7 august 2012

Câteva (altfel de) gânduri de la malul mării

Marea, suport pentru meditatie, perpetuu motiv de uimire și perplexitate. Și asta nicidecum prin spectaculozitate, prin surpriză, ci prin perfecțiunea ei plictisitoare, prin paradoxul unei substanțe ce se principializeaza sub ochii tăi de îndată ce privești linia orizontului, inefabila limita între apele de sus și cele de jos, suport orizontal pentru aspirarii ascendente, limita născătoare și devoratoare în același timp de sori și constelatii, gânduri și simțiri...

Fixarea orizontului printr o privire scurtă, fulguranta, pe fondul unei aspiratii unitive, poate avea efectul cataclismic creator al "fiat"- ului originar, poate crea instantaneu în tine o separatiune numai prin asimțirea luminii principiale. Tocmai d'aia îmi plimb privirea în amiaza mare pe muchia orizontului pentru a găsi punctul capabil sa provoace sfasierea inertiilor și impietririlor mele, sa mă scoată din baltirea imputita a gândurilor și trairilor "vieții normale". Găsirea acestui punct va trebui sa fie urmată imediat de capturarea lui prin închiderea instantanee a ochilor, ce va reactualiza în mine indistincțiunea primordială. Cum însă în mod cert nu voi putea asimila această stare cu zeroul metafizic, va trebui sa reincep suaviter magno cum ingenuo întregul proces alchimic, constientizand din nou compostul din ființa mea pe care va trebui sa l asimilez forțat cu "întunericul" provocat prin închiderea ploapelor. Apoi, în acel punct, cu grijă ales, proiectez realizarea separatiunii prin invocarea unui răsărit sintetic, în care , prin intuirea luminii, încep sa separ cele patru elemente fundamentale (pământ, apă, aer, foc): mai întâi simt pământul de sub picioare și din întreaga mea ființă, apoi deslusesc apele de sus și cele de jos, care în inuneric fiind invaluite, par a fi intr o devalmaseala haotica. Apariția luminii lăsa doar sa se ghiceasca ascutisul orizontului, căci ele nu pot fi cu totul separate decât prin apariția elementului ignific din noi, a Soarelui. Apoi el, Soarele, se naște încet, încet din mare spre a urca spre cer, orizontul însuși, abia acum desăvârșit de Soare, nasind această naștere și sporind măreția celui ce tocmai îl crease... Separatiunea va fi întru totul săvârșită abia când Soarele, cu totul rupt de apele de jos, se va fi micsorat și îndepărtat pe cer, lăsând spre veșnică amintire a nașterii sale orizontul, suport de anamnesis.

...

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre mare, drum și libertate