19 ianuarie 2012
Pentru «viermii» din Piață
În atenția adevăraților “viermi” din Piața Universității voi reposta comasat (sic!) câteva rânduri pe care le-am scris foarte târziu în noaptea de ieri și care ar putea fi pentru mine și probabil pentru mulți alții o cronică a unei ultime deziluzii legată de societatea civilă românească. Trebuie spus că toate cele de mai jos au fost scrise sub puternica impresie a celor văzute la terminarea mitingului din Piața Universității precum și la reluările emisiunilor de seară de la televiziunile băsiste, dar și în urma unei discuții cu un prieten care mi-a deschis ochii, spunându-mi că singura cale a prezentei puteri de a căștiga alegerile este transfigurarea, completa schimbare la față a acesteia.
Iată în ordine cronologică posturile mele de ieri seară:
Pe la ora 00.00
“În Piață fiind, încep sa fiu din ce în ce mai convins ca actuala putere încearcă, sau este pe cale, sa acapareze protestul la care am participat până azi: prea multe pancarte mari cu PDL=USL=mizerie (mesaj absolut marginal în piață) și nicio pancartă de dimensiuni similare cu principalele revendicări pentru care s-a pornit acest protest (JOS BASESCU, ANTICIPATE etc)... Nici jandarmii nu mai sunt atât de energici în "curățarea" pieței... Prea mult B1tv, Realitatea și Rtv prin preajmă... Chiar și igas era pe acolo, care vroia să-i "laude pe oameni", și nu îl cred în stare de ironii!
Tare mi-e să nu se pregăteasca cumva născarea vreunei "Mișcări Populare" sau a vreunei "Noi Republici" pe aci! Acum, la spargerea manifestatiei văd mai clar privindu-i pe acești "apolitici" radicali cum se pregătește renașterea din Piață a unui PDL sub o formă nouă - imaculată (o Albă-ca-Zăpada), un Phoenix născut din chiar propria-i cenușă aflată pe străzile încă răvăsite ale Bucurestilor și din subsolurile sondajelor de opinie! D'asta tace băsescu: e în travaliu - naște!
Sper sincer să mă inșel! Oricum "cine are urechi de auzit sa audă"!”
Pe la ora 01
“PS Odată ajuns acasă constat, mai puțin uimit decât aș fi fost acum câteva ore în urmă, că ziare centrale cunoscute pentru băsismul lor (România Liberă, Adevărul etc) au devenit brusc simpatizante ale mișcării din Piața Universității (a se vedea articole de genul http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.adevarul.ro%2Factualitate%2Feveniment%2FAnonymous-mesaj-romania-romani-proteste-piata_universitatii-coruptie-film-youtube-web_0_629937516.html&h=GAQHbQMleAQFkKpdmCGpghZ28dgcxFELl60jQxBcUObefGg&enc=AZP3nWfTE2b1UairXhIyvnYVgOcntQyQTEsWPjT4xjSMuAMX3G6V53U9Bri_QS2TLUgxqyGDqLy3eZC0NkWozH0LbLDKdtJ7vmJe5hQRTI6RFw sau http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.romanialibera.ro%2Fopinii%2Fcomentarii%2Foccupy-puterea-250432.html&h=7AQGEeyLJAQFZ0akoSqhNNIriKWSD3NZiYX2fvf30BIgzHw)... Să fie întâmplător? Cred că facem marea greșeală să îl subestimăm pe băsescu și să îl considerăm prea repede "terminat"! Este motivul pentru care îi rog pe adevărații protestatari să fie mai vigilenți și să încerce să izoleze grupurile care vor să deturneze protestul nostru, al celor revoltați de o guvernare ilegitimă și abuzivă!”
Pe la ora 02
“Chiar încep să mă îngrijorez: nu sunt paranoic, nu văd conspirații peste tot acolo unde ele în realitate nu sunt! Văd o reluare la RTV în care Cartianu sprijină cu foc ideea "apolitismului" protestului din Piața Universității, sprijinind implicit ideea că este nevoie de o mișcare politică nouă, alta decât cele existente pe scena politică. Dacă nu venea de la Cartianu aș fi putut fi de acord cu o asemnea idee, însă venind de la un băsist absolutist totul devine "cristal clear": chiar se prefigurează apariția în Piața Universității a "Albei ca Zăpada", a Phoenixului lui băsescu! Când și Striblea pune umărul la această "construcție", iar din Piață sunt interveivați doar "exponenți" ai acestei idei, totul e mult prea evident... Știu că va suna patetic, însă o voi spune: Dragii mei protestatri hăituiți de jandarmi acum câteva zile, vă rog, aveți grijă să nu fiți coautori ai unei asemenea monstruozități, să nu moșiți involuntar o nouă progenitură băsesciană!!! Eliminați semințele băsiste dintre voi!”
Pe la ora 03
“Este deja prea evident, căci aceeași "istorie" o găsim arhetipal în miturile Greciei antice: băsescu își devorează aidoma lui Cronos pruncii (pdl-ul și fruntașii lui), iar "Albă ca zăpada" (Rhea/Gaia în mitul grec) va duce la apariția unui nou stăpânitor - Zeus (rămâne de văzut cine va fi acesta la alegerile prezidențiale). Când Zeus va deveni un "bărbat în putere", se va întoarce "pe domeniul tatălui său" și, cu ajutorul Gaiei, o să-l oblige oblige pe Cronos (alias băsescu în povestea noastră) să îi regurgiteze pe cei toți copii înghițiți anterior. Să mai amintim că "după o altă legendă, Cronos s-ar fi împăcat cu Zeus, și ar fi domnit pe pământ printre oameni, ca un rege bun și înțelept"? La ora asta târzie recunosc că pentru concizia istoriei am făcut copy/paste de pe wiki, însă mesajul este același: trăim vremuri multe prea interesante!”
Acum văd îngrozit niște prime confirmări ale sumbrelor mele coșmaruri nocturne: cu oazia primei sale apariții publice vă pare băsescu dacă nu îngrozit, măcar îngrijorat de ce se întâmplă în țară? Evident nu, el vorbește în continuare despre “reorganizarea teritorială”, despre “sprijinul său pentru guvern” sau despre o iluzorie “creștere economică”.
Motivul este simplu: de 2 zile încoace lucrurile încep să se așeze pe făgașul pe care el, băsferatu însuși, îl dorește: “sarcina” cu “Albă-ca-Zăpada” decurge firesc… Ziarele puterii, ca într-o icoană inversată, demonică, vestesc ca păstorii la ușa peșterii din Betleem nașterea acesteia în articole precum “Mesajul românilor: “Niciun politician nu ne mai reprezintă” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-catre-clasa-politicanu-ne-mai-reprezentati-962189.html) iar sau prin fotografii în care sunt surprinși aproape exclusiv infiltrații lui băsescu, care, și ei anunță pe imensele lor pancarte colorate același inevitabil, așteptat și invocat eveniment.
Să fim atenți și lucizi!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.