ministerelor sociale;
- pentru ca au readus frică și autocenzura în mintea și inima românilor;
- pentru ca sub domnia portocalie au dispărut 3/4 din ziarele românești iar restul care au rămas sub tipar s-au transformat în organe de propagandă băsistă;
- pentru ca si-au aservit justiția fluturand în mod ipocrit flamura anticorupției, în timp ce mafia pdlista era de neatins.
În mod cert candidații USL (pe care i-am votat) nu sunt coborâți din cetele ingerești dar cel puțin nu sunt instrumentele unui personaj malefic așa cum e băsferatu, care a guvernat întocmai ca un diabolon (διάβολον -a separa în greceste) exclusiv sub egida "divide et impera", dezbinând tot și toate pentru a-și pastra puterea.
Candidații USL isti sunt oameni dintre noi și ca noi, cu toate păcatele, slăbiciunile și imperfecțiunile fiecăruia dintre noi, pe care toți, împreună și fiecare în parte, trebuie sa le depășim.
Cei cărora le-am acordat încrederea mea și pe care i-am votat sunt oamenii împotriva cărora voi striga cu aceeași furie la primele semne de comportament abuziv și antinational.
Cred sincer ca trebuie sa intoarcem definitiv o altă pagină rusinoasă din istoria noastră și... acum e momentul sa o facem!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.